18,073 matches
-
schimbare țevilor în scopul uniformizării calibrului) a vechilor piese de artilerie a întârziat punerea în practică a acestei recomandări. În 1934, în urma sistării comenzilor de la uzinele de armament "Skoda", Regatul României s-a aflat în situația de a produce singură muniția pentru artileria din dotare. Deoarece în țară doar uzinele Reșița aveau experiență în fabricarea muniției, Ministerul Armamentului a decis semnarea unor contracte cu firme din străinătate pentru construirea unor fabrici locale de armament și muniții. După negocierile desfășurate la Paris
Tun antitanc Schneider calibru 47 mm model 1936 () [Corola-website/Science/323169_a_324498]
-
practică a acestei recomandări. În 1934, în urma sistării comenzilor de la uzinele de armament "Skoda", Regatul României s-a aflat în situația de a produce singură muniția pentru artileria din dotare. Deoarece în țară doar uzinele Reșița aveau experiență în fabricarea muniției, Ministerul Armamentului a decis semnarea unor contracte cu firme din străinătate pentru construirea unor fabrici locale de armament și muniții. După negocierile desfășurate la Paris, casa Schneider și societatea Concordia au încheiat un acord privind vânzarea planurilor tehnice ale prototipului
Tun antitanc Schneider calibru 47 mm model 1936 () [Corola-website/Science/323169_a_324498]
-
situația de a produce singură muniția pentru artileria din dotare. Deoarece în țară doar uzinele Reșița aveau experiență în fabricarea muniției, Ministerul Armamentului a decis semnarea unor contracte cu firme din străinătate pentru construirea unor fabrici locale de armament și muniții. După negocierile desfășurate la Paris, casa Schneider și societatea Concordia au încheiat un acord privind vânzarea planurilor tehnice ale prototipului. Acesta urma să intre în producție după omologarea și modificarea sa în fucție de cerințele armatei. Contractul a fost semnat
Tun antitanc Schneider calibru 47 mm model 1936 () [Corola-website/Science/323169_a_324498]
-
omologarea și modificarea sa în fucție de cerințele armatei. Contractul a fost semnat de către Gheorghe Tătărescu, președintele Consiliului de Miniștri ai României, și de către A. Dumaine, reprezentantul oficial al firmei "M.M. Schneider et Cie". Documentul prevedea acordarea licenței pentru fabricarea muniției de calibrul 47 mm, livrarea a 100 de tunuri antitanc Model 1936 până la 1 ianuarie 1939 și producția sub licență a pieselor de artilerie în România după această dată. Planurile de fabricație erau în proprietatea Ministerului Apărării, iar societatea Concordia
Tun antitanc Schneider calibru 47 mm model 1936 () [Corola-website/Science/323169_a_324498]
-
din cadrul societății Concordia. Statul român urma să intervină oficial pe lângă Franța și Belgia pentru ca instalațiile necesare producției să fie livrate "dacă nu cu prioritate, cel puțin cu termen preferențial". Livrările urmau a fi realizate eșalonat, după cum urmează: o baterie cu muniția necesară până la 1 septembrie 1937, 19 baterii cu muniția aferentă până la 1 iulie 1938 și 20 de baterii până la 1 martie 1939. În scopul demarării cât mai rapide a producției și pentru a încuraja producția, oficialitățile au acordat unele beneficii
Tun antitanc Schneider calibru 47 mm model 1936 () [Corola-website/Science/323169_a_324498]
-
pe lângă Franța și Belgia pentru ca instalațiile necesare producției să fie livrate "dacă nu cu prioritate, cel puțin cu termen preferențial". Livrările urmau a fi realizate eșalonat, după cum urmează: o baterie cu muniția necesară până la 1 septembrie 1937, 19 baterii cu muniția aferentă până la 1 iulie 1938 și 20 de baterii până la 1 martie 1939. În scopul demarării cât mai rapide a producției și pentru a încuraja producția, oficialitățile au acordat unele beneficii, precum scutiri de taxe. Uzina de armament Concordia era
Tun antitanc Schneider calibru 47 mm model 1936 () [Corola-website/Science/323169_a_324498]
-
1938 și 20 de baterii până la 1 martie 1939. În scopul demarării cât mai rapide a producției și pentru a încuraja producția, oficialitățile au acordat unele beneficii, precum scutiri de taxe. Uzina de armament Concordia era organizată în fabrica de muniții și cea de armament. Construcția a început la sfârșitul anului 1936, fabrica de muniții fiind gata la mijlocul anului 1938, iar fabrica de armament în luna noiembrie a aceluiași an. Comenzile pentru tunuri și muniție au durat trei ani și jumătate
Tun antitanc Schneider calibru 47 mm model 1936 () [Corola-website/Science/323169_a_324498]
-
rapide a producției și pentru a încuraja producția, oficialitățile au acordat unele beneficii, precum scutiri de taxe. Uzina de armament Concordia era organizată în fabrica de muniții și cea de armament. Construcția a început la sfârșitul anului 1936, fabrica de muniții fiind gata la mijlocul anului 1938, iar fabrica de armament în luna noiembrie a aceluiași an. Comenzile pentru tunuri și muniție au durat trei ani și jumătate de la data punerii în funcțiune pentru fiecare fabrică. Producția tunurilor antitanc de calibrul 47
Tun antitanc Schneider calibru 47 mm model 1936 () [Corola-website/Science/323169_a_324498]
-
Concordia era organizată în fabrica de muniții și cea de armament. Construcția a început la sfârșitul anului 1936, fabrica de muniții fiind gata la mijlocul anului 1938, iar fabrica de armament în luna noiembrie a aceluiași an. Comenzile pentru tunuri și muniție au durat trei ani și jumătate de la data punerii în funcțiune pentru fiecare fabrică. Producția tunurilor antitanc de calibrul 47 mm a început efectiv la data de 26 mai 1939. Până la 1 august 1940 au fost construite aproximativ 118 tunuri
Tun antitanc Schneider calibru 47 mm model 1936 () [Corola-website/Science/323169_a_324498]
-
cu firma OIP ("Societe Belge d'Optique et d'Instruments de Precision" din Ghent, Belgia) pentru ca în final să fie semnat un contract pe 15 decembrie 1939 cu firma "Zeiss". Uzinele Concordia au adus și unele îmbunătățiri proiectului tunului și muniției, inspirându-se după tehnica de luptă germană și rusă, însă rezultatele nu au fost notabile. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, Concordia era singurul loc din țară unde erau fabricate tunuri antitanc, uzinele având o importanță
Tun antitanc Schneider calibru 47 mm model 1936 () [Corola-website/Science/323169_a_324498]
-
La începutul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, Concordia era singurul loc din țară unde erau fabricate tunuri antitanc, uzinele având o importanță strategică majoră pentru Regatul României. În urma decretului-lege numărul 4.012/1940, fabrica de armament și muniții a fost militarizată, fiind protejată inițial de un pluton și jumătate de infanteriști organizați în șase grupe. Începând cu luna iunie a anului 1940, paza militară era asigurată de o companie alcătuită din 90 de soldați. Protecția antiaeriană era asigurată
Tun antitanc Schneider calibru 47 mm model 1936 () [Corola-website/Science/323169_a_324498]
-
după această invenție, a devenit director la "Laboratoire Central des Poudres et Salpetres" din Paris, acolo unde au avut loc cercetările sale. Invenția sa a fost folosită nu numai la armele de calibru mic, dar și la toată gama de muniții de artilerie. Invenția sa, foarte repede, a încăput pe mâinile tuturor marilor puteri militare ale lumii. Veille a fost membru al Academiei Franceze de Științe.
Paul Vieille () [Corola-website/Science/323205_a_324534]
-
de la distanță), relief (de pe deal săgețile zboară mai departe), vremea (în ploaie unități care folosesc arme cu pulbere sunt mai puțin eficiente), zona climatică (cavaleria pe timp de iarnă este mai puțin efectivă, în deșert unitățile de infanterie obosesc repede), muniția și armele (lăncierii sunt mult mai eficienți impotriva cavaleriei). Unitatea care nu a rezistat în luptă și a fugit, este imposibil de gestionat, ea părăsește terenul în fugă, ne acordând atenție la lupta care continuă (după caz), dar, poate deasemenea
Total War () [Corola-website/Science/323231_a_324560]
-
ordona elvețienilor să înceteze focul și să se retragă în cazărmi. Ofițerii elvețienilor au considerat însă inutil un asemenea ordin în mijlocul unor lupte grele și nu s-au supus imediat ordinului. Poziția gărzii a devenit însă din ce în ce mai greu de păstrat, munițiile epuizându-se și pierderile acumulându-se. Nota regelui a fost atunci executată și s-a ordonat apărătorilor să înceteze lupta. Corpul principal al gărzilor elvețiene a bătut în retragere de-a lungul palatului și s-a retras peste grădină în spatele
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
Naționale a Turciei a fost primită de către Președintele Sovietului Comisarilor Poporului a RSFSR, Vladimir Ilici Lenin, pe 14 august 1920. Zece zile mai târziu, a fost semnat un acord între Guvernul RSFSR și cel al MANT pentru livrarea de arme, muniții, provizii și ajutorare financiare. De asemenea, acordul prevedea posibilitatea desfășurării de acțiuni militare comune. Ajutorul financiar a fost stabilit la o sumă de maxim 10 milioane de ruble-aur (aproximativ 1,25 milioane de lire otomane-aur). În acest timp, guvernul otoman
Tratatul de la Moscova (1921) () [Corola-website/Science/323369_a_324698]
-
în prezent în dotarea armatei ruse. Modelul fabricat sub licență poate fi deplasat cu viteza maximă de 50 km/h pe șosea și 20 km/h pe teren. Punerea în baterie durează 2 minute și jumătate. Obuzierul poate folosi următoarele muniții: proiectilul exploziv OF540, proiectilul perforant BR540, proiectilul cumulativ BK540R, proiectilul de iluminare S540R, proiectilul pentru difuzare materiale materiale tipărite A540 și proiectilul de ruptură beton G530. Obuzierul calibrul 152 mm Model 1981 a intrat în dotare la 1 august 1982
Obuzier 152 mm M1955 (D-20) () [Corola-website/Science/324063_a_325392]
-
la producția în serie după un număr mic de exemplare construite. Producția în serie a tunului M-46 a început în 1951, tunul fiind exportat pe scară largă aliaților Uniunii Sovietice. Documentația de licență pentru tunul chinezesc Tip 59-1 și muniția necesară a fost obținută la sfârșitul anului 1975 de autoritățile de la București. Reprezentanții chinezi au trimis gratuit și trei tunuri pentru a verifica muniția care urma să fie fabricată în România. Tunul Tip 59-1 a fost fabricat de către Arsenal Reșița
Tun 130 mm M1954 (M-46) () [Corola-website/Science/324071_a_325400]
-
exportat pe scară largă aliaților Uniunii Sovietice. Documentația de licență pentru tunul chinezesc Tip 59-1 și muniția necesară a fost obținută la sfârșitul anului 1975 de autoritățile de la București. Reprezentanții chinezi au trimis gratuit și trei tunuri pentru a verifica muniția care urma să fie fabricată în România. Tunul Tip 59-1 a fost fabricat de către Arsenal Reșița sub denumirea A412 Model 1982 între anii 1982 și 1989. Folosind muniție Base Bleed realizată de NORINCO, în România s-a atins bătaia maximă
Tun 130 mm M1954 (M-46) () [Corola-website/Science/324071_a_325400]
-
București. Reprezentanții chinezi au trimis gratuit și trei tunuri pentru a verifica muniția care urma să fie fabricată în România. Tunul Tip 59-1 a fost fabricat de către Arsenal Reșița sub denumirea A412 Model 1982 între anii 1982 și 1989. Folosind muniție Base Bleed realizată de NORINCO, în România s-a atins bătaia maximă de 33 kilometri după 1990. Tunul A412 are cadența de 7-8 lovituri pe minut, viteza de marș 50 km/h pe șosea și 20 km/h în teren
Tun 130 mm M1954 (M-46) () [Corola-website/Science/324071_a_325400]
-
Bleed realizată de NORINCO, în România s-a atins bătaia maximă de 33 kilometri după 1990. Tunul A412 are cadența de 7-8 lovituri pe minut, viteza de marș 50 km/h pe șosea și 20 km/h în teren, iar muniția este de tip exploziv OF482M sau perforant BR482B. Piesa de artilerie era deplasată cu ajutorul tractoarelor de artilerie TMA-83, ATS-59G sau camionul DAC 665T 6×6. În anul 1985, tunul A412 de calibrul 130 mm Model 1982 era în dotarea unui
Tun 130 mm M1954 (M-46) () [Corola-website/Science/324071_a_325400]
-
fost finalizate în august, când caietul de sarcini avea deja 200 de pagini. Primele opt baterii au fost fabricate de către consorțiul Vickers-Armstrong în Marea Britanie. Oțelul era turnat și laminat la Sheffield, uzinarea țevilor și închizătoarelor era realizată la Newcastle-on-Tyne, iar muniția și predictorul (aparatul central de tragere al bateriei) erau fabricate la Dartford și, respectiv, Crayford. Asamblarea era realizată la uzinele din Barrow-in-Furness. În luna martie a anului 1939, toate bateriile și munițiile comandate în Anglia fuseseră fabricate și livrate. În
Vickers Model 1931 () [Corola-website/Science/324083_a_325412]
-
țevilor și închizătoarelor era realizată la Newcastle-on-Tyne, iar muniția și predictorul (aparatul central de tragere al bateriei) erau fabricate la Dartford și, respectiv, Crayford. Asamblarea era realizată la uzinele din Barrow-in-Furness. În luna martie a anului 1939, toate bateriile și munițiile comandate în Anglia fuseseră fabricate și livrate. În plus, în țară începuse deja procesul de fabricație la uzinele Reșița pentru restul de 17 baterii și muniția necesară acestora. Cel mai important incident a apărut la începutul anului 1938, când predictorul
Vickers Model 1931 () [Corola-website/Science/324083_a_325412]
-
realizată la uzinele din Barrow-in-Furness. În luna martie a anului 1939, toate bateriile și munițiile comandate în Anglia fuseseră fabricate și livrate. În plus, în țară începuse deja procesul de fabricație la uzinele Reșița pentru restul de 17 baterii și muniția necesară acestora. Cel mai important incident a apărut la începutul anului 1938, când predictorul Vickers a fost supus probelor. Acesta, deși calcula precis, era deja depășit. Posibilitățile de calcul ale predictorului erau prea reduse pentru a ține pasul cu viteza
Vickers Model 1931 () [Corola-website/Science/324083_a_325412]
-
mortierul nu era deosebit, fiind relativ asemănător aruncătoarelor de calibru mediu și ușor ale epocii. Piesa era transportată cu ajutorul unui cărucior cu două roți tractat de către un vehicul ușor sau hipo (doi cai doar pentru aruncător sau patru cai cu tot cu muniție). Mortierul nu necesita demontarea în cazul transportului. Căruciorul era fixat de placa de bază cu ajutorul unor cârlige și putea fi deplasat cu ușurință. Proiectilele puteau fi explozive sau fumigene. Bomba explozivă avea o greutate de 16 kilograme, fiind încărcată pe la
120 mm PM-38 () [Corola-website/Science/324122_a_325451]
-
compoziției chimice și a caracteristicilor fizice ale pieselor. Echipa condusă de maiorul Valerian Nestorescu a trebuit să determine, tot prin probe de laborator, materialele substituibile, tehnologia de fabricație a acestora și etapele asamblării. Uzinele Reșița trebuiau să producă și prototipul muniției de calibrul 120 mm. Aceasta era de două feluri: bombă scurtă din fontă și bombă lungă (mină) din oțel. Întreaga activitate s-a desfășurat la Biroul de construcție condus de profesorul inginer Lazăr Stoicescu. Procesul de asimilare a aruncătorului sovietic
120 mm PM-38 () [Corola-website/Science/324122_a_325451]