4,031 matches
-
în formă de glob. Mary a tras adânc aer în piept și s-a uitat în oglinda retrovizoare. În care a văzut toate acele trăsături aproape frumoase, pe care Alice se chinuise într-atât să le descrie - nasul aproape drept, sprâncenele arcuite dar prea blonde ca să mai fie vizibile, gura bine desenată dar distrusă de buzele uscate și mult prea roase. Un amestec nefericit de imperfecțiuni, un chip pe care-l uiți imediat ce l-ai depășit, un trup tremurător, de femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
al Tater Tot-ilor ( n. trad. denumirea unui fel de mâncare, o garnitură din cartofi rași și-apoi prăjiți sub forma unor chiftele aplatizate ), așa-i, Dan ? Mary era beată turtă și se legăna de zor. Irene a ridicat din sprâncene. Mary Bonelli. Tu ești ? Mary s-a apucat să danseze cu draperia pe post de partener. Mi-am dat demisia de la căcatu’ ăla de serviciu, a declamat ea. Chiar și-așa nemachiată și nefericită, Irene tot a început să bată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
senzații tari, dar, mai important de-atât, toți o să fiți în siguranță și-o să vă lăsați toate grijile în urmă. Când o să ne îndreptăm spre Riggins, cu toții o să fiți alți oameni. Asta vi-o garantez personal. IRene a ridicat din sprâncene. Mai mult decât probabil, ea nu voia să se schimbe în nici un fel. Da, cariera ei se cam făcuse praf în ultimii ani și nu avea nici hobbiuri și nici vreun talent deosebit cu care să-și umple timpul, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Alice s-a uitat în locul unde stătuse bunica ei, apoi și-a întors privirea către ochii lui Ahmad. Ce faci aici ? l-a întrebat ea. Ar trebui să te întreb același lucru. Eu am auzit ceva. Ahmad a ridicat din sprâncene. Te-am văzut când ai plecat din tabără. M-am îngrijorat. N-ar trebui să umbli singură pe-aici. Alice și-a cuprins talia cu brațele. În toate excursia, Ahmad nu-i adresase nici două cuvinte, dar nu asta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
fiu și o să-ți lumineze cărarea spre generațiile viitoare. Am să mă întind pe mine în mine și din mine în Infinit. Cine? Cine-ți mai sărută ochii Cu beția dintre gene? Soarele îți dă cu bobii, Sorbind roua din sprâncene. Unde ai să-ți mai cânți dorul Dacă nu la mine-n noapte Când mă pipăi cu fiorul Dezrobit de noi prin fapte? Când ai să mă mai vezi goală, Despletind din păr cunună? Poate-ntr-un apus de soare
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
glas blajin mângâindu-mi sufletul. Era vocea unui om dârz muiată de vremurile prin care trecuse. Îi simțeam puterea strunită de sufletul lui cald. Era un bărbat coborât de pe columnă, cu părul sur, răvășit de parcă tocmai venise din luptă, cu sprâncene stufoase și privire atentă, un nas proeminent și puțin încovoiat ca la șoim, fața nerasă și brăzdată de riduri adânci, un om care impunea respect și care părea că respectă tot ce mișcă pe lângă el. Aș fi vrut să-i
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
poate că era bine să-i îndrug o poveste cum că am fost într-un grup până m-am rătăcit, că am văzut puțină lumină și că m-am cuibărit fără să fac nimănui niciun rău ca să mă culc... dar sprâncenele lui se uneau supărate în timp ce eu stăteam încremenit. Dintr-o dată l-am zărit în coșciug. Chipul său pământiu, zguduit de dricul care sărea la fiecare piatră întâlnită pe drum, îmi făcea semn de dincolo de moarte să nu mint. În cortegiu
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
ea zâmbind cu o mândrie suspectă... -Dar cine mai vine? am întrebat oarecum mirat, gândindu-mă la o anume vecină care-i mai călca pragul și-i călea nervii cu gura ei spartă. -Ai să vezi, parcă spunea ridicând din sprâncene. Din bucătărie venea un miros ca de ars. O fi afumat mămăliga, mă gândeam, dar e bună la foame. Liliana maică, mai zăbovești, că i-o fi foame copilului, că vine de afară? Imediat Mătușă!... să se-nverzească apa de la
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
pentru mine jurnalul soțului... — Jurnalul? — Se pare că n-are nici o valoare. Am privit-o foarte atent, Încercînd să remarc orice schimbare cît de mică În expresia feței cînd am adus vorba de fratele ei. Buzele ușor Întredeschise denotau Încordare, sprîncenele Încruntate... Oare era tulburată, uluită... sau Îi dădeau tîrcoale niște presimțiri... se aștepta la ceva neprevăzut din partea fratelui... Își mușcă Însă buza de jos și zîmbi răutăcios. — Fratelui meu tare-i mai place să ia lumea prin surprindere. Așa a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
minte cuvintele: „Semnificația amintirilor”. — Fratele meu știa și că sînt Însărcinată... Dacă eram polițist, te suspectam de avort, să știi. Își ridică privirile din spuma de bere. O fracțiune de secundă, o gheață subțire și transparentă Îi străluci albastră, Între sprîncene... dar la următoarea scînteie se topi. Ce curaj să lași o asemenea femeie fără protecție! Era singurul aspect pe care Îl admiram la EL și trebuie să recunosc că a dat dovadă de curaj, chiar dacă acest curaj era o chestiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cu onoare facem parte e prea adesea de lux: Zepter pentru persoane de bon goût sau cratiță de muzeu: „Priviți acest vas din secolul al XVII-lea: din el mănâncă în România doar un grup de reflexie, oameni aleși pe sprânceană. Atingerea exponatelor este strict interzisă”. Mihaela: Filosofia cu foșnet de fustă Am învățat multe de la profesorii mei. Cum ți-am mai spus, în 1990 Gabriel Liiceanu scria că Facultatea de Filosofie a fost mereu una în care îl citeai pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Palatului Buckingam, de Piccadilly, de ceva magazine drăguțe la care am căscat gura. Seara ne-am retras toate în cabinetul de psihoterapie, adică în bucătăria căminului colegiului. - Ați fost happy de experiența londoneză? - Nu, deloc. Suntem supărate. Am ridicat din sprâncene: - Dar de ce? - Fiindcă ne-au dus la Foreing Office și la BBC, acolo ne-au arătat aparatură, ne-au dat pe mâna stafului care vorbea persană, ne-au povestit despre dotările lor tehnice și iar ne-au întrebat despre Afganistan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
las la o parte uimirea mea, poate voi fi boldit ochi minunați, poate mă credeam încă sub stăpânirea unui vis - îmi aduc aminte numai de râsul luminos al nevestei și parcă văd încă cele două buze rumene desfăcându-se și sprâncenele îmbinate, pe când râdea, ridicându-se în arcuri fine, deasupra ochilor. —Te miri tare, bădiță? zise șerpoaica; ai crezut că te afli în pustiu. Ghiujul naibei, ticălosul de bărbatu-meu, s-a îmbătat ca un muscal și s-a culcat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și însetat. Ea a sărit sprintenă, a pregătit măsuța cu trei picioare, a acoperit-o cu o pânză curată, a adus vin, mi-a pus un pui fript dinainte și era, măi băieți, așa de rumănă și de mândră, și sprâncenele celea, măi băieți, și ochi de foc... Nu mai spun nimic; sunt treizeci de ani de atunci, iaca, treizeci de ani, în toamna asta... Aici boierul Dumitrașcu se opri, mai dădu de dușcă un palici de vin și-și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
din adânc mi se suia un tremur în glas. Fata începu a plânge, lăsându-și fruntea în pieptul meu. Ah! dacă află, dacă află - atunci mă zdrobește și pe mine cu cizma, ca pe maica... Se uita la mine cu sprâncenele lăsate pe lumina ochilor. Dacă află, mă ucide, mă aruncă în Iezer, Niculiță... Ah! nu cunoști pe taica, dar eu știu, eu am văzut!... Lacrimile ei îmi ardeau mânile. Voi să mai zică ceva; deodată o simții tresărind, îndreptându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
strălucire întunecoasă. În stânga, pe malul dinspre Galați, o bulgărie își întindea răzoarele lungi și liniile negre ale șănțurelelor, cu sticliri de șuvițe de apă printre zarzavaturi. Stăpânul ei era un om cu mustățile mari, zbârlite, cu ochii abia zăriți sub sprâncenele late; un om negru și tăcut. Stăpân la podul umblător din susul liniei ferate, cunoșteam pe un moșnegel îndesat, cu mustăcioară albă, cu ochi mititei pe obraz zbârcit. Și venind acum încet spre căsuța de bârne a podarului, în preajma apei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tot îți uzi cepele și curechiul? Stai singur cuc, nici nu mânânci ca lumea, nici un păhărel de rachiu nu bei, de ce dracu mai trăiești pe lumea asta, ha? Bulgarul, încovoiat între căpățâni violete de varză, mormăi ceva neînțeles, ridicându-și sprâncenele negre. Bătrânul începu a râde, clătinându-și luleaua între dinți. Apoi strigă tare, vârându-și mânile în brâu și dându-se puțin pe spate: —Ceacâi bre? Grădinarul iar își ridică negreața de sub frunte. Moș Gheorghe Cucu se întoarse spre mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sumanul roșcat peste trupul gol, îl acoperi până la bărbie, după aceea se așeză lângă bulgar, cu luleaua, slobozind din clipă în clipă vălurele de fum albăstriu. Grădinarul îl privise în tăcere. Cu ochii umezi, deodată răsăriți plini de milă de sub sprâncene, acuma se uita la bătrân. Vorbea din gât privindu-l țintă, parcă-l întreba ceva. Moșneagul se îndreptă spre el: — Ce spui? Grădinarul bolborosi iar câteva vorbe și-și întoarse ochii spre mortul liniștit. Nu știu ce spui, bre! zise îndesat bătrânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ceva cum n-am mai apucat eu, cât îs de bătrân. O chiamă judele pe Anița întăi, Anița lui Timofte, nevasta omorâtului. Da’ era o femeie mititică și iute, tânără, abia împlinise douăzeci de ani, cam smolită la obraz, cu sprâncenele groase puțin încruntate. Când vorbea, îi tremurau ușurel nările. Era îmbrăcată cu cațaveică cafenie, cu fustă roșă, îmbrobodită cu bariz verde și în picioare cu ciuboțele de cordovan cu potcoave de alamă. Se oprește și se uită țintă la judecător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dreaptă peste ochi. —L-am omorât, boieri dumneavoastră, că nu mai puteam trăi cu dânsul... Mie-mi era altul drag!... Și i se zbăteau ca într-un fior nările. Se ținea să nu plângă poate, și-și încrunta mai tare sprâncenele. —Bine, atunci de ce l-ai luat? —Eu? eu n-am vrut să-l iau... Am spus de la început că mi-i drag Ioniță Spataru. Da’ tătuca și mămuca n-au vrut să știe. M-au pus jos și m-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ochi. Atât a fost plânsul ei: câteva clipe. Toți stăteau încremeniți. Ca o suflare de foc trecuseră vorbele ei pe deasupra capetelor. Atuncea i-a pus călăul juvățul de gât. Ea și-a lăsat mânile în jos și privea neclintită, cu sprâncenele ușor încruntate, în juru-i. Ș-au tras ștreangul! Cuconu Ștefan Leu tăcu. După un răstimp rosti domol: —Stăi... Caii se opriră. Ne întoarserăm în loc, pe perinile trăsurii. În urmă, tapșanul singuratic, între muncele, se deslușea cu tufișurile, cu arborii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
undoiri de val. După ambulanță venea o căruță cu doi boi. În căruță, între ranițe, stătea un moșneag: din când în când atingea boii cu sfârcul biciului și atuncea i se vedeau ochii, apoi părea că-și închide obrazul în sprâncenele-i stufoase și-n barba-i zbârlită. Câțiva soldați, cei mai slăbiți de drum, despovărați de greutăți, pășeau în urma chilnei de dinapoi, domol, cu capetele plecate, prin roirea pulberei deșteptate. La ambulanța noastră, pe lângă caii regimentului, erau înhămați și doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
rele pe aici... Le cunoști? Mai avem mult până la Hârlău? — Nu prea cunosc locurile, răspunse Ștefan. Da’ om întreba pe-un român. Poate știe și moșneagul ista. Moșule! știi drumul la Hârlău? Din car, moșneagul deschise doi ochi rotunzi în sprâncenele-i tufoase, albe. Apoi dădu din cap la dreapta și la stânga: nu-l cunoștea. — Da’ las’ că tot ajungem noi! zise Ștefan și, ridicându-și biciul, trecu repede înainte, ca să-și îndemne roibii. În fundul unei văi ne oprirăm deodată. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu se uită la noi, se alătură de jug, în stânga, apucă funia boilor și începu să-i îndemne. Da’ asta ce-i, moșule? întrebă doctorul căscând ochii. A cui e flăcăul ista? Apoi dă, zise moșneagul arătându-și ochii dintre sprâncene. Iaca așa, s-a luat ca un mânz după mine, din sat... Numai m-am trezit cu el în căruță... Îi de acolo, din sat... a unui român... —A lui Ilie Popa! zise țâncul cu părul zbârlit, cu un glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întovărășeau se apropiară și ei. Acu vedeam: era o femeie, o bătrână care se târa pe pământ. E o babă, zisei eu cătră doctor. —Și ce face acolo?... Atunci, întăia oară în ziua aceea, auzii lângă mine glasul moșneagului cu sprâncenele și cu barba stufoase: Ce să facă? Seceră... Avea un glas aspru, un fel de hârâire dureroasă. Doctorul se întoarse spre el: —Ce vorbești, moșule? Cum seceră?... Bătrânul nu răspunse. Iar bătrâna, corogită, rezemându-se în coate, se târa, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]