18,258 matches
-
Rosen (în ) este un sat în comuna Gheneral-Toșevo, regiunea Dobrici, Dobrogea de Sud, Bulgaria. Între anii 1913-1940 a făcut parte din "plasa Casim" a județului Caliacra, România. În trecut se numea "Saldu Alde". Lângă localiate a mai existat o așezare cu populație de etnie română și turcă (azi dispărută) numită în timpul administrației românești "Durași" și în "Dryan" bulgară. La recensământul din 2011, populația satului Rosen era de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (%) erau bulgari, cu o minoritate
Rosen, Dobrici () [Corola-website/Science/330433_a_331762]
-
Vodno (în , în ) este un sat în comuna Dulovo, regiunea Silistra, Dobrogea de Sud, Bulgaria. Între anii 1913-1940 a făcut parte din "plasa Accadânlar" a județului Durostor, România. Lângă localitate a mai existat o așezare (azi dispărută) numită "Duraclar" în timpul administrației românești. La recensământul din 2011, populația satului Vodno era de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (%) erau turci, cu o minoritate de bulgari (%). Pentru % din locuitori nu este cunoscută apartenența etnică.
Vodno, Silistra () [Corola-website/Science/330439_a_331768]
-
de jur împrejur, formând un dreptunghi, căruia i s-a prevăzut pe latura estică o nișă pentru altar. Biserica are circa 970 de enoriași, care formează comunitatea evanghelică-luterană din București, a treia ca mărime din cadrul Bisericii Luterane din România. Ceremonia așezării pietrei de temelie a actualului lăcaș de cult a avut loc la 10 septembrie 1851. Fondurile necesare construirii bisericii au fost obținute printr-o amplă colectă, atât în cadrul comunității de credincioși luterani din București cât și în străinătate. Printre donatori
Biserica Evanghelică C.A. București () [Corola-website/Science/329073_a_330402]
-
central-vestic și în Azerbaijan: Abarquh, Hamadan, Isfahan, Maragha, Mawsil, Sultaniyya, Shiraz, Tabriz și Yazd. O parte din veniturile sale erau folosite în scopuri caritabile - madrasate (școli), ospicii și lucrări publice -, iar o alta a ajutat la crearea și dezvoltarea unor așezări și orașe. Nu există îndoială că Rashid al-Din a jucat un rol esențial într-o serie de reforme agrare și administrative dure instituite de Ghazan Khan pe la începutul anilor 1300. Impozitarea excesivă în combinație cu avariția birocratică și guvernamentală au
Rashid al-Din () [Corola-website/Science/329064_a_330393]
-
constructive are avantajele și dezavantajele sale. Aceasta soluție este întâlnită în mod curent la cântarele auto instalate suprateran, fiind o soluție cu un preț de cost cât mai scăzut. Betonul se toarnă în interiorul ramei metalice armate la fața locului, după așezarea acestei rame pe poziția de lucru. Acest mod de realizare a receptorului de sarcină îi dă deasemeni și numele de "cântar auto din beton cu turnare la fața locului". Fiecare producător are propriile planuri de armare a structurii pentru a
Cântar auto () [Corola-website/Science/329124_a_330453]
-
paternialismului britanic. Primele contacte cu europenii au avut loc în jurul anului 1000 prin venirea vikingilor din Groenlanda și Islanda atingând coastele Labradorului. Exploratorul norvegian Leif Ericson a ajuns în America cu 400 de ani înaintea lui Cristofor Columb, întemeind o așezare în Vinland în extremitatea nordică a insulei Newfoundland, Canada.. După o perioadă de explorări sponsorizate de marile națiuni europene, prima așezare a fost stabilită prin 1600. Europenii aduceau americanilor căi, pisici, vite și suine și în schimb se întorceau în
Istoria colonială a Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/329122_a_330451]
-
Labradorului. Exploratorul norvegian Leif Ericson a ajuns în America cu 400 de ani înaintea lui Cristofor Columb, întemeind o așezare în Vinland în extremitatea nordică a insulei Newfoundland, Canada.. După o perioadă de explorări sponsorizate de marile națiuni europene, prima așezare a fost stabilită prin 1600. Europenii aduceau americanilor căi, pisici, vite și suine și în schimb se întorceau în Europa cu cartofi, curcani, tutun, fasole și dovleci. Mediul nou îi expunea pe coloniștii la diferite boli noi, necunoscute. Nativii (amerindienii
Istoria colonială a Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/329122_a_330451]
-
sa soție, Elizabeth Barker, a decedat pe insula și s-a căsătorit cu Susanna White care i-a dăruit 4 copii. Pentru următoarele câteva luni, multi dintre coloniști au rămas pe Mayflower în timpul debarcării pe țărm pentru a construi nouă așezare. În martie, s-au stabilit pe țărm permanent. Mai mult de jumătate din locuitorii s-au îmbolnăvit și au murit în primă iarnă, victime ale unei epidemii de boală care a cuprins nouă colonie. Curând, după ce s-au mutat la
Istoria colonială a Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/329122_a_330451]
-
Scriptură Mycogenienilor menționa Aurora, roboții și alte subiecte; Hari Seldon ia cunoștință despre acest document în timpul evenimentelor din "Preludiul Fundației" și, de asemenea, găsește rămășițele unui robot în Mycogen. În "Fundația și Pământul", căutătorii Pământului vizitează Aurora, plus alte străvechi așezări. Planetă nu mai este locuită de ființe umane, iar suprafață să deșertificata este dominată de câini sălbatici.
Aurora (planetă) () [Corola-website/Science/329131_a_330460]
-
cum ar fi Jordanka, Lubranka, Sandomierska, Tęczyńska, Szlachecka, Złodziejska și Panieńska au fost ridicate în aceeași perioadă. Oamenii au trăit pe Dealul Wawel în locul unde acum se află Castelul încă cincizeci de mii de ani în urmă, în epoca paleoliticului. Așezarea a fost aparent plină de viață datorită comerțului, meșteșugurilor asortate și agriculturei locale. Când mai multe persoane au început să se stabilească în josul dealului Wawel și când comerțul a devenit mai eficient, conducătorii Poloniei și-au stabilit reședința lor pe
Castelul Wawel () [Corola-website/Science/329161_a_330490]
-
ai triburilor Sioux, Cheyenne și Arapaho - care au fost amenințate de progresul omului alb și al lui "cal de fier" pe locurile lor natale. Totuși, Union Pacific a construit relativ repede sinele, față de progresul lent al companiei rivale prin Sierra. Așezările șubrede apărute lângă calea ferata au devenit focare ale consumului de alcool, jocuri de noroc, prostituție și violență și producerea termenului mitic de durată: ""Wild West"". În 1865, după lupta cu muncitorii care protestau din cauza dificultății muncii mult prea crescute
Expansiunea Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/329143_a_330472]
-
stăpânirea împărățiilor și regatelor vecine, are loc întemeierea voievodatelor istorice românești: Țara Românească și Principatul Moldovei. Pe parcursul secolelor românii de astăzi din Ucraina au locuit preponderent pe teritoriul Principatului Moldovei, dar au colonizat și pământuri de la est de Nistru, înființând așezări în Transnistria (practic nepopulată pe atunci): Bârzula, Codâma, Ocna Roșie, Ananiev, ș.a. Astfel, pe la 1150 este atestat în analele rusești orașul "Bolohov". Istoricul rus Nikolai Karamzin scria în 1892 în volumul al IV-lea al Istoriei Imperiului Rus, că orașul
Românii din Ucraina () [Corola-website/Science/329185_a_330514]
-
Vînturilor", "Stînca Balaurului", "Harpa Eoliană", "Peștera Răposaților", "Izvorul Verde" ș.a. În apropierea Mănăstirii Rudi se află trei cetăți de pămînt: cetățuia "La șanțuri", de origine tracică, identificată de unii cercetători cu orașul antic "Maetorium", cetățuia getică "La trei cruci" și așezarea medievală "Farfuria turcului", datînd din secolul X și multe alte monumente arheologice, o pșteră, cascade, izvoare, braniști. Rar unde în Basarabia relieful, flora și fauna sînt atît de armonios îmbinate cu trecutul istoric al populației, ca aici. Braniștea Rudi reprezintă
Rezervația peisagistică Rudi-Arionești () [Corola-website/Science/329207_a_330536]
-
din proprietatea Mănăstirii Voroneț în cea a Mănăstirii Humor. Localitatea cunoaște o creștere a numărului populației prin stabilirea a numeroși coloniști. În 1794, în Gura Humorului există 59 de case, 47 de familii și 230 de persoane. În anul 1800 așezarea are 68 de gospodării, 57 de familii și 315 persoane. La Mănăstirea Voroneț, în jurul anului 1801 se desfășurau anumite activități cărturărești în limba română, în ciuda schimbărilor de ordin administrativ-politic. În urma inventarierii efectuate de către Vartolomeu Măzăreanu, au fost găsite 78 de
Școala Gimnazială nr. 1 din Gura Humorului () [Corola-website/Science/329237_a_330566]
-
de jos: Luz Carnojce) este o localitate din Polonia, situată în Voievodatul Lubusz, în județul Krosno, în orașul Gubin. Între anii 1945 și 1954, sediul municipiului era în Czarnowice. În anii 1975-1998 localitatea a aparținut administrativ de regiunea Zielona Gora. Așezarea este situată la 5 km sud - est de râul Gubin Lubsza (Lubica) pe drumul județean Nr. 286 care duce de la Gubin la Lubska. Satul a fost menționat pentru prima dată în documente în anul 1436 sub numele de , în 1452
Czarnowice, Lubusz () [Corola-website/Science/329259_a_330588]
-
Moravia. Valoarea comorii din ladă este cea mai mare descoperită până acum și mărturisește bogăția și puterea regiunii. La poalele dealului Wawel, în locul în care acum se află străzile Kanoniczna, Grodzka și alte străzi învecinate, s-au găsit urmele unei așezări Vistulane numită Okół. Această așezare, a cărei începuturi pot fi datate cel puțin din secolul al IX-lea, a fost înconjurată de o palisadă enormă de stejar și, în locul unde se află acum străzile Straszewska și Sf. Gertrude. Aproape de Piața
Orașul vechi din Cracovia () [Corola-website/Science/329233_a_330562]
-
este cea mai mare descoperită până acum și mărturisește bogăția și puterea regiunii. La poalele dealului Wawel, în locul în care acum se află străzile Kanoniczna, Grodzka și alte străzi învecinate, s-au găsit urmele unei așezări Vistulane numită Okół. Această așezare, a cărei începuturi pot fi datate cel puțin din secolul al IX-lea, a fost înconjurată de o palisadă enormă de stejar și, în locul unde se află acum străzile Straszewska și Sf. Gertrude. Aproape de Piața Centrală - în special lângă Biserica
Orașul vechi din Cracovia () [Corola-website/Science/329233_a_330562]
-
Voievodatul Lubusz, în județul Krosno, în orașul Gubin. În anii 1975-1998 localitatea a aparținut administrativ de regiunea Zielona Gora. Înainte de 1945 satul era parte din Germania. Prima mențiune documentară a satului apare în anul 1278 sub numele german de Kipper. Așezarea este aproape de linia ferată ce duce de la Berlin la Wroclaw. În sat trăiau în anul 1810, 12 fermieri, iar în 1930 129 de persoane. Merită menționat că în sat există o biserică din secolul al XIX-lea din cărămidă cu
Koperno, Lubusz () [Corola-website/Science/329268_a_330597]
-
le-a poruncit minerilor din Wieliczka să sape un puț în pământ. Acesta a fost făcut - spune legenda - și, în primul bulgăre de sare scos la suprafață a fost descoperit inelul prințesei Kinga. Această legendă marchează perioada de început a așezării miniere. În secolul IX, la Wieliczka a fost săpată o capelă de sare, în amintirea prințesei Kinga, chiar în incinta salinei. Păstrând modelul bisericilor obișnuite, capela, aflată la circa 100 de metri sub pământ, este executată dintr-un bloc masiv
Salina din Wieliczka () [Corola-website/Science/329264_a_330593]
-
Polonia. Intuiția sa s-a adeverit, dat fiind faptul că o treime din bogăția acumulată de Coroana poloneză din timpul său, a fost constituită din exportul cu sare, provenind din exploatările situate la marginea arcului carpatic. Vechea denumire latină a așezării, "Magnum sal", este amintită în scrieri istorice datând din anul 1289, când Ducele Henryk al IV-lea Probul a ridicat așezarea Wieliczka la rang de oraș. Ulterior, polonezii au tradus în limba lor denumirea acestei așezări - "Wielka sol" (Sarea mare
Salina din Wieliczka () [Corola-website/Science/329264_a_330593]
-
a fost constituită din exportul cu sare, provenind din exploatările situate la marginea arcului carpatic. Vechea denumire latină a așezării, "Magnum sal", este amintită în scrieri istorice datând din anul 1289, când Ducele Henryk al IV-lea Probul a ridicat așezarea Wieliczka la rang de oraș. Ulterior, polonezii au tradus în limba lor denumirea acestei așezări - "Wielka sol" (Sarea mare). În decursul celor șase sute de ani de activitate, minerii au scos la suprafață o cantitate de 26 de milioande de metri
Salina din Wieliczka () [Corola-website/Science/329264_a_330593]
-
Vechea denumire latină a așezării, "Magnum sal", este amintită în scrieri istorice datând din anul 1289, când Ducele Henryk al IV-lea Probul a ridicat așezarea Wieliczka la rang de oraș. Ulterior, polonezii au tradus în limba lor denumirea acestei așezări - "Wielka sol" (Sarea mare). În decursul celor șase sute de ani de activitate, minerii au scos la suprafață o cantitate de 26 de milioande de metri cubi de sare. După ultimele măsurători efectuate, fosta exploatare de sare este un adevărat labirint
Salina din Wieliczka () [Corola-website/Science/329264_a_330593]
-
în Voievodatul Lubusz, în județul Krosno, lângă Gubin, situat pe râul Neisse pe drumul No. 32. În anii 1975-1998 localitatea a aparținut administrativ de regiunea Zielona Gora. Prima menționare documentară a satului apare în anul 1479, sub numele german Gubbinchen. Așezarea a apraținut în trecut de mănăstirea benedictină din Gubin. În trecut exista un "Pod de foc" peste râul Neisse, construit din lemn, Între 12 iunie - septembrie 1945, aici a cantonat compania nr.7 infanterie condusă de locotenentul John Buczkowski din cadrul
Gubinek, Lubusz () [Corola-website/Science/329267_a_330596]
-
Polanowice (, în Limba sorabă: Němšk) este un sat în Polonia, situat în Voievodatul Lubusz, în județul Krosno, în orașul Gubin. În anii 1975-1998 localitatea a aparținut administrativ de regiunea Zielona Gora. Înainte de 1945, satul era parte din Germania. Așezarea a apărut în vechime, în jurul anului 1000 sub numele german de Niempsi, ea fiind una din cele mai vechi sate din județul Guben, Brandenburg. Este probabil ca satul să fi aparținut în jurul anului 963 Marelui Gero. Satul a mai purtat
Polanowice, Lubusz () [Corola-website/Science/329278_a_330607]
-
Cimitirul bisericii a avut o cruce de pocăință, dar după anul 1945 și cimitirul și crucea au fost demolate. Între anii 1818 și 1867 se menționează în mod repetat în documentele vremii existența unei mori de vânt. În anul 1939 așezarea avea 143 de locuitori. Pe 26 iulie 1945, satul a fost sediul unui comandament militar al Companiei armate a Regimentului nr.38 condusă de locotenentul Francisc Milczuk. În noiembrie 1945 s-a construit un turn de veghe sub comanda lui
Polanowice, Lubusz () [Corola-website/Science/329278_a_330607]