21,644 matches
-
Nimic mai fals decît o astfel de părere. Noi am trăit în România lozincii Agnita-Botorca, a genocidului de la Jilava și Canal, a poeziilor care se terminau cu "Pobeda spre izbîndă", a picturilor cu fabrici și uzine, a tovarășului prim-secretar, zeul care face și desface. România posesoare de rădăcini ascunse, care apoi s-o salveze. Bursele studențești, institute de cercetare, literatura de sertar, intelighenția refractară, Europa Liberă, toate constituiau tentative de portaltoi mai mult sau mai puțin reușite. După '89 a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
327 Asasinul minor este totuși un asasin 329 Bietul băiat 332 Mentalități ale vremurilor noastre 334 N-am putut opri o lacrimă 337 Lucrări de același autor: Audiențe în aer liber vol. I și II, Editura Polirom, 2000 În umbra zeilor Editura Polirom, 2001 Bordura de ipsos Editura Polirom. 2001 Simfonia vieții Editura Trinitas, 2003 Arca lui Noe Editura Polirom, 2003 Izgoniții din Rai Editura Junimea, 2005 Iguana neagră Editura Junimea, 2006 Coruptul Editura Junimea, 2008 Berbecul de la cruce Editura Junimea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
stat, Machiavelli o prezintă rațional, ca necesitate, dar nu în Principele, ci în Discorsi (I, 1l-l5). Aici îl laudă pe Numa Pompiliu pentru iscusința de a fi recurs la religie în sprijinul ordinii statale, aducînd poporul la ascultare. Teama de zei i-a ajutat pe împărații romani: religia instrumentam regni. Nu e ocolit adevărul că biserica, în timpurile modeme, exercită o teroare mascată. Modelul vieții cristice, ca principiu al noii religii, nu mai era invocat. În această ordine e adus exemplul
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
idee care sporește complexitatea cărții. Sînt elogiați romanii pentru că s-au servit de religie spre a stabili și impune legile, că aprindeau altarele în prezența marelui preot spre a îmbărbăta armatele. Nu există timp și loc în care teama de zei să nu fi făcut state puternice." Deși îi era prea cunoscută criza morală, corupția sălbatică din timpul papei Alexandru VI, cel incriminat de Guicciardini în Istorii, și cauza atitudinii anticlericale din epocă, Machiavelli nu întîrzie în detalii ocazionale și întruchipări
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
nu există! el trebuie să piară, ori să fie susținut prin teama față de principe în absența religiei..." (Discorsi, 1,11). Genială previziune, împlinită, asupra statului totalitar. Lenin, ori nu citise Discorsi, cînd a dictat demolarea bisericii, ori s-a substituit zeului, cînd nu era decît un simplu muritor. De s-ar fi rezemat pe biserică și cler, comunismul ar fi fost primejdios de rezistent. Or, el n-a făcut decît să valorizeze sărăcia și egalitarismul, risipind esențialul: frica de Dumnezeu. Frica
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Cirus și Tezeu. Ori Moise era inspirat, ori nu era. Dacă nu era (ceea ce nu putem presupune), n-ar putea fi privit decît ca impostor, care s-ar servi de Dumnezeu aproape la fel ca poeții care se folosesc de zei cînd le lipsește un deznodămînt. Moise era, de altfel, atît de puțin abil (omenește judecînd), încît a condus poporul evreu, timp de 40 de ani, pe un drum pe care l-ar fi putut face foarte lejer în șase săptămîni
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
că el nu trebuie să fie altceva decît soldat; și vă puteți aminti ce am spus despre originea principilor, în primul capitol al acestei lucrări. Ei pot fi judecători și generali, dar acestea sînt accesorii. Principele lui Machiavelli este precum zeii lui Homer, care ne sînt descriși foarte robuști și puternici, dar niciodată drepți. Acest autor ignoră pînă și legile elementare ale justiției, el nu cunoaște decît interesul și violența. Autorul nu expune niciodată decît idei mici: mintea lui nu îmbrățișează
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
să se lase mutilat pentru a garanta și a salva cel puțin, prin această dureroasă operație, restul corpului. Machiavelli tratează ca pe o bagatelă lucruri atît de grave, serioase, importante. Pentru el, viața oamenilor nu valorează nimic; interesul, acest unic zeu pe care-l adoră, este cel care contează; el preferă cruzimea clemenței și-i sfătuiește pe aceia care au ajuns de curînd suverani să disprețuiască mai mult decît ceilalți reputația de a fi sîngeroși. Călăii sînt cei care-i așează
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
XX Dacă fortărețele și mai multe alte lucruri, pe care principii le fac adesea, sînt utile sau dăunătoare] Păgînismul îl reprezenta pe Janus cu două fețe, ceea ce semnifica, pentru acesta, o cunoaștere perfectă a trecutului și a viitorului. Imaginea acestui zeu, înțeleasă în mod alegoric, se poate foarte bine aplica principilor. Ca Janus, ei trebuie să privească în urmă istoria tuturor veacurilor care s-au scurs și care le furnizează lecții salutare de conduită și de datorie; tot așa, ei trebuie
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
dreaptă. "Tu, care te lauzi că ai stîrpit hoții, spuneau ambasadorii sciți lui Alexandru, ești tu însuți cel mai mare hoț de pe pămînt, căci tu ai prădat și ai pustiit toate națiunile pe care le-ai cucerit; dacă ești un zeu, trebuie să faci bine muritorilor, iar nu să le iei ceea ce au; dacă ești un om, gîndește-te mereu la ceea ce ești." Ferdinand de Aragon nu se mulțumea întotdeauna să poarte războaie; se servea de religie ca de un voal, pentru
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
dușmanilor Voștri"? Principii care au fost oameni înainte de a deveni regi își pot aminti ce au fost și nu se acomodează așa de ușor la tratamentul lingușirii. Cei care au domnit toată viața au fost hrăniți mereu cu tămîie ca zeii, și ar muri de inaniție dacă le-ar lipsi laudele. Ar fi, deci, mai potrivit, mi se pare, să-i plîngem pe regi, în loc să-i condamnăm; lingușitorii și mai ales calomniatorii merită condamnarea și ura publicului; la fel și aceia
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
inițial este acela de „a greși ținta”; în Iliada există un compus, aphamartano (5,287). O săgeată ori o suliță este deviată, fără a se menționa cauza: intervenție divină cel mai des, dar și eroare umană, provocată însă tot de zei; 11,233 sau 8,331. • Tot la Homer apar sensurile următoare: „a nu se întâlni”, așadar „a rata ținta și dintr-o parte, și din cealaltă” (Il. 10,65-66); a „pierde” o ființă dragă (Il. 6,411) sau o facultate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sunt greșelile comise din calcul, dar fără nici o răutate, în timp ce adikemata implică și calcul, și răutate; atychemata nu comportă nici calcul, nici răutate”. În context grecesc precreștin, greșeala nescuzabilă, penală se numește hybris: orgoliu al omului și rătăcire dorită de zei. Aceștia din urmă sunt posedați de phthonos, „gelozie” față de muritori. Hybris este tentația permanentă a ființei umane de a transgresa limita impusă de însăși natura sa muritoare, tinzând la statutul zeilor. Componenta pozitivă este eroismul. Spre deosebire de hamartia, greșeală întru câtva
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
numește hybris: orgoliu al omului și rătăcire dorită de zei. Aceștia din urmă sunt posedați de phthonos, „gelozie” față de muritori. Hybris este tentația permanentă a ființei umane de a transgresa limita impusă de însăși natura sa muritoare, tinzând la statutul zeilor. Componenta pozitivă este eroismul. Spre deosebire de hamartia, greșeală întru câtva pasivă, iresponsabilă, așa cum am văzut, hybris-ul este transgresiunea activă, deliberată. Hybris-ul subîntinde o noțiune tragică și juridică apropiată de aceea a „păcatului iremisibil/de neiertat”. În Noul Testament Accepția creștină
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
bine, frumos pe cineva”), înseamnă „a rosti cuvinte de rău augur” sau „a rosti cuvinte care nu trebuie rostite în cursul unui sacrificiu”. Sensul religios al termenului, așa cum s-a tehnicizat cu timpul, este exact „a rosti cuvinte ofensatoare la adresa zeilor sau la adresa unor realități sacre”. În Noul Testament, fac obiect de blasfemie: Dumnezeu, Cristos, Sfântul Duh, Biserica, îngerii. La origine, termenul presupune „lovirea agresivă”: „a lovi cu forța cuvântului pe cineva”, a păcătui prin vorbire. Lovitură fonică și semantică! Ulterior, sensul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lăsa ca lucrurile să-și continue cursul în ciuda unui eveniment/act negativ sau reprobabil” (în franceză, laissez aller). În vocabularul grecesc păgân nu există noțiunile de „păcat” și de „iertare”. Syngnome nu are sens de „iertare”, ci de „îngăduință”, „indulgență”. Zeul îngăduie, lasă de la sine, tolerează cu generozitate greșeala unui muritor. Indulgența nu e considerată virtute; ea constituie apanajul prinților străini și este de neconceput într-o societate egalitară, democratică, în sens politic sau religios (ca monoteismul iudaic, unde toți sunt
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și Fiului. Singurul contraargument care stă în picioare este următorul: lapsi-i din timpul persecuțiilor n-au afirmat că Isus a săvârșit miracole prin puterea lui Beelzebut, ci au negat, ca Petru, că ei ar fi creștini, acceptând să aducă sacrificii zeilor păgâni și împăratului. E o mare diferență, după Ieronim, între „a nu te mai recunoaște creștin și a spune că Isus Cristos este diavolul”. Neconvingătoare, trasă de păr, pledoaria lui Ieronim dezamăgește. Ambrozie Ambrozie al Milanului (339-397) se ocupă de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Episcopul Hipponei vorbește despre Geneza 6, 1-4, în Despre Heptateuh (quaest. 3)169 și în cartea 15 a lucrării De Civitate Dei170. El cunoaște cele trei forme propuse de versiunile Bibliei, respectiv „îngeri”, „fii ai lui Dumnezeu” și „fii ai zeilor”, dar, spre deosebire de Philon, se arată favorabil celei de-a doua forme. Interpretarea sa are meritul de a împrospăta un pic subiectul, înscriindu-se totuși într-o tradiție deja bine stabilită. Urmașii lui Seth și cei ai lui Cain constituie, în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
odihnă paradisiacă). Îndumnezeirea e posibilă datorită acelor logoi ai ființelor create, care participă la Cristos-Logosul prin mijlocirea voinței dumnezeiești (și nu în mod ontologic, ca la Origen sau Evagrie). „Spre deosebire de concepția origenistă, potrivit căreia omul ar fi fost prima dată zeu, apoi, maturizându-se, ar fi decăzut din această stare primitivă, concepția maximiană este că omul este prima dată zeu doar în intenția divină numai și numai în potențialitate. Îi rămâne să actualizeze această potențialitate ca să atingă efectiv acest scop.”210
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și nu în mod ontologic, ca la Origen sau Evagrie). „Spre deosebire de concepția origenistă, potrivit căreia omul ar fi fost prima dată zeu, apoi, maturizându-se, ar fi decăzut din această stare primitivă, concepția maximiană este că omul este prima dată zeu doar în intenția divină numai și numai în potențialitate. Îi rămâne să actualizeze această potențialitate ca să atingă efectiv acest scop.”210 Așa cum tocmai am spus, Ambigua reprezintă pentru Stăniloae un pretext pentru a-l spulbera pe Origen și origenismul, ultimul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mare și copiii lui se joacă departe, pe valuri de asta stă uitându-se în zare, de asta e așa de bun și blând... Înseamnă că e semizeu... dar aceia sunt regi, se luptă tot timpul și se ceartă cu zeii, nu stau cu oamenii de rând, ca noi, nu sunt săraci, cum e el chiar mai sărac decât pescarii cei săraci și nici nu pescuiesc... Cum mă uitam așa la el, s-a întors spre mine. Din spatele lui, deasupra mării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
-ți folosește. În cele din urmă, am ajuns pe un petec de pământ uscat, sărac dar cu un templu cum nu se mai văzuse niciodată de frumos și bogat ce era, iar oamenii aceia nu se închinau, ca noi, la zeii de pe muntele Olimp, ei nu-l știau pe Zeus, nu auziseră de Poseidon, n-o iubeau nici pe Athena, nici pe zeițele mării... Ei aveau un singur Dumnezeu care, spuneau ei, îi scosese din țara Egiptului, îi călăuzise prin deșert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
tot așa, până când o să vină din nou în lume. Sau le arde El singur, fiindcă, odată ce e Fiul lui Dumnezeu, e și mai mare decât soarele, se poate face El însuși soare (tu, ca grec ce ești, știi că orice zeu se poate face ce dorește), așa că se face Soare și le arde chiar El, când vrea. De asta vedeam eu Soarele când mă uitam la El. Face așa pentru ca oamenii, care-i dau poverile lor și iau în schimb de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Sigur că mă ierți, fiindcă tu mă iubești, nu ?! Dar dacă cineva ar fi făcut o greșeală mare, mare de tot, să spunem că ar fi omorât pe cineva, ce face ca să fie iertat?! Aaaaaaa, asta-i altceva : aduce jertfă zeilor și... Bun ! Va să zică, după ce a omorât, mai omoară și un animal nevinovat, pentru ca tot el să fie iertat. La asta chiar că nu știam ce să-i răspund. Mi-am zis că n-are legătură cu ce întrebasem eu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ispășire, pentru ca omul și tot ce are omul în stăpânire, dat de Dumnezeu, să se poată întoarce la viața nesfârșită, în fericire. Nu-mi venea să cred ce auzisem. La noi, Zeus mai degrabă i-ar fi omorât pe toți zeii și pe oameni odată cu ei decât să se ofere el să fie omorât. Și Zeus nu era chiar cel mai rău dintre zeii noștri. Ce să mai zici de Ares ?! Bine, nu era el chiar înțelept (la ce te-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]