18,301 matches
-
societăți trebuie să combată antirealismul, antiumanismul, iraționalismul, individualismul, naționalismul, pesimismul artei contemporane burgheze. (Kemenov, 10) și trebuie să trateze tema ”om” fără să ucidă în el tot ce e omenesc, adică să nu folosească reprezentarea artistică într-un scop strict estetic. Formalismul trebuie combătut nu doar pentru că este lipsit de valoare (”nu reprezintă nimic”), ci și dintr-un motiv de sorginte morală: artă burgheza contemporană este expresia unui ”viciu”, a unei ”degenerări”, este o ”schimonoseala degradanta” la baza căreia stau, pe
Gen, tradiție și realism socialist - studiu de caz, Ana Ipătescu (1) () [Corola-website/Science/296104_a_297433]
-
încearcă să o înăbușe este identificabila în special în stilul artiștilor care adoptau temele impuse, și într-o producție adiacenta celei oficiale. Dacă urmărim însă cu atenție cazul lucrării Ana Ipătescu, putem aduce argumente pentru plasarea acesteia într-o tradiție estetică (ce ține și de tema și de realizare) antebelica, atât occidentală, cât și românească, unde genul este un element cheie în configurarea mesajului operei. Cu aproape 100 de ani in urma, la 1850, pictorul C.D. Rosenthal realizase o lucrare ce
Gen, tradiție și realism socialist - studiu de caz, Ana Ipătescu (1) () [Corola-website/Science/296104_a_297433]
-
în special prin clasicizarea trăsăturilor personajului. Joan Landes arată cum, în Franța secolului al optsprezecelea, alegoriile feminine ale justiției, libertății sau republicii erau clasicizate din dorința de resacralizare a spațiului public. (Landes, 76) În tabloul lui Rosenthal, apelul la idealul estetic clasic poate fi considerat, pe de o parte, o instaurare a distanței, o limitare a familiarității dintre privitor și reprezentarea alegorică (o sacralizare a imaginii), și pe de altă parte, în contextul revoluției pașoptiste, ca o tentativă a legitimării, în cadrul
Gen, tradiție și realism socialist - studiu de caz, Ana Ipătescu (2) () [Corola-website/Science/296117_a_297446]
-
în lipsa unei viziuni care să postuleze în absolută opoziție un ”înainte” și un ”după”. Consider că dacă cele care leagă producția artistică românească zisă ”realist socialistă” de producția artistică anterioară și ulterioară (în termeni care țin nu doar de tehnologii estetice, ci și de alegeri tematice și compoziționale, sunt identificate și analizate în aceeași măsură cu elementele care fac din realismul socialist un fenomen aparte), devine posibilă și modificarea raportării la cele întâmplate în artă, în primele decenii ale comunismului românesc
Gen, tradiție și realism socialist - studiu de caz, Ana Ipătescu (2) () [Corola-website/Science/296117_a_297446]
-
și de raportul intim artist-spectatori. La început, lucrările au fost prezentate în teatre, după care, începând cu 2000, La Ribot a decis - chestionând convențiile unor spații ierarhizate - să le mute în locații care-i permiteau mai multă libertate de mișcare estetică. Această dislocare a produs o schimbare radicală a impactului. La Ribot apare în spațiul galeriei complet dezbrăcată și se îmbracă în funcție de cerințele fiecărei piese, spectatorii fiind integrați în spațiul intim-corporal al coregrafei mult mai puternic decât într-un teatru. La
Vulnerabilitatea corpului de cursă lungă. La Ribot și Vera Mantero () [Corola-website/Science/296124_a_297453]
-
în bibliografia studiilor despre Hegel, intitulat " Influența lui Hegel în cultura română". Anul 1934 este deosebit de fast pentru cariera sa academică, îi apar două volume, primul volum din "Estetica" sa, în care sunt incluse capitolele " Problemele preliminare ale esteticii", "Valoarea estetică și atitudinea estetică" și "Opera de artă", iar în 1936 va apărea volumul al doilea, care includea alte două părți, "Structura și creația artistică" și "Receptarea operei de artă". În 1934 publică și "Istoria esteticii de la Kant până astăzi" la
Tudor Vianu () [Corola-website/Science/297566_a_298895]
-
despre Hegel, intitulat " Influența lui Hegel în cultura română". Anul 1934 este deosebit de fast pentru cariera sa academică, îi apar două volume, primul volum din "Estetica" sa, în care sunt incluse capitolele " Problemele preliminare ale esteticii", "Valoarea estetică și atitudinea estetică" și "Opera de artă", iar în 1936 va apărea volumul al doilea, care includea alte două părți, "Structura și creația artistică" și "Receptarea operei de artă". În 1934 publică și "Istoria esteticii de la Kant până astăzi" la Institutul de arte
Tudor Vianu () [Corola-website/Science/297566_a_298895]
-
Își ia cu brio licența, cu calificativul „magna cum laude“, în fața unei comisii prezidată de profesorul de filosofie P.P. Negulescu. Devine mai apoi profesor de liceu la Timișoara. Își ia doctoratul în filosofie cu o teză despre teatru, intitulată „Modalitatea estetică a teatrului“. A publicat un studiu în lucrarea „Istoria filosofiei“, coordonată de N. Bagdasar, legat de un câmp nou, fenomenologia în opera lui Husserl. Debutează în revista "Facla" (1914), cu articolul "Femeile și fetele de azi", sub pseudonimul „Raul D
Camil Petrescu () [Corola-website/Science/297554_a_298883]
-
indubitabil valoroase al vârfurilor generației criterioniste (cât și alte teme aferente). Gabriel Liiceanu, alături de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca s-a situat în permanență în tabăra care pleda pentru recuperarea operelor unor Mircea Eliade și Emil Cioran, în virtutea valorii lor estetice. În acest context, Liiceanu și-a atras critici precum cea a fostului dizident Gabriel Andreescu, care îl califica drept facilitant al extremismului, deoarece a promovat naționaliștii și iraționaliștii interbelici, care ar fi fost „ideologi ai extremismului de dreapta”. Gabriel Liiceanu
Gabriel Liiceanu () [Corola-website/Science/297563_a_298892]
-
1973). Vladimir Streinu a îngrijit prima ediție critică a Operei lui Calistrat Hogaș, 2 vol. (1944, 1947) și o ediție anglo-română a capodoperei lui Shakespeare, "Tragedia lui Hamlet, prinț al Danemarcei" (1965). Criticul nostru și-a definit concepția și opiniile estetice de-a lungul celor cinci volume de "Pagini de critica literară" și, în special, în acela din 1938. El se pronunță împotriva metodelor istorice, sociologice, biografice și împotriva oricărei metode, ca fiind incapabile să explice și să decidă asupra originalității
Vladimir Streinu () [Corola-website/Science/297567_a_298896]
-
consune". Mai exact, să surprindă unicitatea operei. Sunt invocați în acest sens Charles Du Bos (sonoritatea fundamentală), Henri Bergson (durata vie), Gabriel Marcel ("l'attention à l'unique"), Camil Petrescu (substanțialitatea). Critic de formație maioresciana, Streinu a văzut în militantismul estetic o formă a luptei pentru artă, pentru frumos, de unde și polemicile sale împotriva ingerințelor politice din orice parte ar fi venit ele în domeniul literaturii și împotriva mediocrității. El susține scrisul artistic în critică pe care însuși l-a cultivat
Vladimir Streinu () [Corola-website/Science/297567_a_298896]
-
prin atitudinile exacerbate ale autorului se dezvoltă într-o semeție de artă luciferică, sublimă și nemaicunoscută", este indiscutabilă. Vladimir Streinu se afirmă și își conturează profilul pe deplin atunci când abordează perioada interbelica. Spre a-i cunoaște și mai clar opțiunea estetică, va trebui să citam studiul Tradiția conceptului modern de poezie, publicat în vol. "Pagini de critica literară" (1938). Criticul reface acolo istoria poeticelor din antichitate până la Edgar Allan Poe, care aduce marile inovații; el restituie poeziei noblețea aristotelică a plăcerii
Vladimir Streinu () [Corola-website/Science/297567_a_298896]
-
August Macke - din jurul Almanahului "Der Blaue Reiter" ("Călărețul albastru") din München - acoperind perioada 1905 - 1918. Vor adera mai târziu Emil Nolde, Paul Klee și Wassily Kandinsky. Expresionismul este reacția firească a unui grup de pictori germani la academism și convenții estetice rigide, dar și la autoritarismul celui de-al doilea Reich. Revolta artiștilor a proclamat libertatea creatoare absolută și primatul expresiei asupra formei. Rezultatul este o artă spectaculoasă din punct de vedere cromatic și o estetică revoluționară. În pofida programelor, expresionismul nu
Expresionism () [Corola-website/Science/297586_a_298915]
-
granițele picturii: va cuprinde în sfera sa și sculptura, poezia și muzica, cu compozitori ca Arnold Schönberg și Alban Berg. Revolta expresionistă propune o formulă nouă, dar păstrează temele tradiționale, rareori abordând revendicări politice sau sociale. Este o revoluție pur estetică, caracterizată de culori țipătoare, contrastante, de linii frânte și curbe, de un ritm discontinuu. Expresionismul devine, începând din 1933, ținta atacurilor naziste. În anul 1937 se organizează expoziția "Arta degenerată": expresioniștii sunt prezentați aici ca dușmani ai regimului și rasei
Expresionism () [Corola-website/Science/297586_a_298915]
-
până în 1981, când se stabilește în Elveția . Ion Caraion aparține, împreună cu Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru, Radu Stanca, Ben Corlaciu, Ștefan Augustin Doinaș și alții momentului spiritual al anilor 1945-1946, la configurarea căruia iau parte scriitori veniți din mai multe direcții estetice. O prelungire, mai întâi a suprarealismului (Gherasim Luca, Virgil Teodorescu, Gellu Naum), în încercarea de a uni, după modelul lui Louis Aragon și Paul Eluard, dicteul automatic cu dialectica marxistă în poeme sistematic dificile, apoi, tendința de a moderniza miturile
Ion Caraion () [Corola-website/Science/297588_a_298917]
-
ul este un curent din literatură română. Având un program estetic coerent, grupul oniric s-a constituit în 1964 în jurul nucleului format din Dumitru Țepeneag și Leonid Dimov, scriitori care, frecventând cenaclul Luceafărul, prezidat în acel moment de Eugen Barbu, i-au putut cunoaște mai întâi pe Virgil Mazilescu, Vintilă Ivănceanu
Onirism () [Corola-website/Science/297610_a_298939]
-
analogă celor din vis, dar făcută, construită rațional; la urma urmei, mă întreb dacă ultimele poeme și visele lui Dimov mai pot fi numite poezii? Eu le-aș numi texte onirice pur și simplu.” Gabriel Dimisianu: „ul instituia, ca normă estetică intransigentă, «fuga» din real, transgresarea acestuia și respingea, în orice caz, atingerile artei cu politicul. Atunci? Adevărul este că nemulțumirea față de onirici nu a pornit de la literatura lor, ci de la manifestarea unora dintre ei în viața publică. La cenaclul lui
Onirism () [Corola-website/Science/297610_a_298939]
-
largi, cum a fost acea faimoasă întâlnire a tinerilor scriitori cu Ion Iliescu, în ipostaza sa de atunci de prim secretar al C.C. al U.T.C., un D. Țepeneag, un V. Ivănceanu puneau întrebări incomode, sfidătoare, care băteau mult dincolo de «estetic», îi atacau fără inhibare pe scriitorii oportuniști, unii dintre ei «clasici în viață».” (Onirismul subversiv, în „România literară”, nr. 10/ 1992, p. 4). • Alina Ioana Bako, «Dinamica imaginarului poetic.Grupul oniric românesc», Cluj, Editura Eikon, 2012 • Alina Ioana Bako, «Voies
Onirism () [Corola-website/Science/297610_a_298939]
-
compoziție, colorit, echilibru. Alecsandri a dat formă concretă unei tendințe care preexista în poezia românească (găsim elemente de pastel la Asachi, Heliade, Alexandrescu). El va fi urmat de mai toți poeții sensibili la elementul pictural, la peisaj, indiferent de orientare estetică: Alexandru Macedonski, George Coșbuc, Ion Pillat, Vasile Voiculescu. Pastelurile lui Alecsandri evocă natura așa zis domestică, adică tot ce constituie cadrul obișnuit al unei vieți patriarhale, idilice. Elementele descriptive apar aici nu incidental, ca un cadru al unui conflict de
Vasile Alecsandri () [Corola-website/Science/297595_a_298924]
-
arta Epocii de Aur din Olanda: „S-ar putea spune că Sadoveanu reclădește în Moldova zilelor noastre [...] ulcioarele cu vin olandeze și mesele pline cu vânat și pește.” Vianu susține că Sadoveanu nu a folosit descrierea numai pentru rolul ei estetic, ea fiind des prezentată într-o manieră impresionistă, primind un rol specific, chiar discret, în cadrul operelor, servind la elaborarea acțiunii. Tradiționalistul Garabet Ibrăileanu, referindu-se la scrierile lirice despre natură ale lui Sadoveanu, a declarat că scriitorul a reușit să
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
pentru formația sa intelectuală va fi însă prietenia care îl va lega de Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Grigore Hagiu și Matei Călinescu, un adevărat nucleu al generației 60, care va demola falsele valori, promovate de realismul socialist, prin impunerea criteriului estetic. În 1961, publică schițe și nuvele în "Gazeta literară" ("Hoțul", "Tinerețe", "Vichenție", "Buzuilă"), în "Luceafărul" ("Noapte albă", "Uimitor, foarte uimitor") și în "Scrisul bănățean" ("Roșcovana"), făcându-se remarcat în mediile literare. Între 1962-1965 publică noi schițe și fragmente de roman
Nicolae Breban () [Corola-website/Science/297624_a_298953]
-
care se vede imensa lui erudiție, gustul constant, poezia delicioasă a evocării peisajului românesc, au încântat generațiile trecute și prezente. Eseul "Pseudokynegetikos", despre care George Călinescu afirma că este un text în care autorul „"bate câmpii cu grație"”, cuprinde considerații estetice și descrierea a trei opere de artă cu subiecte cinegetice, un basm ("Povestea lui Făt Frumos împărat cu noroc la vânat") și chiar și un fragment autobiografic în care autorul povestește o vânătoare de dropii în Bărăgan, pasăre dispărută de pe
Alexandru Odobescu () [Corola-website/Science/297620_a_298949]
-
al demnității umane, pentru el nu există aproape cu desăvârșire“"). După ce abordase în diverse intervenții "Raportul dintre agricultură și industrie", în 1886 va deschide o adevărată serie de prelegeri consacrate poeziei și limbii populare. Va pune, de exemplu, câteva probleme estetice în conferința "Despre limba românească", cu ecouri ample în presă. Urmează, în același an, conferința "Retorica populară", cu elemente concrete în analiza materialului folcloric. În mai multe localități din țară, va conferenția despre " Logica în creațiunile populare" și " Logica în
Barbu Ștefănescu Delavrancea () [Corola-website/Science/297619_a_298948]
-
un articol, tăiați-l, tăiați pe urmă fiecare cuvânt, puneți-le într-un sac, mișcați...” Numele școlii a fost găsit la întâmplare, vârându-se cuțitul de tăiat hârtie într-un Larousse. Dadaismul nu era decât o mistificare și o demonstrație estetică negativă. Din oroarea de academism se refuza nu numai orice tip de artă și orice tehnică folosită, dar și acele organizări de idei pe care imaginația, coerența de la sine, le-ar fi introdus automat în elementele disparate. Poemul nu mai
Literatura română avangardistă () [Corola-website/Science/297640_a_298969]
-
să cred că nimic nu-i zadarnic. Restu-i zgură. Dacă ar fi să-l citez pe Harold Bloom probabil că aș începe cu descrierea liniară a limitei canonului occidental desfoind acele pasaje prin care este sugerată duplicitatea interpretativă a simbolului estetic. Dar n-am să fac acest lucru cel puțin din doua motive; odată pentru faptul că metoda de analiza a textelor - potrivit afirmațiilor lui Alain Vaillant, reprezintă în fond o banală axiomă sintagmatică și în al doilea rând pentru că limita
Deprimism () [Corola-website/Science/297662_a_298991]