2,056 matches
-
proprie voință. Unul era Ing. Sergiu Hartia, fiul fostului proprietar al firmei Astra, om cult, fin, franțuzit, dar dărâmat moral. Altul era Ing. Nae Rainu, fiul patronului fabricii de becuri de la Fieni, om de mare cultură, cu ochi mari albaștri umbriți de sprâncene mari stufoase, și care povestea cu o voce caldă, cuceritoare, lucruri minunate despre întâlnirile lui cu scriitori și oameni de artă la Iași, la „Bolta Rece”. Mai era Doru Băjenaru, fost ofițer de stat major, acuzat de nereguli
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
regularitate în ceea ce devenise cu timpul o demnitate lipsită de conținut. Așa cum existau două imperii rivale, aveau să existe curînd și două biserici creștine cu pretenții opuse în privința jurisdicției. Inițial, patriarhul Constantinopolului recunoscuse prioritatea episcopului de la Roma. Controversele doctrinale au umbrit însă nu după multă vreme relațiile dintre cele două capitale. În 1054, cele două organizații s-au excomunicat reciproc. Deși semnificația acestui act nu era limpede la vremea respectivă, ruptura, în ciuda numeroaselor tentative, nu a fost niciodată reparată. Practic, o
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
ne-am plantat la umbra unui semn pe care scria Dumnezeu știe ce, singurul lucru care ne putea oferi cel mai mic adăpost În fața razelor soarelui. Și acolo am stat toată ziua, tot Învîrtindu-ne În jurul stîlpului, astfel Încît să ne umbrească cel puțin ochii. Am băut repede litrul de apă pe care Îl luaserăm cu noi, așa că, spre sfîrșitul amiezii, Împinși de o sete pantagruelică, am pornit Înapoi, spre postul de santinelă de la marginea orașului, complet Înfrînți. Am petrecut noaptea acolo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
care l-a vădit, cel ce se confundă până la uitare de sine cu interesele de astăzi și de mâine ale poporului, cel ce se luminează ori de câte ori vede Țara mulțumită și voioasă, întristându-se tot de atâtea ori, când o vede umbrită de necazuri, cel ce nu cunoaște nimic altceva în viață decât grija pentru cei mulți și buni, pentru tovarășii lui de luptă și de ideal - e vrednic oricând de laudă și de cinstire, laurii recunoașterii neputând fi luați de către nimeni
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
truditori ai pământului, atâți câți au mai rămas... Duminică însorită și caldă de mai. Orele de meditație (studiu individual) la Liceul Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași s-au încheiat. Elevii interni, în mici grupuri, stau relaxați de vorbă pe băncile umbrite din curte ori se plimbă pe aleile frumosului parc. Băieții din clasele mai mari au încins o partidă de fotbal pe terenul de sport pardosit cu zgură, asistați și încurajați de un număr mare de susținători. Novicii din clasele a
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
de lumină; și nici un semn nu arată celor care pleacă, și cu atât mai puțin celor ce vin, locul pietrelor care nu mai sunt și al formelor care au dispărut. Când am intrat între zidurile acele, care au adăpostit și umbrit copilăria mea, ele aveau o vechime apreciabilă. Pe cât știu, în clădirile aceste (poate în cea dărâmată), principele Mihai Sturdza a așezat pentru întâia, oară acum o sută de ani, Academia sa națională, care după propunerea lui Asachi a devenit Academia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Iașul de atunci a făcut-o asupra nobilului călător. Astfel, în afară de biserici, turnuri, ziduri și citadele, ceea ce dădea pe atunci Iașului farmecul descris de prințul de Ligne sunt palatele și casele acestora, cu zidurile grele ce le împrejmuiau, apoi străzile umbrite de arbori ce se aplecau peste ziduri, fântânile și cișmelele pe la răspântii, hanurile pline de zgomot, de cai, de care, de rădvane, de mărfuri, de călători veniți de prin alte târguri sau din alte țări. Aspectele acestea nu mai sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
a ei pentru a fi de lungă durată. Dragostea este ca o apă limpede și trebuie păstrată ca pe o agheasmă ca să nu-și piardă strălucirea. În situații dificile să înfrunți cu stoicism fără a intra în panică, fără a umbri seninul vieții. Avea fața îmbujorată și i se părea că-i arde fiecare părticică din ea, iar Valentin își scoase un pachet de țigări din buzunarul hainei și își aprinse una, savurând gustul de nicotină, după care îi zise: - Te
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ambulanți săși vândă mărfurile rămase nevândute din piețele autorizate. Era un loc prielnic unde își puteau completa profiturile și chiar cumpărăturile. Copacii din împrejurimi aveau circumferințe enorme și aproape aceeași înălțime. Florile din jurul lor creșteau majestuos în ciuda faptului că erau umbrite de copaci. Păreau că există acolo de o sută de ani, poate și mai mult. Într-o secundă, Carlina se trezi cu un agent de poliție chiar în fața ei. Acesta îi ceru politicos pașaportul la control. Era prea târziu pentru
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
senin de pe copertă. Mulțumesc! șoptește doamna Cristina. Ce-ai mai publicat pe urmă? o întreb. Aceea era cartea ta de debut. Ai început să-mi spui din nou pe nume, dar pe alt ton, surîde ea, apoi surîsul i se umbrește și colțul gurii se strînge nervos, deschizînd o paranteză în jurul lui. "Pe urmă" m-am căsătorit, îmi răspunde pe un ton rece. Da-da, începe ea să se înflăcăreze, m-am căsătorit. M-am căsătorit cu un bărbat foarte frumos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
târg ar fi mai dulce decât al celor din sat. Dar cu una, cu alta, înainte de prânzul mare, cele trei vii răsunau de glasurile voioase ale culegătorilor, mulțumiți că rodul era îmbelșugat. Chiar și soarele parcă se bucura, nu era umbrit de nici un norișor, cât de mic. Pe la prânzul cel mare iată că sosi și Maria cu Maricica aducând hrana culegătorilor. Aceștia au cinstit cum se cuvine mămăliga nelipsită moldovenilor cu o mâncărică de cartofi cu carne de pui, foarte gustoasă
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
aveam posibilitatea să ne mutăm într-un metrou pentru a parcurge mai repede distanța, am preferat sa ieșim la suprafață în fața casei (Batlo), a lui Gaudi, pe care am admirat-o. Străzile Barcelonei sunt prietenoase, casele vesele și totul este umbrit pretutindeni de platanii care-și schimbă permanent frunzele și coaja trunchiului, arbori care trăiesc în ritmul soarelui dintotdeauna. Ne-am învârtit puțin, greșind direcția, dar, în cele din urmă, intrând în linie dreaptă înspre Sagrada Familia, ale cărei turnuri pot
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
dacă este opus mării, trebuie să urci. Apoi nu mai contează, că tot vei ajunge unde vrei, chiar dacă te rătăcești. Așa am făcut și noi. Întâi ne-am rătăcit și-n cele din urmă am ajuns. Am căutat un colț umbrit în parcul populat de porumbei, vânzători de semințe, turiști care-și aruncă rucsacurile și oboseala pe iarba de sub copacii aducători de răcoare. După ce am colindat prin marele magazin IL Corte Inglez doar pentru a fi răcoriți de aerul condiționat, coborârea
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
trebuie să ne naștem pe pământ pentru a trăi pur și simplu, ci trăim pentru a renaște în fiecare clipă, asta făcându-ne de fapt nemuritori. Joi, 4 iulie 2002 În fundul curții, lângă fântâna cu roată, străjuit de pruni și umbrit de nuc și-a așezat Liviu cele două șevalete și umbrela de soare, iar micul radio și l-a atârnat în copacul cu mături. Întreaga curte a fost prelucrată de criticul de artă Corneliu Antim care ieri și-a făcut
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
unice, de neuitat, clipe de viață nesperate, clipe când am dori ca timpul să se dilate sau să se oprească în loc? Oare câți oameni primesc ceea ce primim noi câteodată, ca acum, când ochii străpung perdeaua foșnitoare a copacilor ce ne umbresc (făcând să fim feriți de căldura care ne moleșește), spre marea albastră, văluroasă, vuind calm, constant și liniștitor? În ultima vreme românii, în mod special cei din lumea artistică, mai precis pictorii, criticii de artă și iubitorii de frumos, au
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
achiziții am considerat ca "ne-am ajuns". Cu perdelele, milieurile și covorașele de la mama-soacră, "livingul" arăta minunat și mulțumesc și astăzi lui Diogene care m-a învățat că poți fi fericit chiar și într-un butoi! Că fericirea ne era umbrită uneori de faptul că eram singurii posesori de aragaz și frigider din apartament, colocatarii înscriindu-se și ei la "uzufruct" și că fiind singurul posesor de nevastă (unul din colegi era în divorț, celălalt necăsătorit) și doar doamna mea făcea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
de relația spirituală a iubirii. Dragostea dintre Bassanio și Portia, al cărei deznodământ Încheie piesa (Shylock este cu totul uitat În ultimul act) avea o importanță capitală: simbolul inelului și al credinței În dragoste atingea o notă de speranță metafizică, umbrită la Comedia Franceză de șocul și de perspectiva incertă cu care se confruntau brusc nu doar America și Orientul Mijlociu, ci toată omenirea. La Boston, Shylock era un personaj scos din commedia, cum ne imaginam că fusese jucat acum patru sute de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Între inocența copilului și experiența Înțeleptului. Urcând toate treptele gloriei, Andrei Șerban cunoaște bine vanitatea succesului. Pasionat fără intransigență, el este tolerant fără nici o concesie de substanță. Simplitatea sa surprinde - nici o urmă a infatuării de mare maestru și profesor nu umbrește prezența sa umană. Andrei Șerban nu Încremenește În propria sa statuie: el rămâne un perpetuu căutător al Adevărului. Cartea prezentă este un mare cadou făcut culturii române. Cetățean al planetei, Andrei Șerban detestă frazele și acțiunile patriotarde. Dar Andrei Șerban
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
marfa: cacahuètes, violete de zahăr, Înghețată de fistic de un verde divin, bomboane aromate și mici cocoloașe uriașe dintr-un aluat uscat, grunjos, ca de pișcot, care erau scoase dintr-un butoi roșu. Cu o claritate pe care n-a umbrit-o nici una din suprapunerile ulterioare, Îl văd parcă pe vânzător Înaintând prin nisipul adânc și afânat, cu polobocul greu pe spinarea Încovoiată. Când Îl strigai, Îl dădea jos de pe umăr răsucindu-i baierele, Îl proptea pe nisip În poziția Turnului
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
un cântec cunoscut și putea fi foarte lung, de pildă Crizantemele nu mai Înfloresc În grădină sau Inima ei era o jucărie În mâinile lui și ca o jucărie s-a sfărâmat. Vedetele feminine aveau frunți Înguste, sprâncene magnifice, ochi umbriți de gene bogate. Actorul preferat al zilei era Mojuhin. Un regizor celebru achiziționase În Împrejurimile Moscovei un conac cu coloane albe (destul de asemănător cu cel al unchiului meu) și acesta apărea În toate filmele pe care le făcea. Mojuhin venea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și diverse umbre lungi se turteau treptat În acea manieră degajată În care tânăra zi ia locul nopții Într-un oraș bine Îngrijit, bine stropit, unde mirosul tare de asfalt al caldarâmului scoate În evidență mireasma sevei copacilor ce Îl umbresc; dar pentru mine partea optică a chestiunii părea foarte nouă, ca un mod ciudat de a pune masa, pentru că nu văzusem niciodată acea stradă În zori, deși, pe de altă parte, trecusem deseori pe acolo, când n-aveam copii, În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
lighioană spurcată, dat în târg prin toată Împărăția, ca orice nespălat de osmanlâu să-l poată scuipa minunându-se cât de pricăjit și împuțit e "ghiaurul moldovan" plin de ifose, că s-a dat mare crezând o clipă că poate umbri gloria nepieritoare a "Marelui Fatih Fratele Soarelui", ce, numai cu un deget, l-a trosnit ca pe un păduche scârbos?!" Iisuse! Ajută-l! se cutremură Daniil frângându-și mâinile. Sau.... îl vezi pe Ștefan, laș, cu un jungher, dându-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
șir de scriitori uciși de „atmosfera apăsătoare, insuportabilă, terorizantă a anilor ’80” (170). Se simte el însuși cumplit de apăsat, cu atât mai mult cu cât sensibilitatea lui e afectată și de moartea „neînsemnată”. O ședere la Paris îi e umbrită „din cauza unui porumbel mort, sfârtecat” (151). Un sentiment pe care îl împărtășesc cu Valeriu Cristea este acela al ororii de spectacolul funerar. Sau, mai exact, ne desparte o nuanță: la mine e oroare, la el rușine: „... mi-e rușine să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de soție și mamă stării mele de bine, care o digeră, o asimilează fără scrupule: plăcerea trudnică a scrisului, plăcerea cafelei deocamdată neatinse, aburind promițător în ceașcă, plăcerea singurătății asistate, prin prezența discretă, în apropiere, a mamei nu se lasă umbrite de problemele și suspinele prietenei venite într-o vizită de consolare, izbutită după toate aparențele. * O după-amiază de noiembrie total nereușită, compromisă, fără șansa cât de cât probabilă a unei redresări. Nici un semn că ceva ar mai putea să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
altă parte, influențat probabil de crisparea mea, nici el nu mi s-a adresat niciodată direct, cât a durat acea masă. Lipsa mea de dialog cu Marin Preda, ratarea unui bun prilej de a comunica măcar o dată cu el mi-a umbrit, firește, întrucâtva seara, altfel foarte reușită. Și totuși, acea întâlnire de la „Capșa” cu Marin Preda n-avea să se termine așa, pe o notă de nemulțumire, în primul rând față de mine însumi... Mi se rezerva o minunată surpriză... Pe la ora
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]