3,145 matches
-
el și timp de mai mulți ani l-a ales ca însoțitorul său special. 2. Într-o zi, au ajuns doar ei doi în casa unei doamne nobile și aceasta i-a dăruit cu mare evlavie Fericitului Francisc o pânză vopsită pentru a confecționa un veșmânt preoțesc. După ce au luat-o, s-au dus la o mănăstire de călugări pentru a cere ospitalitate. Pe când Fericitul Francisc se întreținea într-o discuție familiară cu abatele, un argat al mănăstirii, bolnav de o
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
demn de Maximus. Argintul, mai mult aurul ar fi mai demn de el, dar în această țară nu se extrag deloc metale prețioase. Lui Maximus i s-ar mai potrivi și purpura, dar mâna sarmaților nu este deprinsă să o vopsească 394. Astfel în toată partea stângă a regiunii Pontus, Ovidiu, prietenul său grijuliu, nu a găsit nimic să-i trimită. "Ți-am trimis, însă, săgeți închise într-o tolbă scitică: fie ca acestea să se împregneze de sângele dușmanului tău
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
a dat să fac o treabă ușoară: să scot cu o teslă cuiele din niște scânduri și să le îndrept cu ciocanul pe o piatră netedă. Am făcut eu treaba asta mai multe zile, după care m-a pus să vopsesc cercevelele ferestrelor și ușile. Nu știam cum, dar el, un om foarte blând și cumsecade, mi-a arătat cu răbdare și astfel, am mai învățat ceva. Și să nu spuneți că nu mi-a prins bine! Mi-am zis mai
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
să pună în funcțiune varga sau linia în trei muchii, așa că palmele noastre arătau ca niște plăcintuțe iar în ochi încă nu se uscaseră lacrimile. Ne făcuseră pionieri cu ocazia înființării primelor detașamente, în 1949. Aveam cravate din pânză „americă”, vopsite de mamele noastre, cravate care se decolorau la soare și de atâta spalat. De multe ori se mai rupeau și la joacă, când ne păruiam între noi. Vă mai amintiți de acele „angajamente” făcute pe câte o bucată de hârtie
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
un corcoduș gata-gata să înflorească și numără visător caișii și piersicii înfloriți. O întrebare năstrușnică îl făcu să râdă: oare ce face acum Pistruiata cea cu ochi verzi? — Ce mai e prin târg, cuvioase? întrebă domnul. — Ce să fie, femeile vopsesc ouă și bărbații după treburi... Sfinția sa Antim e cam ostenit... L-au chemat la casele stolnicului, nașul măriei tale, că pregătesc schimbarea dregătorilor. Dar sfinția ta de unde ești, că nu te cunosc? — Nevrednicul Gherasim ieromonah, de la episcopia Târgoviștei. Nu am
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
precum inelele unui șarpe gigantic. Panoramele se succed și sunt admirabile în varietatea lor. Uităm pericolele coborârii pentru a ne arunca privirile pe versantele de deal încoronate de codri, împodobite de vii, de grădini de agrement, de vile capricioase, împestrițate, vopsite în culori vii; privirile se îndreaptă spre mănăstiri bogate, ale căror forme elegante se desenează albe pe cerul albastru. În fundul văii se află o pajiște străbătută de Bahlui, pârâiaș ce se varsă în Prut la zece leghe de aici. Șoseaua
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
mai ușor poate fi ea realizată. În următorul fragment, de exemplu, motivația este lesne integrată în descrierea însăși: După ce s-au spălat s-au așezat și au așteptat din nou. Erau cinsprezece paturi în camera îngustă și înaltă. Pereții erau vopsiți în cenușiu. Ferestrele erau lungi dar înălțate, în așa fel încît puteai vedea doar vîrfurile crengilor de la copacii din curțile de afară. Prin sticlă cerul nu avea culoare. Jean Rhys, Outside the Machine, în Tigers Are Better-Looking Propoziția care precedă
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
trupul ciopârțit al țării. Că soldații, retrăgîndu-se, plângeau și se rugau de ofițeri să-i lase să lupte... Trenul sosi. Urcîndu-mă în el cu grabă să nu se pună în mișcare și să-l pierd, cu geamantanul meu de lemn vopsit în negru, în mână, uitai de tata, când îl auzii că mă strigă. Lăsai geamantanul pe culoar și ieșii pe platformă. Trenul se urni și începu, lin, să părăsească gara. Tata îmi spuse cu un glas împiedicat, parcă nesigur, pe
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
murdar nu era, de ceva nespălat și rânced. Culorile erau întunecate peste tot, deși grija de casă o aveau văzători angajați, care ar li putut pune o culoare ici colo, un ghiveci, un strat de flori sau ar fi putut vopsi altfel pereții. Curtea era animată totuși. Cei tineri se plimbau gânditori, singuri sau câte doi. Numai tineri am văzut... unii erau frumoși, cu părul într-o parte, cu fruntea aplecată, cu expresii melancolice, încă neînțepenite, cum arătau cei bătrâni, pe
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
zise, toate sunt de furat. Vin hoții, sparg o casă și pe urmă le vând aici pe câteva sute de lei. - Și ăia de la care se fură nu pot veni aici să le recunoască? - Nu, că le schimbă, le mai vopsesc, știu ei ce să le facă... Nu le scot repede la vânzare, până uită păgubașul. De-aia le vând ieftin, fiindcă nici hoțul nu se tocmește. Crezi că ți-l vindea el cu o mie de lei dacă nu-i
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
fie persoane multe În fiecare apartament și că o să am multe formulare de completat, În special, pe persoane. Este singurul bloc reabilitat termic din zonă și arată foarte frumos pe dinafară. Mă gândeam În sinea mea: “dacă, pe dinafară este vopsit gardul și Înăuntru, leopardul”? Am făcut mai Întâi recunoașterea cu o zi Înainte. Blocul se Întinde pe două străzi: câteva scări, pe o stradă, restul, pe altă stradă, un bloc În formă de “L”, cu o curte interioară, de el
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
hotel. Patronul, un francez slab și tăcut, îi ieși în întâmpinare. O duse, printr-o galerie lungă ce se înălța deasupra străzii, la primul etaj, într-o cameră în care nu se vedea decât un pat de fier, un scaun vopsit în alb, un dulap fără perdele și, în spatele unui paravan de trestie, un spălător cu ligheanul acoperit de o pulbere fină de nisip. De cum plecă patronul, Janine simți frigul ce răzbătea din zidurile goale, spoite cu var. Nu știa unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
fost cam țicnit. De asta te și iubesc atâta, și fiu-meu e la fel. În timp ce vorbea, își scosese revolverul și îl așezase pe catedră. - Ia-l. N-am nevoie de două arme până la El Ameur. Revolverul strălucea pe scândura vopsită în negru. Când jandarmul se întoarse către el, învățătorul îi simți izul de curea și de cal. - Ascultă, Balducci, spuse deodată Daru, mi-e silă de toate astea, și de prizonierul tău mai mult ca de orice. Dar nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
superbă cromolitografie înfățișând un Sfânt Gheorghe nespus de chipeș care străpungea cu lancea un balaur mustăcios. Sub altar, un fel de firidă împodobită cu hârtie creponată adăpostea, între o lumânare și o strachină cu apă, o mică statuie de argilă, vopsită în roșu, înfățișând un zeu cu coarne, ce flutura în aer, cu o mișcare sălbatică, un uriaș cuțit din poleială. Bucătarul îl duse pe d'Arrast într-un colț, unde amândoi rămaseră în picioare, lipiți de perete, aproape de ușă. - De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
prin case, umplând străzile strâmte. Judecătorul își exprimă în fața lui d'Arrast nespusa mândrie de a-l primi în casa lui, nevrednică de o asemenea cinste, după care îl conduse la primul etaj, pe o frumoasă scară în stil baroc, vopsită în albastru. La trecerea lui d'Arrast, se deschiseră câteva uși, prin care se iviră capete oacheșe de copii ce dispărură de îndată, cu râsete înăbușite. În camera de oaspeți, de o frumoasă arhitectură, se aflau doar câteva mobile, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ei veneau penitenții albi, purtând prapuri roșii și albaștri, urmați de câțiva băieți înveșmântați în chip de îngeri și de un grup de copii din Confreria fecioarei Maria, cu fețișoarele negre pline de gravitate și, în sfârșit, pe o raclă vopsită în toate culorile, purtată de persoanele de vază din oraș, care asudau în hainele lor negre, icoana Domnului Iisus Hristos, ținând în mână o trestie, pe frunte cu cununa de spini, sângerând și clătinându-se deasupra mulțimii îngrămădite pe treptele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
unește și îi desparte : legea coliviei. „Neatent, mereu neatent, eu, acum el, cineva neatent și.“ Revede, pentru o clipă, rama scorojită a ferestrei, chiuveta adâncă și îngustă ca o oală, caietul cu coperțile verzi de pe măsuță, papucii scâlciați, taburetul înalt, vopsit în roșu. Nu-și suportă maturitatea, așa sugerase, ironic și iritat, colegul Vornicu într-un bâlbâit dialog cu colegul Manole, soțul disputatei doamne. Formulare aparent întâmplătoare, diagnostic însă nu cu totul nepotrivit. Nu cu totul, nu cu totul și somnorosul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și care la urma urmei, era liantul solidarității și a spiritualității românești. Cartea se numește „Rădăcinile continuității”. Acum le știm. Sunt și altele și mai vechi. Problema ce mă frământă este ce fel de continuitate frecventăm? Drumul ei de astăzi vopsit în roz-bombon de politicieni versați în promisiuni, pare să nu aibă un țel, un punct de sosire la un liman luminos pentru toată suflarea. Gospodăria țărănească este zdruncinată din temelii de cutremurul istoriei. Prefacerile se țin lanț. Se instalează altă
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93049]
-
cerurile și cerurile cerurilor nu-L pot cuprinde? Și cine sunt eu, ca să-I zidesc o casă, decît doar ca să ard tămîie înaintea Lui? 7. Trimite-mi dar un om iscusit în lucrarea aurului, argintului, aramei și fierului, a materiilor vopsite în purpură, a materiilor de culoarea cîrmîzului și de culoare albastră, și care să cunoască săpătura în lemn, ca să lucreze cu meșterii iscusiți care sunt la mine în Iuda și la Ierusalim și pe care i-a ales tatăl meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85046_a_85833]
-
botezat așa. Îl țin minte și acum, după treizeci de ani. Avea o formă ovoidală, se vedea clar că fusese făcut dintr-un rest de drug de fier-beton pătrățos, gros ca degetul mare, mai apoi rotunjit cu bătăi de ciocan. Vopsit de mai multe ori, strat peste strat, lăsa să se ghicească nuanța inițială, un maro-gălbui de țeava de gaz metan, acoperit cu un verde scorojit deja de timp, dar mai ales de loviturile în opritor. Acolo se vedea metalul plumburiu
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
experimenteze tot ce i-a fost interzis, ca un copil căruia îi spui să nu bage obiecte în gură și îl găsești cu gura plină de lame, șurubelnițe, scaieți și creioane colorate și chimice cu care în prealabil s-a vopsit cu ele pe toată fața. Așa și Monica. Ți-am spus că era o fată directă, poate cea mai directă din câte am cunoscut. Atunci la Poiană, nu a fost nevoie de mai mult de o jumătate de oră ca să
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
cu desăvârșire și pe zidurile căreia sânt scrise cu vopsea roșie cuvinte fără noimă, însoțite de semnul pentru Copyright. Sânt desenate și sexe enorme, dar complet fanteziste anatomic. Alături de centrală (prin a cărei ușă deschisă se văd uneori misterioși cilindri vopsiți în albastru) e un maidan atât de plin de cotarle, încît niciodată n-o iau pe acolo când îmi duc fetița la școală. O mare grămadă de gunoi de pe acel 31 maidan m-a făcut întotdeauna curios: ce e, de
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
mintea mea, într-un fel de legendă: trebuie să fi 42 fost ceva mizer, de fapt, dar pentru mine era un loc extraordinar, pe care l-am visat apoi foarte des. Pe dinafară arăta ca și bodegile vecine: o casă vopsită în stacojiu, cu niște ferestre care foloseau și de vitrine. Avea, înăuntru, două încăperi. Dușumeaua era de scânduri frecate cu gaz (contra ploșnițelor), așa că totul putea a gaz de te trăznea. Prima încăpere avea numai jucării pentru băieți, iar a
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
fi intrat în ruptul capului, așa cum nu ți-ar trece prin cap să intri într-un WC pentru femei. Aruncam doar priviri timide, destul ca să văd păpușile, hidoase ca niște avortoni, îngrămădite, strâmbe, căzute unele-n brațele altora, pe rafturile vopsite de asemenea în stacojiu. Noi ne îndreptam spre tejgheaua de pe o latură a primei odăi, dincolo de care, pe rafturi, erau tot felul de obiecte jalnice (dar extrem de atrăgătoare pentru mine): pistoale cu apă din plastic de culoarea vomei, mingi descentrate
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
Mi-am trezit prietenul, care dormea dincolo cu soția lui, și am procedat cu toții la o investigare prudentă a bufetului, care s-a dovedit a mai conține încă vreo opt capete de același fel, cusute grosolan, cu smocurile din creștet vopsite-n culori diferite. Drace, și mai aveam de dormit încă șase nopți în apartamentul pus nouă la dispoziție cu generozitate. Cum însă idolii nu păreau să aibă vreo problemă cu capetele din bufet, ne-am zis că trebuie să luăm
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]