2,898 matches
-
cercul de privitori. O clipă fetele rămaseră acolo și priviră speriate, strînse una lîngă alta, În timp ce băiatul se uita la mort cu o expresie mirată și cam tîmpă, și În cele din urmă rosti nervos, cu un glas strident și uimit: — Ce-a pățit? A chemat cineva o ambulanță? Din cercul de privitori tăcuți, aflați acolo, nu-i răspunse nimeni, dar, Într-o clipă, un taximetrist, un bărbat cu trăsături aspre și brutale trădînd viața de noapte, cu pielea smeadă, gălbejită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Ei, hai, că nu mai avem mult... Ăștia termină imediat și pe urmă-i rîndul nostru. — Măcar de-ar termina! răspunse marinarul cu o brutalitate glumeață. Că, dacă nu, sparg porcăria asta de dugheană! Dumnezeule! exclamă el pe un ton uimit, după ce ascultase atent cîteva clipe. Dumnezeule mare! Spuse el cu un glas uluit. Ce dracu’ fac acolo de-atîta timp? Cine-o fi ăla? Parc-ar fi un Întreg regiment de marinari, după cum se aude. Dumnezeule mare! exclamă el rîzÎnd mirat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ceva uitat, ceva așezat anapoda... unul și-a pierdut boneta, altul n-are centiron, altuia-i lipsesc doi nasturi de la tunică, altul și-a prins greșit gamela, altul și-a pierdut mare parte din echipamentul din raniță și se arată uimit, În chip stupid și tîmp, de ceea ce-a pățit - fiecare a pierdut ceva, și-a uitat ceva, a greșit undeva, constată că-i lipsește ceva strict necesar. Iar acum, Într-un moment de stagnare a Înaintării pe dig, fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
o voluptate fără egal. Se opri pentru a mai privi o dată Înapoi, apoi se Întoarse și plecă mai departe la fel de Încet. Deodată, femeia stătu locului. Din mulțimea de pe peron cineva se apropiase de ea. Era un tînăr. Femeia se opri uimită, ridică o mînă În semn de - protest, dădu să plece, iar În clipa următoare erau prinși Într-o Îmbrățișare pătimașă, contopindu-se unul cu altul În sărutări pline de pasiune. CÎnd călătorul se Întoarse la locul său, muribundul intrase deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Înalt cu o expresie de sinceră uimire) Ia te uită la ăsta! (Încîntat de succesul repurtat, se Întoarce la grupul de prieteni care l-au privit zîmbind cu admirație și continuă să-i delecteze aruncînd spre clientul cel Înalt priviri uimite, dînd din cap cu un aer de nedumerire, și spunînd cu glas neîncrezător) Doamne! Ia te uită la ăsta! Și acum Leo, dînd din cap În semn de tăcută admirație față de istețimea clientului său, se apropie de oaspetele cel Înalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
aveam Între unu nouăzeci și trei și unu nouăzeci și cinci și cred că n-am mai crescut prea mult de atunci... ha, ha, ha... Între unu nouăzeci și trei și unu nouăzeci și cinci. Fiul orașului (cu un aer uimit și oarecum dezamăgit): Serios?... Credeam că ești mai Înalt... Credeam că ai peste doi metri, dar unul din amicii de acolo zicea că n-ai mai mult de unu nouăzeci și cinci-unu nouăzeci și opt... (Îngîndurat) Unu nouăzeci și trei-nouăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
abil): Bine-nțeles. Cei ca mine n-au decît necazuri peste tot. Fiul orașului (cu interes sporit): Serios? Străinul cel Înalt: Bine-nțeles. Nu găsești nimic care să ți se potrivească. Fiul orașului (cu o expresie de iluminare lentă și uimită): Ia te uită! S-ar putea să ai dreptate. Străinul cel Înalt: Sigur că am! Nu găsești un pat destul de mare În care să dormi... Fiul orașului (curios): Cred că dormi cu genunchii la gură, nu-i așa? Străinul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
așteptăm! — Haide! zise domnișoara Turner cu glas scăzut, Întorcîndu-se spre domnișoara Blake. Ar trebui să mergem. Știi cît sînt ele nesuferite cînd trebuie să aștepte. — Bine, du-te, zise domnișoara Blake calm. Eu nu vin. Domnișoara Turner o privi cam uimită. M-am hotărît să trag chiulul de data asta. Am de scris cîteva scrisori și dacă n-o fac acum, nu mai reușesc să le scriu. — Știu, spuse domnișoara Turner. N-am reușit să scriu nici măcar un rînd În două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
voie În casă și-și strigă fata cu un glas ascuțit și aspru. Apoi, timp de cîteva minute chinuitoare, omul rămase Într-un salon mic și urît și Încercă să stea de vorbă cu cele două femei care-l priveau uimite, cu o ostilitate reținută, cu o neîncredere morocănoasă și speriată. În cele din urmă, Îngăimînd vorbe stîngace de rămas-bun, mecanicul plecă. Păși pe potecă și apoi pe drumul spre oraș și-și dădu seama deodată că e bătrîn. Sufletul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Cine e la telefon? O voce de bărbat rosti: - Aici este Compania de Construcții Daynbar. Am înțeles că ați fost autorizat să reconstruiți institutul; am dori să trimitem o echipă pentru a discuta despre renovare. Gosseyn rămase pentru o clipă uimit, chiar dacă tocmai prezisese ceva de genul acesta. Concluzia sa de moment fu că un asociat de-al lui Blayney îl contactase pe un constructor care, probabil, ceva mai târziu, avea să-l plătească pe informator pentru informație. Cum pentru el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
rîu. Circulație interzisă pe timpul nopții. Nimeni pe stradă. Doar mormane de gunoi la fiecare colț, pentru că nu mai e colectat. În apropierea pieței, am coborît cîteva trepte ca să-mi las valiza să alunece în apă. A plutit pentru o clipă, uimită și nefamiliarizată cu destinația sa, după care greutățile și-au făcut datoria finală. Nici măcar o undă nu a mai rămas pe suprafața apei. Acum aveam două mîini să-mi țin haina închisă. Frigul îmi mușca degetele și îmi pătrundea prin
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
i-a spus, destul de bine că domnul rrom mare în foale mă privește oarecum surprins de figura mea care avea (ca de fiecare dată când iau salariul) ceva din aceea a unui Cezar al melancoliei. Mă privește atent și nițeluș uimit, îmi zice: "da' ce cauți aici să cumperi benzină de asta?" La întrebarea lui zic următoarele:"păi, dacă-mi permiteți, prețul mă atrage, e nouă mii litrul". Zice el: "da' nu cumpără nime', asta-i pântru sârbi, e proastă, bate
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
am rămas ca atare, ca soldatul acela nipon care, multă vreme după terminarea celui de-al doilea război mondial, a rămas "la obiectivul de pândă și pază" în junglă. Adică în nu știu ce și care Consiliu suprem al național-liberalismului spre exasperarea uimită și (vag) dezamăgită a cutărui coleg de breaslă scriitoricească ardeleană care, înainte de alegeri, într-o mână cu publicația pe nume "România Liberă" și într-alta cu un manifest în care național-liberalii erau taxați bărbătește de trădători îmi spune următoarele adevăruri
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
alt coridor. Trecu printr-o altă ușă, drept înainte și se dădu într-o parte pentru a-i face loc. Gosseyn văzu că era vorba de un dormitor. - Camera noastră, zise ea. Îi vorbea pe același ton și-l scruta uimită. În final, clătină din cap. - Ei, dar se pare că într-adevăr habar n-ai. O să-ți spun. Se opri, puțin încordată, ca și cum exprimarea faptelor le conferea o realitate mai pregnantă, dar spuse apoi: - Noi doi am fost căsătoriți azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
se explică, Gosseyn răspunse: - Dar e la nouăsprezece mii de ani-lumină de aici! - Încearcă, insistă psihiatrul. Gosseyn ezită, apoi se concentră asupra uneia din zonele memorizate în postul de comandă al aerulotei lui Leej. Se clătină ca printr-un vârtej. Uimit, se luptă cu o impresie de greață. Îi privi pe ceilalți stupefiat. - Trebuie să fi atins o similaritate puțin sub a douăzecea zecimală, zise. Cred că voi ajunge dacă mai încerc o dată. - Încearcă, zise doctorul Kair. - Și ce o să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
a făcut praf opoziția, iar tratamentul a fost folosit și în alte ocazii cu același succes. Tremurînd ușor, era șters cu prosoape moi în fața focului din living, apoi dus la culcare cu păpăușa lui. înainte să-l ia somnul, stătea uimit și golit de emoții în timp ce mama îl învelea. Uneori se gîndea să nu o mai sărute de noapte-bună, dar nu a reușit niciodată să facă asta. După ce era pedepsit că nu mîncase un anumit fel de mîncare, nu i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și-o să se ducă la frate-său. între timp o să îmbătrînesc. — Prostii. Timpul nu te preocupă deloc? — Nu. Doar sentimentele mă îngrijorează, iar timpul nu-i un sentiment. — Eu îl simt. Peste un minut, McAlpin îi spuse pe un ton uimit și timid: Bănuiesc că dacă aș locui într-o mahala și-aș umbla cu o prostituată și nu m-aș îmbrăca decît în piele de leopard, Judy și maică-mea m-ar vizita de patru ori pe săptămînă și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mamei lui, un bărbat înalt cu mustață albă care locuia într-o vilă cuplată, pe strada următoare. Femeia oftă și zise: — Bineînțeles că bunică-ta a murit prima. O iubeai mult de tot pe bunicuța ta. — Chiar așa? întrebă Thaw uimit, pentru că nu-și mai amintea să fi avut o bunică. — O, da. Ori de cîte ori te certai cu maică-ta îîntotdeauna ai fost un băiat dificil), dădeai fuga la bunicuța și ea te alina și te răsfăța și-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Bărbatul deschise ochii și zise: — Nu, nu, nu, nu... m-ați înțeles greșit. în timp ce ochii i se fixară pe fața lui Lanark, propriul lui chip începu să se schimbe. Era plin de vitalitate. Zîmbi și șopti: — Lanark! — Da, zise Lanark uimit. Omul aproape că rîse de ușurare. — Mulțumesc lui Dumnezeu că tu ești! Se aplecă peste tejghea și dădu mîna cu Lanark, spunînd: Nu mă cunoști? Bineînțeles că nu, eram copil pe vremea aia. Eu sînt Jimmy Macfee. Micuțul Macfee al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
său. Apoi, după ce încuie cu grijă ușa traversă holul. Intrând în salon îl remarcă pe unul din locuitorii propriului său sat, un comerciant pe nume Nordegg, stând în picioare lângă intrare. Gosseyn îl salută din cap, surâzând. Omul îl privi uimit și nu-i răspunse în nici un fel. O clipă, Gosseyn găsi bizară o asemenea atitudine. Dar această impresie dispăru din mintea sa când băgă de seamă că restul numeroasei asistențe îl privea. Priviri luminoase prietenești, fețe curioase, amabile, dar cântărindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
de Venus, domnule Gosseyn. În timp ce se răsucea pentru a pleca, Nordegg, consăteanul din Cress-Village, îl ocoli și se aplecă deasupra registrului. Când Gosseyn privi din nou, Nordegg îi vorbea cu însuflețire bătrânului domn, care părea să nu fie de acord. Uimit, Gosseyn îl urmări o clipă, apoi renunță să se mai gândească la ei, deoarece un omuleț jovial, găsind un colțișor mai liber în sala supraaglomerată, tocmai ridica mâna. ― Doamnelor și domnilor începu el. Îmi voi permite să vă rog să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
înfiorătorul mutilat, al cărui ego se dezvoltase anormal, fără ca psihiatrii ― a căror datorie este de a supraveghea pe indivizii periculoși ― să-și fi putut da seama. În dimineața următoare, Gosseyn se trezi tot într-o casă tăcută. Coborî din pat, uimit că nu a fost încă descoperit, se decise să-i mai acorde lui Crang o zi întreagă, înainte de a intreprinde vreo acțiune definitivă. Ar fi putut încerca mai multe variante. Spre exemplu, un apel prin videofon către centrala cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
ardea degetele, în timp ce încerca să-l pună la loc. Deodată, fu cuprins, fără îndoială de amețeală, căci se clătină și se prăbuși cu fața în jos, lovindu-se de distorsor. Încerca o stranie senzație de plutire, de lipsă de greutate. Uimit, redeschise ochii. Zăcea pe o parte în întunericul cel mai desăvârșit, iar nările îi erau invadate de aroma complexă a lemnului în plină creștere. Era un parfum greu, familiar, dar lui Gosseyn îi trebui o bună bucată de timp până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
a explicat doamna Gerda. (Acum părea împăcată.) „Mă îmbhăca, zicea că sunt neajutohată. Îmi thimitea phin aeh hochia sau cămașa sau capotul, făhă să se miște, veneau singuhe...“. „Vai, doamnă Gerda“, am spus, „pe cuvântul meu de onoare că mă uimiți ! Cum de puteți vorbi așa ?...“. „Atunci să lăsăm“, a propus ea (zâmbea, trebuia să redevin atent). „Ia spune, altfel cum o mai duci ?...“ „Ceac-pac“, i-am răspuns. „Uite, chiar adineauri jucam un joc în care trăiam toți într-un vast
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
alt coridor. Trecu printr-o altă ușă, drept înainte și se dădu într-o parte pentru a-i face loc. Gosseyn văzu că era vorba de un dormitor. - Camera noastră, zise ea. Îi vorbea pe același ton și-l scruta uimită. În final, clătină din cap. - Ei, dar se pare că într-adevăr habar n-ai. O să-ți spun. Se opri, puțin încordată, ca și cum exprimarea faptelor le conferea o realitate mai pregnantă, dar spuse apoi: - Noi doi am fost căsătoriți azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]