25,587 matches
-
bune decât la cultura de cereale. Au trecut podul peste râul din marginea localității, o lizieră despărțea drumul de terenul cu trandafirii. Un miros, altul decât acela pătrunzător lăsat de porumbul ce se coace, mirosul venea de la floarea de trandafiri, uscată. O adiere de vânt împrăștia frumusețea florii adunată în miros. Alei elegante presărate cu mici bucăți de piatră albă, buchete imense de trandafiri străjuiau aleea. Ici, colo, rămăseseră câteva frunze uscate, care mai păstrau un strop de culoare. — Am, pe
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1900 din 14 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383261_a_384590]
-
ce se coace, mirosul venea de la floarea de trandafiri, uscată. O adiere de vânt împrăștia frumusețea florii adunată în miros. Alei elegante presărate cu mici bucăți de piatră albă, buchete imense de trandafiri străjuiau aleea. Ici, colo, rămăseseră câteva frunze uscate, care mai păstrau un strop de culoare. — Am, pe fiecare alee, un alt soi de trandafir. Lucrez cu un horticultor de la Cluj, el m-a învățat foarte multe. Sunt foarte mândru de ceea ce am realizat. Au tot mers, dar, obosiseră
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1900 din 14 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383261_a_384590]
-
hotărât. Se vor căsători acum de sărbători, în Poiană. Zăpada ce căzu peste zona Brașovului nu era chiar atât de bogată ca în alte ierni. — O să vină ea, zăpada, nu scăpăm fără belșugul cerului, ziceau localnicii. Orașul, pătruns de frigul uscat lua căldură de la aglomerația străzii. Înfofoliți, turiștii rămâneau dezamăgiți simțind totuși că iarna nu e prea iarnă. Ici, colo, câte un petec de zăpadă păta verdele uscat rămas din toamnă. Lăsând la o parte hainele groase de iarnă, localnicii erau
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1924 din 07 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383265_a_384594]
-
ea, zăpada, nu scăpăm fără belșugul cerului, ziceau localnicii. Orașul, pătruns de frigul uscat lua căldură de la aglomerația străzii. Înfofoliți, turiștii rămâneau dezamăgiți simțind totuși că iarna nu e prea iarnă. Ici, colo, câte un petec de zăpadă păta verdele uscat rămas din toamnă. Lăsând la o parte hainele groase de iarnă, localnicii erau îmbrăcați primăvăratic. Nu așa, îi spuse Delia fiicei sale Cristina. Îmbracă blănița, scumpo. Mergem la cumpărături fără mașină, astăzi cumpăr doar câteva alimente și eventual căutăm ceva
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1924 din 07 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383265_a_384594]
-
înfipte sub banderola de pe frunte, să ai arc și să scoți un uuuuuuu... care să bage în sperieți pe oricine. Uneori, tomahawk din lemn și scalpuri din cârpă la brâu. Chestii facultative. Aveam o pipă comună în care vâram iarbă uscată sau chiștoace de Naționale; în clipe de cumpănă, fumam căzuți adânc pe gânduri. Era bine. Invidioși pe noi, niște puști din strada Omega s-au făcut nemți. Cineva îi învățase rău. Nimeni nu vroia să fie neamț. Toți, cu excepția noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
frânghiile care Îi țineau mâinile. Brațele omului alunecară Înainte cu o mișcare Înceată ce părea să imite mișcarea vieții. Dar trupul rămase ridicat, stârnind exclamațiile celor prezenți, care se cruceau. Dante Întinse mâna și Îi atinse masca. Tencuiala era complet uscată, tare ca piatra. Părea un var de zidărie neobișnuit, ca și când mâna asasinului ar fi introdus În amestec și o componentă mai rezistentă. Lovi coaja Întărită de-a lungul cefei mortului, În mod repetat, producând o serie de mici crăpături, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
incongruență, pe care i le semnala magistrului ridicând degetul și pronunțând cuvântul nego. Dante sosise la timp pentru a prinde ultimele replici. Tema trebuia să fie influxul tranziturilor marțiene asupra secrețiilor umede ale plămânilor. Marte, planetă de foc, caldă și uscată, generează În trupuri, prin suflarea sa, o ascensiune a spiritelor. Iar acest fapt, În opinia vorbitorului din acel moment, era semn sigur de reducere a fluxiunilor și a expectorației. Adversarul trebuia să fi susținut contrariul... — ... cu siguranță Înșelat de evidenta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cel bătrân, așezându-și ciolanele turcește. Fiule, urmă el scoțând de mâncare, să dăm trupului ce-i al trupului, căci fără dânsul sufletul este egal cu zero. Ia și îmbucă! Prânzul lor fu simplu: două frunze de măcriș, trei prune uscate, un boț de mămăligă rece, o ceapă și-un iepure prins la repezeală. Dar pe când se ospătau ei nălțând în gând mulțămire Atoatefacătorului, numai ce se auzi un tropot crescând pe vale și cât ai bate o dată din palme, Văioaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
noi la voi - îl întrerupse primul voinic uitându-se pe sub gene - că e de rău. — Alelei - întări celălalt. Păi ce s-avem - repetă Metodiu, scotocindu-se prin traistă. Uite ce-avem! - și le arătă pe rând o psaltire, o scrumbie uscată, doi nasturi, o pană, o călimară. — Și tu? - zise voinicul către Iovănuț. Iovănuț scotoci și el prin traistă și, oarecum încurcat, mai scoase două scrumbii. Episodul 44 FRAȚII STĂNCIULESCU Văzând puținele lucruri scoase de cei doi călugări din traistă, frații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
iar n-o să avem ce tăia? - întrebă cu glas temător un bătrânel numai pielea și osu’. Lunganul păru că se gândește o clipă. — Altă explicație nu găsesc - zise el și bătrânelul tăcu înfricoșat. — Poate că - șopti șovăitoare una din femei, uscată ca o scândură - n-a pus cuțite pentru că ne va da... știu eu... pilaf, așa, amestecat cu... să zicem... o bucățică de cum s-ar zice... puțină carne? Episodul 155 LA MASĂ Deodată, ușa sălii de mese se dădu în lături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ne-au scos de sub morman, trei săptămâni am umblat ca bete, timp în care am greșit enorm. — Vreți să spuneți că...? - zise șovăind căpitanul Tresoro. — întocmai! - răspunse Amada. Am făcut totul. Am greșit în serie. Se lăsă o tăcere adâncă. Uscată complet, urma de sos se desprinsese de pe bărbia bătrânelului și-i căzu învârtindu-se în poală. Dacă bunul nostru tată, surugiul, auzind ce ni s-a întâmplat, nu s-ar fi răsturnat cu poștalion cu tot într-o prăpastie pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
purtând pe umerii goi șoldanele pulpe din spate ale tăurașului de bour tăiat în fundul ogrăzii, un stol de turturele zburând spre tainicele locuri de împreunare, livada de unde, drept precum un voievod antiotoman, se ridica fumul dintr-o grămadă de frunze uscate - toate trezeau în ea vagi nerăbdări și fierbințeli în valuri. De vreo săptămână, dacă închidea ochii, zărea de fiecare dată în dosul pleoapelor fie cicatricea lungă, dreaptă rămasă în urma unei înfruntări cu sârbii (1613î pe pieptul lui Hadjin-Pașa, cel care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
oarece ușurință pe fundul lui, asudând din greu în timp ce umplea cu nisip și pietre coșărcile pe care ceilalți le ridicau apoi cu multă greutate, ferindu-se să atingă pereții, ca să nu provoace o prăbușire bruscă a nisipului. Pământul era destul de uscat, căci sute de ani nu căzuse nici cel mai mic strop de ploaie, de aceea nisipul aluneca din când în când în nestăvilite cascade, obligându-i să aducă din munții din apropiere o mulțime de bucăți de piatră neagră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
care-l puteau face era să se încreadă în bunăvoința lui Allah. Și să aștepte. Sub soarele ca plumbul topit, doar umbra vulturilor se mișca în jurul corturilor, căci nici măcar muștele nu erau în stare zboare și căzuseră amețite pe pieile uscate, așteptând momente mai prielnice ca să se pună din nou pe mâncat. Acel masiv stâncos, care probabil nu figurase niciodată pe o hartă, se înălța aproape în inima celui mai mare deșert și la doar câteva zile de drum de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
care s-ar fi zis că demonii înșiși l-au renegat de mult. Cam șase kilometri în linie dreaptă îi separau de obiectivul lor și doar doi păduchioși de beduini se părea că le stau în cale, dar în gura uscată se simțea deja gustul metalic al înfrângerii, deoarece începură să aibă senzația dezagreabilă că nu se luptau nici cu natura, nici cu oamenii, ci cu o forță net superioară, a cărei putere depășea orice armată. Nu era vorba de soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să poată reacționa cineva. Jumătate de oră mai târziu, în plină noapte și simțindu-se în siguranță, protejat de un mic amfiteatru de piatră, Serafian pufni din rărunchi, extrem de obosit, luă o gură de apă cu care-și clăti gâtul uscat și întrebă: — De unde mă-sa a ieșit porcu’ ăsta? — Din nisip - îi răspunseră. Probabil că am trecut la trei metri de locul unde stătea îngropat și nici măcar nu l-am văzut. — Cum e posibil? Se presupune că tu ești expertul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
al cuvântului „tuareg“ (în arabă, în original). Se preferă termenul targui pentru singular și „tuaregi“ pentru plural. Allah fie cu tine (în arabă, în original). Salut tipic tuareg, echivalent cu „bună ziua“ (în arabă, în original). Vânt din est, cald și uscat, ce suflă dinspre Sahara spre Africa Occidentală (în arabă, în original). Veșmânt tipic arăbesc, un fel de burnuz, ce acoperă corpul de la umeri până la picioare (în arabă, în original). În deșerturile de nisip, vastă întindere acoperită de dune (în arabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
a trezit și-mi comunică fericită că a venit apa. CÎnd nu e el acasă, a plecat să mai dea o raită prin cartierele demolate, parcă Îmi trece cineva cu furtunul prin creier. Pantofii lui sînt ca două pîini negre, uscate. Își Întretaie drumul cu alții care vin din sens opus Încărcați cu plase pline de morcovi și gogoșari, cu funii de usturoi spînzurate pe umeri, cocîrjați sub sacii cu varză. El e insul fără sacoșă. El e cel care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Însuflețește pe zi ce trece Într-o nouă formă de viață, rece, nesimțitoare, arogantă, ostilă. Dar deodată vocile Încep să arunce umbre dezordonate, confuze, pe vagonetele ce se ciocnesc Între ele ca un șirag de vertebre zgîlțîite de un vînt uscat, fierbinte. „Împinge, bă, Împinge-ți zic, crucea mă-tii de cioroi...“ „...și avea niște țîțe ca niște clopote, cînd i-o trăgeam parcă regulam o biserică“ „CÎt ai ceasu, cucoană?“ „Iote-l și p-ăla cu cracii-n vine!“ Dinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
după o ordine a hazardului. Citeau mașinal nume și profesii - miniștri, comersanți, doctori, prefecți, pianiști, soții și mame iubitoare. Wanda se opri lîngă o bancă de piatră ascunsă Într-un boschet de trandafiri sălbatici. Își scoase batista și șterse excrementele uscate ale porumbeilor, care zburătăceau deasupra lor scoțînd sunete agresive, hulpave. Se așezară. Fumau absorbiți În gîndurile lor. — Fotografiile au ajuns În mîna nevesti-sii și pe masa redactorului șef. Niki le-a aranjat pe toate. Fiecare cu petrecerea lui, nu? Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
niște insule pierdute În imensitatea oceanului lumii, imaginați-vă sate Întregi de Popești, de Ionești, de Preoțești, cum ai spune grîu, porumb, orz, și cine mai vede bobul, bobul acela puțin mai mare sau mai mic, mai crud sau mai uscat, pentru că orice bob e altfel decît celălalt. Oamenii aceia fără vedete de cinematograf, fără laureați al premiului Nobel, fără cosmonauți - o uniformitate deplină ca nisipurile dezolant de egale ale lunii. Apăsătoare această priveliște amorfă ca o vitrină cu mărfuri neambalate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ca și cînd nu ar fi fost niciodată plecate. Ies pe poarta din spate În amiaza Înaltă. VÎntul stîrnit brusc ridică trîmbe de praf pe maidanul cu cîteva leagăne rupte. Calc cu grijă pentru că pe jos, printre smocurile de iarbă uscată, sînt cioburi și bucăți de tablă și sîrme la fiecare pas. Am Învățat să fiu prudentă. Exteriorul Își amplifică agresivitatea de la o zi la alta. În fiecare clipă sîngele se simte amenințat, În fața mea se profilează containerele de gunoaie ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
salon. Egon și cu Bódog Artúr l-au împins până acasă pe Igor. Noi, împreună cu Engelhard, am luat-o pe alt drum. Era toamnă din nou. Un anotimp trist, bărbătesc. Pe alocuri, picături de ploaie se înfigeau în praf. Iarba uscată era lăsată la pământ. Vântul făcea scandal. Iar noaptea nu se înnegrea de tot. Era plină de găuri cumplit de îndepărtate și de undeva de dincolo străbătea atâta lumină, cât ne trebuia să ne plimbăm. Mergeam de-a lungul lacului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
aer fierbinte într-un ritm alert și greoi. Puteam să-i citesc durerea în ochi. Cel puțin asta am reușit să înțeleg din expresia de pe fața ei. Nu a reușit să-și deschidă buzele decât pe jumătate, erau atât de uscate, că se lipiseră una de cealaltă. La început mă trăgea de guler, dar acum renunțase și se sprijinea pe umerii mei cu toată greutatea. Corpul ei mare și osos era aproape rupt în două. Adu doctorul, imediat! Grăbește-te, lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
am adus o cârpă udă și i-am șters fața și gâtul, și am dat jos tot sângele care nu era prea întărit. Cum o ștergeam în jurul gurii, m-am uitat la ea. Asta nu era mama, maronie toată și uscată și acoperită de sânge lipicios. Mi-am plimbat mâna pe fruntea ei, așa cum făceam când era albă și fină, dar acum era uscată, aspră și întunecată. Respira greu și uneori se auzea ca și când ar fi suspinat, un fel de suspin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]