KorAP: Find »[drukola/base=ungur & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...70 71 72 ...258 >

6,447 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

în frunte cu cnezii lor, șefii obștilor păstorești. Situația socială a românilor în Transilvania medievală, precizează Roesler, ca șerbi și oameni fără privilegii, îi arată ca noi veniți și de aceea ei nu se pot bucura de drepturile primilor ocupanți, unguri și sași, care găsiseră aici pământul liber. Ocupația de căpetenie a românilor sud-dunăreni, păstoritul, îi arată ca un popor nomad, ceea ce explică și venirea lor târzie din Balcani spre Carpați, susține Roesler.5 Argumentația lui Roesler era impresionantă, iar tonul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
împăratul Aurelian, în 275 d. H., odată cu armata și administrația imperială. După închegarea ca popor, în sudul Dunării, unde se află patria lor originară, românii au migrat ca păstori nomazi în nordul Dunării, în secolele XII-XIII, după pătrunderea și așezarea ungurilor, și colonizarea sașilor în Transilvania. Rezultă, conform teoriei roesleriene, că românii sunt urmașii romanității sud-dunărene, căci în nordul ei o asemenea romanitate nu s-a putut închega, între 106-275, iar cei rămași, după 275, foarte puțini, au fost victime ale

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
generase o literatură istorică imensă, mai mult sau mai puțin obiectivă, științifică. Astfel, Lajos Tamas, adversar al continuității, a publicat mai multe lucrări la Budapesta, între 1931-1936. El susținea că poporul român s-a format la sudul Dunării, contactele între unguri și români au început în secolele XII-XIII, toponimele românești nu sunt mai vechi de secolul al XIII-lea, înainte nu existau români sedentari, ei "s-au infiltrat" ca păstori nomazi și transhumanți în nordul Dunării. Nu doar istoricii unguri au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
între unguri și români au început în secolele XII-XIII, toponimele românești nu sunt mai vechi de secolul al XIII-lea, înainte nu existau români sedentari, ei "s-au infiltrat" ca păstori nomazi și transhumanți în nordul Dunării. Nu doar istoricii unguri au negat continuitatea românilor. Istoricul bulgar P. Mutafciev, în Bulgarii și românii în istoria țărilor danubiene, Sofia, 1929, susținea că după abandonarea Daciei și ocuparea ei efectivă de către barbari, în nordul Dunării nu s-a putut menține decât o slabă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
retragerea ultimilor coloniști romani la sud de Dunăre, în cele două Dacii, constituite de Aurelian, în Moesia, după 275, iar cealaltă, în sens invers, efectuată de valahii (românii) transdanubieni spre nordul Dunării, categoric înainte de secolul al X-lea, de venirea ungurilor în Transilvania, migrațiune lentă și progresivă (nu bruscă și comandată, ca cea din 275), care a avut ca efect repopularea nordului (Transilvaniei), fără să treacă însă prin Bulgaria dunăreană și Muntenia, supuse influenței slave și năvălirii pecenegilor. El spune textual

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
contacte în toate domeniile cu populațiile slave cf. termenii din aparatul de conducere (cneaz, voievod). Dar aceasta s-a petrecut la nordul sau la sudul Dunării? Pe ambele maluri. Însă la nordul Dunării, ei au fost înlăturați sau dominați de către unguri. În sud, influența slavilor este mult mai puternică, slavii din Bulgaria, mai ales, iar limba bisericească este slavona. Brătianu are dreptate, spune Lot, în privința episcopiei de Ohrida: nu există nici o dovadă că românii au depins de aceasta. Însă este la fel de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
populații) aparțineau acești puțini creștini. Este puțin probabil ca Wulfila să-i fi creștinat pe daco-romani, nu există nici un termen gotic religios în limba română. Concluzia: creștinarea lor se produce după secolele III-IV, așadar este mult anterioară venirii slavilor și ungurilor. Nu există nici un fel de cuvinte maghiare în limbajul liturgic românesc". În ceea ce privește toponimia, istoricul francez face alte precizări interesante: "Explicarea toponimiei slave și turcești de pe teritoriul actualmente românesc printr-o traducere a numelor de locuri este ingenioasă. Însă prezintă unele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
teritoriul actualmente românesc printr-o traducere a numelor de locuri este ingenioasă. Însă prezintă unele dificultăți. În ansamblu, Brătianu atenuează dificultățile, dar nu le rezolvă total!" În final, Lot trage concluziile: "Totuși, unde ar trebui să-i plasăm pe daco-romani? Ungurii, sârbii, bulgarii și grecii sunt de acord că ei n-au ce căuta, cu nici un preț, nici în Transilvania, nici în Serbia, nici în Bulgaria, nici în Macedonia sau în Pind". Apoi exclamă exasperat: "Ei n-au căzut totuși din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
o parte din populația de jos a rămas în țară (Dacia), mici negustori, meseriași, țărani și ciobani", însă aceștia au plecat și ei mai târziu. După filologul german H. Schuchardt, Aurelian n-a strămutat decât o parte din populație. Istoricul ungur Hunfalvy se pronunța împotriva oricărei persistențe a elementului roman pe malul stâng dunărean-monedele romane încetează la 258, invoca și el lipsa elementelor gotice în limba română, de-aici concluzia că, la așezarea goților în Dacia, nu mai rămăseseră romani. Dar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în Bulgaria, împingându-i spre Thesalia și Epir pe cei ce vor deveni românii din Pind.24 Tradiția istorică a slavilor consemnează această invazie sau, mai exact, această revenire în Cronica lui Nestor se afirmă limpede că, înainte de venirea (năvălirea) ungurilor, în ultimii ani ai secolului al IX-lea, vlahii îi învinseseră pe slavii din Panonia și regiunile învecinate. Acesta nu a fost, se pare, ultimul dintre schimburile de populație din ținuturile dunărene. O migrațiune în sens invers (de la nord la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
slavii din Panonia și regiunile învecinate. Acesta nu a fost, se pare, ultimul dintre schimburile de populație din ținuturile dunărene. O migrațiune în sens invers (de la nord la sud) e firesc să se fi produs și ca urmare a năvălirii ungurilor. Geograful anonim de la începutul secolului al XIV-lea menționează în sudul Dunării, "între Macedonia, Ahaia (Grecia) și Salonic", prezența marelui popor al vlahilor, care fuseseră odinioară păstorii romanilor și pe care ungurii îi izgoniseră de pe pășunile lor. Este plauzibil ca

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
se fi produs și ca urmare a năvălirii ungurilor. Geograful anonim de la începutul secolului al XIV-lea menționează în sudul Dunării, "între Macedonia, Ahaia (Grecia) și Salonic", prezența marelui popor al vlahilor, care fuseseră odinioară păstorii romanilor și pe care ungurii îi izgoniseră de pe pășunile lor. Este plauzibil ca instalarea ungurilor și năvălirile lor, din prima jumătate a secolului al X-lea, să fi determinat un reflux al romanicilor din Panonia și Dacia (Transilvania) spre sud și de-aici numărul considerabil

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
anonim de la începutul secolului al XIV-lea menționează în sudul Dunării, "între Macedonia, Ahaia (Grecia) și Salonic", prezența marelui popor al vlahilor, care fuseseră odinioară păstorii romanilor și pe care ungurii îi izgoniseră de pe pășunile lor. Este plauzibil ca instalarea ungurilor și năvălirile lor, din prima jumătate a secolului al X-lea, să fi determinat un reflux al romanicilor din Panonia și Dacia (Transilvania) spre sud și de-aici numărul considerabil de "vlahi" din sudul Dunării, după anul 1000. Din șirul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sate așezate prin văi, la poalele munților, într-un fel de centre economice, politice și religioase ce poartă de obicei nume slave: Clopotiva, Săliște, Seghiște etc. Populația românească trăia dispersată în cătune și locuințe izolate. În momentul cuceririi Transilvaniei de către unguri, care practicau creșterea extensivă a vitelor, slavo-românii din basinurile râurilor și din câmpii au fost împinși spre periferia acestora, unde datorită preponderenței elementului muntenesc român, ea a câștigat un caracter român-slav și în curând curat românesc. În sfârșit, trebuie să

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
slavo-românii din basinurile râurilor și din câmpii au fost împinși spre periferia acestora, unde datorită preponderenței elementului muntenesc român, ea a câștigat un caracter român-slav și în curând curat românesc. În sfârșit, trebuie să se țină seama de faptul că ungurii au ocupat mari întinderi de pământ fără să fie prea numeroși. Când agricultura începe a se dezvolta, în secolele XIII-XIV, descendenții cuceritorilor unguri care s-au mulțumit cu o pătură subțire de servitori pentru paza turmelor lor, au trebuit să

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
caracter român-slav și în curând curat românesc. În sfârșit, trebuie să se țină seama de faptul că ungurii au ocupat mari întinderi de pământ fără să fie prea numeroși. Când agricultura începe a se dezvolta, în secolele XIII-XIV, descendenții cuceritorilor unguri care s-au mulțumit cu o pătură subțire de servitori pentru paza turmelor lor, au trebuit să recruteze mâna de lucru agricolă printre muntenii români. Acest fapt explică întemeierea atâtor sate, în secolul XIV, în văile mai largi și în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mai mari de pe coasta de răsărit spre interior și apus. În Dacia, reromanizarea s-a înfățișat ca o coborâre din cununa de munți spre interiorul Transilvaniei și, apoi, spre câmpiile și podișurile care înconjoară cetatea muntoasă a Daciei. La venirea ungurilor, românii erau coborâți în văile Transilvaniei și erau, de pe atunci, numeroși (majoritari), căci Anonymus îi amintește întâi pe români".37 Pe de altă parte, procesul de asimilare a slavilor nu a fost unul rapid, ci a durat secole întregi. La

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
erau coborâți în văile Transilvaniei și erau, de pe atunci, numeroși (majoritari), căci Anonymus îi amintește întâi pe români".37 Pe de altă parte, procesul de asimilare a slavilor nu a fost unul rapid, ci a durat secole întregi. La venirea ungurilor în Transilvania (secolul al X-lea), populația ducatelor sau voievodatelor din aceste teritorii era încă amestecată, români și slavi. Dar românii izbutiseră să asimileze în mai multe părți ale teritoriului pe foștii lor dominatori (slavi). Pe vremea lui Ștefan cel

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
care folosea atât albaneza cât și latina, precum și existența unor nume albaneze în zona Munților Apuseni, fapt remarcat în special de Weigand" (E. Gamillscheg, Originea românilor, în "Cetatea Moldovei ", II, 1941). În sfârșit, nu trebuie să neglijăm nici factorul invaziei ungurilor cu influența lor asupra populării Europei danubiene, în prima jumătate a secolului al X-lea, unele diferențe de limbă s-ar putea explica în felul acesta. Se admite, în prezent, că aromânii s-au despărțit de marea masă a poporului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în același timp: secolele X-XI. Ei sunt menționați sub numele de vlahi, blahi sau volohi, în două izvoare narative medievale. Mai întâi, în cea mai veche cronică ungurească, Gesta Hungarorum sau Cronica Notarului Anonim al regelui Bela , care arată că ungurii au găsit în Panonia pe slavi și "blachii, pastores Romanorum". Apoi, în cea mai veche cronică rusă, Povestea anilor care au trecut, atribuită lui Nestor (călugăr), care menționeză prezența "volohilor" și a slavilor în regiunea dintre Tisa și Dunăre, ocupată

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
găsit în Panonia pe slavi și "blachii, pastores Romanorum". Apoi, în cea mai veche cronică rusă, Povestea anilor care au trecut, atribuită lui Nestor (călugăr), care menționeză prezența "volohilor" și a slavilor în regiunea dintre Tisa și Dunăre, ocupată de unguri la sfârșitul secolului al IX-lea. Este indubitabil că "blachii" lui Anonymus sunt aceeași cu "volohii" lui Nestor și cu "vlahii" lui Kedrenos, adică românii. Aceștia sunt primii români cunoscuți ca atare (protoromâni), autorii civilizației carpato-dunărene (Dridu) din secolele IX-X

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
franci și bulgari, se ajungea la o nouă situație politică, care avea drept rezultat creșterea demografică pe întinse spații geografice, investigațiile arheologice atestă sporul de populație. Până la începutul secolului al X-lea, marile invazii pustiitoare ale arabilor (sarazini), normanzilor și ungurilor au luat sfârșitt, ceea ce a dus la stabilitatea societății europene și creșterea populației ei. Către Anul 1000, populația Europei întregi era de 42 milioane locuitori, dar această creștere demografică nu era uniformă. În sud-estul Europei, "renașterea" Imperiului bizantin, în a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
familii (gospodării). În prima jumătate a secolului al XIII-lea, numărul gospodăriilor și al locuitorilor sporește constant până la 1241-în acest an, populația Transilvaniei putea să atingă aproximativ 500.000 locuitori. Sub aspect etnic, populația acestei provincii era alcătuită din români, unguri, secui, sași-populația alogenă nu putea fi prea numeroasă. Astfel, ungurii au rămas, în cea mai mare parte, în Câmpia Panoniei, acolo unde au descălecat, la sfârșitul secolului al IX-lea, dar puțini s-au instalat în teritoriile cucerite în secolele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
numărul gospodăriilor și al locuitorilor sporește constant până la 1241-în acest an, populația Transilvaniei putea să atingă aproximativ 500.000 locuitori. Sub aspect etnic, populația acestei provincii era alcătuită din români, unguri, secui, sași-populația alogenă nu putea fi prea numeroasă. Astfel, ungurii au rămas, în cea mai mare parte, în Câmpia Panoniei, acolo unde au descălecat, la sfârșitul secolului al IX-lea, dar puțini s-au instalat în teritoriile cucerite în secolele următoare. Economia Ocupație fundamentală la un popor care a urmat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
vechi atestări ale românilor din nordul Dunării o datorăm Cronicii lui Nestor, Povest vremmenâh let, care face referiri la relațiile dintre "ugrii" albi, slavi și volohi: vorbind despre slavii de la Dunăre, el amintește despre populația romanică, volohii. Apoi, în 896, ungurii pătrund în Câmpia Panonică, unde "începură lupta cu volohii și slavii care trăiau acolo". Deducem că, în regiunea nordică a Carpaților Păduroși, românii trăiau împreună cu slavii. Despre situația formațiunilor politice românești din Transilvania, la începutul secolului al X-lea, aflăm

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]