23,058 matches
-
cine să-l ajute să asocieze denumirilor arborii necunoscuți. Se întîmpla un lucru debusolant: mergea de jumătate de zi și nu-i ieșiseră în cale mamifere. Păsări cenușii sau, dimpotrivă, ostentativ colorate, zburdalnice și preocupate deopotrivă, planau în toate direcțiile, umplînd văzduhul cu chemările lor melodioase; șopîrle buimace, ieșite prea curînd din ascunzători în căutarea căldurii soarelui timid, de primăvară, foșniseră de cîteva ori în apropierea lui. Atît. Mai aproape de ce căuta doar o familie de marmote incredibil de agile, care
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
că oricum e mai aproape de adevăr decît oricînd. Într-una din nopți o visase pe Hana. Îi era dor de ea, și visul îi făcuse tot atîta rău cît și bine. Pe de o parte, prezența ei aproape reală îl umpluse de fericire și-i încărcase "rezervoarele" cu energie. Se trezise, în schimb, copleșit de o dureroasă nevoie de-a o avea aproape; faptul că era nevoit să rămînă inactiv nu-l ajuta prea mult să uite de starea copleșitoare în
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
în voie. Nici un singur minut... La început, alimentate de apa zăpezilor topite, plantele țîșniseră din pămînt și acoperiseră, curajoase, întinderile golașe; copacii crescuseră tinere frunze zglobii care se legănau, visătoare sau neastîmpărate, în adierile prietenoase ale vîntului. Și pămîntul se umpluse de viață. Dar acum? Căldura și seceta uscaseră tot. Rîuri învolburate altădată, transformate acum în pîrîiașe fără vlagă, reușeau anevoie să astîmpere setea animalelor. Soare arzător și uscăciune, iar și iar, fără oprire. Și totuși era aproape sigur că-i
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
dădu curaj să se apropie mai mult. Da! Își vor găsi complici în preajma Omului. Lupii captivi, cu siguranță, vor fi fericiți să-i vadă și să-i ajute. Erau atît de aproape! Dar, cînd se așteptau mai puțin, aerul se umplu de glasuri dușmănoase. Vîntul își schimbase brusc direcția. Fuseseră deconspirați; lupi furioși, priponiți la gura unui adăpost uriaș, strigau la ei amenințător, dezgolindu-și dinții, amenințînd să-i sfîșie, repezindu-se să-i ajungă. O, cîtă furie se afla în
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
află la curățat. În fine, nu menționez nici localitatea de domiciliu deoarece, după cum mi-a spus, îi convine să fie flotant. Pare-se, mă cam bănuia de scriitor și, poate în glumă, poate din răutate, îmi răpea ocazia de a umple câteva pagini cu prezentarea amănunțită a orașului din punct de vedere istoric, geografic, comercial, arhitectural și așa mai departe. Nu știu dacă altora le-or fi jucat personajele asemenea feste, dar mie știu că mi-au făcut-o! Ce-i
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
nemuritorul meu coleg de bancă dintr-a unșpea, Țarcă Corneliu), ne-am luat și noi curând la revedere, cu promisiunea fermă de a ne revedea ca să mai stăm la un pahar de vorbă. Nu știu de ce, dar în același moment umplut cu formule și propoziții de complezență, în stația de taxi, am avut deodată impresia și chiar teama că, de fapt, gândim amândoi cu totul altceva: „Mai bine să ne vedem de treabă!... Numai pentru tine nu am eu timp! Drum
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
a pune umărul exact cât este în stare, conform legii, adică legăturii cu precursorii. Astfel, iubirea îl scoate din timp. Ceva ce nu mai ține de voința lui îl cheamă în neființă. Prea marea fericire este semnul: când ea îi umple sufletul, moartea... imortalizează, inexorabil, marea șansă de a fi ales pentru împlinirea voinței speciei, spre satisfacerea orgoliului acesteia. Privilegiu și... pedeapsă! Unde văd eu orgoliu? În aceea că generațiile țin să arate că iubirea poate fi atât de puternică, atât
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
recenzie la cartea de debut, apărută în Viața nouă, unde era pe atunci secretar de redacție. Ia rigla dăruită de un prieten tipograf și măsoară cu meticulozitate: zece cuadrați. Se îndreaptă spre bucătărie, ia o oală de un litru, o umple ochi cu apă și o răstoarnă în borcanul etichetat Viața nouă. Măsoară a doua recenzie, din revista Orizont comunist: 20 de cuadrați. Pune în borcanul corespunzător doi litri de apă. Pentru 35 de cuadrați pune trei litri și jumătate, și
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
Botez?”, dar gândind doar intenția, am avut numaidecât revelația: Botez nici nu există, el poate fi oricare dintre noi, nebotezat încă, asupra căruia planează în permanență un semn de întrebare, desenat de Beșleagă cu unul din numeroasele sale creioane colorate umplând un întreg pahar de lemn, tip artizanat. Poate că în acest moment Botez sunt chiar eu (dacă într-adevăr m-a chemat pe mine...), și el este atât de subtil, iar eu atât de prost, încât nu înțeleg că trebuie
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
e adevărat, dar pe care eu nu l-am văzut niciodată? Să fi rămas el în urmă cu trei ani la capitolul dosare personale? Ori numele acesta nu este decât un simbol, o găoace „de serviciu”, ce poate fi oricând umplută cu persoana vreunuia dintre noi... Așa am fost înclinat să cred de la început. Cu certitudine, Beșleagă este de nepătruns, un sfinx al zilelor noastre! Dacă o ține așa în continuare, nu m aș mira să ajungă și erou în colecția
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
nu-i înfierbântase așternutul și nici mințile. Cert lucru, nu avea nici un motiv să simtă că plutește. Întors din reverie, gunoierul Vasile se întoarse pe partea cealaltă și căscă ochii. Mari. Îi dădu roată și-i mai căscă o dată. Salteaua umplută cu aer cât să fie suficient de moale ca să te adâncești în gânduri țgunoierul Vasile fiind o persoană meditativă, avea întotdeauna grijă să și stabilească niște coordonate care să-i asigure un minimum de confort) se ridicase nițel de la pământ
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
Avram. Obișnuit cu tabietul blocului, a plecat destul de frustrat și înciudat la serviciu. La o privire mai atentă, era chiar supărat, deoarece fundul rotofei și doar pe jumătate ascuns de fusta scurtă al mamei lui Răducu îl binedispunea și îi umplea timpul petrecut în metrou cu imagini fierbinți și tulburătoare pe care oricum nu ar fi avut curajul să le povestească nimănui. De nevastă-sa să nu mai vorbim... Seara, când se întorcea de la birou, o găsea în capul străzii, aplecată
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
un capitol, chestiune care îi mai drese starea: de Manole râsese tot liceul când se îndrăgostise de Ana Dumitru și se făcuseră bancuri crâncene pe tema ctitorului de mânăstiri. Între două halbe de bere care acum se goleau, acum se umpleau, peste masa soioasă și cu o culoare nu tocmai ușor de definit, cei doi își petrecură toată după-amiaza povestind. — Ți-aduci aminte de profa de fizică? Aia cu pantofi de vinilin și cu față de broască râioasă? — Hm..., rânji Gigi Pătrunjel
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
De fapt, nu era nici o mătușă în chiloții lui, dar lui Gigi Pătrunjel i se părea că o zărește atârnând de un cârlig urecheat, din lemn brut, încheind cu succes șiragul. Își frecă tâmplele, se repezi la chiuvetă și își umplu un pumn cu apă rece. Bău hulpav, pe nerăsuflate, dar senzația de sete nu-l părăsea, indiferent de can titatea de lichid pe care o ingurgita. Ba chiar arsura din gât i se lungi rapid până în stomac. Se trânti îmbrăcat
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
le mai poată aduna pentru a o întregi. Izbi ușa în urma ei, o încuie de două ori și coborî scările în grabă. Ajungând în fața blocului se opri câteva secunde pentru a inspira adânc aerul rece al dimineții. Nările i se umplură cu amestecul de praf și noxe de la mașinile care rulau cu viteză pe stradă. Îi făcu bine totuși o porție zdravănă de aer rece care pătrunse până în adâncul plămânilor. Îi plăcea agitația orașului pentru că îi distrăgea atenția de la zbuciumul interior
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
expeditor necunoscut de buze și nas. Nu avea miros de parfum, ci doar de hârtie. Voia să-i simtă atingerea palmelor lui, parfumul pielii care nu se imprimase pe hârtia albă ci în mintea ei. Inspiră adânc până când nările se umplură cu parfumul înțepător. Duse plicul la piept și-l ținu câteva clipe acolo, cu ambele mâini, cu ochii închiși, cu gândurile departe. Un val de aer cald îi cuprinse trupul plăpând cu îmbrățișarea mâinilor care ținuseră scrisoarea aceea înainte de a
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
Era liniște, liniștea aceea de care avea nevoie pentru a-și auzi gândurile. Se așeză pe o bancă retrasă, sub o boltă de trandafiri albi. Parfumul lor o opri din orice activitate pentru câteva clipe. Își răsfăță nările și-și umplu plămânii cu mirosul amețitor. Repetă de mai multe ori acțiunea, nesățioasă, dornică să o inunde aroma relaxantă. Avea nevoie de aerul acela proaspăt, parfumat. Locul era ferit de ochii trecătorilor indiscreți. Nu erau mulți, dar erau. Avea tot ceea ce căutase
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
să alunge toate acele întrebări care rămăseseră blocate acolo, undeva în adâncuri. Iar ele veniseră. Negru pe alb, scrise cu tuș, cu litere de tipar. Veniseră neînsoțite de emoția trăirii, a rostirii. Se lăsă pe spate, închise ochii și își umplu iarăși nările și plămânii cu parfumul trandafirilor. Nu mai simțea nimic? Unde dispăruseră sentimentele ei? Aceste cuvinte atât de așteptate treceau prin fața ochilor ei fără să-i transmită emoție, fără să o atingă nici într-un fel. Ca și cum nu erau
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
găsi strălucire de aur curat. Uneori, rareori, te va întâmpina un trecut frumos; alteori, deseori unul dureros. Nu te lega prea mult de ceva sau de cineva; dezamăgirea poate fi fără de margini. Când vântul spulberă razele de soare, florile se umplu de lacrimi amare. Viața își începe mersul pe genunchi și coate. Speranțele și disperările vin mai târziu. Rătăcirile prin hățișurile vieții încarcă sufletul, înarmează spiritul, pune temelii solide ființei, întruneființă. Speranța-i virtute, dragostea servitute. Știința adevărată duce la progres
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
a mâncat plantă, a băut apă, și pentru asta are burta umflată. Când Carrascal, de tot alarmat, povestește asta lui don Fulgencio, încruntă maestrul fruntea, înclinând capul gânditor, contrariat pentru că Avito, aplecându-se peste masă, îi mișcă lucrurile care îi umplu biroul. Le pune în ordine filosoful, pentru că fiecare obiect, călimara, creioanele, ceasul, chibriturile, tocurile au locul lor și exclamă: Forțe pentru a se ieși din scenariu, pentru a se scutura de veridic, legea tragicomediei noastre! Și ce e de făcut
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
maxime și minime și să facă grafice statistice la tot ce este grafico-statisticabil. * Acum merge să vadă într-un muzeu istoria naturală, Evoluția, căci nu ajung gravurile de acasă. Intră în sala în care stau la uscare, dincolo de vitrine, piei umplute cu bumbac, păsări, insecte din toate clasele, în atitudini comice sau tragice; unele conservate în sticle de alcool. Apolodoro se agață strâns de tatăl său. Sunt de-adevăratelea, papá? Sunt din carne? Și când s-a calmat: Cum le-au
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
cu fiul său. * Ce scene liniștite și tainice când în rarele momente în care tatăl îi lasă, mama îl strânge la piept pe fiul său, îl îmbrățișează și fără să scoată vreun cuvânt îl ține așa strâns, privind în gol, umplându-i fața de sărutări. Copilul deschide ochii, surprins; asta e altă lume, la fel de incomprehensibilă ca și cealaltă, o lume de săruturi și aproape de liniște. Vino aici, fiul meu, Luis, Luisito, Luis al meu, al meu Luis, vino aici viața mea
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
să plângă, femeie, las-o să plângă, că așa se meteorizează. Iar săruturile sale sunt pentru a-i șterge lacrimile, în timp ce don Avito își încruntă sprâncenele, sunt săruturi ale protestului inconștient, sunt săruturi cu care bărbile pedagogului își răsplătește fata, umplând-o de microbi, în timp ce dintr-un colț privește chiorâș Apolodorin, cu triștii săi ochi de geniu avortat. Această fată, aceste plânsete, aceste săruturi... of, feminismul! Și timpul trece și fata începe deja să prindă instrumentul, un barometru, primul pe care
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
care vorbesc cărțile, mai puțin să te încrezi în exces. Fapte! Fapte! Fapte! Îți spun. Și este cineva care să nu o știe? Ce nu este fapt? Care nu s-a făcut într-un fel sau altul? Înainte ne-au umplut cărțile de cuvinte, acum, despre fapte, ceea ce prin nicio parte nu se văd însă, sunt ideile. Dacă eu aș avea nenorocul să ajut cu date doctrinele mele, le-aș inventa, sigur sunt de faptul că omul poate să-și imagineze
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
Aici rămâne în suspans acest epilog, în așteptarea răspunsului la o scrisoare pe care am trimis-o la Barcelona, întrebând de câte pagini are manuscrisul prologul și log-ul căci știind că sunt 272 pagini pe care editorul vrea să le umple, că ceea ce i-am trimis nu face mai mult de 219 și că lipsește, astfel, original pentru 53 de pagini, am deja trasată proporția pentru a găsi numărul x de pagini pe care acest epilog trebuie să îl aibă; numind
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]