1,838 matches
-
ceea ce se admiră, dar mie, care nu pricep regulile militare, și care nu mă preocup decât de cadavre, mi se pare fără rost această admirație. E tot așa de enervant ca și pentru un muzician, căruia în momentul interpretării unei sonate a lui Beethoven i-ai povesti despre o importantă teoremă algebrică. Un gramatic va face în timpul morții o observație gramaticală (în isonul lui Felix d'Arvers), un funcționar își va clasa actele, un avar își va aranja banii, unul care
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Producțiune. Consumațiune și schimb tratate din punct de vedere fiziocratic. [CĂRBUNE ȘI DIAMANT] 2255 Orice om datorește societății care-l susține un echivalent de muncă; dar nu orice vită încălțată are dreptul de-a determina valoarea acelui echivalent. Cele câteva sonate ale lui Beethoven nu dau ele mai mult decât toate operetele lui Offenbach la un loc? Cărbune și unul, cărbune și altul. Dar unul multiplicat în timpul de formațiune și cu energia presiunii - diamant; cellalt, cărbune de mesteacăn. [ECHIVALENTUL MORAL AL
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
pseudoaforistice vizează esența abstractă a entităților în cauză, extrasă - prin intermediul ironiei ludice - din depozitul locurilor comune, în special din cele livrești. Sînt persiflate astfel clișee „clasice” (boul a devenit „mecena pentru Grigorești”, pianul, foarte modest, „a primit rolul secundar în sonata Kreutzer”, plopul „trăiește din romane” etc., etc.). Procedeul confuziei dintre animat și inanimat, dintre uman și nonuman, personificările „actualiste” jucăușe, asocierile năstrușnice din regnuri și de pe niveluri de sens diferite trimit, desigur, la Urmuz, însă controlul inteligenței superior-amuzate face diferența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
concepute inițial. Dintr-un corectiv tonic și critic, realizat cu superlativă inteligență (...) ele au devenit modalități de comunicare a unei mizantropii negre și a spaimei de a trăi” (ibid.). O opinie similară întîlnim și la Paul Anghel, în „Urmuz și Sonata”, în „Arhivă sentimentală”, Editura Cartea Românească, București, 1968. Într-un articol reluat în volumul Analize și sinteze, Ed. Albatros, București, 1976, pp. 233-237, și în postuma Istorie a literaturii române, vol. I (1800-1945), elaborată în anii ’60, (Ed. Minerva, București
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
d’informations du Conseil des partis politiques roumains. National paysan — National Liberal — Social-democrate indépendent, nr. 229, feb. 1956, p. 2 Amăriuței, Constantin, Urmuz et la tentation du Non-Sens, ibid., nr. 250, dec. 1969-feb. 1970, p. 2. Anghel, Paul, Urmuz și Sonata, în vol. Arhivă sentimentală, Editura Cartea Românească, București, 1968 Anghelescu, Mircea, Un urmuzian disident: Grigore Cugler, în vol. Cămașa lui Nessus, Editura Cartea Românească, București, 2001 Apollinaire, Guillaume, Chroniques d’art, trad. rom. De la Ingres la Picasso. Cronici de artă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lună și-un țipăt de pescăruș orb tremură neclintirea un abur roșu-n noapte Doamne cît de frumos zicem deodată privind boarea de lumină prin ochii mei tu și eu prin tine ce ai compus aseară la ora cinci o sonată pentru noi iubito am simțit spun privind locul acela inefabil pulbere de suflet deasupra lumii noastre e noapte la margine de timp mă cuibăresc în aripi toată cu fruntea lipită de vis... licurici pentru zmei între mine și mine cresc
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
se spunea „pianistul”. Nu se exagera prea mult, căci el era absolvent al Liceului de muzică unde studiase pianul, și doar neșansa Îl făcu să ajungă șofer și nu pianist celebru. Datorită lui Însă, Primul asculta În drumurile lungi doar sonatele lui Beethoven și fugile lui Bach. Închidea ochii și spunea: Ce lucru mare și muzica asta! Apoi, adormea Împăcat cu lumea și mereu Împăcat cu o cugetare a lui Terente Marcovici, spusă direct În franceză: Așacjursiufisapen! Se scufunda apoi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
a clătinat mustrător din cap, ca și cum tocmai ar fi certat un obraznic. Apoi a pășit Înainte, cu spatele țeapăn, sfidătoare ca o profesoară prea riguroasă, de școală londoneză. Aseară, pe la nouă și jumătate (eram În bucătărie și ascultam la radio „Sonata Kreutzer”), m-am trezit cu Melanie la ușă, Însoțită de o prietenă blondă, platinată, plină de zorzoane, cu un tatuaj pe umăr Întruchipând două turturele albe, care se giugiulesc cioc În cioc. Și-au cerut scuze pentru deranj, au luat
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
nostalgie, spre tomberon și începe să-i răstoarne conținutul în groapă.) Erau alte vremuri, băieți! Câte din astea n-am văzut eu... (Către groapă.) Na, jigodie afurisită! Na! Blestemato! Na! Crapă! Na! ( Încet, încet, din adâncul gropii urcă sunetele unei sonate cântate la pian.) Ia auzi! BRUNO: Ce? BĂRBATUL CU TOMBERONUL: A-nceput... GRUBI: Cum? Și-a dat drumul? BRUNO: Nu se poate! BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Pe cinstea mea. I-a dat drumul. Ia taci! BRUNO (Ridicându-se și apropiindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
zicea mereu, la fel de drăgălaș ca și diriginta, de ce nu ți-ai scris tema nici pentru astăzi, băi, lăutarule? a trebuit să fac față unei provocări artistice fără precedent. Ei, geniosule, m-a întrebat muzicianul școlii, ne-ai putea răsfăța cu Sonata nr. 3 de Mozart? Eu, cum eram full de istoria trecută și viitoare a muzicii, am mimat totuși un pic de nesiguranță și am întrebat cu respect: Este vorba despre Sonata nr. 3 în re minor?" El, umflându-se în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
a întrebat muzicianul școlii, ne-ai putea răsfăța cu Sonata nr. 3 de Mozart? Eu, cum eram full de istoria trecută și viitoare a muzicii, am mimat totuși un pic de nesiguranță și am întrebat cu respect: Este vorba despre Sonata nr. 3 în re minor?" El, umflându-se în pene, sarcastic, superior peste poate, cu aerul insului care mă prinsese la smântânit oalele: Evident că de Sonata nr. 3 în re minor este vorba. Să te vedem..." Am luat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
totuși un pic de nesiguranță și am întrebat cu respect: Este vorba despre Sonata nr. 3 în re minor?" El, umflându-se în pene, sarcastic, superior peste poate, cu aerul insului care mă prinsese la smântânit oalele: Evident că de Sonata nr. 3 în re minor este vorba. Să te vedem..." Am luat un aer grav, de mare cugetător gânditorul de la Hamangia era la degetul mic mi-am scanat repede memoria și am oferit un recital de vis, timp de peste zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
ai scris tema nici pentru astăzi, băi, lăutarule, ci m-a lăudat pentru "interpretarea fericită de ieri". Totuși, ca un specialist ce era, a ținut să-mi precizeze că probabil de emoție ucisesem un bemol, chiar în prima măsură a sonatei, și că i s-a mai părut că la sfârșit, obosit cum eram de atâta concentrare artistică, parcă făcusem optime dintr-o doime imperială a lui Mozart. Chestia cu doimea imperială mi-a mers la suflet. Aveam un profesor rar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
de neuitat", am fost emoționat. Numai că, peste vreo săptămână, domnul de muzică m-a invitat, între patru ochi, în cancelarie, și a început întâlnirea cu futu-ți Dumnezeii mă-tii de scripcar nenorocit, știai că nu există pe lume Sonata nr. 3, de Mozart, în re minor, m-ai făcut de căcatul orașului, ai cântat ce-ai vrut, culegând din buruienele capului tău nenorocit, ai încropit ad-hoc, pușlamao, depravatule, râde lumea de mine prin școală, prin târg, am ajuns de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
din buruienele capului tău nenorocit, ai încropit ad-hoc, pușlamao, depravatule, râde lumea de mine prin școală, prin târg, am ajuns de nu mai pot intra într-o crâșmă nenorocită, că mă întreabă lăutarii dacă nu vreau să-mi interpreteze celebra Sonata nr. 3 în re minor, futu-ți Dumnezeii mă-tii de scripcar ordinar!... Pe când domnul de muzică își pregătea repertoriul favorit pe care-l prezentase și altor colegi de-ai mei un recital de pumni și palme mintos cum eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
eram, în misia de asigurare a securității fetelor... Atât de grijuliu a devenit cu mine, încât, la finalul acelei memorabile lecții de gimnastică, m-a luat deoparte și m-a întrebat ca pe un frate mai mic și drag: "Băi Sonată Nr. 3 în Re Minor, nu-ți este teamă c-o să-ți cadă din întâmplare vreo rață sălbatică în cap, ca să nu mai vorbim despre vreo cărămidă sau ceva asemănător de pufos? Nu cumva mă confunzi cu guristul de muzică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
ce rău atât de mare am făcut? în fața mea era profesorul de muzică. Zâmbea prietenos... Există, zice omul, o ordine a operațiilor, chiar și în deșert... Îmi întinde o vioară cu siguranță era un Stradivarius și zice angelic: "Mai întâi Sonata nr. 3 în re minor, de Mozart. În deșert, apa este foarte scumpă. În viață, totul se plătește; mai ales în deșert, unde foarte puțini supraviețuiesc..." A, nu, mi-am zis, este iluzia aceea de deșert, Fata Morgana, care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Bombeul prinde viață și mă altoiește delicat peste bot. Încerc să mă dezmeticesc, dar nu văd nimic altceva decât pe profesor... Pentru mine și pentru dunele mișcătoare, pentru soarele acesta prietenos și pentru un strop de apă, doamnelor și domnilor, Sonata nr. 3 în re minor, în interpretarea celebrului țambalagiu Z... N-am încotro. Iau, cu eforturi supraomenești, vioara și arcușul, mă sprijin cum pot de palmier și încep să cânt. Și cânt, și cânt... N-o să-ți vină a crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
care vorbea era mai mult Bruno. Michel rămânea nemișcat, vorbea din ce În ce mai puțin; ridica Înspre Annabelle o privire atentă și apatică. Annabelle nu renunța; pentru ea, chipul lui Michel părea un comentariu despre o altă lume. Cam În aceeași epocă, citi Sonata Kreutzer și un moment crezu că această carte o ajută să-l Înțeleagă. Douăzeci și cinci de ani mai târziu, pentru Bruno era evident că se aflaseră Într-o situație dezechilibrată, anormală, fără viitor; examinând trecutul, avem Întotdeauna impresia - probabil falsă - că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
judo, pe care le știe de la un prieten. Imediat cei doi se și iau la trântă râzând, scenă pe care gemenii o privesc de parcă ar fi înghițit otravă. Anna se grăbește să dea de știre că tocmai studiază la pian sonata lui Berg, un țel pe care și‑l fixase de mult și iată că acum l‑a atins. O solicită foarte tare, dar până la urmă o să reușească. Asta ține de foame? întreabă Hans și nechează ca un armăsar lipițan. Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
unui bărbat sportiv care‑și descoperă totodată și calitățile spirituale. Nu vrei să‑nveți și tu să joci tenis? Cred că ai simțuri destul de bune, ca să‑ți dezvolți în plus și un anume simț al mingii. Nu, prefer să exersez sonata lui Alban Berg - o provocare pentru orice tânăr pianist. Mai bine te‑ai urca pe munte, decât să exersezi sonata muntelui, ha‑ha. Ca să nu devii prea încrezută. Slavă Domnului că părinții nu‑s acasă. Trebuie să fii recunoscător și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
că ai simțuri destul de bune, ca să‑ți dezvolți în plus și un anume simț al mingii. Nu, prefer să exersez sonata lui Alban Berg - o provocare pentru orice tânăr pianist. Mai bine te‑ai urca pe munte, decât să exersezi sonata muntelui, ha‑ha. Ca să nu devii prea încrezută. Slavă Domnului că părinții nu‑s acasă. Trebuie să fii recunoscător și pentru astfel de lucruri mărunte. Anna îl descheie pe Hans la cămașă ca să vadă ce are dedesubt. Nu‑i nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
doarme încă liniștită și încrezătoare. O împușcă pe Anna în cap, de la mică distanță, zdrobindu‑i osul frontal și cufundând‑o într‑o inconștiență care se instalează cât ai clipi. Câteva frânturi din op. 33 a de Schönberg precum și din sonata de Berg, învățată pe de rost abia pe jumătate, se ciocnesc șocate în creierul Annei, apoi dispar șovăind și fără tragere de inimă, dar pentru totdeauna. S‑a zis definitiv cu tonurile și acordurile. După împușcătura asta, Rainer se duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
n-avea cum fi autentică nici măcar În Bucureștiul Întunericului, orice asemenea Încercare, cu toate că binefăcătoare pentru artiști, vorbesc de trupul iar nu de arta lor, neînsemnînd decît un refren, și Încă unul stins, fluierat printr-un decor sărăcăcios. Chiar dacă fragmente de sonată se auzeau la etaj, din sălile de muzică de unde izbucnea uneori violoncelul furios. Asta zic eu, În anul 2002, prin martie cu părul căzut și șosete de culori diferite. Cine știe ce voi fi zis mîine. Nu-mi pare rău că m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
tatăl, pe Allegro s-au deschis trapele și coșciugu-a glisat În cuptor, pe Romance s-au aprins flăcările, iar ultima mișcare a ajutat combustia, amintirile, viața de apoi, lumea a fost impresionantă. Aș fi putut să-i dau și o sonată de Beethoven, Appassionata, Barenboim Îl cîntă pe Beethoven ca pe Mozart, gingaș, identic, nu știi care-i unul și care celălalt de nu cumva o fi același compozitor. Mă uit din nou la Întrebare și-ncerc să recuperez din bezna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]