KorAP: Find »[drukola/base=vargă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...70 71 72 ...82 >

2,026 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941

sigur că și tu, în sufletul tău... ― Nu, nu, Bologa, te înșeli amar! zise Varga iarăși sec. Eu nu te voi aproba niciodată! Eu disprețuiesc crimele! ― Da? întrebă Apostol cu o mirare nepotrivită, adăugând îndată cu ton jovial: Fii sigur, Varga, că n-am să-ți cer aprobarea!... Cel mult, de s-ar întîmpla să trec prin sectorul tău și dacă aș avea ghinionul să te întîlnesc, cel mult atunci ar putea fi vorba... Dar atunci, cine știe, poate că am

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
cu toate că mi-ai fost prieten! ― Fii liniștit! zise Bologa iarăși ironic. Am să mă feresc de sectorul tău ca de foc... Acuma ești mulțumit? ― Tu poate glumești, Bologa, dar eu... ― Nu glumesc deloc! declară Apostol, devenind dintr-o dată sfidător. Locotenentul Varga era jignit personal de toate câte auzise. Seninătatea și hotărârea cu care Bologa, un ofițer, îi declara că va dezerta îl înfuriau. O clipă se gândi să-l denunțe și, astfel, să-l pedepsească. Dar polițismul îi repugna. Și apoi

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
lucruri care, în realitate, îl priveau numai pe Bologa. Dacă ar putea citi cineva în sufletele tuturor ofițerilor, s-ar îngrozi de ceea ce ar descoperi. Cei mulți își ascund gândurile, pe când el barem e sincer. ― Astea-s prostii, prietene! zise Varga, după o pauză, cu glas schimbat și cu o veselie poruncită pe față. Mai bine haidem la generalul Karg, să ne miluim de un concediu! ― Așa-i... prostii... surâse Apostol îmblînzit. Prostii sunt toate vorbele omului în ceasurile cele grele

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
pauză, cu glas schimbat și cu o veselie poruncită pe față. Mai bine haidem la generalul Karg, să ne miluim de un concediu! ― Așa-i... prostii... surâse Apostol îmblînzit. Prostii sunt toate vorbele omului în ceasurile cele grele ale vieții... Varga porni înainte pe coridorul murdar și plin de soare tânăr. Trenul lăsase în urmă o cotitură și vagonul se clătina parc-ar fi fost să-și piarză echilibrul. Locotenentul de huzari se sprijinea cu mâinile de pereți, înjurînd furios, în vreme ce

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
putea vorbi neoficial cu generalul. La compartimentul excelenței erau trase perdelele cafenii, și aghiotantul ieșise afară, din propria-i inițiativă, să roage pe domnii din coridor să facă liniște, ca nu cumva să se supere excelența-sa... Tocmai atunci sosi Varga, luă deoparte pe aghiotant și-i șopti: ― Ne spuse Gross că moșul dorește să ne vadă, pe mine și pe Bologa... Adu-i aminte, dragul meu, te rog! Aghiotantul dădu mâna cu Bologa, pe care nu-l mai văzuse de la

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
nu-l mai văzuse de la audiența cu bucluc, și apoi intră în compartimentul generalului, suspinând grav: ― Să încercăm... Peste cinci minute crăpă ușa, scoase pe jumătate corpul și zise binevoitor: ― Bologa, vino... te rog... Excelența-sa dorește... Întâlni ochii lui Varga întrebători, dar strânse din urechi, cu fața mâhnită de regretare că "așa-i ordinul"... Generalul Karg era vesel și mulțumit. În sfârșit obținuse, cu chiu cu vai, să fie propus pentru ordinul "Maria Theresia". Ședea lângă fereastră, cu picioarele-i

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
îi puse fel de fel de întrebări despre cum a fost rănit, prin ce spitale a umblat, cum s-a vindecat, dar Bologa, răspunzând, vedea mereu în privirea lui o întrebare nerostită, care îl îndîrjea întocmai ca adineaori provocarea lui Varga. Altminteri Karg, prin tonul vorbelor și prin blândețea ce-i îndulcea toată înfățișarea, îi arăta un interes într-adevăr sincer, aproape nefiresc de sincer. Pe urmă veni și rândul întrebării așteptate, luând însă o formă glumeață, prietenoasă: ― Ei, așa-i

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
dar de aici mai e cale bună până la infanterie!... Și ce aproape i s-a părut "pe teren"! Firește, pentru că uite ce mai cotituri până la primele linii... Dacă ții drumul principal, uite, dai tocmai la huzarii descălecați... Dar escadronul lui Varga?... Al treilea... Uite-l!... Ce curios e aici frontul... Ei pe o muche, ceilalți pe altă muche de munte, și la mijloc, gol... gol... peste o mie de metri... Oare de ce s-a fixat așa linia, de ce nu s-au

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
gol... gol... peste o mie de metri... Oare de ce s-a fixat așa linia, de ce nu s-au apropiat, fie huzarii, fie ceilalți?... "Iacă, pe aici aș fi putut trece atunci dacă aș fi știut... Și dacă mă întîlneam cu Varga?... Mi-a spus doar că m-ar aresta și..." " Acuma îmi pierd vremea degeaba, fiindcă numai Dumnezeu știe ce va fi!" își zise deodată Bologa, ca și cum s-ar fi speriat de ceva necunoscut. Ridică ochii de pe hartă. În fața lui, la

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
de după cotitura care înghițise pe Ilona se auzi huruit de roți grele și în curând se ivi o căruță încărcată zdravăn cu lăzi de muniții. Apostol tocmai voia să-și urmeze calea, când, lângă vizitiu, recunoscu pe locotenentul de huzari Varga care, sosind aproape, opri căruța și nu se dădu jos. Schimbară câteva vorbe și întrebări, cîntărindu-se din ochi cu o curiozitate ciudată. În sfârșit, Varga zise, în glumă și totuși cu o privire iscoditoare: ― Te-am așteptat să te arestez

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Apostol tocmai voia să-și urmeze calea, când, lângă vizitiu, recunoscu pe locotenentul de huzari Varga care, sosind aproape, opri căruța și nu se dădu jos. Schimbară câteva vorbe și întrebări, cîntărindu-se din ochi cu o curiozitate ciudată. În sfârșit, Varga zise, în glumă și totuși cu o privire iscoditoare: ― Te-am așteptat să te arestez, Bologa... Se vede însă că ți-ai mutat gândul... Apostol îi simți în inimă privirea ca un cuțit. Zâmbi încurcat și răspunse, de asemenea cu

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
asemenea cu ton glumeț, dar neputîndu-și ascunde o tremurare a buzelor: ― A, n-ai uitat încă convorbirea de atunci?... Ei da, am lipsit la apel... Crezi că de aci încolo e prea tîrziu? ― Nu știu... Tu trebuie să știi! zise Varga, devenind îndată serios. ― Așa-i?... Ș-apoi frontul e mare, prietene... De ce numaidecât pe la tine? urmă Bologa cu același zâmbet. ― Firește... negreșit... Dar eu te-am așteptat, nu știu de ce... așa... Îngână locotenentul de huzari cu o licărire în ochi

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
ochi. Hai, dă-i drumul, băiete! adăugă către vizitiu, întinzîndu-i mâna lui Apostol și zicîndu-i: La revedere... Am să te mai aștept, Bologa!... Fii sigur, am să te aștept... Căruța porni cu zgomot scârțâitor, în care ultimele vorbe ale lui Varga se pierdură ca într-o prăbușire. Apostol Bologa merse pe urmele căruței, cu surâsul zugrăvit pe obraji, parcă ar fi vrut să mai spună ceva huzarului. Tocmai în fața spitalului își dădu seama că dorește să vadă neapărat pe Cervenko, ca și cum

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
care formează aripa stângă a diviziei. La vreo cinci sute de metri însă se desprinde alt drum, spre sectoarele infanteriei, pe care trebuie să-l urmeze dânsul. Pe când își făcea astfel socotelile, îi veni în minte, fără să vrea, locotenentul Varga și se gândi, zîmbind: "Varga mă așteaptă mereu..." Merse liniștit mai departe. Calea cobora printr-o vale seacă, strâmbă. "Nimai de n-aș întîlni vreo patrulă", își zise Apostol, fără frică, parc-ar fi vorbit de altul. Pe urmă, după

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
diviziei. La vreo cinci sute de metri însă se desprinde alt drum, spre sectoarele infanteriei, pe care trebuie să-l urmeze dânsul. Pe când își făcea astfel socotelile, îi veni în minte, fără să vrea, locotenentul Varga și se gândi, zîmbind: "Varga mă așteaptă mereu..." Merse liniștit mai departe. Calea cobora printr-o vale seacă, strâmbă. "Nimai de n-aș întîlni vreo patrulă", își zise Apostol, fără frică, parc-ar fi vorbit de altul. Pe urmă, după câțiva pași, își auzi cizmele

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
lui Bologa sfredeleau întunericul cu priviri curioase. Apoi deodată, dintr-o lampă electrică de buzunar, țâșni o suliță de lumină albă și glasul de adineaori răsună iar, mai limpede, cu mirare și satisfacție: ― A, Bologa!... Acum Apostol recunoscu glasul lui Varga și, sub casca ce licărea în reflexele razelor, îi zări și ochii rotunzi ca două mărgele de sticlă neagră. Și în aceeași clipă, se cutremură ca un lunatic care s-ar fi deșteptat din somn pe marginea unei prăpăstii. Locotenentul

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
și, sub casca ce licărea în reflexele razelor, îi zări și ochii rotunzi ca două mărgele de sticlă neagră. Și în aceeași clipă, se cutremură ca un lunatic care s-ar fi deșteptat din somn pe marginea unei prăpăstii. Locotenentul Varga șovăi câteva secunde, mormăind. În dreapta lui, țeava revolverului tremura cu gura spre Bologa. Pe urmă strigă cu o voce ca o lamă de cuțit ce pătrunde în carne vie: ― Ia-i armele, caporal! Din spatele lui Varga ieși un soldat pirpiriu

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
marginea unei prăpăstii. Locotenentul Varga șovăi câteva secunde, mormăind. În dreapta lui, țeava revolverului tremura cu gura spre Bologa. Pe urmă strigă cu o voce ca o lamă de cuțit ce pătrunde în carne vie: ― Ia-i armele, caporal! Din spatele lui Varga ieși un soldat pirpiriu. Apostol murmură leneș: ― N-am arme... Omul se opri la doi pași. Varga sâsâi nerăbdător, furios: ― Caporal, percheziție corporală! Apostol nu mai zise nimic. Mâinile soldatului pipăiră buzunarele, repede, speriate. ― Trăiți, don' locotenent, n-are... ― Patru

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Bologa. Pe urmă strigă cu o voce ca o lamă de cuțit ce pătrunde în carne vie: ― Ia-i armele, caporal! Din spatele lui Varga ieși un soldat pirpiriu. Apostol murmură leneș: ― N-am arme... Omul se opri la doi pași. Varga sâsâi nerăbdător, furios: ― Caporal, percheziție corporală! Apostol nu mai zise nimic. Mâinile soldatului pipăiră buzunarele, repede, speriate. ― Trăiți, don' locotenent, n-are... ― Patru oameni la escortă! strigă iar Varga, sec, rece. Caporalul rămâne la urmă! Apostol Bologa se lipi cu

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
murmură leneș: ― N-am arme... Omul se opri la doi pași. Varga sâsâi nerăbdător, furios: ― Caporal, percheziție corporală! Apostol nu mai zise nimic. Mâinile soldatului pipăiră buzunarele, repede, speriate. ― Trăiți, don' locotenent, n-are... ― Patru oameni la escortă! strigă iar Varga, sec, rece. Caporalul rămâne la urmă! Apostol Bologa se lipi cu spatele de stâncă, să facă drum locotenentului. In trecere Varga se întoarse cu fața spre Apostol care-i simți respirația aspră, tăioasă, înțepătoare. Apoi fâșia de lumină muri în

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
zise nimic. Mâinile soldatului pipăiră buzunarele, repede, speriate. ― Trăiți, don' locotenent, n-are... ― Patru oameni la escortă! strigă iar Varga, sec, rece. Caporalul rămâne la urmă! Apostol Bologa se lipi cu spatele de stâncă, să facă drum locotenentului. In trecere Varga se întoarse cu fața spre Apostol care-i simți respirația aspră, tăioasă, înțepătoare. Apoi fâșia de lumină muri în potopul de întuneric... CARTEA A PATRA 1 Apostol Bologa mergea liniștit, parc-ar fi scăpat de toate grijile. Sudorile i se

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
mișca deloc brațul drept. Privea numai înainte, cu capul sus, cu ochii mari sorbind numai întuneric. În spate auzea gâfâiri obosite și uneori cîte-un clinchet de armă. În fața lui pășea un soldat mărunt, iar peste casca soldatului zărea silueta lui Varga, mai neagră decât bezna. Mereu atingea cu botul cizmelor călcâiul soldatului și mereu voia să-i ceară iertare, dar nu-și putea descleșta fălcile să vorbească. De altfel nici o șoaptă nu mai șoptea nimeni ca și cum nimic nu s-ar fi

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
teama că nu va sosi niciodată și, chiar în aceeași clipă, că va sosi prea curând. " În sfârșit... În sfîrșit!" îi bâzâi iar prin creieri drept răspuns la toate gândurile și simțămintele vălmășite. Apoi convoiul se opri într-o poiană. Varga păstră doi soldați pentru escorta prizonierului, iar restul patrulei, cu caporalul, porunci să se înapoieze la sectorul escadronului. Apostol, între cei doi soldați, porni după Varga, care acuma pășea mai repede și cu mai multă siguranță. În pădure drumul era

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
răspuns la toate gândurile și simțămintele vălmășite. Apoi convoiul se opri într-o poiană. Varga păstră doi soldați pentru escorta prizonierului, iar restul patrulei, cu caporalul, porunci să se înapoieze la sectorul escadronului. Apostol, între cei doi soldați, porni după Varga, care acuma pășea mai repede și cu mai multă siguranță. În pădure drumul era larg, bun și cobora blând. Peste câteva minute cotiră după o coastă. Printre tulpinile rărite licăreau puncte sfioase de lumină gălbejită. Ici-colo, ca niște bivoli culcați

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
câteva minute cotiră după o coastă. Printre tulpinile rărite licăreau puncte sfioase de lumină gălbejită. Ici-colo, ca niște bivoli culcați, înnegreau colibe pe jumătate în pământ și mascate cu găteje și crengi. O santinelă cu arma întinsă ceru parola și Varga îi zvârli din mers un cuvânt. Dintr-un adăpost, așezat chiar la marginea drumului, se auzea un adevărat concert de sforăituri. Pe urmă se abătură la dreapta și, în fața unei colibe, Varga mormăi: "Halt". Bologa se opri cu soldații, iar

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]