17,957 matches
-
de „emigrație internă“ (expresie folosită mult mai tîrziu, în perioada sovietică, în legătură cu artiștii care nici n-au aderat la noua ideologie, dar nici n-au părăsit țara). Să remarcăm că simulacrul de dialog este condus, despotic, de cel care se rostește. Și posibilele replici ale „celorlalți“ sînt scornite tot de el, sînt o emanație a aceleiași subterane: „Le-am inventat chiar eu, căci numai cuvintele se lasă inventate. Nu-i de-a mirării că mi-au intrat singure în cap și
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
literară“. Eroul încearcă mereu să scape de literatură, dar eșuează iremediabil pe țărmul ei. Viață nu prea există în aceste însemnări, mai ales în prima parte, cea „teoretică“. Să luăm, de pildă, atacul său brutal asupra romanticilor. De îndată ce cuvîntul este rostit, urmează negarea lui. Care romantici? Așa ceva nu există! Ei sînt caricaturi ai celor autentici, francezi sau germani. „Larg om la suflet este romanticul nostru și cel dintîi șmecher dintre toți șmecherii noștri, vă încredințez de asta... chiar din experiență“ - ne
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
fulgera împotriva autorităților și care, prin înjurăturile lui răsunătoare, făcea să zăngăne geamurile și mătura șirul de băbuțe de pe banca lor. Or, același Gavrilici, când o întâlnea pe bunica, se oprea și, încercând să-și aspire răsuflarea duhnind a vodcă, rostea cu un vizibil respect: - Bună ziua, Charlota Norbertovna! Da, era singurul, din curtea aceea, care o chema pe numele ei franțuzesc, ușor rusificat, e drept. Ba mai mult, ținuse minte, nu se mai știa nici de când, nici cum, prenumele tatălui Charlottei
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pe un bloc mare de granit - prima piatră a Podului Alexandru al III-lea... Și îi întindea mistria lui Félix Faure: „E rândul dumneavoastră, domnule Președinte!” Iar vântul slobod care vălurea apele Senei ducea cu el cuvintele pe care le rostea energic ministrul Comerțului, luptându-se cu fâlfâitul drapelelor: - Sire! Franța a vrut să dedice memoriei Augustului Vostru Tată unul dintre marile monumente ale capitalei sale. În numele guvernului Republicii, o rog pe Majestatea Voastră Imperială să binevoiască a consacra acest omagiu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ce Lenin! El nu avea copii. Pur și simplu nu știa să facă dragoste... Folosise un verb foarte vulgar ca să desemneze activitatea sexuală, deficientă, după el, a lui Lenin. Un verb pe care nu aș fi îndrăznit niciodată să-l rostesc și care, aplicat la Vladmimir Ilici, devenea de o obscenitate monstruoasă. Năucit, auzeam ecoul acelui verb iconoclast răsunând pe lungile coridoare goale... „Félix Faure... Președintele Republicii... În brațele iubitei lui...” Mai mult ca oricând, Atlantida-Franța îmi părea o terra incognita
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de-a lungul tuturor acelor ceremonii în onoarea perechii imperiale, da, în cortegiul de pe Champs-Élysées și în fața mormântului lui Napoleon și la Operă, el nu încetase să viseze la ea, la iubita lui, la Marguerite Steinheil. I se adresa Țarului, rostea discursuri, îi răspundea Țarinei, schimba o privire cu soția lui. Dar ea, în fiecare clipă, era acolo. Ploaia șiroia pe acoperișul năpădit de mușchi al vechii izbe care ne adăpostea pe treptele ei. Am uitat unde eram. Orașul pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mă duc să-i înapoiez mamei ceasul? Locuiește la doi pași, lângă fântână. Mă întorc, jur!” Șiretlicul acela copilăresc a înmuiat până și inimile sălbatice ale soldățimii. Au izbucnit în râs, șmecheria părea prea naivă. Ofițerul, râzând în hohote, a rostit: „Du-te, fugi! Salvează-te, derbedeu mic!” Și continuau să râdă încărcându-și puștile. Deodată, vocile le-au amuțit. Copilul a reapărut și, mergând lângă perete, alături de cei mari, a exclamat: „Iată-mă!” De-a lungul istorisirii mele, Pașka parcă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
nemișcat, aplecat spre foc. Chipul i se ascundea sub cozorocul lăsat în jos al șepcii lui mari de blană. Dar când am ajuns la ultima scenă - copilul revine, cu chipul palid și grav și împietrește în fața soldaților - da, când am rostit ultimele lui cuvinte: „Iată-mă!”, Pașka a tresărit, s-a ridicat în picioare... Și s-a întâmplat ceva de necrezut. A încălecat pe marginea bărcii și, desculț, a început să umble prin zăpadă. Am auzit un fel de geamăt înăbușit
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
conversația noastră s-a întrerupt. Ascultasem atât de distrat, încât ultimele cuvinte ale Charlottei - trebuie să fi fost o întrebare - mi-au scăpat. Încurcat, i-am scrutat chipul ridicat spre mine. Auzeam în urechi melodia frazei pe care tocmai o rostise. Intonația ei m-a ajutat să-i reconstitui sensul. Da, era intonația luată de un povestitor când spune: „Nu, dar asta ați mai auzit-o probabil deja. N-am să vă plictisesc cu poveștile mele demodate...” și speră tainic ca
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
meu senzația aceea contradictorie. Vraja acelui trecut transfigurat mă exaltase și mă istovise totodată. Așezat pe balcon, respiram sacadat, cu privirea oarbă, pierdută în noaptea stepei. Deveneam, fără îndoială, un maniac al alchimiei timpului. Revenindu-mi cu greu, mi-am rostit din nou „sesam”-ul: „Și totuși, a existat în viața soldatului bătrân ziua aceea de iarnă...” Și îl vedeam pe bătrânul cu cască de conchistador. Mergea sprijinindu-se în sulița lui lungă. Fața lui înroșită de vânt era întunecată de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
noastre se conturau cu o precizie halucinantă. Din când în când, o pală de aer rece, venind din stepa nocturnă, năvălea pe ușa de la balcon. Vocea Charlottei avea tonalitatea cuvintelor cărora le asculți ecoul ani de zile după ce au fost rostite: ... Or, chaque fois que je viens à l’entendre, De deux cents ans mon âme rajeunit... C’est sous Louis treize; et je crois voir s’étendre Un coteau vert, que le couchant jaunit. Puis un château de brique à
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
el nu mai aveau nimic de pierdut și nu se temeau de nimic. Vorbeau despre toate cu o libertate agresivă și disperată. Bărbatul bea mult, dar ochii îi rămâneau limpezi și strângea doar din fălci din ce în ce mai tare, parcă pentru a rosti din când în când vreo înjurătură urâtă din lagăr. El m-a făcut să beau primul meu pahar de votcă. Și, datorită lui, mi-am putut imagina Rusia nevăzută - continentul acesta încercuit cu sârmă ghimpată și cu miradoare. În țara
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
să-ți smulgi ochii, să-ți astupi urechile, să-ți interzici să gândești. Într-o seară, i-am auzit pe mătușa și pe concubinul ei vorbind despre Beria... Altădată, din conversațiile musafirilor noștri, aflasem ce ascundea numele acela teribil. Îl rosteau cu dispreț, dar nu fără o undă de spaimă respectuoasă. Fiind prea mic, nu reușeam să înțeleg neliniștitoarea zonă de umbră din viața acelui tiran. Ghiceam doar că era vorba despre o slăbiciune omenească. O evocau cu jumătate de glas
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
o demență amară... Ea nu a apucat să înțeleagă ce s-a întâmplat după aceea. A văzut un alt schilod, acesta cu două brațe valide, care a țâșnit lângă primul și, brutal, a scos bancnota din lada ciungului. Charlotte a rostit un „Ah!”, apoi și-a deschis din nou sacoșa. Dar soldatul care tocmai îi mângâiase piciorul părea resemnat - întorcându-i spatele agresorului său, urca deja pe străduța foarte piezișă al cărei capăt se deschidea spre cer... Charlotte a rămas o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
băteau ca și cum ar fi vrut să sfideze pe cineva. Pe cel care a amestecat într-o singură viață cerul acela de primăvară și trupurile lor schilodite... „Stalin? Dumnezeu?”, era să întreb, dar aerul de stepă făcea cuvintele aspre, greu de rostit. Nu mai fusesem niciodată atât de departe. Saranza se înecase demult în adierea cețoasă de la orizont. Escapada aceea fără țel ne era indispensabilă. În spatele meu, simțeam aproape fizic umbra unei mici piețe moscovite... Am ajuns în cele din urmă la
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
părea că plecarea mea avea să zguduie calmul imperiului nostru amorțit, că toți locuitorii lui nu vor mai vorbi decât despre fuga mea, că o nouă epocă avea să se deschidă, începând cu primul meu gest, cu prima mea vorbă rostită de cealaltă parte a frontierei. Trăiam deja din perindarea de chipuri noi pe care aveam să le întâlnesc, din strălucirea peisajelor visate, din surescitarea primejdiei. Cu egoismul infatuat al tinereții, am întrebat-o pe un ton puțin hilar: - Dar și
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Charlotte Lemonnier. Însemnări biografice. De altfel, chiar în dimineața aceea părăseam pentru todeauna cripta familiilor Belval și Castelot... M-am trezit în toiul nopții. Tocmai îmi trecuse prin minte, ca un trasor, un gând imposibil, smintit. A trebuit să-l rostesc cu voce tare ca să-i pot cântări realitatea extraordinară: - Și dacă Charlotte mai trăiește?... Uluit, mi-am închipuit-o ieșind în balconașul ei plin de flori, aplecându-se pe o carte. De ani de zile, nu mai aveam nici o veste
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
fotografia femeii în pufoaică. De-acum înțelegeam ce dădea trăsăturilor ei o asemănare îndepărtată cu personajele din albumele familiei mele adoptive. Era un zâmbet ușor, ivit grație formulei magice a Charlottei - „petite pomme”! Da, femeia fotografiată lângă gardul unui lagăr rostise cu siguranță, în sinea ei, silabele acelea enigmatice... Mă opream o secundă, îi priveam ochii. „Va trebui să mă obișnuiesc cu ideea că femeia aceasta, mai tânără decât mine, este mama mea”, îmi spuneam eu atunci. Puneam fotografia la loc
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
relația de rudenie în linie directă, ci și apartenența la un grup („fiii lui Israel”), posedarea unei calități („fiu al păcii”). Regii davidici își ziceau „fii ai lui YHWH” în virtutea relației speciale stabilite de YHWH cu dinastia lor prin oracolul rostit de Natan: „Eu îi voi fi tata și el îmi va fi fiu” (2Sam 7,14). Ulterior, acesta devine un titlu mesianic (Ps 2,7; Is 9,5). Manuscrisul 4Q174 de la Qumran, care conține un comentariu la 2Sam 7,11-14
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
veți cunoaște că EU SUNT...” - ...prìn Abraàm genésthai egÀ eimi (8,58): „Înainte să fi fost Abraham, EU SUNT.” - În noaptea arestării, când, la întrebarea să, ceața venită să-l prindă îi răspunde că îl caută pe Isus Nazarineanul, Isus rostește același „EU SUNT” (18,5) care are darul să-i facă să dea înapoi și să cadă la pământ pe urmăritori. Pentru a pune mai bine în evidență acest nume și a-l deosebi de afirmația banală, de identificare, unele
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
3.2.2.6.5. hQ archg kaì tò télos: „începutul și sfârșitul” (SC, G-R, BS); „Începutul și Sfârșitul” (Blaj-BVA, C); „principium et finiș” (Vg); „le Principe et la Fin” (BJ); „the beginning and the end” (RSV). Și acest nume, rostit de Dumnezeu în Ap 21,6286, e reluat de Hristos în Ap 22,13. Semnificații de bază: preexistent creației, dăinuie pururi și e scopul ultim a toate. 3.2.2.6.6. ho prÄÎtos kaì ho éschatos: „Cel dentâiu și
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
vie en propre, cf. Jn 1, 4; 3, 15+ etc. L’accent porte ici sur la vie présente du Ressuscité”) (BJ); „the living one” (RSV). Acest nume este referit mai ales la Dumnezeu-Tatăl, după cum am văzut mai sus288, insă îl rostește și Isus despre sine în Ap 1,18a, după ce spune că este „Cel dintâi și Cel de pe urma” (1,17b), si adaugă: „am fost mort și, iată, sunt viu, în vecii vecilor...” Semnificații de bază: existent, viu, nemuritor. 3.2.2
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
traduce ebraicul ruaƒ YHWH, nu este perceput, în Vechiul Testament, ca persoană dumnezeiasca, ci doar ca o forță divină care, coborând asupra anumitor oameni (judecători, profeți, regi), îi face capabili de fapte extraordinare sau le inspiră cuvintele pe care ei le rostesc din partea lui Dumnezeu. În vedenia din Ezechiel 36,25, el însuflețește și trezește la viață oasele uscate. Revărsarea lui asupra întregului popor al lui Israel face parte din profețiile mesianice (Is 32,15; 59,21; Ez 36,27, Zah 12
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
intrat în conștiința istorică ungară și română în mod asimetric - dăinuirea lor în memoria colectivă este extrem de distructivă. E drept, după efervescența naționalistă din anii nouăzeci. Ip (Ipp) și Treznea (Ördögkút) au fost declarate "localități martir", unde, la comemorări, se rosteau discursuri instigatoare etc. Astăzi, în România, discursul politic legat de aceste fapte regretabile s-a mai consolidat (nu întotdeauna, și nu peste tot), poate și datorită participării cu consecvență a organizației locale UDMR din județul Sălaj (Szilágyság) la comemorări, unde
[Corola-publishinghouse/Science/84986_a_85771]
-
pus În mișcare, dar extrem de eficiente), altele sunt mai slabe (fac apel la micile duhuri aflate oricând la dispoziția celui care le cheamă, dar având resurse limitate). De asemenea, puterea incantației depinde și de autoritatea magică a celui care o rostește, precum și de puterea riturilor pe care acesta le stăpânește. Puterea cuvântului magic este activată În numeroasele rituri verbale de propițiere, cum ar fi urările cu diferite ocazii festive, urările formalizate din textele Plugușorului sau ale Orațiilor de nuntă, cele cuprinse
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]