KorAP: Find »[drukola/base=taică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...70 71 72 ...136 >

3,383 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412

casei, și din nou la acoperișul șopronului, și Îmi erau foarte dragi toate, șopronul, gardul, dealurile și pădurile, și mi-aș fi dorit să fi plecat la pescuit doar, nu să plecăm de tot. Am auzit ușa Închizîndu-se, după care taică-meu lăsĂ toate bagajele jos. Apoi Încuie ușa. Începui să cobor scara. — Jimmy, spuse tata, cum e acolo, pe acoperiș? — Cobor acum. — Întoarce-te. Urc și eu puțin. Începu să urce foarte Încet, cu grijă. Se uită Împrejur, așa cum făcusem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-te. Urc și eu puțin. Începu să urce foarte Încet, cu grijă. Se uită Împrejur, așa cum făcusem și eu. — Nici eu n-aș vrea să plec, spuse. PĂi și de ce trebuie să plecăm? Nu știu. Dar trebuie. Apoi coborîrĂm și taică-meu duse scara În magazie. Am dus toate lucrurile pe doc. Barca cu motor era prinsă dincolo de el. Husa, motorul, scaunele, toate erau ude de rouă. Am dat husa la o parte și am șters scaunele cu o cîrpă. Tata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
dai o țigară? Îl Întrebă pe tata cel care ne făcuse cu ochiul, privindu-ne peste umărul celui de care era legat. BĂrbatul cu gîtul gros se-ntoarse și se uită la noi. Cel care ne făcuse cu ochiul zîmbi. Taică-meu scoase un pachet de țigări. — Vrei să-i dai o țigară? Întrebă cel cu gîtul gros. Tata Întinse pachetul. — I-o dau eu, spuse paznicul. Luă pachetul cu mîna liberă, Îl strînse, după care și-l puse În mîna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
Nici n-a Încercat măcar să scape. Nu, n-a Încercat. — Da’ detectivu’ Ăla tot i-a servit porția lui. Ai văzut, doctore? — Da. — Bietu’ fraier. Podeaua spălată era umedă și curată. Ne-am Întors la locurile noastre, În celălalt vagon. Taică-meu stătea pe canapea fărĂ să zică nimic și eu mă-ntrebam la ce se gîndește. — Ei, Jimmy, spuse după o vreme. — Da, ce e? — Acum ce zici de toată povestea asta? Nu mai știu ce să zic. — Nici eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
zis, după care a Închis valiza și a băgat-o Înapoi sub pat. Pe urmă m-a Întrebat dacă mi-am scos pantofii pe hol. — Nu, i-am zis. Erau În plasă și m-am ridicat să-i iau, dar taică-meu a dat de ei și i-a scos pe culoar. După aia a tras jaluzelele. — Nu vă culcați, domnule? l-a Întrebat hamalul. — Nu. O să mai citesc puțin la toaletă. — Bine, domnule. Era bine, cum mă băgasem Între cearceafuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
mă Întrebă. — Mai nimic. — Da’ știu că te uiți atent. Nu i-am zis nimic, dar mă bucuram că se trezise. A rămas cu picioarele pe scaun, Însă și-a Îndreptat chipiul. — BĂrbatul Ăla care a stat să citească e taică-tău? — Da. — Da’ știu că ține la băutură. — Da, e un băutor zdravăn. — Chiar că e. Exact cum zici, un băutor zdravăn. N-am răspuns nimic. Am băut și eu vreo două pahare cu el. Și știu că la mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
arăți cînd ai chef și dacă te Încurci pe undeva, Întreabă-mă, Îi spuse tatăl său. Și scrie despre ceva ce știi. — Așa fac. — N-aș vrea să stau pe capul tău, știi, să-ți suflu-n ceafă, Îi spuse taică-său. Dar dacă vrei, pot să-ți fac un set de exerciții legate de lucruri pe care le știm amîndoi. Ar fi bune ca antrenament. Cred că mă descurc bine. Atunci nu-mi arăta decît cînd o să vrei. Ți-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
ar fi plăcut să facem asta Împreună. Dar astea-s exerciții ușoare. Poate nu erau neapărat cele mai potrivite. Putem să ne gîndim la altele. — Poate că-i mai bine să continui cum am Început cu povestirea aia. — Sigur, spuse taică-său. „Eu nu scriam așa de bine la vîrsta lui“, se gîndi tatăl. „Nici nu știu pe altcineva care s-o fi făcut-o. Dar, pe de altă parte, nu știu pe cineva care să fi tras la zece ani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
expresie Întipărită pe chip, fărĂ să reacționeze cumva În fața aplauzelor, spunînd doar „mulțumesc“ cu vocea aia răgușită și ciudată dacă vreun profesionist Îi spunea: „Ai tras frumos, Stevie“. Își lăsa arma În rastel, apoi aștepta să vadă cum trage și taică-său, după care se duceau amîndoi la un bar În aer liber. — Papa, pot să beau o cola? — Mai bine n-ai bea mai mult de jumate. — Bine. Îmi pare rău c-am fost așa de Încet. Nu trebuia să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
de la cușcă. În timp ce băiatul se Îndrepta spre pavilion, unul din concurenții locali Îi spuse: — Ei, Stevie, hai că Ăsta a fost ușurel. BĂiatul a dat din cap și și-a agățat arma. Se uită pe tabela de marcaj. PÎnă la taică-său mai erau patru concurenți. Se duse să-l caute. — Ți-ai recăpĂtat viteza, Îi spuse tatăl. — Am auzit ușa. Nu vreau să te zăpĂcesc, papa. Știu că tu le auzi pe toate. Însă numărul doi se aude de două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
două ori mai tare. Ar trebui s-o ungă. Cred că nu s-a prins nimeni Încă. — Întotdeauna mă iau după sunetul ușii. — Așa e. Da’ dacă se aude foarte tare, e aia din stînga. Dacă-i tare, e stînga. Taică-său n-a nimerit o pasăre din cușca cu numărul doi timp de trei runde. Și cînd l-a nimerit n-a auzit ușa, așa că l-a lovit abia cu al doilea glonț, la o distanță foarte mare, abia lîngă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
incredibil pe care-l avea, băiatul n-ajunsese să tragă așa cum trăgea de capul lui, fărĂ să fie Învățat și disciplinat. Acum părea că uitase cu totul de cum stă treaba cu antrenamentul. Uitase cum, atunci cînd nu nimerea vreo pasăre, taică-său Îi scotea cămașa și Îi arăta vînĂtaia de pe braț care demonstra că nu-și fixase bine patul puștii. Reparase asta obligîndu-l să se uite mereu În spate, să vadă dacă și-a fixat bine patul pe umăr Înainte să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
După care a ajuns la nouă din zece - a rămas un timp la nivelul Ăsta, după care a trecut direct la douăzeci din douăzeci și de atunci totul depinsese de norocul care pînĂ la urmă face diferența Între pușcașii perfecți. Taică-său n-a mai văzut vreodată o a doua povestire de la el. PÎnă cînd s-a terminat vacanța n-a reușit s-o termine cum trebuie. Zicea că vrea s-o scrie cît poate de bine Înainte să i-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
Înainte să i-o arate. Imediat ce Îi ieșea cum trebuie o să i-o trimită. Spunea că fusese una dintre cele mai frumoase vacanțe pe care le-a avut și era fericit că citise atîtea cărți bune și-i mulțumea lui taică-său că nu insistase prea tare pe ideea cu scrisul pentru că pînĂ la urmă o vacanță-i o vacanță, și asta fusese una chiar frumoasă, poate una dintre cele mai frumoase, și desigur că s-au distrat de minune, sigur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
foarte bun volum de povestiri scrise de un irlandez. BĂiatul o copiase cuvînt cu cuvînt și-i pusese chiar și același titlu. În ultimii cinci ani dintre cei șapte care se scurseseră Între vara cu premiul și ziua În care taică-său dăduse peste cartea aia, băiatul făcuse cele mai prostești și pline de ură lucruri pe care le-ar fi putut face, așa credea tatăl. Dar făcea asta doar pentru că era bolnav, așa Își spusese tatăl său. RĂutatea asta Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
Marie, după care se-ntoarse către Roger. N-ai vrea să scrii și tu ceva? — Ba, da, sigur. Cu plăcere. Care-i numele tău de familie, Marie? — A, nu contează. „Cele bune lui Marie, de la Roger Hancock“, scrise Roger. — Ești taică-său? Întrebă chelnerița. Da, spuse Roger. — Uau, ce mă bucur că se duce acolo cu tatăl ei. Ei, asta e, vă urez mult noroc. Avem nevoie. — Nu, n-aveți nevoie. Da’ eu tot vă doresc mult noroc. Da’ tre’ să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688

o fugă până acasă. Eu făceam clasa a treia la fără frecvență, stăteam la domiciliu și mă împărțeam între scrisul poveștilor și protejarea poșetei roșii în care se aflau banii familiei. Mai trebuia să fiu atent să nu mă găsească taică-meu, să nu vină să mă fure, să mă ducă iar în Arad. Așa: vine Cristina val-vârtej, îmi bagă un cuțit mare de bucătărie în cizmulițe și mă trage după ea la școală. Odată intrați în clasa ei, colegul cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
om mai așezat: concentrat pe negoțuri, iarna își scotea băieții afară să spargă gheața, în timp ce el se dădea pe derdeluș. Odată, unul din băieți, înghețat bocnă, îi ceruse doi bani să-și ia o plăcintă caldă de la un vânzător ambulant. Taică-său, care venea în fugă să poată aluneca cât mai mult pe ghețuș, îi dădu o bătaie soră cu moartea. Disciplină austriacă, nu glumă. Pragmatism la fel. În sufragerie străbunicul avea un dulăpior ținut sub lacăt. Când îl deschidea, dădea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
de vin și s-o umplu la loc, cu apă. În rest, scriam povești, citeam despre Winettou și Old Shatterhand, păzeam poșeta roșie în care se găseau ultimii bani ai casei. La școală nu mergeam de frică să nu vină taică-meu, să mă răpească în Banat. Aveam două surori, una brunetă, alta blondă. Sălbatice. Le duceam mâncare cu furca în livadă, să nu mă muște. Astăzi n-a mai rămas nimic. Decât blocuri de șobolani gri. Cum să mai găsească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
centru. Apartamentul lor compus din două camere uriașe gemea de tablouri, mese cu picioare de bronz, șifoniere din lemn de trandafir cât un camion și vreo cinci cămăruțe risipite prin casă după un plan arhitectural misterios. Erau strămătuși din partea lui taică-meu, adică grecoaice cu nasul acvilin și capul strâns la menghină până li se țuguiase ca o minge de rugby. Tanti Clemanza fusese măritată cu un poet sătesc, nea Miluță, și funcționase ca învățătoare în satul Chichirești. Acolo avuseseră o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
trei ori cât face), mă încumet să-i povestesc Sabinei cele întâmplate. Mă ascultă uimită. Doar din când în când își dă cu părerea: Doamne păzește! Mă miră înțelegerea de care dă dovadă. Desfacem și un bidonaș cu palincă de la taică-meu, să udăm sarmalele. Cu cât îi povestesc mai mult, cu atât i se întunecă ochii. Nu e atât repulsie, cât un fel de posesivitate matriarhală. Fusese cât pe-aici să-i fie răpit copilul. Și eu o simt adesea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
Că oricât de cu capul în nori ai fi, chiar tâmpit nu ești. - Hai că acum ai început și matale să vorbești în dodii. O fi de la oboseala călătoriei. - Ce dodii, ce oboseală? Las că am vorbit io și cu taică-tău. Dacă nu ea, cel puțin maică-sa sigur vă trimite mâncare cu farmece. - Păi înseamnă că și fiică-sa ar trebui să fie afectată, că doar mâncăm împreună. - Nu, nu, că moldovencele sunt toate curve. De astea nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
trebuia s-o faci când era cazul, nu acum! După înmormântare au început negocierile pentru vânzarea apartamentului de patru camere, astfel încât să se aleagă cu ceva și copiii. Se lăsă cu scandal. Norocul meu a fost că m-a sunt taică-meu de la Roman. Venise în Moldova pentru că părinții lui nu se simțeau bine. Am plecat încurajat de remarca Mariei: Leo o fi el cu capul în nori, dar ai văzut cum și-a călcat pantalonii de la costum? Stăteau singuri în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
rachetă de tenis. Voia el tot apartamentul. Am început să înjur, am promis că îi frâng gâtul când o să-l întâlnesc. Asta a mai liniștit-o. Oricum, maică-sa nu cedase. Obținusem și eu ceva bani, nu prea mulți, de la taică-meu și o așteptam pe Maria studiind anunțurile imobiliare. Maria a venit după câteva zile și ne-a anunțat că s-a prăbușit Caritasul clujean. V-am zis eu de la început că n-o să țină! Eu îmi aminteam însă că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
la fetele de o frumusețe dubioasă, cărora le lăuda fără pic de rușine plăcintele. Ionică Moldovanu, un ins solid, creț și cu graiul neaoș, fugise din satul de baștină, Bogdan-Vodă, ca să poată ajunge la București, să-l citească pe Croce. Taică-său îi spusese de la obraz: nu ț-e rușine ție, om bătrân, să pierzi timpul printre mitici? Uite, îți iau un Aro și duci porci la târg, să-i vinzi. Cu banii pe care-i scoți, îți ridici o casă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]