1,982 matches
-
operația de peritonită. S-a spus deci că s-a prăpădit, de fapt, de „inimă rea“. Legătura celor doi n-a încetat, a fost - chiar dacă cu dezgust - acceptată de familie (doar bunica se pare că nu putea nicidecum ierta), și tanti Elenuța continua să ne facă vizite, ca eu s-o întâmpin cu reprobabilul „ce mi-ai adus?“, deși știam că cerșetoria era inutilă, căci niciodată n-ar fi venit fără să-mi aducă ceva, iar părinții mei nu reușeau niciodată
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
că, îndată ce a rămas văduvă, m-am arătat intens preocupat să-i caut un nou soț, punând - cu aceeași „indiscreție“ - celor ce-mi ieșeau în cale și aflam că nu sunt căsătoriți întrebarea fatală: „Nu vrei să te însori cu tanti Elenuța?“ - spre hazul, penibil adeseori, al celor astfel atacați și spre necazul părinților mei, care nu izbuteau să-și disciplineze impertinenta odraslă nici cu vorba bună, nici prin metoda contondentă. Mai mărișor ceva, am învățat și să-mi programez „naivitățile
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
cele mai dureroase. Mi s-a întâmplat chiar, cu o ocazie similară, să trag intenționat un vânt cât se poate de zgomotos și odorant - cu consecințe asemănătoare. În perioada aceasta a văduviei, s-a petrecut, de fapt, ceva misterios între tanti Elenuța și tata - dar întrebarea mea n-a fost deloc în acest sens provocatoare, ci pur gratuită, „de dragul artei“. Niciodată n-am dezlegat misterul, chiar și mai târziu m-am sfiit să-l dezleg, s-o rog pe mama să
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
de homosexualitatea care mi-a impus timidități și, în fine, de rigorile istoriei. Într-o bună zi, după ce părinții mei s-au împăcat, reluându-și traiul în comun, m-au luat cu ei la clinica psihiatrică, s-o vizităm pe tanti Marioara, care „înnebunise“ și se spera că vederea mea, adoratul ei nepot, ar fi putut avea un bun efect curativ asupra bolnavei (cel puțin așa mi s-a spus mie). Stătea pe un scaun de lemn cu spetează, parcă așteptându
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
spus mie). Stătea pe un scaun de lemn cu spetează, parcă așteptându-ne, fiindcă așa i se poruncise, și parcă sub regim penitenciar. În cămașa lungă până-n pământ, sură, părea împachetată într-un sac. Ce jalnică întâlnire! Ce penibilă apariție! Tanti Marioara, adoratoarea mea de la Oradea, care se hârjonea atât de veselă cu mine altădată, în bazinul de la Băile Felix, n-a aruncat nici o privire asupra noastră, n-a scos nici o vorbă de răspuns la cele încurajatoare ale noastre, rămânând tot
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
a orașului, unde am poposit, fiind tratați cu o gustare demnă de un banchet. Îmi amintesc odăile mari, cu ferestre foarte înalte, cu draperii de catifea cum nu mai văzusem decât la teatru și mi-o reamintesc pe stăpâna casei, tanti Vica (Ludovica), cu aere de mare cucoană, cu ochii înconjurați de cearcăne roșii-albăstrii, adânc înfundați în orbite, o femeie de vârstă mijlocie, tronând în căruciorul ei pe rotile, căci picioarele îi erau paralizate. Pe drum, îmi făceam cruce, neobservat, la
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
ovreiului din colț să mai cumpăr câte ceva, scorțișoară sau piper, eu zbieram revoltat, dând nărăvaș din picioare: „Acum iar să mă duc, acum iar să mă duc!“ deși nu mai fusesem, iar vărul meu „se băga pe fir“ mieros: „Lasă tanti, că mă duc eu.“ Cuvântul „jidani“ era o formă pur metaforică de exprimare, nefiind uzual în lumea mea. Limbajul tatălui meu nu cunoștea expresii pitorești: chiar când se îmbăta și devenea contrariul a ceea ce era de fapt, adică, în loc de amabil
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
nu le saluta, nici nu răspundea respectuosului și timidului lor „sărut mâna, părinte“, când pleca sau se întorcea din oraș, cu cârja lui protopopească (de fapt, un baston masiv) și pălăria de Don Basilio asigurându-i marțialitatea. Maică-mea și tanti Virginia le găseau totuși destul de onorabile, fiind bine-crescute, îmbrăcate cu decență, inteligente, salvând aparențele „bunei condiții“. Eu mă împrietenisem cu ele, încântat că-mi împrumutau cărți (dintre cele menționate mai sus). Nu înțeleg de ce, la „lecturile de taină“, aveam nevoie
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
scurtă escapadă la Constanța, „la mare“, spre dezamăgirea băiatului lor, care rata astfel ocazia de a se bucura și el de priveliștile acvatice nesfârșite, numai în poze contemplate până atunci, dar mulțumit totuși de ambianța plăcută unde fusese temporar abandonat. Tanti Marioara continua să mă iubească la nebunie (nu mă scotea din „păpușă“, ca pe vremuri la Oradea și la Cluj), răsfățându-mă în fel și chip, iar unchiul Gică era extraordinar de prietenos: dimineața, mă chema la el în pat
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
creațiile“ mele literare, citindu-mă cu răbdare, comentându-mă, îndrumându-mă. Numai ea mă înțelege pe lume - gândeam eu: părinții mei nu-mi luau în serios veleitățile literare, socotind că, cu timpul, „o să-mi treacă“... Destul de grăsuță în amintirea mea, „tanti Victorița“ avea ochii negri, profunzi, magic-misterioși, iar obrajii i se îmbujorau violent, întreaga ei ființă emana dăruire, participare, împlinire sufletească, paciență transcendentală. Eram încă prea copil ca ea să se străduiască a mă „lumina“ antroposofic, cum bănuiesc că avea de
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
a lui Liviu Rebreanu, așa cum reiese și din corespondența și jurnalul său. Aveam să pierd curând pe această egerie prematură, căci, întorcându-mă dintr-o vacanță petrecută (poate) la Cluj, la bunica, sau la rudele din București, am aflat că tanti Victorița, mereu chinuită de dureri de cap atroce, s-a prăpădit din cauza unei tumori cerebrale, tratată fără succes. Părinții nu îndrăzniseră să mă încunoștințeze acolo unde mă aflam, știind prea bine cât de mult eram legat de dânsa și nevoind
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
de Cluny“, pe care în plimbările mele prin capitală am purtat-o mereu cu mine. Așa, de pildă, când bunica mea „regățeană“ m-a luat cu dânsa - ca s-o cunosc și eu - la sora ei, vestita intrigantă a familiei, tanti Ana, de care doar auzisem până atunci. Îndeajuns de bătrână, era văduva lui Bucovineanu, întâiul profesor de educație fizică din România, cu studii în Suedia (sportivii noștri l-au comemorat în presă, în anii comunismului), care și-a răpit mireasa
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
destul timp pentru ca Ana Dumitriu să învețe a vorbi limba lui Racine: descoperind cartea ce o aveam asupra mea, a început să recite, cu voce guturală și gesturi retorice, versurile lui Baudelaire, pe care le știa pe dinafară, uluindu mă. Tanti Ana era găzduită pe vremea aceea într-o aripă a frumosului Spital Brâncovenesc, unde ființa un azil de bătrâni aproape luxos, pus la dispoziția protipendadei (probabil așa prevăzuseră ctitorii) și unde dânsa se strecurase prin „relații“. De la fereastra înaltă a
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
N-am îndrăznit să intru în vorbă cu dânsa: discuta cu cineva, acum cu adevărat competentă. Dar era oare într-adevăr ea? Cine m-a influențat însă decisiv atunci, profund, viu spiritualizându-mă, a fost o femeie matură: Ana Slăvoacă („tanti Anuța“), sora egeriei mele de la Aiud, din cercul prietenilor lui Liviu Rebreanu, soția doctorului Pavel Gălan, directorul Casei Asigurărilor Sociale din capitala Ardealului. S-a împrietenit cu maică-mea (poate din cauza mea, căci altfel nu se potriveau deloc, diferența intelectuală
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
Riegerii continuau să-și îngroape urechile, fără probleme, într-însul ca să asculte BBC-ul. Și altele, firește, pe care nu le mai rețin, avantaje mărunte, dar îndulcind existența cotidiană. O vizitam și aici, ca și la Cluj, destul de des pe tanti Elenuța: cu toate că dădeam mâna totdeauna politicos („bine crescut“) cu domnul Rieger sau o sărutam ceremonios pe a doamnei, când îi întâlneam pe culoarele casei, nu cred că erau prea liniștiți văzându-mă în cămașă verde, pentru mine veșmânt încântător și
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
faptul că, fiind la Herculane, după război, dar înainte de regimul comunist, se aflase acolo odată cu mătușa mea, Olga Florescu, însoțită de prietena ei, doamna Nicolau, pe care de asemenea o cunoștea. Aceasta era soția doctorului Nicolau, marele profesor reumatolog. Or, tanti Olga era genul de femeie care, în fața problemelor vieții, nu ezita să dea sfaturi. Ea fusese aceea care-l împinsese spre căsătoria cu actuala lui soție, cea de a treia. Primele două căsătorii nu prea reușiseră. Deși era un bărbat
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
cartea mea, mi-am dat seama că istoria Transilvaniei de Nord nu este numai istoria transilvană; ea este și istoria noastră. În copilărie am fost de nenumărate ori oaspeții ultimei soții a scriitorului, tanti Ágota, în apartamentul din strada Alkotás. Tanti Ágota a fost o adevărată mare doamnă, a cărei locuință a funcționat și ca salon monden și literar. Pe biroul din camera de zi, în anii optzeci, toate erau orânduite așa cum le lăsase Tamási înainte de moarte. Nu te puteai atinge
Transilvania reîntoarsă: 1940-1944 by Ablonczy Balázs () [Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
-
salon monden și literar. Pe biroul din camera de zi, în anii optzeci, toate erau orânduite așa cum le lăsase Tamási înainte de moarte. Nu te puteai atinge de ele: pe birou se odihnea stiloul și ochelarii cu rama groasă. Odată, de la tanti Ágota am primit în dar una din cravatele lui Tamási Áron. De un verde închis superb, cu picouri maron, o cravată dintr-o mătase grea, de un croi ușor desuet, ca o negare concretă a impresiei că scriitorii poporaniști poartă
Transilvania reîntoarsă: 1940-1944 by Ablonczy Balázs () [Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
-
-i răsfețe - un lux care ieșea complet de sub autoritatea regimului comunist. Iar reușita produselor culinare elaborate, de casă, chiar pare să fi fost o formă de consacrare socială, paralelă excelenței profesionale. Cu altă ocazie, doamna B amintește de o anume "tanti [...], acea învățătoare care făcea mâncăruri și dulciuri extraordinare", prețuind parcă mai mult virtuțile sale gospodărești decât pe cele didactice. Tatăl a găsit însă o cale de a-și continua viața de comerciant, chiar după desființarea afacerilor proprii. Era priceput și
Statutul femeii în România comunistă. Politici publice și viața privată () [Corola-publishinghouse/Science/84992_a_85777]
-
și provoacă un sentiment de timp oprit în loc în mod artificial), de discontinuitate în planul realului. În această lume artificială, stăpână a unui timp încremenit, "oprit în loc" (Ea m-a rugat să-i spun așa, "domnișoară", să nu-i spun "tanti", să n-o îmbătrânesc...") și a unui spațiu artificial (parcul, camera) este Christina "un "spirit" care refuză să-și asume modul lui propriu de a fi", "o ființă "spirituală" comportându-se ca un trup viu" consecință a întoarcerii "împotriva Firii
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Firii, într-o condiție paradoxală"125, așadar opunându-se vieții, naturalului pe care încearcă să le imite, spre care tinde. Lucrul este întărit și de existența idolilor aflați în pământul Bălănoaiei, a atâtor "scule de aur vechi" așa cum avea "și tanti Christina"126 - eidolon semnificând suflet despărțit de trup și de rațiune 127. Numele ei a fost interpretat ca "un dublu mincinos al Mântuitorului, sugerând că, pentru a se manifesta în istorie, Anti-Christ împrumută straie și nuri femeiești"128, fiind derivat
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
vol. I, Editura Fundației Culturale Române, București, 1991, pp. 13-14. 127 Erwin Rohde, Psyche, Editura Meridiane, București, p. 17, apud Sabina Fânaru, op. cit., p. 196; o frază ca "atâția idoli în pământ, atâtea scule de aur..." de care avea "și tanti Christina" ne poate duce la posibila relaționare, cu numele muceniței Hristina, sărbătorită pe 24 iulie, moartă în lupta împotriva credinței în idoli, ajungând tot la ideea dublului mincinos pe care o enunță Ilina Gregori. Este vorba, desigur, de o altă
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
diavoli. S-a Întâmplat să cumpăr cartea lui Zimbardo În timp ce citeam, În paralel, două cărți de care nu m-am putut atinge timp de câțiva ani după ce au apărut: Lucrețiu Pătrășcanu. Moartea unui lider comunist (Lavinia Betea) și Clienții lu’ tanti Varvara. (Stelian tănase). Istoriile tenebroase din aceste două cărți ilustrează teoria lui Zimbardo. Descriu niște grupări de complotiști, niște alcătuiri sociale care au venit din subterane, au ajuns la putere și au impus apoi norma socială În România postbelică. Dar
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
înlăcrimați dușmanul cel încăpățânat în muțenia-i chinuitoare! Și se mai plânge c-o dor ochii de la televizor! Femeie cu frica lui Dumnezeu, n-am auzit-o niciodată hulind sau bârfind, cât despre înjurături... ferească Sfântul! Viețuiește, alături de cumnata ei - tanti Voica - vecină gard în gard și la fel de vădană, în respect pentru biserica și preotul din sat. Acuma, nu c-ar bate toată ziua știutul drum al lăcașului de închinăciune dar, pentru obligatoriile pomeniri pentru răposatul, tot la popă apelează. - Cine
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
de bine, că la București viața nu-i chiar așa de scumpă față de pro- vincie, cum zvoneau răutăcioșii, iar la cantină se gătește mai ceva ca acasă. „De nu s-ar acri pe drum, ți-aș aduce un pireu de la tanti Jenuța, de la bufetul nostru, ți-ar lăsa gura apă și nici nu ți-ar veni a crede că din cartofi e făcută minună- ția. Curat delicatesă !“ Și numai el știa că Jenuța nici nu exista de fapt, dar ca să fie
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]