8,833 matches
-
Era Lee. Lee Jackson. Nu-mi venea să cred. 3tc "3" Lee Jackson nu era frumoasă, dar era irezistibilă prin prezența ei. Și când era relaxată stătea neclintită, de parcă ar fi fost făcută din alabastru. Pielea ei, fără ajutorul cosmeticelor, strălucea ca și cum ar fi avut un bec înăuntrul feței. Liniile din jurul ochilor, delicate și înguste, nu făceau decât să-i scoată și mai mult în evidență netezimea feței. Abia i se vedea vreun rid pe frunte, avea două linii verticale aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
prima oară părea de-a dreptul năucită. Am citit-o bine. Avea obrazul prea gros ca să o deranjeze remarcile la adresa ei. în schimb, am intrigat-o. —Ei bine, ia să auzim, a spus. S-a aplecat înspre mine, cu ochii strălucind, ca și cum i-aș fi spus un banc. Am ridicat mâna, cu degetele răsfirate, și le-am punctat pe rând. —în primul rând nu ai da doi bani dacă s-ar afla că te culci cu o femeie. Ai face față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
pâinea împreună puteam crea o legătură între noi care ar face-o să aibă încredere în mine. încerc să mă gândesc la toate. Ne-am așezat pe un covor în fața șemineului electric, încălzindu-ne pline de recunoștință. Cele două țevi străluceau într-o lumină puternică, portocalie; covorul, sau ca să fiu mai precisă bucățile de covor, erau de un maro închis, cu model portocaliu și galben în formă de pătrate și vârtejuri. Aducea a anii ’70. în câțiva ani livingul va atinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
dintr-o sferă imensă de metal strălucitor în jurul căreia era legat inexpresiv un cablu gros de oțel. Am ars cablul din loc în loc, am scos afară firele și am lucrat cu fire de lână până când bucăți din el ajunseseră să strălucească de parcă erau de argint. Chestia își făcuse culcușul acolo ca o imensă broască argintie, ținută de frânghie. Nu părea fericită; voia să fie terminată și știam că încă nu este gata. Am cochetat scurt cu câteva idei. Poate i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
am spus din nou: Mă mai gândesc. —Așa să faci, te rog, a spus. Ținem legătura. Mi-a întins mâna când și-a luat la revedere. Era cea fără verighetă. Nu i-am luat în considerare gestul. 9tc "9" Apa strălucea pe străzile negre. Turnurile ascuțite ale clădirii McCott Shaw dădeau impresia unui castel de vrăjitoare, pe ale cărui ferestre întunecate cădea ploaia, alunecând în jos pe arcele gotice de deasupra ușii. Un taxi a apărut după colț. Luminița portocalie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
pe spate, cu mâinile sub cap, acum doar într-un tricou negru și blugii care erau susținuți de o curea jerpelită. Avea mâinile la fel de albe ca și gâtul și neașteptat de musculoase având în vedere că era slab. Ochii îi străluceau în continuare. Cred că ar trebui să îți scoți și tu cizmele, a spus gânditor. —Aici ai dreptate. Am început să-mi desfac cizmele. Erau lungi, acoperind gamba, așa că a durat ceva. S-a așezat în spatele meu și a început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
despre asta sau bănuiesc. Se vede că ei nu îi pasă deloc de el. Dar el nu ar vrea ca lumea să afle despre ea, și nu doar pentru că ar părea el un fraier. Walter a respirat adânc. Ochii îi străluceau. —Ăsta nu e principalul motiv. Nu, nu. îl sperie de moarte gândul că dacă lumea află despre ea că are o aventură cu o femeie, vor deveni curioși în legătură cu el. Cu ce face el. —Și ce face el? l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
auzit sunetul întâi, cum crapă, cum se sparge, dar părea cu totul deconectat de realitate. Apoi întreg corpul s-a aruncat în aer, direct de la etajul al treilea, bucăți de geam curgând în jurul lui ca niște bucăți de gheață spartă, strălucind când prindeau lumina lămpilor de pe stradă. A căzut în fața casei ca un manechin împăiat într-o acrobație pentru film. Timp de câteva secunde m-am îndoit că ar fi el. Părea să fie o glumă, mâinile și picioarele rășchirate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
o tăietură adâncă pe obraz. Osul probabil se rupsese. Am simțit ceva cum se strivește sub lama cuțitului. Fața lui era sălbatică, cu pielea întinsă la maxim peste oasele ascuțite. Limba i s-a retras după dinți, lăsându-i să strălucească de parcă era un lup. Ce dinți mari ai, domnule lup. Arăta de parcă urma să mi-i înfigă în gât și să mă sfâșie fără să se mai gândească de două ori. Ochii îi sclipeau febrili. A urcat încet pe scară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
fost. — Nu, nu am fost, am răspuns. Mă săturasem de minciuni și gustul meu pentru răzbunare se făcuse amar. Mai mult, Lee nu ar fi vrut asta. Catherine s-a aplecat spre mine, vrând să-mi atingă mâna, cu fața strălucind de fericire. M-am ferit de ea ca și cum degetele ei ar fi fost picurate cu acid, iar ea s-a retras fără să mă atingă. —Ți-ai fi părăsit bărbatul pentru ea? am întrebat. Se uita la mine ca și cum mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
mama lui pe care o pierduse în copilărie. Cu toate aceste sentimente bune se întoarse în bucătărie, cu gândul să pregătească de mâncare, în timp ce mașina de spălat lucra în ritmul ei obișnuit. La ora șase Rita s-a întors acasă. Strălucea de bucurie văzând că masa era pusă, lumânările aprinse, vinul și mâncarea bună o așteptau chiar pe ea. Ochii ei migdalați aveau o strălucire tinerească. - Ce surpriză! Să fiu oaspete în propria mea casă. Apoi deschise ușa garderobului ca să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
întoarse acasă cu picioarele grele ca două bucăți de plumb. Urcă scările și când ajunse în dreptul apartamentului său, remarcă lipsa cheilor. Se căută în buzunare, nici urmă de chei! Deodată se deschise ușa - în cadrul ei stătea Rita, râzând. Fața ei strălucea ca fața unui înger. Mai întâi, Feifel crezu că era o fantomă, că spiritele impure luaseră o înfățișare foarte bine cunoscută de el. Apoi, când „fantoma“ deschise gura, își dădu seama că era Rita, soția lui. - Prostule, ai pierdut cheile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
se aplecase ușor către Charlie și se stinse brusc, cu un surâs enigmatic pe buze. Cei de față au fost atât de uimți, încât nimeni n-a scos o lacrimă. Judit a început să răsfoiască prin „opera lui Noah“. Cerneala strălucea puternic, ca și cum lumina ascunsă în ea ar fi vrut să explodeze în aer secretul conținutului celor scrise atât de îngrijit. JOC DE VARĂ Lumea e plină de indivizi ciudat de bogați, cu o viață secretă, interioară, care sunt o taină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
film: - Aș vrea să vorbim puțin, ca între bărbați. Știu că aveți probleme. Pentru mulți eu sunt numai o jumătate de om, dar vă asigur că am o inimă bună și de asemenea un salariu acceptabil; în rest, vedeți, soarele strălucește și pentru mine. Domnul Fischer surâdea ironic. - Poate vrei să-mi spui că te vei însura în curând? - Și de ce n-aș face-o? Oare căsătoria e făcută numai pentru cei perfecți? Îmi lipsesc numai câțiva centimetri pe ici, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
bărbat mă scosese la suprafață. Am luptat amândoi cu bucățile de gheață care aveau propria lor mișcare și violență. După un timp, bărbatul a dispărut și m-am văzut împreună cu alte fețe necunoscute, încercând să ajungem la mal. Stelele parcă străluceau în apă căzute din cer, se auzea altă muzică decât cea de carnaval. Poate era cealaltă parte a orașului, unde nu se ținea carnaval. Auzeam vorbindu-se în dialect despre un accident în care pieriseră mai ales cei care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
fete, tremura de nervozitate când vreo fată dansa mai strâns cu el. Avusese ochi reci de iepure care o speriaseră pe Tua la început. Și așa, deodată, în corpul său avusese loc o schimbare - putea să vorbească deschis, cu ochii strălucind de iubire, cu o privire magnetică ce venea din adâncul inimii. Natanael și-a terminat studiile cu brio. Părinții lui credeau că fusese un miracol și l-au recompensat cu bani pentru a implora norocul să se țină de gleznele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
avea un covor albastru, magic. Se răscolea prin uriașa sală, neputând să stea locului, iar eu, răbdător, l-am așteptat. Pentru că eu nu înțeleg mai nimic. - Luca, pleci? m-a întrebat el, îngrijorat. - Nu, i-am răspuns, mirat, cu ochii strălucindu-mi de presimțirea unor noi și nemaivăzute aventuri. Unde să plec? - Nicăieri. Era o glumă. Dar tu... văd că... - Că ce? - Nu mai înțelegi nimic! - Da... bine... Mă cam îmbufnasem. Și aveam și de ce. Știam exact care era diferența dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
a vedea, fiind viu, a trebuit să mor pentru totdeauna. Dar am să scap de nenorocirea asta, sunt mai mult ca sigur, știu asta, probabil pentru că steaua care m-a călăuzit până aici și pe care continui să o văd strălucind pur și simplu nu poate fi atât de crudă încât să-mi întoarcă spatele tocmai acum. Cred. Ceea ce văd simțurile mele, ceea ce vede tot corpul meu depășește orice imaginație. O lume a aburilor, fără început și fără de sfârșit, fără demarcații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cu teamă și oroare, deși peisajul hidos pe care îl zăresc desfășurându-se dinaintea vederii mele pietrificate este mai degrabă liniștit. Nicicând nu am crezut că am să văd cum a început totul. Nicicând. Lumina care se așterne vederii mele strălucește hâd. Prea-hâdă este, desigur, și procesiunea a ceva ce încă nu înțeleg. Procesiunea a ce, de fapt? A zeci și zeci de maimuțe, e posibil? E posibilă o asemenea groază? Da, asta pare să fie, e adevărat, nefaste și neprielnice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mod grotesc, prosternându-se în fața a nu-mi dau seama încă ce, emanând în același timp miasmele începutului lumii! Precum dracii cei mai crunți se învârt ca dementele, lăsând expresii cu mult mai scârbavnice decât cele din visul meu să strălucească din timp în timp, străfulgerate de ceea ce par a fi razele celui mai orbitor diamant, lăsând vederii dinți uriași, ca de elefant, schimonosiți în rânjete răscolitor de urâte, ochi însângerați, mimici spre groaza mea mult prea umane pentru a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
-l usture bine cu ironia lui, Stein a renunțat la această expresie preferată. Egorov era și el bogat. Era fiul unui mare antreprenor din industria lemnului, originar din orașul Kazan. Era un băiat foarte elegant, parfumat, cu un păr blond, strălucind din cauza uleiurilor ca un lemn lăcuit, un păr care-i cădea în plete bogate. Ar fi fost un flăcău frumos de nu erau ochii lui rotunzi și apoși, ochi sticloși ca de pasăre, mereu măriți de o mirare speriată ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
bine decât i se cerea. Dar, precum cunoștințele care i se cereau la lecția de zi, deși exprimate într-un limbaj fără greș, se prezentau ca o înșiruire seacă de date istorice, tot așa cunoștințele suplimentare cu care dorea să strălucească nu făceau decât să devanseze, cronologic, unele lecții pe care urma să le facem. Apoi, repede ca întotdeauna și clătinând toată încăperea cu silueta lui oblică, ieșea la lecție Stein. La aceeași întrebare care i se pusese lui Eisenberg, Stein
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
să foșnească și am observat că în pachetul albastru e un alt pachet din hârtie albă, cerată. Pe lopățica de os, scoasă cu maximă grijă din săculețul care foșnea, se afla o grămăjoară de praf alb. Era foarte alb și strălucea cum strălucesc cristalele de naftalină. Foarte atent, Hirghe lăsă să cadă din acest praf în pachetul de pe cântar și, cu cealaltă mână, ridică sus balanța. Terezia cu greutatea era mai grea. Atunci, fără să coboare balanța ridicată deasupra mesei, Hirghe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
și am observat că în pachetul albastru e un alt pachet din hârtie albă, cerată. Pe lopățica de os, scoasă cu maximă grijă din săculețul care foșnea, se afla o grămăjoară de praf alb. Era foarte alb și strălucea cum strălucesc cristalele de naftalină. Foarte atent, Hirghe lăsă să cadă din acest praf în pachetul de pe cântar și, cu cealaltă mână, ridică sus balanța. Terezia cu greutatea era mai grea. Atunci, fără să coboare balanța ridicată deasupra mesei, Hirghe băgă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
clipesc din ochi. Suntem deja la poartă, și iar parcă nimic din cele dinainte n-a fost, parcă m-am trezit direct din camera lui Hirghe la poarta aceasta. Îndelung și fără de sfârșit mi se pare că tremur în fața ușii strălucind în lumina verde a lunii, apoi se aprinde lumina galbenă în spatele ei și apare Matei căscând somnoros; infinită este urcarea scării, deschiderea ușii de la apartament, strecuratul prin coridorul negru și prin sufragerie spre dormitorul liniștit al mamei, tremurul dulce al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]