1,925 matches
-
romanul său autobiografic Copilăria unui netrebnic ; o lume populată de „croitori, ciubotari sau ciurari, sacagii, cotigari sau chiar cațapi” <endnote id=" (197, p. 21)"/>. Același tip de oameni (croitori, cizmari, stoleri, fierari, tinichigii, harabagii, hamali, lăutari etc.) locuiesc Într-un sărman târg din Basarabia (Holești), descris pe la 1909 de Șalom Alehem <endnote id="(744)"/>. În România anului 1900, 70% dintre tinichigii, 50% dintre tapițeri, 45,8% dintre croitori, 16,6% dintre cizmari ș.a.m.d. erau evrei <endnote id=" (488, p.
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
eroul Războiului de Independență Mauriciu Brociner. Orice evreu umil dintr-un stetl moldovenesc visa să devină un erou militar, cu o decorație În piept. Anume pe acest calapod și-a construit Liviu Rebreanu personajul din nuvela Ițic Ștrul, dezertor (1920). Sărmanul hangiu din Fălticeni (nordul Moldovei) s-a transformat dintr-un om care „trăia cu frica-n spate”, poreclit „iepurele”, Într-un soldat „Îmboldit de o Îndrăzneală sălbatică”. „Își Închipuia deseori cum o să se minuneze toată mahalaua [evreiască] când Îl va
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
permitea și evreilor săraci să Învețe o meserie În școlile profesionale, Caragiale adoptă ironic tonul șovin al presei liberale de opoziție : „Ieri s-a jertfit poftelor străine interesele române, sălbăticiei străine corpul României, antro pofagiei judaice carnea și sângele Națiunii ! Sărmană Românie !” <endnote id="(336, II, p. 368)"/>. De o atitudine insolită a dat dovadă Nae Ionescu, În prefața romanului De două mii de ani..., publicat În 1934 de Mihail Sebastian. Filozoful recunoaște că povestea cu „omorul ritual” practicat de evrei este
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
eventuală Întârziere ar da locul a crede că Dvs. nici nu vă interesați de felul executării ordinelor ce vam datu, arătânduvă că pe lângă că rămâneți personal responsabilul de consecințe”. Ultima frază credem că l-a pus la fiert pe sărmanul comisar: „Dar apoi veți ști că dacă veți mai neglija și pe viitor, atunci veți ști categoric că voiu lua măsuri În defavoarea Dvs.”. Trebuie spus că nici pe departe nu au fost respectate cele 12 ore fixate de polițai dar
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
și 700 lei să se deie În ajutorul soldaților răniți”. Orașului Huși Îi fuseseră repartizate 50 de astfel de bilete de loterie sui generis și bine-nțeles că sarcina vânzării lor fusese Încredințată tot polițiștilor locali. Pe 30 aprilie 1878, sărmanul comisar Pașcanu, șeful Despărțirii I-a, compusese cu lacrimile grele ale neputinței adresa nr.498 În care scrisese cu mâna tremurând de emoțiune și obidă: „Dupe toate stăruințele depuse până astăzi, nu am putu vinde nici unul din biletele primite cu
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
scoasă la licitație valorase 1,20 lei noi așa că... b.g. Semințe pentru ogoarele ostașilor de pe front Cu certitudine, mulți dintre concentrații hușeni depășiseră anul de când nu mai fuseseră pe acasă iar guvernanții de atunci s-au gândit și la sărmanele lor familii care se hrăneau cu ceea ce le dădea pământul din proprietate. Astfel pe 17 martie 1878, când oamenii Începeau să-și semene ogoarele, Primăria orașului Huși cerea Poliției cu adresa nr.993 un alt serviciu: „Am onoare a vă
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
alte date care ar fi fost suficiente pentru o descindere a „vigilentei” Securități a poporului muncitor: „Nu există Însă certitudinea asupra tirajului și caracterului indicat (subl.ns.), exemplare din revistă fiind difuzate și În alte orașe (Iași, Vaslui, Huși, etc.)”. Sărmanii necunoscători ai eventualelor consecințe extrem de neplăcute pentru ei și chiar pentru familiile lor, Își anunțaseră senini și viitoarele apariții: „...nr.3 la 8 mai; nr.4 În august 1971”. Binențeles că s-au luat măsuri drastice, consemnate În adresă astfel
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
poemașul „Îngeri”: „Îl duceau prin oraș/ căzut din cer/ străin pe pămînt/șchiopăta galeș cu piciorul sfînt;/ nu știa să vorbească/ În limba omenească.// Dar așa toți Îl priveau/ cum Îl duce/ să-l urce pe cruce”. Crunta dezamăgire a sărmanului cenzor școlit la aspre cursuri de partid mai lungi sau mai scurte, mai subțiri sau mai groase, unde i-a fost schimbat creierul În totalitate, a venit din constatarea că „În sumarul revistelor școlare nu apăreau lucrări cu tematică patriotică
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
mai sigur, Necula nu auzise de poemele romantice ce apăruseră atunci ca un răspuns clar dat literaturii proletcultiste promovate chiar și de Adrian Păunescu, care urla prin țară versuri de genul: „Iubim Conducătorul/ Demn și de bunăvoie”. Tot prin această sărmană revistă forfecată de neîndurătorul activist de partid, Își făcuse loc și un desen care i-a căzut greu la stomacu-i sensibil. Iată descrierea: „De asemenea, un desen ilustrînd o poezie, reprezenta un nerv uriaș, aducînd a copac, ale cărui fructe
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
tare nemulțumit de prestația jurnaliștilor de la „Vremea nouă”: „Ceea ce nu a fost tratat În suficientă măsură au constituit-o problemele reflectării activității politice și cultural-educative de masă, care se desfășoară În satele și orașele județului”. Cel mai probabil opinăm noi, sărmanii ziariști vasluieni nu prea au avut ce relata de vreme ce aceste activități erau doar pe hârtie și nicidecum În practică. Mofluzul Andrei se mai căinase astfel: „Coloanele ziarului n-au cuprins nici un articol privind rolul, sarcinile și eficiența activităților
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
și clătinăm din cap, dând asigurări să nu fim vreodată asemenea preotului sau levitului; dar ceea ce ne scapă uneori din vedere este că, în anumite perioade din viața noastră, nu suntem niciunul dintre acești trei oameni: suntem chiar omul acela sărman care a fost bătut și lăsat aproape mort pe drumul spre Ierihon. Am prezentat în această carte exemple, greșeli, succese, drumuri netede sau greu de urcat, pentru cele două categorii de cititori: cei care se vor regăsi în tabăra împotrivitorilor
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
și chiar fredonez unele dintre ele, cu toate că au trecut aproape 50 de ani. Îmi amintesc de exemplu, de această melodie (Partitura este la Anexe, la sfârșitul cărții) : Trăia odată-ntr-o căsuță O mamă și cu fiul ei {:Se bucura sărmana mamă De el, prin anii cei mai grei!:} Vă pot spune că această cântare m-a ținut la credință în perioada adoleșcenței, când eram cu un picior în lume și unul în Biserică. Când eram copil și ascultam acest cântec
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
pentru a vota anumite partide politice, iar cei care se descurcau greu cu banii se adaptau repede la astfel de situații. Un “frate” care candida din partea unui anumit partid a promis că va termina locașul și a oferit unor frați sărmani din comunitate câte 50 Euro, iar aceștia, în genunchi îi sărutau mâna. Nu a ajuns în funcția dorită și nici locașul de închinare al lui Dumnezeu nu l-a mai terminat, așa cum a promis. Au stat zidurile neridicate, doar fundația
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
ani, dar eu nu văd ieșirea din acest impas decât prin retragerea mea din școală, pentru că n-aș accepta să vândă ceva din averea fratelui și surorilor și nici eu să nu am siguranța că voi ajunge la capătul drumului... Sărmanul meu părinte! care la sfârșitul lui iunie, în bucuria mare ce-i făcusem cu reușita mea deosebită se oferea să-și vândă chiar și cămașa de pe el ca să mă susțină până la capăt și acum, după abia trei luni și jumătate
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
peste noapte în ele și chiar și în camera mea din Băcani puteam să am necazuri serioase. Apoi vești cutremurătoare de la București. Mulți morți sub dărâmături, iar hotelul Carlton, poreclit apoi hotelul de Carton s-a făcut una cu pământul. Sărmană Țară!, greu ai pătimit și câte mari nenorociri aveau să mai vină peste Tine! Cât despre mine, impulsul meu nestăvilit de a citi scrisorile alesei inimii mele mă salvase, ca un adevărat înger păzitor! Cât am stat acasă în ziua
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
Trei, Doamne, și toți trei”. Făcusem ani buni de război, văzusem în jurul meu morți și răniți, eu însumi fiind rănit, însă această tragedie m-a copleșit! Trei bărbați tineri aflați în floarea vârstei, să cadă aducând imensa durere în inima sărmanilor lor părinți!... N-am mai rămas în acea casă de teamă că n-am să mă mai pot stăpâni! Cum un tren pe direcția Galați nu aveam, am ieșit în șosea și într-un moment când nu mai aveam pe
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
ocară. Era în pradă România rupeau șacalii hălci din țară, se zbuciuma în lacrimi glia jelind istoria amară. Și tresăreau iar în morminte bravi voievozi și domni și sfetnici, că ce-au clădit în veacuri sfinte au năruit niște nevrednici. Sărmana țară românească mai mică azi și pururi în necaz, dea Domnul iar să ți se nască Cel Mare, Cel Bătrân și Cel Viteaz! ............................................................... 1946 Vreme trece, vreme vine! -29 iulie-15 octombrie, la Paris, în Palatul Luxemburg, au loc tratativele Conferinței
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
ca și atunci. Întoarcerea fiului risipitor Sărut mâna mamă, sărut mâna tată! Închinăciune preaplecată cu fruntea până la pământ Ce-ți fi făcând bătrânii mei acolo sus lângă Maria și Isus? V-ați aflat tihna și odihna după amar de ani sărmani, cu prea puține bucurii, dar cu o liotă de copii ce v-au părăduit și tinerețile și viețile și care astăzi vă mai pomenesc din când în când în gând? Eu îmi port pașii pe dreptele cărări, m-au albit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
-i dau hrana și azi? Calul a continuat să-și facă datoria și a muncit cu spor. Miercuri și joi țăranul, șmecher, s-a gândit că ar face o economie bună dacă tot nu i-ar da nimic, neînțelegând că sărmanul cal voia să-i arate stăpânului ce bun și supus e el, sperând că așa va fi apreciat și hrănit cum se cuvine. Dar, În loc să se poarte frumos cu el, țăranul, văzând că treaba se face și fără mâncare, vineri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
trebuie să fi avut pe atunci unsprezece sau doisprezece ani) și-l urmăream cum coboară din lungul vagon de dormit internațional, s-a uitat la mine și a spus: „Cât de palid și urât“ (jaune et laid) te-ai făcut, sărmanul meu băiat!“. Când mi-am sărbătorit cea de a cincisprezecea onomastică, m-a luat deoparte și mi-a comunicat, În franceza lui brutală, precisă și cam demodată, că mă numește moștenitorul lui. „Și acum poți să pleci“, a adăugat el
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
o concluzie a imaginii ei obsedante. Prima a dăinuit mult timp În mine, cu totul aparte de acea Polenka pe care o asociam cu praguri de uși și apusuri de soare, de parcă aș fi zărit Încarnarea Într-o nimfă a sărmanei ei frumuseți ce ar fi trebuit să fie lăsată În pace. Într-o zi de iunie, În anul În care amândoi aveam treisprezece ani, umblam pe malurile râului Oredej să prind pentru colecție așa-ziși fluturi Parnasieni - Parnassius mnemosyne, mai
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
calde, În contrast cu ceața glacială și cu soarele ei roșu, care, stătea suspendat, ca o lună Îmbujorată, la ferestrele dinspre răsărit. Acolo, căutam sălile dosnice și liniștite, surogatele mitologice la care nimeni nu se uita, gravurile, medaliile, exponate paleografice, „Povestea Tiparului“ - sărmane exponate ca acestea. Cea mai grozavă descoperire a noastră a fost - cred - o mică Încăpere unde se țineau măturile și scările; dar o stivă de rame goale care a Început brusc să alunece și să se prăvălească În Întuneric a
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cu păr roșcat) celor mai romantice versuri ale mele. La o ședință a Fondului Literar celebra lui verișoară l-a rugat pe tata, care era președinte, să-mi spună să nu mă fac cumva vreodată scriitor. Un gazetar bine intenționat, sărman și lipsit de talent, care avea motive să-i fie recunoscător tatei, a scris un articol oribil de entuziast despre mine, vreo cinci sute de rânduri debordând de elogii dezgustătoare; a fost interceptat la timp de tata și Îmi amintesc
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
celebre acțiunii - pe jumătate disecție, pe jumătate mângâiere - executate de vocea ce rostea rar și limpede cuvintele. Mai era veșnicul autor de mâna a doua al cărui glas se zbuciuma În pâcla unei proze ritmice, În timp ce urmăreai tremurul nervos al sărmanelor lui degete neîndemânatice, dar prudente, de fiecare dată când vâra pagina pe care o terminase sub cele ce trebuiau să urmeze, astfel Încât manuscrisul Își menținea pe tot parcursul lecturii jalnica și Înfricoșătoarea lui grosime. Mai era tânărul poet În care
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Țamblac plânge: Gata fetițo... Gata... S-a sfârșit... A trecut, încearcă el s-o liniștească și o mângâie ca pe un copil, dar cu mâna cealaltă, pe furiș, își șterge lacrimile, bolborosind: S-a sfârșit... S-a sfârșit... ...Niște oameni sărmani, cu inimă mare, m-au cules dintr-un canal, mai mult moartă, m-au ascuns într-o pivniță, m-au îngrijit... Două luni n-am știut de mine. Nu vorbeam, numai țipam. Și, totuși, animalul din mine n-a vrut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]