6,525 matches
-
nimeni de el, era un câine în curtea gospodarului. Așa a făcut și înainte ca bătrâna să facă comoția. Toată noaptea a urlat, de parcă urla la stele. Noaptea era întunecoasă, nu se vedea nici o stea pe cer și totuși Lăbuș urla parcă a pagubă. Oare să fi prevestit plecarea stăpânei sale din lumea drepților cum spunea singură? Gândurile lui Săndica se învălmășeau și se întreba mereu dacă să plece sau nu din localitate. Trebuia să vândă totul. Cui să-i vândă
ROMAN (CONTINUAREA ROMANULUI CAT DE MULT TE IUBESC...) de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1153 din 26 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347650_a_348979]
-
de pretutindeni și din toate timpurile? De ce nu-și dau seama că prin nelegiuirile lor strică armonia și echilibrul rostuirii Tale? Dă-le măcar înțelepciunea să-nvețe din istoria tiranilor căzuți! - Nu mă amăgi cu istorii și rânduielile Creatorului tău! urlă Iarna. Cosmosul este Haos unde Forța învinge și face Rânduielile. Dacă în cărțile tale nu scrie asta, să le scrii chiar acum! Îți poruncesc să-mi faci viitorul așa cum voiesc eu! Bătrânul sta neclintit, privind-o pe nebună cum s-
MĂRŢIŞOR-23 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1527 din 07 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350052_a_351381]
-
ciocane. Soția, năucită și ea, mă roagă aproape plângând: vezi ce se-ntâmplă alături! Mormăind, m-am îmbrăcat și m-am dus acolo. Mi-a deschis vecina, plângând disperată: bine că ai venit , vecine! Al meu soț, toată noaptea a urlat de durere. O escară cronică îi macină oasele. A mai suportat el, ca să nu deranjăm vecinii, dar în noaptea asta, parcă a căzut în cazanele cu smoală ale iadului. Vă rog să ne iertați de deranj. N-am vrut să
APROAPELE MEU, AUROLACUL de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1463 din 02 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350087_a_351416]
-
alb și galben, simbolul noului ei statut. Neliniștea este caracteristica vinovaților, iar ea era cu prisosință vinovată pentru decizia de a-și părăsi cunoscutul vieții de până în acel moment, pentru un necunoscut. Privise cu inima urcată în gât și pulsul urlând în tâmple, cum dispăreau treptat urmele civilizației, fiind înlocuite cu pâlcuri de vegetație sălbatică. Nu voia să se gândească la ororile care nu o lăsaseră să pună geană pe geană în noaptea dinaintea nunții, dar ele zburau pe sub pleoapele închise
OMUL DE PE ALT TĂRÂM (II) de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1483 din 22 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350143_a_351472]
-
jenă, strălucind în lumina misterioasă a stelelor, care curgea prin luminator. Ce să spună? Ce să facă? Știa ce aștepta el de la ea. Normal! - Vrei să ne înțelegem, nu? Dacă mai repeta o singură dată acea întrebare, ea începea să urle! Da! Doamne! Voia să se înțeleagă, voia să fie liniștită, voia să fie lipsită de griji, voia să aibă un soț atent cu ea și o familie, poate că nu chiar ideală, dar cel puțin în care să se simtă
OMUL DE PE ALT TĂRÂM (II) de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1483 din 22 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350143_a_351472]
-
zăpadă. Altă namilă, butucănoasă, cu fălci bolovănoase avea gura mare cât o peșteră. Când se înfuria, ochii îi ieșeau din orbite, se măreau ca niște faruri alburii, fălcile i se umflau ca niște baloane uriașe. Plutind prin depărtări, hăulind și urlând asurzitor, din gura-i căscată șuiera vijelii printre dinții rari ca niște colți de stâncă, spulberând totul în cale, într-un zgomot infernal. Era înzestrat cu multe perechi de aripi care-i permiteau să zboare cu viteza unui reactor. Când
ROMANUL FANTASTIC MĂRŢIŞOR- FRAGM.1 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1471 din 10 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350126_a_351455]
-
se potolea. Acesta era blestematul de VISCORILĂ, comandantul armatelor de FULGOI, ostași cu mantale și glugi albe, care aruncau din fălci cu bulgări de zăpadă, spulberați prin aer în puzderia de fulgi țepoși și tăioși. Iar Fulgoii, biciuiți de Viscorilă, urlau bezmetici ca o imensă haită de lupi înfometați. Dar să-l fi văzut pe NĂMEȚILĂ! O namilă cât trei munți puși unul peste altul și, pe deasupra, încă trei stânci țuguiate. Purta un cojoc imens din care se prăvăleau avalanșe în
ROMANUL FANTASTIC MĂRŢIŞOR- FRAGM.1 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1471 din 10 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350126_a_351455]
-
vrăjitorul Ger Sticlos! Și, cu o nuielușă de aburi, l-a atins pe bietul om peste urechi. Urechile i se făcură cioburi. Îl mai atinse peste degete și se făcură și acestea țăndări. Nenorocitul rămase fără degete și fără urechi, urlând și blestemând clipa în care l-a înfruntat. Toată lumea se îngrozi. Toți ascunseră marfa, își puseră mănuși, își îndesară căciulile peste urechi, își acoperiră fața și se înclinară în fața fiorosului vrăjitor. Acesta râse în hohote, mai atinse cu nuielușa de
ROMANUL FANTASTIC MĂRŢIŞOR- FRAGM.1 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1471 din 10 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350126_a_351455]
-
patrafirul peste cap, Să mă descoase el cu luare-aminte, Să-mi spună că de moarte n-o să scap, Că-i musai să mă fac b ă iat cuminte?!... De-atâta post și dracu s-a tâmpit! Din barbă își smulgea, urlând, tuleii, Când eu de ușa băii m-am lipit, Pândind, ca un copil, pe borta cheii... Referință Bibliografică: De-atâta post și dracu s-a tâmpit! / George Safir : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 736, Anul III, 05 ianuarie 2013
DE-ATÂTA POST ŞI DRACU S-A TÂMPIT! de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 736 din 05 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/350209_a_351538]
-
o țintă precisă a sa pentru atingerea căreia nu se dă în lături de la nimic. Dintr-o poziție diferită, totalmente paralelă din punct de vedere geometric cu destinul colectiv și cu necesitățile individuale ale nației sale, hominidul politic al prezentului urlă cât îl țin bojocii a postmodernitate prost înțeleasă, fecaloid-sufocantă, precum și a neo-dictatură mondială cu sevă vizibil glocalizantă, o vizibilă masoneală mediatizată la maximum, care își sapă continuu presupusa-i eternitate în structura molatecă a drojdiei. „Ce lucru mai prostesc decât
ZOON POLITIKON ŞI HOMO COMMUNICANS de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 736 din 05 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/350207_a_351536]
-
adună reflecțiile de prin toți coclaurii pe unde și le-a ascuns. O cauză și cea mai acută este determinată de plecarea mamei. Firească derulare a vieții, dar atât de greu de suportat în inimă. Rațiunea spune că da, inima urlă că nu poate accepta. Cumva s-a echilibrat balanța pe moment și văd că e liniște pe podul dintre minte și inimă. Au făcut pace individele mele. Vestea de ieri seară mi-a dat parcă un șut revigorant în dos
FRICĂ, FRUNZE, LINIŞTE, TOAMNĂ de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 2107 din 07 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350244_a_351573]
-
de obicei nu apare la copii, total incurabilă. Mai are cel mult câteva luni de trăit. - Nuuuu, nu fiica mea... Te omor, imbecilule, cum adică n-ai cum să faci, doctor de rahat, fă-o să trăiască... Nu fiica meaaaa... urlă în timp ce ieșea din cabinet. * Săptămânile care au urmat au fost de coșmar, atât pentru micuța Louise, cât și pentru părinții ei. După zile întregi de rugăciune, a urmat resemnarea. Moartea, sinistră, rece, calculată, deși nu își făcuse simțită prezența, își
MICUŢA LOUISE ŞI PALATUL MIRACOLELOR de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350216_a_351545]
-
printre cei vii, să mă ții? Luna plânge, mă cheamă la ea, Noaptea trece, anii tot așa, Spune-mi Doamne, nu pot sa tac.. Ce să fac? Trece-o zi, fără dezmierd, trece-o noapte, iarași te pierd, Vântul bate, urlă grotesc, Am nevoie de tine, înnebunesc.... Vis de moarte, iar vine, mă cuprinde, ciudat, Un imens dor de tine, mă aruncă la pat. Un frison, în al nopții scremut, de-un alean, Îmi provoacă o febră, stau sus, lângă geam
UMBRE CE DOR de ANDREI TOADER în ediţia nr. 2043 din 04 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/350266_a_351595]
-
din coate , Scriu și cărți , fură dreptate , prezintă știri blestemate , Ne dau sfaturi ce și cum , când ei toți fură duium . Se privesc cu nostalgie , apă moartă , apă vie . Vă cheamă al lor blestem : mersul roților de tren . Suflete ce urli-n noapte : Pentru tine vrem dreptate ! Jugul tras e tot mai greu , pâinea nu mai e un leu , Șomajul este în floare , maneaua nu-i fată mare , Pensii mici , eliberare , tineri mulți spre altă zare , Președinți de județene , stau prin
PRINTRE ÎNGERI de ANDREI TOADER în ediţia nr. 2041 din 02 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/350264_a_351593]
-
la biata capră să nu o las singură. Dar nici lui nu i-am spus: - Vezi că-ți trimit mai înainte capra, eu vin mai târziu. Eu o leg, el trage și când ajunge capra sus, numai ce-l aud urlând: - Auuu, uite dracul, uite dracul! Și dă nărodul drumul caprei care îmi cade a doua oară în cap, într-o singură zi. Așa noroc, mai rar. Zice că spunea la orișicine, că l-a văzut pe necuratul la puțul sec
CINE IUBEŞTE, IARTĂ de ION UNTARU în ediţia nr. 368 din 03 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361757_a_363086]
-
12 ianuarie 2012 Toate Articolele Autorului vagi urme de vopsele se-ntind pe pânză, între cuvânt și gest. rostesc păcate. destram în mine scena în care tu - eu împărțim povești. în buzunar moneda, discursul fad își sună. strig către lună. urlu a gol. sunt trezită de gânduri necurate, de-a fi cu tine - eu. se-aude doar ecoul. schimonosită, fața, mă face să clipesc. râd, plâng... sunt eu cu tine. fumul lovește în pereți. nesiguranța în pumn o prind... o strâng
NESIGURANŢĂ de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 377 din 12 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361821_a_363150]
-
să mărâie. I-arunc și ei un os. Un perete începe să latre. I-arunc și lui un os. Și- al doilea, și-al treilea, și-al patrulea - Începe să latre. Fiecăruia i-arunc un os. Camera goală începe să urle. Gol eu însumi Făr-de nici un os Mă înmulțesc într-un ecou al urletului și răsun, răsun, răsun. Vasko Popa ” Replică - Rezon Fondul magic ale acestei scriituri Este sufletul meu. Voi credeți în suflet? El nu este o scoarță de copac
VAKO POPA de BORIS MEHR în ediţia nr. 376 din 11 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361817_a_363146]
-
mierii...? în fagure, simțul să împartă dulceața. amarul secundei să-nghită doar ceața... ...în cer prea ascuns pentru-a fi vid săgeții rostirii pripite, cresc forțele vieții. în fiece ram, sufletul cere. singuraticul lup, cerul umple cu fiere. înțeleaptă făptură urlă lunii iubirea și ura, și fuga... și... nimicul se-ntâmplă sau e scris să se-nfrupte, din palmele timpului arse și rupte. curbura cuvântului ridică și cerne-ntre lumi, iluzii, ispite și luminile certe... în vârful securei se află pământul-
PROZĂ LIRICĂ ŞI POEZIE de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 374 din 09 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361899_a_363228]
-
Publicat în: Ediția nr. 519 din 02 iunie 2012 Toate Articolele Autorului De-ncepi să bați la porți stărine, Să rătăcești printre cuvinte, E semn că dragostea nu vine, Din graiu-ți dulce și fierbinte. De-auzi în vene cum lupul urlă, Iar strigătul îți este mut, E semn că mersu-ți se înturnă, Spre orizont necunoscut. De-ncepi să-ți chemi ca altă dată, Pașii de horă-n ritm de nai, E semn că vatra-ți este darâmată Și că țară nu
ŢARĂ NU MAI AI de MARIA COZMA în ediţia nr. 519 din 02 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361952_a_363281]
-
Acasa > Literatura > Fragmente > VREAU SĂ MOR ÎN ȚARA MEA! Autor: Maria Cozma Publicat în: Ediția nr. 381 din 16 ianuarie 2012 Toate Articolele Autorului Vreau să mor în Țara mea, urlam aseară de gât cu-n Huligan, vreau să mor la mine acasă, călău să-mi fie Decebal, iar eu lui veșnică mireasă! Vreau să mor în Țara mea! de grinda carpaților, ... spânzurată cu a mioriței năframă, tribut sângele-mi să
VREAU SĂ MOR ÎN ŢARA MEA! de MARIA COZMA în ediţia nr. 381 din 16 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361947_a_363276]
-
mai multă liniște. Nu mai răgea de plictiseală toată ziua. Cățelul își căuta și el umbra pe unde putea. Era plictisit și uneori spre seară, când vedea că nu-i mai sosește stăpânul de la munca câmpului, începea din senin să urle de-a supărat toți vecinii. Chiar Săndica se hotărâse să-l ducă de acasă. Să-l dea vecinului care era cioban și să-l ia la stâna. Nu se îndura însă, că l-a crescut de cățel. L-a găsit
DESTINE PARALELE CAP.IV de STAN VIRGIL în ediţia nr. 376 din 11 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361921_a_363250]
-
făcut milă de el. Acum era bătrân, nici nu mai vedea bine, dar chiar dacă nu se mai speria nimeni de el, era un câine în curtea gospodarului. Așa a făcut și înainte ca bătrâna să facă comoția. Toată noaptea a urlat, de parcă urla la stele. Noaptea era întunecoasă, nu se vedea nici o stea pe cer și totuși Lăbuș urla parcă a pagubă. Oare să fi prevestit plecarea stăpânei sale din lumea drepților cum spunea singură? Gândurile lui Săndica se învălmășeau și
DESTINE PARALELE CAP.IV de STAN VIRGIL în ediţia nr. 376 din 11 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361921_a_363250]
-
de el. Acum era bătrân, nici nu mai vedea bine, dar chiar dacă nu se mai speria nimeni de el, era un câine în curtea gospodarului. Așa a făcut și înainte ca bătrâna să facă comoția. Toată noaptea a urlat, de parcă urla la stele. Noaptea era întunecoasă, nu se vedea nici o stea pe cer și totuși Lăbuș urla parcă a pagubă. Oare să fi prevestit plecarea stăpânei sale din lumea drepților cum spunea singură? Gândurile lui Săndica se învălmășeau și se întreba
DESTINE PARALELE CAP.IV de STAN VIRGIL în ediţia nr. 376 din 11 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361921_a_363250]
-
nimeni de el, era un câine în curtea gospodarului. Așa a făcut și înainte ca bătrâna să facă comoția. Toată noaptea a urlat, de parcă urla la stele. Noaptea era întunecoasă, nu se vedea nici o stea pe cer și totuși Lăbuș urla parcă a pagubă. Oare să fi prevestit plecarea stăpânei sale din lumea drepților cum spunea singură? Gândurile lui Săndica se învălmășeau și se întreba mereu dacă să plece sau nu din localitate. Trebuia să vândă totul. Cui să-i vândă
DESTINE PARALELE CAP.IV de STAN VIRGIL în ediţia nr. 376 din 11 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361921_a_363250]
-
ascult tâmpeniile șefilor, am dat mâna cu geniul carpatin, arăta cam răblăgit, nu se uita la nimeni, dar erau în mașină doi câini negri, doi diavoli și cucoana alături, apoi i-am văzut împușcați, nu m-am bucurat, deși toți urlau de entuziasm, nu mi-au plăcut nici minierii, semănau cu hunii, hazarii, erau minieri de suprafață, adică pluteau ca niște corbi, ce să mai spun, sunt fericit că nu am murit încă, dar mai am timp. Dum spiro spero, spuse
BIOGRAFIE –POEM de BORIS MEHR în ediţia nr. 1352 din 13 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/361982_a_363311]