17,897 matches
-
nici în ființe, nici în realitatea care este dincolo de ființe“. Atunci, conchide Plotin, „el există în ceea ce nu este, el are într-un fel forma ne-ființei“. Iar această „formă a neființei“ pe care o îmbracă răul și care-l desparte de bine întocmai precum neființa este despărțită de ființă poate fi sugerată printr-o suită de determinări care țin de însăși substanța răului. „Putem concepe răul considerând că el este față de bine precum lipsa de măsură față de măsură, ca nelimitatul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
este dincolo de ființe“. Atunci, conchide Plotin, „el există în ceea ce nu este, el are într-un fel forma ne-ființei“. Iar această „formă a neființei“ pe care o îmbracă răul și care-l desparte de bine întocmai precum neființa este despărțită de ființă poate fi sugerată printr-o suită de determinări care țin de însăși substanța răului. „Putem concepe răul considerând că el este față de bine precum lipsa de măsură față de măsură, ca nelimitatul față de limitat, ca informul față de cauza formală
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
mari, când limita nu mai poate fi percepută direct, ne aflăm în situația incomodă și paradoxală de a transforma în reper limita unui obiect care cade în afara percepțiilor noastre și care abia urmează să fie cunoscut, prin străbaterea suprafeței care desparte de limitele lui. Grecii au făcut experiența acestei cunoașteri, în care străbaterea apare ca element obligatoriu, sub forma marilor călătorii maritime. Dar dacă ființa mării nu putea fi cunoscută decât prin străbaterea ei, mai însemna oare atunci că limita ei
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
în care limita trebuia cucerită printr-un demers indirect, care se confunda cu dinamismul străbaterii, traversării, ba chiar al depășirii spațiului cuprins între limite, de vreme ce, prin însăși mărimea și necuprinderea lui, acesta era resimțit ca obstacol? Existența unui obstacol care desparte de limita vizată a putut crea cazul particular al unei limite care ia forma lui „dincolo“ și care în felul acesta creează strădania atingerii. În felul acesta, atingerea limitei (peras), care acum se confundă cu „dincolo“ (peran), devine în cel
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
acum se confundă cu „dincolo“ (peran), devine în cel mai înalt grad o „încercare“ (peira), un experimentum plin de pericula, iar poros, mișcarea către limita vizată și totodată drumul ca substrat material al acestei mișcări, devine strategia depășirii obstacolului care desparte de limită și o transformă în „dincolo“, în obiect al încercării, al limitei de atins. Trebuie să reținem că în scenariul peratologic căruia încercăm să-i trasăm contururile „dincolo“ nu înseamnă pășirea în regiunea situată în afara limitei, ci limita însăși
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
că la greci ea nu a fost niciodată resimțită astfel), și tocmai de aceea ea nu este de depășit, ci de atins. Determinarea limitei ca „dincolo“ explică de ce depășirea, la rândul ei, nu viza niciodată limita, ci doar obstacolul care desparte de atingerea ei. Depășirea însemna deschiderea căii către atingerea unei limite greu accesibile și, în mod paradoxal, ea devine astfel o modalitate supremă de afirmare a limitei, strădania de a o atinge, și nu de a o contesta. Depășirea ca
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
este nevoie de lumină. Iată de ce în Marele Atelier al Demiurgului totul începe cu condiția oricărei forme, cu lumina deci. Însă până și această primă faptă, care e doar o condiție a delimitării, apare aici ca produs al ei: Dumnezeu desparte lumina de întuneric. El se comportă asemenea unui hotarnic: în materia vastă și indistinctă a Creației, el hotărăște despărțind, hotărnicind. În primele trei zile, Creația nu este altceva decât delimitare: în prima zi lumina este despărțită de întuneric, în a
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
deci. Însă până și această primă faptă, care e doar o condiție a delimitării, apare aici ca produs al ei: Dumnezeu desparte lumina de întuneric. El se comportă asemenea unui hotarnic: în materia vastă și indistinctă a Creației, el hotărăște despărțind, hotărnicind. În primele trei zile, Creația nu este altceva decât delimitare: în prima zi lumina este despărțită de întuneric, în a doua apele se despart pentru a face să apară cerul, în a treia operația e aparent opusă - ele se
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
produs al ei: Dumnezeu desparte lumina de întuneric. El se comportă asemenea unui hotarnic: în materia vastă și indistinctă a Creației, el hotărăște despărțind, hotărnicind. În primele trei zile, Creația nu este altceva decât delimitare: în prima zi lumina este despărțită de întuneric, în a doua apele se despart pentru a face să apară cerul, în a treia operația e aparent opusă - ele se adună -, însă cu atât mai mult în vederea distingerii: pământul și apa se aleg separat, își află o
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
El se comportă asemenea unui hotarnic: în materia vastă și indistinctă a Creației, el hotărăște despărțind, hotărnicind. În primele trei zile, Creația nu este altceva decât delimitare: în prima zi lumina este despărțită de întuneric, în a doua apele se despart pentru a face să apară cerul, în a treia operația e aparent opusă - ele se adună -, însă cu atât mai mult în vederea distingerii: pământul și apa se aleg separat, își află o margine, o limită care, ea abia, conferă apei
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
însoți pe om. Căci spre deosebire de un vas, de podoabă sau de o statuie, ființa unui om nu ajunge decât treptat la prezență. De aceea, el rămâne să străbată singur, și fără să-l cunoască dinainte, teritoriul de obscuritate care l desparte de ființa sa, de limita vieții sale. Orice destin stă sub ne-însoțire și ignoranță. Istoria este singurătatea indivizilor și a popoarelor care se îndreaptă, fără să o cunoască, spre limita vieții lor, spre propriul lor destin. <contents> Umilitatea, orgoliul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
și sublimului, dar avem nevoie — pentru propria noastră propulsie — de familiaritatea lipsită de frivolitate a tot ce e „jos“ și ne cade sub simțuri. Ambiguitatea noastră se bazează pe însăși ambiguitatea simbolurilor pe care le folosim la tot pasul: ne despărțim în permanență de sensibil rămânând în același timp prizonierii bogăției a cărei natură precară am denunțat-o. Scrise, după cum spune autorul, într-o vreme în care „voința de cultură“ însemna mai mult decât o simplă preocupare culturală, paginile acestei cărți
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ca un tot, în întreaga sa unitate. Sper că lucrarea mea va contribui la umplerea acestui gol. Studiul meu atinge un punct sensibil: naționalismul în general și în special naționalismul românesc (inclusiv cel balcanic). Viața lui Iorga nu poate fi despărțită de acest element. Acest lucru constituie o soluție sensibilă, deoarece conform unor intelectuali ai zilelor noastre naționalismul este doar "o fază trecătoare a adolescenței". În vocabularul acestor intelectuali, națiunea aparține "naționalismului", adică radicalilor extremiști. Nu cred că acest lucru este
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
chestiunii evreiești.) Antisemit destul de convins la început, Iorga va abandona antisemitismul după Războiul cel Mare. De altfel, el numea primul deceniu al secolului al XX-lea "încheierea (stabilirii) crezului meu politic și social", un crez de care nu s-a despărțit nicidată. A sosit momentul să ne familiarizăm cu Iorga în multiplele sale ipostaze: cu naționalismul, gîndirea istorică, jurnalistica și idealurile sale estetice și critice; cu maniera sa de lucru și cu viața lui de familie; cu ideile sale asupra moralității
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
merită". Mai existau și problemele legate de profesorul A. C. Cuza. Putem pune viața lui Cuza într-un contrast instructiv față de cea a lui Iorga. El a fost cel mai demn de blamare dintre asociații lui Iorga, dar Iorga s-a despărțit de Cuza deoarece considera "doctrina" acestuia (un termen pe care Iorga îl folosea la modul disprețuitor pentru antisemitismul lui Cuza) inacceptabilă. Cuza era total diferit de Iorga mai ales în privința chestiunii evreiești. În cazul lui Cuza, nu exista nici o ambiguitate
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
a temut, ca de obicei, că oamenii nu o vor citi. Ar fi păcat dacă n-au făcut-o. Lucrarea aceasta merge pînă la rădăcinile controversei polonoruse, explicînd că, deși rușii și polonezii aparțineau aceluiași neam, drumurile lor s-au despărțit atunci cînd polonezii au fost creștinați de Roma, iar rușii de Bizanț. Datorită acestui fapt, ei au evoluat în culturi și lumi foarte diferite, ceea ce a dus în ultimă instanță la o ostilitate aproape totală. În ceea ce privește istoria rușilor, Iorga, contrar
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și o profundă afecțiune reciprocă. S-ar putea ca acesta să fie motivul faptului straniu că, după ce s-au cunoscut, în 1925, au rămas împreună și la bine și la rău, și numai moartea lui Carol, în 1952, i-a despărțit. Pe lîngă amestecul indirect, negativ, dar eficient al Lupeascăi în politică, prezența unei amante evreice la dreapta regelui lor, care a îndepărtat-o pe regina lor, Elena, a avut un impact profund asupra românilor atît de mistici, religioși și antisemiți
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
jurnalul acestuia "Cuvîntul". În 1927, ca urmare a cîtorva din "acțiunile sale directe", Codreanu a fost întemnițat în închisoarea Văcărești. Aflat în capela închisorii, a fost inspirat de icoana Sfîntului Arhanghel Mihail și și-a numit mișcarea Legiunea Arhanghelului Mihail, despărțindu-se oficial de Liga Apărării Național-Creștine a lui Cuza. A fondat în cadrul ei o organizație de luptă, Garda de Fier, îndreptată "împotriva comuniștilor evrei". În realitate, aceasta era menită să apere mișcarea de aparatul represiv al regimului. Ce reprezenta mișcarea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
contrast izbitor, Bucureștiul a fost reconstruit. S-au deschis noi bulevarde și au fost înălțate clădiri cu multe etaje, aproape un fel de pui de zgîrîienori. Bucureștiul s-a transformat într-o capitală tipică pentru Lumea a Treia, o prăpastie despărțindu-l, ca de obicei, de mizeria mediului rural. Adevărata putere era deținută de rege și de a "doua camarilă", identificată de obicei cu inima acesteia, Ernest Urdăreanu. Aceasta urma să fie camarila industrializată, care includea noi membri, ca industriașul evreu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
asupra lui Iorga din cauza acestor salarii neplătite (chiar dacă lucrătorii tipografiei lui Iorga erau cuminți și răbdători). Iorga spera să adune bani din vînzarea unei părți a bibliotecii sale. Cu toate că aceasta era avutul său cel mai drag, era gata să se despartă de ea în folosul lucrătorilor săi... A devenit curînd clar care era valoarea relativă a bibliotecii sale. "Prețul pieței" pentru cărțile lui Iorga abia dacă acoperea o pojghiță a problemelor sale financiare. Dar ce făcea înalta societate bucureșteană? Numeroasele cunoștințe
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
următoare, lupta europeană dintre fascism și democrație, abia Încheiată, a fost Înlocuită de o nouă falie: cea dintre comuniști și anticomuniști. Pozițiile politice și intelectuale pro și contra Uniunii Sovietice au apărut Înainte de divizarea postbelică a Europei. Dar linia care despărțea Estul de Vest, stânga de dreapta s-a Întipărit În viața culturală și intelectuală europeană În acești ani: Între 1947 și 1953. Circumstanțele erau neobișnuit de favorabile. Între cele două războaie, extrema dreaptă avusese un succes de care cei mai mulți preferau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
celălalt mediu universal al epocii, putea fi controlat În statele comuniste, dar În tot Vestul european succesul filmelor americane era fără egal. Propaganda sovietică nu putea oferi un echivalent; până și progresiștii occidentali, atrași de filmul și muzica americane, se despărțeau aici de linia partidului. În primii ani ai Războiului Rece, competiția culturală a fost inegală. Elitele culturale din Europa aveau Încă senzația că Împărtășesc, dincolo de fracturile ideologice și chiar de Cortina de Fier, o cultură comună amenințată acum de America
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ruga ca Hitler să fie Învins”. Willy Brandt, care s-a opus realmente celui de-al Treilea Reich de la Început până la sfârșit, observă flegmatic În memoriile sale că „atunci când se schimbă amintiri din război, falsul și autenticul sunt greu de despărțit”. Dar, dacă reminiscențele erau poate iluzorii, interesele comune erau cât se poate de reale. URSS urmărea de mulți ani recunoașterea oficială a câștigurilor sale postbelice și a noilor granițe europene, de preferință În cadrul unei conferințe de pace. Aliații vestici, În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
continuare, diviziunile ei interne, faliile și rupturile - ce reflectă inevitabil istoria modernă a continentului, profund schismatică, și varietatea incontestabilă a comunităților, identităților și istoriilor sale Întrepătrunse. Dar identitatea europenilor și modul lor de viață erau modelate nu numai de ce Îi despărțea, ci și de ce Îi unea - și ei erau acum mai uniți ca oricând. Cea mai bună ilustrare a „uniunii tot mai strânse” În care europenii se legaseră - mai corect, fuseseră legați de conducătorii lor luminați - era rețeaua de comunicații aferentă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de Înțelegere a prezentului, ci ilustra cât de diferite erau lucrurile altădată. Istoria de la televizor (narată sau jucată), istoria din parcurile de distracție, istoria din muzee, toate reliefau nu ce Îi lega pe oameni de trecut, ci tot ce Îi despărțea de el. Prezentul nu era moștenitorul istoriei, ci orfanul ei, rupt de vremurile de altădată, de acea lume dispărută. În Europa de Est, nostalgia nu era altceva decât dorul de certitudinile pierdute ale comunismului, despuiat În amintire de părțile-i sumbre. În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]