17,897 matches
-
prezintă dificultăți textuale (Kellens-Pirart, 1988, pp. 111, 120, 183), conțin aluzii la doctrina care face din foc (³tar) tovarășul Adevărului, și din metalul topit (khșusta ayah) două instrumente ale unei judecăți finale concepute ca o mare ordalie, care Îi va despărți pe cei buni de cei răi. Teza a fost studiată cu atenție de H. Lommel (1930, pp. 219 sqq.), care și-a extins analiza și la multe alte fragmente din G³th³, precum și la termeni ca y³h -, „criză, moment crucial” (Bartholomae
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de un drept pe nume Wșr³z, care, după ce bea o poțiune făcută din vin și măselariță (may ud mang: cf. Gnoli, 1979b, pp. 437 sqq.), În timpul unui rit celebrat În fața templului focului Farr½bayxe "Farro>bay" din Fars, reușește să-și despartă de viu sufletul de trup pentru șapte zile și șapte nopți. Sufletul se Îndreaptă către Vârful Legii (vârful muntelui Har³, centrul lumii: cf. supra) și către podul Åinvant, iar apoi reintră În trup și consimte să-i vorbească lui Wșr³z
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mulțimea fugarilor, Își ridică armele spre cer și spune: „O, Jupiter Stator, supunându-mă voinței tale, am pus aici pe Palatin temelia orașului. Cetățuia, cumpărată prin trădare, a căzut În mâinile sabinilor, armata lor a și trecut valea care Îi desparte de noi și se Îndreaptă Încoace. Tu Însă, tată al zeilor și al oamenilor, Îndepărtează-i măcar de aici pe dușmani; curmă spaima romanilor și Îndepărtează spaima lor rușinoasă. ție, o Jupiter Stator, Îți făgăduiesc să-ți ridic În acest
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
schimbat când un mic grup de leviți, sosiți din Egipt, după un anumit timp petrecut în pustiu, a reușit să inculce o nouă credință acestei populații exploatate: credința în Dumnezeul Yhwh. Odată adoptat acest „nou” Dumnezeu, era posibil să se despartă de cananeeni. Ideea alianței cu Yhwh și-a deschis drum și a funcționat drept catalizator în procesul de unificare a acestei populații care grupa persoane și clanuri de diferite origini. Religia a fost așadar elementul cheie în nașterea „poporului Israel
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
alt anotimp, în preajma femeii iubite și cu dorul secătuitor după copii. Toiagul marchează drumul știut al întoarcerii, al coborârii din veac, iar baciul care „culege steaua” - intrarea în atemporal, descifrând sensurile unei viețuiri ritualice. Poetul născocește doine și rugi, căci despărțit de orice putință a comunicării obișnuite, el își apropie înaltul, într-o continuă veghe, dar și cu o stranie regăsire de sine sub „cer albastru de baladă/ Și cuvântul lui Hristos...”. În viziunea lui P., prezentă și în poemul Rumânească
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288985_a_290314]
-
al deciziei și libertății mele. Între acestea două, umilitatea este semnalarea pozitivă a ceea ce nu ține de libertatea mea și a ceea ce, dimpotrivă, trebuie să ia naștere ca proiect și ca produs al libertății mele. Umilitatea este conștiința hotarului care desparte fondul intim-străin de toate proiectele libertății mele. Ea este totodată cumpăna între cele două teritorii și singura modalitate de a feri eul de hipertrofia libertății (excesul orgoliului) și de atrofia ei (excesul umilinței); căci ea repudiază deopotrivă orgoliul și umilința
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
acesta este altul. Iar identicul care este altul (altă limbă, alți părinți, alt sex, altă nație etc.) e straniu, e stranietatea, e străinul, e cel din atâtea puncte de vedere (din cele douăsprezece care ne unesc, dar care totodată ne despart) diferit de mine. Pentru mine, ca bărbat, femeia e stranie și străină (atât de stranie încât sfârșește prin a deveni „mister“), pentru mine, ca european, asiaticul e straniu și străin (și până la urmă un „mister asiatic“), pentru mine, ca om
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
sau un timp nedefinit apare drept accidental în raport cu apariția conturului însuși. Cum anume apare acest hotar, dacă el este indus de cineva, de ceva sau de nimeni, dacă el este dat „din afară“, dacă este rezultatul unei geometrii divine care desparte apele, pământul și cerul sau dacă, dimpotrivă, este rezultatul unui proces subtil, în care hotarul pare că „se dă“ singur - este un lucru la care, în fond, nu se poate răspunde. Oricum, hotarul este dat sau primit, indiferent dacă el
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
este conștient de faptul că este, el aparține unui sex, unei rase, unei epoci etc. El este totodată liber. Și pentru că este liber, pentru că libertatea este hotarul pe care el nu-l împarte cu nici un alt „lucru“ sau care îl desparte de toate celelalte „lucruri“, el este singurul „lucru“ care este altceva decât un lucru. El este lucrul care la rândul lui, pe lângă hotarele primite, poate da și își poate da hotare. El este singurul dintre lucruri care poate hotărî. În
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
negativitatea, absența. Întors către fondul de incertitudine al ființei mele, nu cunosc decât supliciul ruminației nesfârșite: „ce e de făcut?“ „Ce e de făcut?“ Această întrebare este o siglă a deliberării? Sau una a nehotărârii? Care este distanța care le desparte, acel spațiu imperceptibil al insidiei, în care deliberarea se relaxează, pierde promptitudinea soluției și devine nehotărâre? Nehotărârea - această deliberare prelungită care se hrănește din dincoacele unei cunoașteri ce nu va deveni niciodată gest. Nehotărârea apare în absența unor indicii ale
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
beție. El plutește și se lasă purtat de febra hotărârii sale. Pentru că hotărârea este luată în „spaimă și cutremur“, pentru că miza ei este un destin care ajunge să fie dobândit chiar și cu prețul vieții, trecerea ireversibilă a pragului care desparte tot ce a fost de tot ce va fi altfel ca până acum este însoțită de febra pe care o presupune orice intrare voită în noaptea necunoscutului. Căci „altfel“ nu este decât diferența abstractă față de orice modalitate prezentă, chipul neprecizat
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
fi mai mult (și nici mai puțin) decât logica fugii libere și necuantificabile în teritoriul fără sfârșit al limitelor de depășit și de atins. * Deoarece destinul este, în sensul relativ, al finitudinii vieții, împlinirea ei - parcurgerea integrală a spațiului care desparte limitele de depășit de cele de atins -, expresia „destin împlinit“ este tautologică. Ea se justifică numai în opoziție cu aceea de „destin frânt“, care lasă de înțeles că parcurgerea secvenței „de depășit-de atins“ a fost întreruptă în mod accidental. De
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
neîmplinit“ reprezintă o contradicție în termeni. Ea nu se justifică, după cum vom vedea, decât în raport cu ratarea, deci în raport cu un posibil actual căruia i se refuză actualitatea. Între „destinul frânt“ prin accident și „destinul neîmplinit“ al ratării se află distanța care desparte exterioritatea evenimentului (ex-venio) de interioritatea răspunderii, deci de existența libertății ca domeniu închis și autonom. * Dat fiind că realizarea oricărui destin se bazează pe conflictul dintre natură și libertate (a cărui expresie cantitativă este spațiul „de depășit-de atins“), orice destin
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
minimă a caracterului dramatic al destinului este desemnată îndeobște prin expresia „destin fericit“. Destinul fericit, care presupune victoria lesnicioasă a spiritului asupra materiei, se naște prin colaborarea optimă între datele naturale și țelurile propuse. În cazul „destinului fericit“, distanța care desparte limita de depășit de limita de atins tinde să devină nesemnificativă. * Când acest lucru se petrece, când limita de atins se confundă cu limita interioară (nemaiexistând astfel nici o limită de depășit), atunci în loc de destin trebuie să se vorbească despre menire
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ignorarea sau minciuna de sine, chinul năprasnic al izbânzilor inaccesibile, nefericirea, sfâșierea, invidia, resentimentul, asuprirea de sine și asuprirea celorlalți - din această lume populată de patimi se nasc maladiile de destin. Ratarea decurge din duelul nefericit cu limita care te desparte pe tine de tine însuți. Ceea ce înseamnă că ratarea nu se poate naște decât într-un univers care este populat de prejudecata faptei și în care promisiunea se însoțește cu așteptarea împlinirii ei. Dar cum orice faptă - și mai ales
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
meu se află mereu dincolo de mine, în actualizarea a ceva care deocamdată nu e decât posibil. De aceea împlinirea acestui destin presupune un raport de adecvare cu posibilul propriu. A nu rămâne sub posibilitățile tale - a depăși, așadar, limita care desparte ceea ce faci de ceea ce ai putea face mai bun - înseamnă a merge în întâmpinarea propriului tău destin. Ratarea apare deci prin întârzierea indefinită sub o limită care nu-ți revine de drept; ea este o boală cronică a nedepășirii, o
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
țeluri situate dincolo de noi, lenea, în schimb, aduce cu sine cultul nemărginit pentru limita interioară. Leneșul trăiește înfășurat hrisalidic în urzeala infinită a propriilor sale limite. Pentru că lenea e starea desăvârșită a ființei noastre nemișcătoare, nici o limită nu-l poate despărți pe leneș de el însuși. El este ceea ce este din capul locului, el este propria lui limită și instalare definitivă la adăpostul ei. El renunță la atingerea oricărui scop din chiar clipa în care și l-a propus. Dar pentru că
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de ce un ratat se poate oricând sinucide, dar un leneș, niciodată. Și cum ar putea fi leneșul nefericit? El nu are proiecte, pentru a cunoaște neliniștea care se cască între neîmplinit și împlinire. El nu are dorințe, pentru că lenea îl desparte de împlinirea oricărei dorințe contingente: dat fiind că esența lenei este inerția infinită și dat fiind că această inerție devine scopul suprem, nici o dorință întâmplătoare (care ar tulbura-o) nu o poate concura. Victimă și răsfățat al naturii noastre nemișcătoare
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
semnul inteligenței noastre pământești. Viața unui om inteligent se hrănește din conștiința puținătății certitudinilor noastre și din disponibilitatea de a cerceta îndreptățirea unui alt punct de vedere. Înainte de a fi solidar cu proiectul meu, sunt solidar cu distanța care mă desparte de geneza lui și de experiența limitată a vieții mele. Inteligența este de aceea permanenta punere sub întrebare a proiectului propriu. În schimb, ca eroare netrecătoare, așezată temeinic în mine, iubită, răsfățată și trecută sub protecția încăpățânată a întregii mele
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
atitudinea curentă față de elementele fondului intim-străin. Nu mă mai identific acum nici cu rasa mea, nici cu zeii mei, nici cu tribul din care fac parte; pot să mi uit părinții și pot să resimt numele sau casta care mă desparte de cel pe care îl iubesc drept un blestem. Pe de altă parte, pentru că ceea ce nu-mi aparține devine al meu, eu pot să preiau zeii, numele, limba sau casta celuilalt. Sunt gata să renunț la ceea ce mă definește și
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
mâinilor reprezintă punctul ferm ce duce spre centru, spre ceea ce a existat necontenit, există și va exista necontenit, o adiere a inaccesibilului, o atingere a de neatinsului, o previziune a ceea ce nu poate fi prevăzut. Chiar dacă timpul și spațiul îi despart pe oameni, chiar dacă oamenii se despart, acest centru există și există acest mister. El este un dar al zeilor pe care însă nu știm să-l cinstim; ne-apropiem de el cu întrebări prostești, încercăm să-l modelăm după bunul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
spre centru, spre ceea ce a existat necontenit, există și va exista necontenit, o adiere a inaccesibilului, o atingere a de neatinsului, o previziune a ceea ce nu poate fi prevăzut. Chiar dacă timpul și spațiul îi despart pe oameni, chiar dacă oamenii se despart, acest centru există și există acest mister. El este un dar al zeilor pe care însă nu știm să-l cinstim; ne-apropiem de el cu întrebări prostești, încercăm să-l modelăm după bunul nostru plac, îl tragem în atmosfera
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
noi. Nimeni nu poartă până la capăt povara darului venit de sus. De-abia l-am dobândit și, temându-ne că l-am pierde, am vrea totodată să ne desprindem de el. Iar când lucrul acesta se întâmplă, când oamenii se despart, abia atunci aflăm cât de necuprins cu mintea este vizita unui zeu în viața unui om. A HOTĂRÎ ÎN PRIVINȚA MULTORA (A TUTUROR) Legea, frica de destin și destinul colectiv Faptul de a hotărî în privința multora (a tuturor) este mai întâi
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
începe mișcarea, direcția mișcării, apoi mișcarea însăși între punctul de pornire și capătul vizat, deci parcursul ca atare, substratul lui material - natural sau artificial -, în sfârșit capătul sau limita mișcării ca reper principal (resimțit ca „dincolo“ în raport cu porțiunea care-l desparte de punctul de plecare) - toate aceste momente logice pe care le presupune împlinirea unei mișcări de avansare către un punct determinat sunt prezente în semantismul cuvintelor ce aparțin familiilor create pe radicalul *per-. Mai e cazul să subliniem ce loc
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
un întreg armonic, un kosmos, deci un univers structurat și ierarhizat, în care toate celelalte elemente cu limitele lor sunt incluse ca părți ale unicului întreg, apare pentru prima dată la Pythagora , și ea se constituie ca graniță absolută care desparte spațiul finitului de ne limitat (apeiron). Ca atare, expresia „limita universului“ (peras kosmou) survine apoi în legătură cu Empedocle<ref id=”1”>Aët. II, 31, 4 (DK 31 A 50).</ref>, și imaginea aceasta ne apare ca definitiv constituită în cadrul viziunii cosmologice
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]