278,409 matches
-
occidental. "Cuvântul rostit al autorilor occidentali nu mai are forța unei adevărate oralități. Desigur, ei vorbesc, dialoghează, dar uită că au un corp, iar vorba omenească închisă asupră-și, și-a pierdut, în cazul lor, vechea eficacitate. Dincolo de problema închiderii sensului, ceea ce îl interesează pe Artaud este problema comunicării. împotriva discursului decorporalizat al actorului occidental Artaud reclamă oralitatea și discursul prezenței, al comunicării directe. în sprijinul revendicărilor sale, el va apela la modelele originilor, se va adresa tuturor acelor culturi ale
O Utopie by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/12360_a_13685]
-
prin ceea ce s-a convenit să se numească texte suprarealiste. Nu suntem poeți, sau dacă da, atunci suprarealismul nu mă interesează" (scrisoare către Max Morise). Așa cum explică Monique Borie într-o notă, în acest text, cuvântul poet e luat în sensul său comun de făuritor de imagini, poetul - profesionist al literaturii și nu poetul-inițiat. De acești poeți și, în general, de artiștii profesioniști el nu e interesat și găsește doar la câțiva pictori și muzicieni forța unor semne profetice, "pe care
O Utopie by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/12360_a_13685]
-
care sparge barierele dintre genuri. Un roman bazat pe fapte reale, nu o biografie cu petice ficționale. Ce se întîmplă cînd scrii un roman plecînd de la mărturii? Sugerezi multiplicitatea realității". Este limpede că Logica postmodernului nu este un roman în sensul tradițional al termenului. Personajul central este unul implicit, care există doar prin selecțiile pe care le operează în realitatea mediatică a zilei și prin judecățile sale care pot fi foarte bine opera unui eseist sau a unui memorialist. Construcția este
Gray is beautiful? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12348_a_13673]
-
Creangă a fost insistent situat în perspectiva opusă, a unei culturi "înalte". Nu o dată cu șocul implicat în paradox. Pentru penetrantul B. Fundoianu, autorul Amintirilor din copilărie era nu mai puțin decît "un artist - și un artist al cuvintelor - în același sens în care poate avea o semnificație arta lui Mallarmé". Cu aceeași aparență a extravaganței, G. Călinescu îl aprecia pe înveselitorul dar totuși mai curînd perifericul membru al Junimii drept un rafinat erudit: "Creangă folosește un procedeu tipic autorilor cărturărești ca
Ion Creangă între natură și cultură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12326_a_13651]
-
un exemplar impersonal și anonim". Iar I. Negoițescu îl vede drept un creator "condensat și exclusiv estetic", "un original, un outsider, potrivit pentru gusturile bizare formate prin cultură și blazate, care singure sînt în stare a-l prețui în chiar sensul voit de dînsul" și, în aceeași măsură, "un stilist crepuscular, de-o tîrzie sănătate și de un prematur decadentism". E o carieră postumă, să recunoaștem, ieșită din comun, în cuprinsul căreia, sub impulsul mereu augmentat al intenției de-a explica
Ion Creangă între natură și cultură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12326_a_13651]
-
ipoteze ale complexității, are loc tranziția de la o extremă la alta. Abordarea lui Creangă prin prisma unui șir de speculații imprevizibile a reflectat un soi de dinamizare lăuntrică, de autoîncărcare a temei ce părea epuizată, o dovadă reprezentînd în acest sens și subtilul eseu al lui Mircea Moț, Ion Creangă sau pactul cu cititorul. Autorul relevă două atitudini antinomice ale lui Ion Creangă în raport cu creația sa. Omul Creangă se arată purtat de dorința de-a deveni "autoriu", adică de a-și
Ion Creangă între natură și cultură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12326_a_13651]
-
lumii și de fragment al acesteia". Dorită ca un semn al emancipării sociale, expresia scriptică ajunge a fi simțită ca o practică necuvenită, ca o imixtiune într-un domeniu prohibit, sacral. O serie de personaje ale Amintirilor conștientizează faptul că sensul vieții lor e stabilit cu anticipație, înregistrat într-o ultramisterioasă "carte a lumii". Bădița Vasile se consolează pentru că a fost luat cu arcanul la oaste cu gîndul că s-a dus "unde i-a fost scris". Zaharia lui Gîtlan observă
Ion Creangă între natură și cultură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12326_a_13651]
-
cu germana, cu engleza, vorbite la vremea aceea, - ar trebui folosită o limbă cât mai curentă, în genul latinei vulgata de altădată, chestiunea rămânând în fond aceeași... O relatare a sfintei Biblii cu vorbele noastre de azi, respectând cu strictețe sensul, cu toată rigoarea. Câteva fragmente, de probă... Pămîntul abea făcut, scos la iveală dintre oceanele întinse, nu avea pe el nici urmă de verdeață. Iar Domnul , văzînd aceasta, trimise peste el o ploicică binefăcătoare, verdeața și tot felul de pomi
Facerea(II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12379_a_13704]
-
Eseistul n-are dovezi, dar presupune că Preda citise în tinerețe această carte celebră care prezintă istoria unei familii de țărani chinezi din secolul XX și în care lucrurile se petrec cam ca în familia de țărani români doar că sensul evenimentelor este exact invers ("E vorba deci de un proces invers decît cel din Moromeții și dinamismul țăranului chinez este cu totul altceva decît țăranul de la Dunăre, abstras din Istorie..." Cronicarul profită de ocazie ca să-i reamintească eseistului că nu
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12366_a_13691]
-
tablagiu va putea să-și șteargă bocancii cu fața noastră de masă" (Academia Cațavencu, 8, 1991, 8). șuștangiu (de la șustă) și tirangiu (de la tiră) sînt înregistrate în Dicționarul de argou al limbii române, de Nina Croitoru Bobârniche (1996, 2003), cu sensuri similare: complice, ajutor al unui hoț. Să amintim că derivatul feminin de la substantivele în -(an)giu, nu totdeauna în uz, dar ușor de produs, e format cu sufixul -oaică: ale cărui conotații peiorative sînt și mai accentuate: chiulangioaică, scandalagioaică etc.
"Clipangiu" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12380_a_13705]
-
ne dădeam seama: un clipangiu ratat" (articol reprodus de cinemagia.ro); "se dă regia pe mîna unui clipangiu la modă" (observatorcultural.ro). Clipangiu ilustrează perfect capacitatea sufixului -angiu de se atașa unor baze neologistice, de a rămîne fidel unuia dintre sensurile sale de bază (indicator de profesie) și mai ales de a marca ironia și deprecierea: autorul de clipuri nu pare a fi, din perspectiva criticului de film, idealul de regizor.
"Clipangiu" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12380_a_13705]
-
turistic - este acela al sistemului de consum. Teritoriul acesta este altul decît cel al literaturii pure: nu superior sau inferior, așa cum nici ziua nu e superioară sau inferioară nopții. "Totul se reia în această logică șa mărfiiț, nu numai în sensul în care toate funcțiile, toate nevoile sînt obiectivate și manipulate în termeni de profit, dar în sensul mai profund în care totul este spectacularizat, adică evocat, provocat, orchestrat în imagini, în semne, în modele consumabile" scria Jean Baudrillard în Societatea
Literatură "pură" și literatură "de consum" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12315_a_13640]
-
superior sau inferior, așa cum nici ziua nu e superioară sau inferioară nopții. "Totul se reia în această logică șa mărfiiț, nu numai în sensul în care toate funcțiile, toate nevoile sînt obiectivate și manipulate în termeni de profit, dar în sensul mai profund în care totul este spectacularizat, adică evocat, provocat, orchestrat în imagini, în semne, în modele consumabile" scria Jean Baudrillard în Societatea de consum. Literatura de expoziție, nu de muzeu - deși în ambele cazuri se arată cîte ceva - este
Literatură "pură" și literatură "de consum" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12315_a_13640]
-
lingvistic capabil să rămînă în afara sistemului semnelor. De-metaforizarea literaturii - frust și simplificator spus - este formulată de poetul Claude Royet-Journoud în 1972: Problema este a literalității (și nu a metaforei). Asta înseamnă să măsori limba în unitățile ei Ťminimaleť de sens. Pentru mine, versul lui Eluard ŤPămîntul e albastru ca o portocalăť este epuizabil, este anulat de supraîncărcarea cu sens, în vreme ce, de pildă, versul Ťperetele din fund este un perete văruitť de Marcelin Pleynet rămîne și va rămîne, cred, chiar pentru
Literatură "pură" și literatură "de consum" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12315_a_13640]
-
Royet-Journoud în 1972: Problema este a literalității (și nu a metaforei). Asta înseamnă să măsori limba în unitățile ei Ťminimaleť de sens. Pentru mine, versul lui Eluard ŤPămîntul e albastru ca o portocalăť este epuizabil, este anulat de supraîncărcarea cu sens, în vreme ce, de pildă, versul Ťperetele din fund este un perete văruitť de Marcelin Pleynet rămîne și va rămîne, cred, chiar pentru precizia lui și desigur că în context, în mod paradoxal imposibil de fixat unui sens anume, purtător așadar de
Literatură "pură" și literatură "de consum" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12315_a_13640]
-
anulat de supraîncărcarea cu sens, în vreme ce, de pildă, versul Ťperetele din fund este un perete văruitť de Marcelin Pleynet rămîne și va rămîne, cred, chiar pentru precizia lui și desigur că în context, în mod paradoxal imposibil de fixat unui sens anume, purtător așadar de o ficțiune constantă pentru fiecare dintre noi." Mi se par esențiale aceste cuvinte ale lui Claude Royet-Journoud, pentru descrierea și înțelegerea literaturii pure de astăzi. Limbajul, o dată ce și-a afirmat realitatea independentă de cea materială sau
Literatură "pură" și literatură "de consum" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12315_a_13640]
-
fenomenul Echinox, Petru Poantă afirmă, ceea ce îndeobște se recunoaște, că acesta a impus, "în peisajul promoției '70", un climat distinct, "axat pe cultul valorii, impregnat de cultura artistică și de imperativul estetic". Mai mult, "un climat persistent și autogenerator", în sensul că a modelat și personalitățile unor autori veniți ulterior. Oarecum neașteptată ni se pare însă aserțiunea, înscrisă în baza unei opinii a lui Marian Papahagi, cum că Echinoxul s-a ivit ca o reacție împotriva "mentalității culturale de tip sămănătorist
Un "cronicar" al Echinoxului (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12373_a_13698]
-
Marius Chivu Dacă nu cumva mă înșel, Refluxul sensurilor al Anei Blandiana este prima carte de poezie română publicată de editura Humanitas. Exceptând ediția bibliofilă Nichita Stănescu. Apariția unui volum de poezie contemporană la scurtă vreme după romanul lui Gheorghe Crăciun, Pupa Russa, indică faptul că, urmând exemplul Polirom-ului
Sensul în derivă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12369_a_13694]
-
și coerență, binele și răul nu mai pot fi separate, criteriile s-au contaminat, lumea însăși pare scăpată de sub control, e confuză, contrariantă, străină de-a binelea, limitele s-au fluidizat, iluziile sunt imperceptibile, iar efortul de căutare a unui sens pur a devenit chiar ridicol. Pentru un poet aflat mereu în avangarda expresiei moral-etice a timpului său, noua stare de lucruri marchează o adevărată derivă personală plină de amărăciune și dezamăgire: "Secolul nostru e secolul trecut/ noi suntem propria noastră
Sensul în derivă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12369_a_13694]
-
o firavă îndoială sau un început de interogație. Între metafora figurativă a frunții ca "o piatră peste care trec și se-ntorc/ valurile fluxului și ale refluxului" (Fruntea mea, 1990) și cea cvasi-metafizică "nu văd decât/ fluxul și refluxul unor sensuri/ reverberate de valul falsificator" (Înțelesurile, 2004) se produce o schimbare de accente vizibilă la toate nivelele. Astfel, volumului Arhitecturii valurilor îi răspunde, dacă vreți, acest Reflux al sensurilor. Să mai luăm câteva astfel de versuri din cele două cărți care
Sensul în derivă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12369_a_13694]
-
mea, 1990) și cea cvasi-metafizică "nu văd decât/ fluxul și refluxul unor sensuri/ reverberate de valul falsificator" (Înțelesurile, 2004) se produce o schimbare de accente vizibilă la toate nivelele. Astfel, volumului Arhitecturii valurilor îi răspunde, dacă vreți, acest Reflux al sensurilor. Să mai luăm câteva astfel de versuri din cele două cărți care intră într-un posibil dialog: "când orele sunt sfărâmate, marele/ curaj e să oprești arătătoarele" (Semnal) - "mai întâi dispar cifrele,/ în timp ce limbile pipăie/ greoaie și oarbe cadranul,/ nevenindu
Sensul în derivă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12369_a_13694]
-
cu vremurile și cu așteptările cititorului de poezie postmodernistă. Un delicat poem precum Câteva puncte (probabil cel mai frumos din toată cartea) e fără vârstă, fără gen și dincolo de orice curent. În fond, adevărata sursă a emoției lirice din Refluxul sensurilor este tocmai dureroasa iluzie, efemeritatea tristă, riscul de insignifianță al scrisului poetului în raport cu timpul și cu Istoria: "Trecătoare operă/ ca o foaie de hârtie/ pe o apă curgând/ mereu în altă direcție,/ neavând nici o importanță/ cine a pus hârtia acolo
Sensul în derivă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12369_a_13694]
-
sfârșitul orașului Serenite". Nu cumva ce se întâmplă jos, în lumea cu delatori, cu securiști, cu schingiuiri și omoruri este visul-coșmar al îngerului despre Infern? Nu știm precis și nici nu trebuie. Prozatorul menține cu intenție o ambiguitate potențatoare de sensuri. Inventiv și imaginativ, Gabriel Chifu este totodată un riguros și abil constructor, îmbinând cu ingenioase tehnici romanul cu basmul. Uneori își explică prea stăruitor simbolurile, le amănunțește, le subliniază prea apăsat. Nu era nevoie. în totul cartea convinge artistic, este
Roman și basm by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/12375_a_13700]
-
putea să-ți explic exact cum, dar de acolo vine... E o prescurtare... FARMACIE-VATĂ... Observi că e mai scurt?... MAMA : Da, da... E mai scurt... Toate cuvintele sînt mai scurte... TATA : Firește... Dar oamenii le lungesc... Le lungesc și atunci sensul lor se prescurtează. De exemplu : VATĂ-FARMACIE. Observi că e mai lung? Adineauri, VATĂ era mai scurt și acum FARMACIE e mai lung... Ciudat, nu?... Se lungesc și se golesc..." (Gellu Naum, fragment din Poate Eleonora) Exact în același timp, Poate
"E un joc monoton... Dar e bine ca e monoton..." by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12374_a_13699]
-
scenografice la persoana I, în spiritul rezumatelor care precedă romanele publicate în foileton, așa cum a apărut inițial romanul lui Defoe. Dar reciproca poate fi oricînd valabilă la o montare abilă. Textul pieselor permite nenumărate, uluitoare, jocuri scenografice, amplificări vizuale ale sensului în continuarea logicii textului. Îmi amintesc un exemplu de detaliu: felul inteligent în care punerea în scenă a piesei Poate Eleonora de către Alexandru Tocilescu sugera, prin deplasarea pe scenă a actorilor, o abreviere aberantă: VAT| e un cuvînt care provine
"E un joc monoton... Dar e bine ca e monoton..." by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12374_a_13699]