2,433 matches
-
scîrbă, Într-un imens dezgust (o adorație Întoarsă) față de lucruri, mai ales cînd acestea ating sfera morală. Heliade este mai mult decît alți poeți ai timpului un moralist neînduplecat, la mînie (Ingratul, Un muieroi și o femeie, În fabule) scoate urlete de indignare. Își copleșește, realmente, adversarul prin aluzii din ce În ce mai compromițătoare pînă ce poemul devine un blestem teribil: „Să urli de turbare cînd ți-or cădea blesteme A două inimi calde ce tu le-ai dezunit Și-n viața de acuma
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu pletele cărunte. O crîncenă orgie de sînge, de cruzime Îmbată umbra mută ce zace la desime, Ș-ades În mez de noapte s-aude prin tăcere O surdă lovitură, un vaiet de durere, Apoi un zbor de vulturi și urlete hidoase De lupi ce vin să-mparte a victimelor oase, Și straniu, lung, satanic, un hohot ce răsună Ca clocotul de codri cînd cerurile tună. Atunci păstorii sarbezi zăresc din depărtare Ivindu-se pe munte o naltă arătare Ce stă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pentru tenebrosul, miticul din natură. În Doina, unde se inspiră mai direct din mitologia populară, apar cîteva scene de vrăjitorie neagră. Baba Cloanța duce În spate pe Satan și codrii clocotesc de un lung hohot. Satan urlă furios, și la urletul lui: „Mii de duhuri ies la lună Printre papură zburînd...”. Strigătul de ziuă al cocoșului pune capăt acestei goane Înfricoșătoare. Macabrul, demoniacul se termină În grotesc: Satan și jertfa lui, baba, se aruncă În „băltoiul mucezit”... Strigoiul din alt poem
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Își duse totuși mâna la buzunarul de la piept, însă pentru că auzi mesageria telefonului mobil. Se trase mai aproape de felinar, să citească. Citea fără să înțeleagă. Dar literele ce îi jucau pe dinaintea ochilor se potoliră până la urmă și atunci scoase un urlet. Motanul scheună, pierzându-se în întuneric, iar bărbatul, ridicând din umeri, dispăru în casa scării, după el. Maca merse până în mijlocul aleii. Tot striga răgușit, până când, căznindu-se, reuși să articuleze : — Tăceți dracului din gură, nenorociților ! A murit Jenică, și-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
atenția că ar fi bine să fie demn. Preotului, care căuta să-i dea edificare, exasperat tocmai de ideea morții pe care o sugera, îi răspunse cu brutalitate. Atunci îi legară mâinile la spate și-l târâră aproape pe coridoare. Urletul se prefăcu treptat în geamăt, congestiunea feței, în paloare cu emisiune de sudori, și violența fizică, într-o tremurătură continuă, cu scuturături mai puternice uneori. Fiindcă Cioarec se lăsa mereu pe vine, se hotărî să fie legat de un stâlp
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mereu de pierderea Pichii și a lui Tudorel, însă acest lucru, pentru observația superficială și mai ales în ultima vreme, nu se vedea. În primul rând era o explicație simplă. Nu există o gesticulație prin care să exprimi sentimentul tragicului. Urletul, plânsul, smulgerea părului, toate astea sunt mai mult semne convenționale admise un minut. Înainte de tristele întîmplări, Ioanide ar fi crezut că moartea copiilor lui era echivalentă cu o catastrofă casnică. Însă când Pica muri, Ioanide constată că nu-și putea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
rotesc un tub de plastic, cu alură de burduf lung și deșirat, foarte la modă atunci printre copiii din Heidelberg, care scotea niște sunete lugubre, sinteză de vânt care străbate un cimitir, de cețuri și fantome peste mlaștini irlandeze, de urlet îndepărtat de fiară în pădure. După care m-a apucat teama să nu-i fi provocat amicului meu vreun infarct, drept care l-am sunat să văd dacă totul e în regulă și dacă pot să adorm liniștit. Mi-am amintit
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în scris nu se poate țipa. Orice scriitor este condamnat la cordonul de tăcere al propriilor sale cuvinte. Cele mai sublime, mai dramatice, mai cutremurătoare vorbe se împotmolesc din capul locului în tăcerea apriorică a paginii. În scris, până și urletul rămâne confidențial. El circulă între muțenia celui care l-a pus în pagină și a celui care, de partea cealaltă, îl percepe în solitudinea lecturii. Pentru că se adresează de fiecare dată unui singur cititor, scrisul poate aspira cel mult la
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
urmau drumul înainte și căutau, mergând, a forma din timp în timp un fel de linie curbă din calea lor străbătută, adevărata formă a drumului ce am descris deja. Din când în când, vântul aducea la auzul călătorilor noștri niște urlete grozave. Ele voiau să îi facă a înțelege că, osebit de ei, Bărăganul mai era străbătut în acea noapte și de o sumă de lupi. Cu toate acestea, călătorii nu dedeau nici o atențiune acestor urlete. Poate că erau bine preparați
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
la auzul călătorilor noștri niște urlete grozave. Ele voiau să îi facă a înțelege că, osebit de ei, Bărăganul mai era străbătut în acea noapte și de o sumă de lupi. Cu toate acestea, călătorii nu dedeau nici o atențiune acestor urlete. Poate că erau bine preparați de arme și bazau mult pe ele. Poate încă, că cauza care-i făcuse să întreprinză această călătorie în un așa timp va fi fost atât de presîndă încît îi silise a risca chiar viața
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
de o sută de metri Am fost dintotdeauna mai înalt decât turla bisericii Și pe urmă durerile ăstea cumplite Și behăiala asta miloagă prin aerul rarefiat ... Aici au trebuit curelele trupului să se desfacă Si apoi au trebuit să suporte urletele proprii venite din durerea adâncă Pentru biciul trupului Femeia Câinele Fiul Tot ce nu voia să fie înalt de o sută de metri Întreg războiul mondial Totul mult prea încet pentru durerile trupului Sângerând prost Totul prost Și durerile dragostei
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
despre zile nefaste și lugubre În cursul cărora sunt sfâșiate victime, se mănâncă carne crudă sau, invers, se postește, oamenii se bat cu pumnul În piept, În vreme ce În nenumărate locuri sanctuarele răsună de măscări șaischrologiaiț 5 și de nebune «alalai», urlete scoase cu capul dat pe spate 6. Mă simt Îndreptățit să spun că asemenea practici nu se adresează nici unui zeu, ci demonilor răi, În Încercarea de a-i izgoni, de a-i Îndupleca și de a-i liniști. În aceeași
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
de viață trebuie să-și păstreze caracterul de continuitate; regimul de viață trebuie explicat copilului cu argumente reale și logice; părinții trebuie să respecte acest regim de viață, să fie model; regimul de viață cuprinde controlul și autocontrolul vocii: țipetele, urletele, instrumentele zgomotoase, alergarea dezordonată sunt permise pe terenul de joacă, dar nu și În casă. regulile de respectat trebuie enumerate În așa fel Încât să nu jignească copilul. Colaborarea dintre școlar și extrașcolar, colaborarea dintre persoanele din cadrul școlii și cele
IMPLICAREA FAMILIEI ÎN INTEGRAREA ŞCOLARĂ A COPIILOR CU TULBURĂRI DE COMPORTAMENT. In: Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Felicia BUGALETE () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2189]
-
poate 20.000, spuneau oficialitățile. Evreii credeau că ei totalizau 15.000, 10.000 sau... 3.500 familii. Dar să revenim la ceremonia Ispășirii, la înc heie rea ei. La apusul soarelui, evreii se roagă pentru ultim a da tă. Urletele lor devin grozave, mai teribile decât până atunci, pentru că, dacă, înainte de apariția stelelor, ei nu capătă iertare, rămân cu păcatele asupra lor tot anul. Ceremonia sfârșitului sărbătorii cuprinde un fast deosebit. Către rostirea ultimei rugăciuni, se sună doar odată dintr-
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
și toți, ca o apă, ies din sinagogă, revărsându se... Se împart î n grupuri, cu fața spre lună. Fiecare grup poartă o lumânare aprinsă, ca să poată citi rugăciunile adresate petelor din l ună (lui Șecinah). Cu brațele ridicate și urlete, toți își manifestă prin gesturi emoția sufletelor lor. După 24 ore de post și rugăciune, ei se îndreptau apoi spre casele lor, cântând și strigându și unul alt uia: „pace mie și pace ție!” Era convingerea lor că păcatele le
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
groaznic loc de pe pământ, situat la marginea lumii, nu departe de Polul Nord. Chinuit și de gândul că va muri aici, aceste meleaguri de stepă aproape că excludeau marea, iar aceasta nu se mai prezenta privitorului cu unduiri line, ci cu „urlete”. La rândul ei, nici populația Sciției nu se dovedea în realitate așa de sălbatică precum o prezenta poetul exilat. Chiar înarmați cu pumnale și cu tolba de săgeți în spate, ei ascultau cu un fel de religiozitate și căinau, dând
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
-i plac lucrurile simple și se nebunește după pestriț) vreun câmp vesel, un cer senin, vreo apă limpede, vreun crâng, vreo dumbravă, un deluleț, un munte, domnul Sarsailă, ca să fie înalt, îl vezi că e numai trăsnete și plesnete, numai urlete și vaiete, apșoara i se pare o mare în talazuri, câmpul păstorilor o tabără sângeroasă, fluierul o trâmbiță de-ale mari; e numai grozăvii și potoape domnul Sarsailă." Așadar, simplitate și armonie vs. dezlănțuirea forțelor, solar vs. demonic, idilism vs.
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
expresiile verbale despre ceea ce simțim la ceea ce simțim nu este diferit de cel al manifestărilor nonverbale. Și unele și celelalte sunt în aceeași măsură manifestări a ceea ce simțim. „Durerea, frica și plăcerea nu sunt publice în felul în care sunt urletul, țipătul și strigătul; dar în măsura în care le percepem ca având o anumită semnificație, aceste senzații sunt un element intrinsec în descrierea a ceea ce auzim.“ (Marie McGinn, Wittgenstein and the Philosophical Investigations, p. 166.) Când percepem o anumită expresie a feței, a
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ultimă a existenței în infinit. Funcționează, vădit, în aceste Poeme, un magnetism general-uman, o trăire a erosului în dimensiunea lui taumaturgică. Scepticul Schopenhauer invoca binomul geniu-femeie, văzând în femeie un principiu de propulsare a genialității; la Carolina Ilica, bărbatul e "urlet de lup", principiu focalizant, un pol al forței și partener oarecum demonic, declanșator al amorului devorant: Nu am putere să mă-mpotrivesc; / Chiar de-aș vrea, n-aș îndrăzni pe față. / Și-n loc să te blestem și să hulesc
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Câteva figuri (Ion, Achim, Varlaam) reintră în scenă ca repere de mentalități rustice; li se adaugă un fel de mag enigmatic, orb, pe nume Row. Nordul lui George Vulturescu nu e nordul geografic, ci un septentrion interior implicând frig, nămol, urlet de lupi, vânt negru și mai ales aprehensiuni felurite. "Nordul este o pâclă, zice Ion"; "Nordul te alege: urlă!"; "râul de Nord" e "un fluid / în care se ridică trombe de reflexe"; "Nordul în care ești este / Nordul tău"; A
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
dezastrului în mijlocul căruia mă aflam. La București, unde trenul nostru trebuia să fie dirijat spre Pitești, în Gara de Nord domnea debandada și deruta generală și arăta ca un adevărat viespar. Când garnitura în care mă aflam părăsea gara, cu direcția Pitești, urletele sirenelor ne însoțeau și parcă ne grăbeau să ieșim din raza cumplitului bombardament ce s-a produs în urma noastră. Era ziua de 4 aprilie 1944 când a avut loc cel mai mare bombardament asupra capitalei și a Gării de Nord. A fost
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
într-un sat la vreo șapte kilometri de Dorobanți. A fost o hotărâre soră cu nebunia, luată probabil sub influența vinului și a prostiei, pentru că drumul până acolo, peste câmpuri înzăpezite, trecea pe lângă o pădure de unde ne au dezmierdat auzul urletele unor lupi, iar familia Vornicu din Dimăcheni, unde se afla dulcineea pentru care venisem, avea luminile stinse și porțile ferecate. A fost un act necugetat care se putea sfârși dramatic pentru noi. După decembrie 1989 căminele culturale au fost abandonate
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
aruncând un greu blestem asupra pământurilor noastre. Prin felul lor de a fi l-au alungat chiar și pe străinul care se afla într-o simplă vizită la noi. Apropiindu-se de târgurile noastre, călătorul era întâmpinat de la porți de urlete groaznice. Răzbăteau din piepturi de haiduci și tâlhari. Pentru luare aminte, erau schingiuiți de gâzi în văzul lumii. Erau arși, sfârtecați și trași pe roată, pentru nelegiuirile lor. În mulțimea adunată buluc, străinul își intersecta vederea cu privirea avidă a
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
pe târgoveții care au reușit să distingă sunete din interiorul lui. S-a apropiat atât de tare încât se puteau desluși tot mai clar strigăte disperate. Erau ale unor nefericiți care nu au apucat să fugă, adăpostindu-se din fața nenorocirii. Urletele lor erau înăbușite de tropotul greu al cailor. Galopau, purtând pe șeile lor, războinici temuți și nemiloși. Trăiau din jaf, ducându-și viața în vărsare de sânge. Tătarii s-au pornit din stepe cu gândul de a prăda ținuturile din
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
jinduiau la averile lui. Ticăloșii visau să ascundă în peșteri, neștiute de nimeni, avuții închipuite. Tânjeau să fure trăsuri cu domnițe frumoase și fandosite chiar..., dar rătăcite în promenade prin poienițe. Străinul era nevoit să înainteze pe la umbra codrilor, în urlete de lupi flămânzi. Înspăimântați de haitele care îi adulmecau, armăsarii tresăreau și nechezau de spaimă. În ascunzișuri, bidivii purtau pe șeaua lor haiduci care așteptau, răbdători, caleștile de boieri, pentru a le jefui. Cântați în balade, doinite din fluier, ortomanii
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]