19,706 matches
-
fi și cu mine pe lumea asta?”. Spuneai cândva că nici una dintre iubitele tale n-a înțeles că pentru tine pictura este prima mare dragoste. Iată-mă-s gata să conviețuiesc în umbra acestei iubiri mistuitoare pe care uneori o imaginez devorându-te, și câteodată mă tem să nu o fi pierdut. O floare este floare câtă vreme își trăiește condiția de floare, încolțește, înmugurește, înflorește. Când i se alătură omul - chiar din dorința egoistă de a-și înfrumuseța mediul înconjurător
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
în care se află și să-l rog să privească din plin minunile unei alte lumi, în care nu se știe dacă se va mai întoarce. Nu știu dacă am emoții, nu știu dacă această călătorie seamănă cu ce-mi imaginam eu. Știu doar că vreau să uit de murdărie, răutate, disperare, încrâncenare, prostie, nesimțire și cenușiul vieții pe care o trăim, din păcate. Cum va fi, cum ne vom descurca la întoarcere, ce bucurii vom mai avea sau... invers... nu
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
nimeni. „Sunt ca o insulă. O insulă sunt și singură sunt”. Joi 6 octombrie 1994 - Iași A trecut și vara. Au venit ploile. Se apropie iarna. Până la urmă, în jurul meu se mișcă doar anotimpurile. Am devenit mai statică decât soarele imaginat de ignoranți. Ce-aș putea scrie despre recital? Până la urmă a fost introdus în repertoriul Teatrului, cuplat cu „Dresoarea de fantome” de Ion Băeșu, piesa în două personaje plus fantomele jucată de Petrică Ciubotaru și Georgeta Burdujan (Păduraru) în foaierul
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
diferite pietre mai mult sau mai puțin valoroase, sunt foarte frumoase, păstrează însemnele protectoare ale trecutului, scarabei purtători de noroc, șerpi ai înțelepciunii, cheia vieții, cea purtată de regi etc. etc. Și cumpărând, chiar un nimic din aur, îți poți imagina că este făcut din metalul prețios furat din mormintele jefuite de-a lungul timpului. Revin la prima zi în Cairo, la Sfinxul ce, păzind Piramidele, sfidează timpul, la scena amenajată în fața monumentului impunător pentru a fi prezentate spectacole de sunet
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
ce, păzind Piramidele, sfidează timpul, la scena amenajată în fața monumentului impunător pentru a fi prezentate spectacole de sunet și lumină în fața coloșilor unici și milenari. Bineînțeles că, actriță fiind, n-am reușit să trec pe lângă scaunele spectatorilor fără să-mi imaginez cum ar fi dacă aș ajunge să joc într-un spectacol acolo, cu EL în spate! Din „complexul” vizitat în aproximativ 3 ore, nici nu știu dacă a fost puțin, destul sau mult, am pornit cu micro-croco (microbuzul lui „Mitică
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
cum rare ori mai poți percepe în astfel de așezări arheologice. Aici templul se află alături sau în palat și acest lucru te face să te gândești în primul rând la om, nu la zeu. Nu odată m-am surprins imaginându-mi scene cotidiene petrecute în acest spațiu în urmă cu nenumărate secole. Și mi se pare viața mai posibilă aici și atunci decât acum și aiurea pe lumea asta. (Când eram la Petroșani nu-mi puteam imagina că tinerii s-
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
m-am surprins imaginându-mi scene cotidiene petrecute în acest spațiu în urmă cu nenumărate secole. Și mi se pare viața mai posibilă aici și atunci decât acum și aiurea pe lumea asta. (Când eram la Petroșani nu-mi puteam imagina că tinerii s-ar putea îndrăgosti într-un oraș atât de urât, sau nu înțelegeam cum de poate cânta cineva la pian, într-un apartament dintr-un bloc înnegrit cu funingine.) Aici totul îmi pare posibil și, curios lucru, nu
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
tinerii s-ar putea îndrăgosti într-un oraș atât de urât, sau nu înțelegeam cum de poate cânta cineva la pian, într-un apartament dintr-un bloc înnegrit cu funingine.) Aici totul îmi pare posibil și, curios lucru, nu-mi imaginez o viață stearpă și întunecoasă. Am sentimentul că acei oameni care au trăit aici aveau o activitate intensă, erau veseli, melancolici, sensibili sau cruzi, că aveau un grad de civilizație extrem de înaintat, că aveau o doză de rafinament rar întâlnită
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
piesă decât rugăciunea. Mă refer la situație, la personaje și la comic. Nici situația nu privește pietatea, nici personajele nu au un Dumnezeu și nici comicul nu cred ca va fi realizat prin rugăciunea Efimiței, la începutul piesei. Mi-aș imagina-o cu o sfințenie de necontestat înconjurată de hârtiuțe din care-și scoate „nasturii”, hârtiuțe pe care (pe fiecare) scrie la ce ajută „bulina albă”. Această idee, a mea, ar putea schimba punctul de vedere al regizorului (Theo Corban, colegul
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
așezate pe ferestre în balcoane, ziduri înalte expresive, vechi și totuși viguroase, invitându-te la visare. În cele din urma am ajuns pe vestita stradă despre care-mi citise cu o seara înainte Liviu din ghid. Ascultând lectura, mi-o imaginasem largă, destul de lungă, cu grădini și fântâni arteziene pe care le poți admira prin gardurile din fier forjat atât de frumos ornamentat, cu vile impunătoare, în diferite stiluri. Una din cele mai frumoase calități ale Barcelonei este aceea de-ați
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
explozia de apă și lumini îmbogățesc peisajul. Iar eu crezusem că Muzeul se află undeva, într-o piață (de altfel importantă), având o amplasare discretă, discretă fiind și clădirea. Surpriză! Surpriza de data asta a fost inversă. De unde mi-am imaginat o cale grandioasă bogată în vegetație și clădiri cu renume și istorie (ca orice lucru spaniol care se respectă) am dat cu nasul într-o stradă îngustă de aproximativ 2, 50 (?), fără garduri din fier forjat, fără grădini răcoroase, fără
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
În primul rând, dacă ar fi să fac autobiografia personajului, aș spune că Dorina este fiica unei menajere care și ea, la rându-I, s-a născut în familia lui Orgon. Având exemplul unei mame devotate stăpânilor până la sacrificiu (îmi imaginez că a refuzat să plece cu bărbatul iubit care nu suporta atmosfera burgheză). Dorina, din momentul în care își asumă responsabilitățile gospodărești, se lansează cu tot sufletul într-o acțiune de protecție familială, de fapt, acesta fiind rostul existenței sale
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
în mișcare imaginația. Toate exercițiile de improvizație făcute în primii ani, exerciții care aparent sunt în sine, vor da roade cu fiecare rol pe care-l vei diseca pentru al remodela. Dacă vei ține astfel trează capacitatea de a-ți imagina orice și oricând, vei începe să-ți impui construirea unor vieți noi. În fond textul va fi un schelet pe care cu ajutorul imaginației vei modela un trup care se mișcă, trăiește, respiră, se bucură sau suferă și nu numai în
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
astfel de carențe munca actorului poate deveni searbădă și lipsită de interes, atât pentru el cât și pentru spectatori. Fără imaginație nu poți fi artist. Actorul are nevoie de imaginație activă nu pasivă. Deci, un actor, când vrea să-și imagineze că se află într-un anume loc, fiind o anumită persoană și făcând o anume acțiune, chiar trebuie s-o dezvolte așa cum și-o imaginează. Imaginația actorului nu se poate povesti, ea trebuie să se dezvolte prin acțiune. 11 noiembrie
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
Actorul are nevoie de imaginație activă nu pasivă. Deci, un actor, când vrea să-și imagineze că se află într-un anume loc, fiind o anumită persoană și făcând o anume acțiune, chiar trebuie s-o dezvolte așa cum și-o imaginează. Imaginația actorului nu se poate povesti, ea trebuie să se dezvolte prin acțiune. 11 noiembrie 2004 - acasă Când ne gândim să rememorăm întreaga noastră viață, ne oprim doar asupra unor momente care au rămas întipărite în memorie. Nu noi facem
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
iar eu, dezmeticită acum, la câteva ore de la sosire, nu-mi pot împiedica lacrimile să izvorască spre mare... Aici s-a scris o istorie a iubirii și armoniei și atunci când am citit despre pacea divină a locului nu-mi puteam imagina că ea ar și exista cu adevărat. Și acum... Stau într-un colț din grădina Palatului și aud aceleași zgomote pe care le-au auzit cei de-acum aproape un secol și primesc aceleași imagini privite de ei. Mă simt
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
tandră gîndurile peste noi. Bine-ai venit, Ada! Cristina Bâzu Ada n-a vorbit cu mine aproape 365 de zile, pentru că i-am spus, nervoasă fiind: „Ești trăiristă!” - în urma unui mic accident din timpul unui spectacol. Nu mi-am putut imagina cât de tare am rănit-o și mult mai tîrziu am aflat că suferea și ea din cauza „rupturii ireparabile” - credeam noi - provocată de gura mea, un pic mai slobodă... Până la acest incident, relația noastră era ca de la fostă studentă
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
adresează cititorului. Este o invitație la neuitarea ADEI, pentru cei care au cunoscut-o și au văzut-o jucând pe scenă, dar și pentru ceilalți care, citind cartea, o vor descoperi pe ADA. Neuitând-o, o vom avea alături vie, imaginându-ne roluri și personaje, fascinând spectatorii și acel public care a iubit-o și care i-a rămas credincios. Septembrie 2006 Liviu Suhar
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
și noi pentru o noapte. Nu pe el îl căutam, ci pleiada de genii care au trăit, au trecut sau au fost legați de Weimar. Fusesem la Weimar în mai multe rânduri și de fiecare dată trăiam o bucurie nemărginita imaginându-mi că undeva, pe o straduță, intr-o biserică, într-un parc, într-o bodegă, puteam să întalnesc pe "cineva" îndrăgit .Și erau atâția! Lucas Cranach cel Batrân, Bach, Liszt Goethe, Schiller, Schopenhauer și de ce nu "Ingerul albastru"-Marlene Dietrich
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
profesioniști și cunoșteau ca atare la perfecție mandatul pe care-l aveam de îndeplinit. Primirea a avut loc la conducerea Ministerului olandez de Externe și după salutul protocolar ne-am apucat de treabă. Nu știu ce gândeau partenerii despre noi, cum își imaginau că ar trebui să arate reprezentanții "mămăligii" care a explodat pe toate ecranele occidentale, dar mi s-a părut că se uitau lung și ciudat la noi, ca și cum am fi fost niște extratereștri. Și nu eram! Discuțiile s-au purtat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
un consilier economic, un secretar II economic, un administrator-șofer, cu soția secretară-contabilă, un portar cu soția îngrijitoare. Erau toți oameni cu experiență, atât în țară, cât și la oficii și aveau și ceva ani în spate, deci puteam să-mi imaginez o bună și eficientă activitate împreună cu ei. Le-am prezentat mandatul cu care plecasem de acasă dezvoltarea relațiilor pe toate planurile și la toate nivelurile, creșterea schimburilor comerciale și în primul rând a exporturilor noastre, intensificarea relațiilor cultural-științifice și îmbunătățirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
de plante care astăzi îi poartă numele. Cei patru au creat o nouă capitală practic "într-un pustiu". Kubitschek a fost cel care a impus construcția, Costa i-a trasat planurile, Niemeyer i-a desenat edificiile și Burle-Marx i-a imaginat minunatele grădini și fântâni. Construcția a durat doar 43 de luni, muncindu-se non-stop 24 de ore, timp în care a trebuit să fie construită șoseaua de la Belo Horizonte până la "șantier" (800 de kilometri) și un baraj, pentru crearea lacului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
pe care scria cu litere mari, roșii: "Municipiul Macaubas salută pe distinșii săi oaspeți din România, Consulul General Vasile Macovei și Doamna Antoneta Macovei"! La intrarea în clădire erau prezenți colectivul de organizare și Filarmonica. Ne-am obișnuit să ne imaginăm pe membrii unei Filarmonici în costume negre, cămașă albă și papion! Cei din Macaubas n-aveau nimic din clasicul echipament! Erau douăzeci de tineri, toți negri sau mulatri, înalți, frumoși, în vestoane roșii cu nasturi aurii și pantaloni albaștri cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
era "de carieră", ca publicist recunoscut, fusese angrenat în problemele interne ale României postdecembriste și prin studiile sale de hispanistică și traducerile făcute ani de-a rândul cunoștea realitățile țării de reședință. Având în vedere antecedentele cu predecesorii mei, îmi imaginez că cei din ambasadă mă priveau cu vădită curiozitate, gândindu-se cum o să reacționez și cât o să rezist. Nu eram adeptul formulei latinului Flavius Vegetius Renatus, "si vis pacem , para bellum" dacă vrei pace, pregătește-te de război, ci al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
unii "ricoșaseră" și în Uruguay, instalându-se cu copiii în brațe pe arterele centrale. America Latina nu-i America lui Unchiul SAM, cea unde câinii umblă cu colaci în coadă, așa că a vedea un european cerșind era un spectacol greu de imaginat pentru un argentinian sau uruguayan. Dacă cei de la ambasada română din Buenos Aires nu mai știau ce să facă și cum s-o întoarcă în problemele "compatrioților", eu m-am descurcat mai ușor cu cei care traversaseră Rio de la Plata, confundând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]