191,608 matches
-
de rapel la copilul mare, după primovaccinarea DiTePer din primii ani de viață, fie ca primovaccinare la copiii mari și adulții nevaccinați sau cu antecedente incerte de vaccinare. Pentru rapelurile la adulții corect vaccinați anterior se folosesc vaccinurile dT, care conțin o cantitate de anatoxină difterică mai mică decât vaccinul DT, suficientă pentru a menține imnitatea dobândită prin vaccinările anterioare. La copilul mare corect imunizat anterior, se administrează o doză de DT în clasa I (la vârsta de 6-7 ani) și
Vaccin () [Corola-website/Science/305310_a_306639]
-
cu poliovirus derivat din vaccin la subiecții neimunizați. Din acest motiv copiii vaccinați recent cu VPO trebuie izolați în saloane separate, în cazul internării în spital. Tendințe actuale în vaccinarea antipolio În țările dezvoltate vaccinarea pe cale orală cu VPO ce conține virusuri vii atenuate a fost înlocuită cu vaccinarea pe cale injectabilă cu VPI ce conține virusuri polio inactivate, cu imunogenitate similară și efecte secundare minime. În cazul VPI, administrate injectabil, este evitat pasajul digestiv al virusurilor din vaccin și excretarea lor
Vaccin () [Corola-website/Science/305310_a_306639]
-
cu VPO trebuie izolați în saloane separate, în cazul internării în spital. Tendințe actuale în vaccinarea antipolio În țările dezvoltate vaccinarea pe cale orală cu VPO ce conține virusuri vii atenuate a fost înlocuită cu vaccinarea pe cale injectabilă cu VPI ce conține virusuri polio inactivate, cu imunogenitate similară și efecte secundare minime. În cazul VPI, administrate injectabil, este evitat pasajul digestiv al virusurilor din vaccin și excretarea lor în mediu prin fecale. Se micșorează astfel riscul de contaminare a mediului cu poliovirusuri
Vaccin () [Corola-website/Science/305310_a_306639]
-
boala pneumococică invazivă cu ajutorul vaccinurilor pneumococice. Grupe de risc la care este indicată vaccinarea antipneumococică "Persoane imunocompetente", în următoarele situații: "Persoane imunocompromise": Vaccinarea antipneumococică la sugar și copilul mic (2 luni-2 ani) se efectuează cu vaccin pneumococic conjugat heptavalent. Vaccinul conține 7 antigene pneumococice polizaharidice conjugate cu CRM197 (o toxină difterică modificată). Ideal este ca vaccinarea să se înceapă la vârsta de 2 luni. În acest caz primovaccinarea cu 3 doze are o eficacitate de peste 95% împotriva bolilor pneumococice invazive cauzate
Vaccin () [Corola-website/Science/305310_a_306639]
-
de doze ce trebuie administrate depinde de vârsta la care se inițiază vaccinarea, astfel: Vaccinarea antipneumococică la adult și la copilul peste 2 ani se poate efectua fie cu vaccin pneumococic conjugat heptavalent, fie cu vaccin pneumococic 23-valent, neconjugat, care conține 23 de componente polizaharidice capsulare. Administrarea vaccinului pneumococic conjugat nu înlocuiește utilizarea vaccinurilor pneumococice polizaharidice 23-valente la copiii cu vârste de 24 de luni sau mai mari, din grupele de risc față de boală pneumococică invazivă. Copiilor din grupele de risc
Vaccin () [Corola-website/Science/305310_a_306639]
-
termenul de "unnilseptiu" (cu simbolul Uns) ca denumire provizorie și sistematică pentru acest element. În 1994, o comisie de la IUPAC a recomandat ca elementelul 107 să fie numit "bohriu" ci nu "nielsbohriu", deoarece nu mai există vreun element care să conțină numele întreg al unui savant. Acest fapt a fost respins de descoperitori, care susțineau că au dreptul să denumească elementul cum doresc ei. Disputa a fost preluată de echipa daneză de la IUPAC, care a votat în favoarea numelui "bohriu". Au apărut
Bohriu () [Corola-website/Science/305363_a_306692]
-
din denumirea latină a orașului Stockholm. Elementul chimic holmiu a fost descoperit de către Jacques-Louis Soret și Marc Delafontaine în anul 1878. Soret a denumit noul element "Elementul X". în 1879, P. T. Cleve a descoperit independent faptul că oxidul de erbiu conține urme de holmiu și de tuliu. Acesta a denumit noul element "holmia", după numele orașului său natal Stockholm. Mai târziu, s-a remarcat faptul că "holmia" avea același spectru cu noul element descoperit, "X". Însă, nu s-a reușit izolarea
Holmiu () [Corola-website/Science/305366_a_306695]
-
gadolinitul și monazitul. Locurile unde holmiul se găsește în cantități mai mari sunt China, Statele Unite ale Americii, Brazilia, India, Sri Lanka și Australia, cu rezerve estimate la peste 400 000 de tone. Holmiul este extras comercial din nisipul de monazit (ce conține 0,05% din acest element), dar, până și astăzi, este foarte dificil să separi holmiul de alte pământuri rare. Holmiul este relativ ieftin, pentru un metal rar, vânzându-se cu un preț de 1000 $ per Kg. Nu se cunosc alimente
Holmiu () [Corola-website/Science/305366_a_306695]
-
din acest element), dar, până și astăzi, este foarte dificil să separi holmiul de alte pământuri rare. Holmiul este relativ ieftin, pentru un metal rar, vânzându-se cu un preț de 1000 $ per Kg. Nu se cunosc alimente ce pot conține holmiu.
Holmiu () [Corola-website/Science/305366_a_306695]
-
electropozitiv și reacționează încet cu apa rece și destul de repede cu apa fierbinte, în urma reacției formându-se hidroxid de erbiu: Erbiul metalic reacționează cu toți halogenii: Erbiul se dizolvă repede în acid sulfuric diluat pentru a forma o soluție ce conține ioni hidrați de Er (III), ce există sub formă de complecși hidrați [Er(OH)] de culoare galbenă:
Erbiu () [Corola-website/Science/305365_a_306694]
-
Slovacia este împărțită în 8 regiuni ("kraj"), denumite după capitala lor. Aceste sunt subdivizate în 79 de districte ("okres"), ce nu au rol asministrativ, fiind utilizate doar pentru statistici. Districtele conțin mai multe comune ("obec") care la rândul lor conțin mai multe zone cadastrale ("katastrálne územie"). După separarea de Cehoslovacia din 1993, în 1996 a fost schimbată împârțirea administrativă fiind introduse 8 regiuni ("kraj") care erau conduse de un reprezentant numit
Organizarea administrativă a Slovaciei () [Corola-website/Science/305373_a_306702]
-
Slovacia este împărțită în 8 regiuni ("kraj"), denumite după capitala lor. Aceste sunt subdivizate în 79 de districte ("okres"), ce nu au rol asministrativ, fiind utilizate doar pentru statistici. Districtele conțin mai multe comune ("obec") care la rândul lor conțin mai multe zone cadastrale ("katastrálne územie"). După separarea de Cehoslovacia din 1993, în 1996 a fost schimbată împârțirea administrativă fiind introduse 8 regiuni ("kraj") care erau conduse de un reprezentant numit al guvernului. Din 2002 acestea au căpătat autonomie fiind
Organizarea administrativă a Slovaciei () [Corola-website/Science/305373_a_306702]
-
metalic reacționează cu cei mai ușori patru halogeni pentru a forma trihalogenuri; toate dintre acestea (exceptând fluorura) sunt solubile în apă. Lutețiul se dizolvă rapid chiar și în acizi slabi, și în acid sulfuric diluat pentru a forma soluții ce conțin ionii de lutețiu incolori, care există sub forma complexului [Lu(HO)]: Lutețiul se găsește pe Pământ sub forma a doi izotopi: lutețiu-175 și lutețiu-176. Dintre aceștia, numai primul este stabil, ca element monoizotopic. Cel de-al doilea, lutețiul-176, se descompune
Lutețiu () [Corola-website/Science/305367_a_306696]
-
1907 de către chimistul francez Georges Urbain, geologul autriac Baron Carl Auer von Welsbach și chmistul american Charles James. Au descoperit elementul ca fiind o impuritate în mineralul ytterbia, despre care chimistul elvețian Jean Charles Galissard de Marignac credea că nu conține decât yterbiu. Oamenii de știință implicați au propus diferite nume pentru acest element: Urbain a ales "neoyterbiu" și "luteciu", în timp ce Welsbach a ales "aldebaraniu" și "cassiopeiu". Ambii oameni de știință se acuzau reciproc de publicarea rezultatelor bazate pe lucrările celuilalt
Lutețiu () [Corola-website/Science/305367_a_306696]
-
lutețiul cu denumirea lui von Welsbach, "cassiopeiu"; în 1949, ortografierea elementului 71 s-a schimbat din luteciu în denumirea actuală, lutețiu. Însă, eșantioanele de lutețiu ale lui Welsbach din 1907 erau pure, în timp ce eșantioanele din același an ale lui Urbain conțineau doar urme de lutețiu. Acest lucru l-a indus în eroare pe Urbain și acesta a crezut că a descoperit și elementul 72, pe care l-a numit celțiu, care de fapt era lutețiu ultrapur. Charles James, care nu s-
Lutețiu () [Corola-website/Science/305367_a_306696]
-
de lutețiu a vremii. Lutețiu metalic pur a fost produs pentru prima oară în 1953. Găsit împreună cu aproape toate celelalte pământuri rare, niciodată singur, lutețiul este foarte dificil de separat. Principalul minereu comercial de lutețiu este mineralul numit monazită, ce conține: (Ce, La,etc.)PO, cu un conținut de lutețiu de 0.0001%. Concentrația de lutețiu în crusta Pământului este de aproximativ 0.5 mg/kg. Zonele de extracție principale se află în China, Statele Unite, Brazilia, India, Sri Lanka și Australia. Producția
Lutețiu () [Corola-website/Science/305367_a_306696]
-
de lutețiu (LuTaO) este cel mai dens material stabil potrivit pentru ecranele de radiografie (densitate 9.81 g/cm) Cel mai dens material similar este dioxidul de toriu, cu o densitate de 10 g/cm, însă toriul pe care îl conține este radioactiv. Ca și celelalte pământuri rare, lutețiul este privit ca un metal cu toxicitate scăzută, însă compușii săi trebuie tratați cu grijă: de exemplu, inhalarea de flourură de lutețiu este periculoasă, fiind un compus care irita pielea. Azotatul de
Lutețiu () [Corola-website/Science/305367_a_306696]
-
ca este constituit din tungsten datorită densității sale, publicând rezultatele în 1788 și trimițând mostre la diverși chimiști pentru analize ulterioare. În același an, mineralogul suedez Bengt Reinhold Geijer analizase mostra lui Arrhenius, speculând de asemenea că mostra ar putea conține tungsten. În 1789 sau 1794 (ambele date sunt menționate), chimistul și mineralogul finlandez Johan Gadolin analizase mostra de pământ negru și descoperise că este constituită din 23% dioxid de siliciu, 4.5% oxid de beriliu, 16.5% oxid de fier
Ytriu () [Corola-website/Science/305370_a_306699]
-
pământurile pot fi reduse la elementele lor constitutive, ceea ce însemna că descoperirea unui pământ era similară cu descoperirea unui nou element, care în acest caz ar fi fost "ytriul". În 1843, Carl Gustaf Mosander a observat că mostrele de ytria conțineau 3 oxizi: oxid de ytriu alb (ytria), oxid de terbiu galben (acesta a fost numit, greșit, „erbia” la acel moment) și oxid de erbiu roz (numit „terbia” atunci). Un al patrulea oxid, oxidul de yterbiu, a fost izolat în 1878
Ytriu () [Corola-website/Science/305370_a_306699]
-
grupa 3 au un număr atomic impar, de aceea au puțini izotopi stabili. Scandiul are un izotop stabil, iar ytriul însuși are tot un izotop stabil, Y, care e și singurul său izotop cu ocurență naturală. Totuși, pământurile rare lantanide conțin elemente cu numere atomice pare și mulți izotopi stabili. Se spune că ytriul-89 e mai abundent decât se crede că ar fi, din cauza procesului-s, care oferă destul timp izotopilor creați prin alte procese să se dezintegreze prin emisie de
Ytriu () [Corola-website/Science/305370_a_306699]
-
ytriu (III) (), clorura de ytriu (III) () și bromura de ytriu (III) () la temperaturi puțin mai ridicate de 200 °C. Similar, carbonul, fosforul, seleniul, siliciul și sulful formează compuși binari cu ytriul la temperaturi mari. Chimia organoytrică reprezintă studiul compușilor ce conțin legături carbon-ytriu. Sunt cunoscuți puțini astfel de compuși în care ytriul să aibă numărul de oxidare 0. (Numărul +2 a fost observat în fuziunile de clor, iar +1 în grupurile de oxizi din starea gazoasă.) Unele reacții de trimerizare au
Ytriu () [Corola-website/Science/305370_a_306699]
-
elementelor mai ușoare în timpul exploziilor supernovelor. Procesul-s e o captură de neutroni înceată a elementelor mai ușoare în interiorul stelelor gigante roșii, pulsatoare. Mostre de pe Lună, având o greutate de 300 kg de praf și pietre, precum și probe din manta, conțin o cantitate relativ înaltă de ytriu, acestea fiind aduse în urma a 6 aselenizări ce au avut loc între iulie 1969-decembrie 1972. Ytriul se găsește în majoritatea mineralelor pământurilor rare, precum și în unele minereuri de uraniu, dar nu este găsit niciodată
Ytriu () [Corola-website/Science/305370_a_306699]
-
150 ppm (greutatea medie uscată e de 23 ppm), iar în apa de mare de 9 ppt (părți pe trilion). Asemănarea chimică cu lantanidele a ytriului face ca acesta să fie îmbogățit de aceleași procese și ajunge în minereuri ce conțin lantanide, formând minerale de pământuri rare. O diferență mică e recunoscută între pământurile rare ușoare (PRU) și grele (PRG), dar aceasta nu e niciodată completă. Ytriul e concentrat în grupul PRG din cauza dimensiunii sale ionice, deși are o masă atomică
Ytriu () [Corola-website/Science/305370_a_306699]
-
niciun rol biologic, deși e găsit în majoritatea, dacă nu în toate organismele, de obicei concentrându-se în ficatul, rinichii, splina, plămânii și oasele oamenilor. În mod normal, se găsesc 0,5 miligrame în întregul corp uman; laptele matern uman conține 4 ppm. Ytriul poate fi găsit în plantele comestibile în concentrații de la 20 ppm la 100 ppm, varza având cea mai mare cantitate. Semințele plantelor lemnoase au cea mai mare concentrație, cu până la 700 ppm. Ytriul nu are nicio funcție
Ytriu () [Corola-website/Science/305370_a_306699]
-
Munții Urali, spre sfârșitul anilor 1870, alte depozite din acest mineral au fost localizate și în multe alte locuri, făcând astfel mineralul disponibil pentru mulți cercetători. În special, a fost descoperit că samariul izolat de Boisbaudran a fost impur și conținea, de asemenea, cantități comparabile de europiu. Elementul pur a fost produs doar în 1901 de către Eugène-Anatole Demarçay. Boisbaudran și-a denumit elementul "samaria", după numele mineralului samarskit, care i-a adus onoarea lui Vasili Samarsky-Bykhovets (1803-1870). Samarsky-Bykhovets, ca Șef al
Samariu () [Corola-website/Science/305368_a_306697]