2,089 matches
-
Mi-am masat mâna dreaptă. Mă durea încă după loviturile pe care i le dădusem lui Lee Blanchard și lui Joe Dulange. — Eu sunt tipul de treabă, Cecil. Bagă la cap chestia asta. A fost o replică reușită. Durkin își stoarse creierii să riposteze pe măsură. Mi-am îndreptat atenția spre Charles Michael Issler, care se uită la mine și-mi spuse: — N-am omorât-o eu pe Liz. Nu știu de ce fac lucruri din astea și îmi cer scuze. Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
la toate a fost aceea în care Lee i-a donat două sute de parai unui preot de leproși pe care l-a întâlnit într-un bar, apoi le-a făcut cinste tuturor și a plecat la Ensenada. Informația aia a stors cinci parai și o cerere de lămuriri suplimentare. Polițaiul mi-a spus: — Preotul, frate meu. S-a hirotonisit singur. Vaya con Dios. Păstrează-ți banii. Am pornit-o pe coastă, mergând vreo sută douăzeci de kilometri spre sud, spre Ensenada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
podea. În dreapta scenei un gringo în frac fredona la microfon: — Roseanne, bogata mea iubită, are-n loc de diafragmă o lipie turtită. Hei! Hei! Am o iubită, Sue pe ea o cheamă și de i-o tragi sub coadă, te stoarce rău de zeamă. Hei! Hei! Am o iubită Corrine pe ea o cheamă și știe cel mai bine să-mi ia banana-n vamă! Hei! Hei!... Vacarmul stârnit de clienții așezați la mese acoperea „muzica“. — Măgarul! Măgarul! Am rămas locului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
și am dormit - douăzeci de minute încheiate. Eram prea surescitat ca să încerc să adorm la loc, așa că m-am apucat să judec logic. Era ora șase după-amiaza și, cabinetele medicilor se închideau, iar barurile nu aveau să fie bune de stors informații încă vreo trei ore. Dacă Russ și Harry ar da de ceva fierbinte sigur m-ar suna. Așa că am luat dosarul principal și m-am apucat să citesc. Timpul zbura. Numele, datele și locurile notate în jargonul polițienesc m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
străzi de casa lor, iar „Marcy“ a lui Roach putea fi de fapt „Maddy“ sau „Martha“. Nu era logic. În săptămâna dispariției lui Betty toată familia Sprague se afla în casa de la Laguna Beach, Roach părea sigur de „Marcy“ și storsesem de la Madeleine toate informațiile despre Dalia. Totuși gândul nu-mi dădea pace, de parcă în sinea mea doream să-i fac rău familiei ei pentru felul în care mă tăvălisem în șanț cu fiica lor și-i pupasem în fund pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
pe Meryt să facem nimic în bucătăria sau în grădina ei, așa că amândouă stăteam degeaba și ne uitam cum muncea ea. Meryt avea oroare să devină o soacră băgăcioasă, dar mâinile îi tânjeau după o ocupație. - Măcar lasă-mă să storc eu berea, zicea ea. - Eu aș putea să mătur acoperișul, mă ofeream eu. Dar Shif-re părea jignită de propunerile noastre. După o sptămână de stat, n-am mai putut. Am luat un urcior mare, gol și am anunțat: - Mă duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
te ierte Mopsul? Asta vrei? Nu, nu vroiam asta. Nu venisem la azil ca să fiu tot un oarecare. Peste antipatia celor care nu mă înghițeau puteam să trec; ea semăna din multe puncte de vedere cu admirația. Dar trebuia să storc din mine ultimele rămășițe de compasiune și de tact. Nu aveam nevoie de ele. Nu trebuia să mă gândesc decât la mine însumi, îmi repetam. Celorlalți, să le arunc, ca Martei, o cioară moartă. Mănușa mea, provocarea mea. Așa procedează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
răspunse nimic. Dar vrăjitorul Tela nu se lăsă: - Vino să vezi, Auta! Acum va începe sfârșitul lumii. Nici voi nu mai ajungeți vii în țara blestemată în care plecați. Auta socoti că vrăjitorul urmărește să-l sperie pentru a-i stoarce vreo făgăduială sau vreun hatâr. Totuși, își ridică ochii spre fața lui și i-o urmări: arăta într-adevăr îngrozită. Tela urmă cu glas tulburat: - Dincolo de oază au stat ieri niște oameni și niște robi. Zeul a trimis atunci suliți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Știi că papirusul are prețul aurului? Nu fiindcă localnicii îl și mănâncă, deși nu-i rău la gust. Nu numai pentru că își fac din el îmbrăcăminte, căci îl poți preface în pânză. Se fac multe din el. Din tulpină poți stoarce suc dulce: îl poți bea și e răcoritor. Și încălțăminte se face din tulpina lui. Iar dacă iei tulpini bătrâne mai multe și le legi și le întărești, poți înjgheba o luntre ușoară de râu. Dar mai cu seamă din
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
adâncile lor corăbii câte un număr de robi pentru care plăteau chiar acolo pe loc fie bucăți mici de piatră sclipind cu mii de fețe, atât de prețuite de bogații stăpâni ai Atlantidei, fie burdufuri cu vin auriu și tare, stors din strugurii de la capătul de răsărit al Mării dintre Pământuri. Intrând din liniștea mării în această larmă, Iahuben a pășit pe țărm bucuros că picioarele lui pipăie iar pulberea pământului țării. A trecut prin mulțimea pestriță, s-a rânduit în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
aveau numai sulițe sau numai arcuri. Mai-Baka a dus câteva sute de robi în pădure și i-a învățat să-și facă arcuri bune și săgeți ușoare, din lemn tânăr. Agbongbotile și cu alți câțiva bătrâni prindeau șerpi și le storceau veninul pentru otrăvirea săgeților. Ceilalți aveau topoare, sau numai puterea trupului lor. Firește că puțini dintre robi se puteau măsura cu soldații Atlantidei, a căror singură meserie era războiul. Robii aveau însă patima oarbă a răzbunării și dorul timpului trecut
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
prăpăstii. Drumul părea că nu se mai sfârșește. Totuși, se sfârși. Când soarele luminase munții, intrară cu toții pe ușa luntrei mari. Nefert era atât de istovită încît nici nu mai putu să se mire. Hor și cârmaciul căzură în jilțuri, storși de puteri. Pe toți îi înconjurară ceilalți trei străini, roși tustrei de îngrijorare. Femeia începu să-i învioreze cu mingea fermecată și cu alte mijloace stranii. Dar erau prea zdrobiți. Auta se simțea însă bine. Îi luă pe rând în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Dar nimic nu-l putea liniști pe Hor. Zise din nou: - Și totuși, dacă nu veneam noi aici, sau măcar dacă ne păzeam luntrea, nimic nu s-ar fi întîmplat... - Cum nimic? zâmbi trist Auta. Regele și preoții ar fi stors mai departe poporul și sclavii de toată vlaga. Crezi că e vreo deosebire între un sclav care trăiește și unul care a murit? Numai aceea că mortul nu mai e folositor nimănui. Cârmaciul părea nerăbdător. - Să plecăm cât nu e
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pe plută și porniră spre apus. O lună sau poate mai mult îi purtă vântul încolo și încoace, până când poposiră din nou pe un țărm. Marea le dăduse uneori hrană, adesea necazuri, iar norii, foarte rar, apă de băut. Erau storși de puteri, dar trăiau. Așa poposiră pe acel țărm îndepărtat, unde găsiră un neam de oameni ciudați care-și împodobeau capul cu penele păsărilor. Văzîndu-i pe acești deznădăjduiți flămânzi și istoviți de furia apelor, băștinașii nu-i omorâră, nici nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și stăpânită, În timp ce el era volatil, locvace, agitat. Ea stătea neclintită, Într-un repaus total, pe timpul pauzelor lungi În care, măsurând În lung și-n lat Camera Grădinii sau sprijinindu-se de cămin cu capul susținut În palme, el Își storcea mintea În căutarea unui mot juste, și niciodată, dar niciodată nu Îi sugera ea Însăși vreunul. Îi admira opera până la idolatrie, cu rezerve În ce privea stilul târziu, mai copt, fără a visa măcar să dea glas vreunei critici. Loialitatea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
pretențiilor neclintite ale lui Alexander, dar fără a pierde elementele vitale ale substanței dramatice. Fiecare cuvânt care rămăsese supraviețuise câtorva rânduri de filtre fine, menite să identifice și să elimine orice redundanță, oricât de banală. Totul fusese lucrat, strecurat și stors de sânge, până nu mai rămăsese nici o silabă În plus. Pe scurt, toți participanții la montare făcuseră tot ce le stătea În puteri din punct de vedere profesional. Și atunci, de ce avea atâtea emoții? Pentru că, oricât ar fi fost de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
stă În aceeași casă și față de care se consideră răspunzătoare, zice că rudele nu se ocupă deloc de mătușile mai În vârstă, deși toate o duc destul de bine. A fost prea bună și i-a lăsat pe toți să o stoarcă de bani când s-a Întors din America.“ Deduc că Minnie Kidd nu s-a căsătorit. Prima dată când mi-a venit ideea unui roman pe tema relației dintre George Du Maurier și Henry James era În noiembrie 1995, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
platforma unui tramvai cu cai. Dangăt de clopot, însoțit de o voce tăioasă, ce ar fi putut trece cu greu drept una de muiere, joasă, ușor răgușită și melodioasă, o bună voce de jazz. - Gabi Gabrielito, sifilitico și deshumato! Ai stors, dezarticulato, vălmășagul de ceapă?... N-am auzit nici până acum, peste căpățâna de ceapă, trântitură de ușă... Fătoaca țâșni, cu carnea dosului făcând o dulce plescăitură în aer, precipitîndu-se către tocăria ușii prin care se ivise și unde, înconjurînd bulbul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Goală, celor ce cred în salvarea lumii de către o bucățică de cur li s-a adus varieteu. La Buh, Aliat, Talmeș-Balmeș, cele mai cosmopolite terase din lume, alături de trupele dansatoarelor suedeze sau cehe, rele de muscă, de-au ce-au stors, ca pe-o cârpă, orice român mai înalt de un metru douăzeci, explodează și cîte-o piesă de teatru de Caragiale, Racine sau Goldoni, jucată de maimuțe și câini. O pală de vânt și afișele senzaționaliste se dezlipesc la ambele colțuri
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
-ți spun?! Nu-i prea am. I-am avut. Dar ar fi trebuit, oricum, să te sun azi dimineață. - Ascultă, pramatie... Vorbesc de la un telefon public. N-aș vrea să se vadă tona de la lacrimi pe care deja mi-ai stors-o. Dar nu știi că orice băiețaș cinstit, care n-are cum să dea banii înapoi, se scoală de dimineață și se apucă de muncă?!... În jumătate de oră, sânt la tine să-ți transmit coordonatele celor două babete. - Doamne
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
prin poală. - Semnătura! ceru aviatoarea, abținîndu-se, din răsputeri, să nu alunece, și dânsa, pe eleșteul lacrimilor ce o asaltau, - "Robin Ferguson Floyd, baronet de Twinwood... Pink în ghilimele... Londra, 27 iulie 1921..." Acum era aprilie. Se deslușeau muștele ce se storceau, izbindu-se și rupîndu-și șalele de ochiurile de geam colorat, în culori ce parfumau lumina, făcînd-o să se curbeze, precum niște sâni de rășină, în vecinătatea rețelelor de plumb, peste pieptul planturos al imitațiilor de vitralii. După ce-și interpretară
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
profețiile politice", își făcu ea palmele pâlnie și-i răcni dureros în ureche. "Greve, sânge, nebunie. Foame. Plânsul mondial..." "Sculați, ai muncii proletari!" (Și deodată, întîiași oară în acea seară, deveni fierbinte, cuminte, docilă, prietenoasă, lipicioasă. Ca și cum i-ar fi stors Sinistratului un frunct zemos în ureche. Îi șopti.) - Haide, treci dincolo! Acuși să mi te arăți!... "Privește savant. Cu inima beată. De iubire." Și-l remorcă după ea. Dincolo însemna camera de baie. În baie, uriașei nu-i trebuiră mai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
-și cere scuze, pentru faptul c-o lăsase singură pe Jessica într-o situație atât de periculoasă. În consecință, Fiona era încântată, în sufletul ei, că puștiul nu avea să le mai întunece casa și în week-end-ul ăla. După ce a stors pliculețele de ceai de marginea cănilor, femeia le-a aruncat la coș, după care a adăugat câte un pic de lapte în fiecare recipient. Ceai pentru doi și doar doi la ceai, a ciripit ea. —Măi, măi, cineva e vesel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
casă, ca să-i asigure confortul psihic lui Jake, care era „traumatizat“ de absența tatălui, asta însemna că fosta soție nu putea sub nici o formă să se angajeze undeva până când puștiul nu împlinea optsprezece ani. Cu alte cuvinte, Belinda avea să stoarcă și ultimul bănuț din contul comun al Fionei și al lui David. De cele mai multe ori, Fiona nu-și dădea voie să se enerveze, decisă fiind să nu-și facă sânge amar din cauza unui lucru pe care nu putea să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
în încăpere și s-a uitat de jur împrejur. Privirea ei scana orice obiect, cu excepția capacului de la bazinul WC-ului, acolo unde știa că o aștepta răspunsul. A recuperat un prosop umed care fusese aruncat în chiuvetă și l-a stors, după care l-a întins pe marginea căzii ca să se usuce. A înșurubat la loc capacul de la sticla de șampon pe care a pus-o apoi la loc în dulap. După care a dat drumul la apă în cadă, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]