17,957 matches
-
putea spune că am stomacul. — Deci așa! Încerc să par sigură pe mine și detașată. E nevoie să-mi fac griji? Luke tocmai Își dă cu apă pe față. — Ce vrei să spui? — Păi... Nu sînt În stare s-o rostesc. Ce vreau să spun, că n-am Încredere În el? Schimb tactica. Poate că n-ar fi rău să Încerce să caute bărbați neînsurați. Și atunci viața ei n-ar mai fi chiar așa de complicată! Scot un mic chicot
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
așez. — Ești ok? E ceva cu copilul? — I-am văzut, Îngaim pierită. — Pe cine? — Pe Luke și pe Venetia. Împreună. — Împreună? Suze Își duce o mînă la gură. Împreună, făcînd... ce? — Stînd pe biroul ei și vorbind. Abia reușesc să rostesc cele cîteva cuvinte. — Stătea cu brațul pe umerii lui. Iar el o ținea de mînă. Ridic ochii, așteptînd o reacție. Însă atît Suze, cît și Jess, par să aștepte continuarea. — Se... sărutau? se aventurează Suze. — Nu, rîdeau. Păreau foarte fericiți
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
Începutul. Vă faceți griji În legătură cu soțul dumneavoastră. Credeți că vă Înșeală. Îmi vine să strig brusc „Nu! Luke nu m-ar Înșela niciodată!“ și să mă ridic și să fug. Dar atunci de ce-am mai venit aici? Nu... știu, rostesc cu greu. Poate. SÎntem căsătoriți de un an și totul părea minunat. Dar a apărut... femeia asta. Venetia Carter. Au avut o relație În trecut, și acum ea s-a mutat Înapoi la Londra. Iar el se vede destul de des
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
În timp ce urcăm În limuzină, formează un număr din memoria mobilului. — Buffy, Carla sînt. Vrei te rog să lași un pic În expectativă rezervările pe care le-ai făcut și să cauți un restaurant marocan pentru acum, pentru prînz? Marocan, repetă, rostind cuvîntul cît mai clar. Londra, vest unu. Mersi, scumpo. — Parcă am chef de un latte, se trezește Danny din senin. O mocha latte. Fără să clipească măcar, Carla vorbește iar În cască. — Bună, Travis. Carla sînt, zice. Oprește, te rog
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
se poate.“ „Ba sigur că se poate“, Îmi răspunde o vocișoară. „E ceea ce ai bănuit și tu, tot acest timp.“ Intru În casă și-l aud pe Luke, care se află În bucătărie. — Salut! mă Întîmpină. Mi-e imposibil să rostesc vreun cuvînt. Mă simt ca paralizată. În cele din urmă, Luke bagă capul pe după ușă. S-a Îmbrăcat deja cu pantaloni eleganți și o cămașă de ocazie, Armani. Papionul Îi atîrnă la gît, așteptînd să i-l leg, așa cum fac
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
cîntărește din priviri cîteva clipe, fără nici o expresie. — Rebecca, am Înțeles că ați renunțat la medicul pe care vi l-am recomandat. Acum la cine sînteți? — O cheamă... Venetia Carter. Mă trece un junghi de durere În clipa În care rostesc numele. Însă Elinor nu are nici urmă de reacție. Înseamnă că nu știe nimic. — Te-ai văzut cu Luke? mă aventurez. — Încă nu. Își scoate mănușile din piele de vițel și-mi cîntărește din ochi silueta În halat de spital
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
chiar Înseamnă că viața mea e zob. — Deci, totul e ok, da? și vocea Marthei ciripește veselă de la capătul firului. N-ai născut, da, sau ceva de genul ăsta? — Păi, nu... șovăi. Dar sînt În spital. În clipa În care rostesc aceste cuvinte, Îmi dau seama că n-ar trebui să am mobilul cu mine la spital. Dar, totuși, vorbesc cu cei de la Vogue. Nu se poate să nu existe o derogare pentru Vogue. — O, nu! Îi simt dezamăgirea În glas
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
cap. Și nici unul dintre vecini nu are cheie, și nu e nimeni Înăuntru... — Nu-mi spune! Marthei Îi cade fața. — Știu, dau eu din umeri, cu vizibil regret. Îmi pare foarte rău. Dar, dacă nu putem intra Înăuntru... În timp ce eu rostesc aceste cuvinte, ușa de la intrare se deschide și mai-mai să cad În nas, În antreu. A apărut Fabia, frecîndu-se la ochi, Îmbrăcată Într-o rochie oranj Marni. — Bună, Becky. Pare efectiv dusă cu pluta. Ca și cum ar fi luat tranchilizante sau
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
sarcină e altfel. Mă lovește din senin un nou gînd. — Hei, Suze, dacă-mi pregătesc culcușul, poate că o să nasc În curînd! De exemplu, chiar În după-masa asta! — Nu se poate! spune Suze stresată. Nu Înainte de petrecere! Imediat ce-a rostit aceste cuvinte, Își duce mîna la gură. Petrecere? Vrea să zică... petrecerea copilului? — Îmi organizați o petrecere surpriză pentru copil? nu-mi pot stăpîni Încîntarea. — Nu! sare Suze imediat. Eu... asta nu e... n-a fost... eu nu... S-a
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
aude vocea familiară, distantă, de la celălalt capăt. — Fabia! respir ușurată. Ce mai faci? Îți mulțumesc foarte mult pentru că ne-ai lăsat În casa ta ieri. Cei de la Vogue au spus că e uluitoare! Mi-ai primit florile? — A, sînt minunate, rostește Fabia vag. Mda, am primit florile. Uite ce e, Becky, tocmai am auzit că nu puteți plăti cu bani gheață pentru casă. Probabil că Luke l-a sunat pe agent, care i-a spus. Veștile circulă repede. — Așa e, Încuviințez
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
nu ai un partener de naștere! — N-am să pățesc nimic, pe cuvîntul meu, Încerc să nu ridic tonul. Doar cîteva minute. E... e chestie legată de religia mea. Femeia care naște trebuie să fie singură, În fiecare oră, să rostească o incantație specială. „Plecați“. Încerc să le transmit telepatic. „Atîta vă rog, lăsați-mă singură...“ — Păi, cred că ar trebui să-ți respectăm credința, spune Paula, șovăitoare. Ok, ieșim un pic, dar, dacă simți cea mai mică mișcare, apasă imediat
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
e? Îmi zice În ureche. — Îhîm, Încuviințez. — Vacă. — E o idee foarte bună, Becky! spune Paula pe un ton vesel, dar nesigur. Stînd În fund, vei ajuta copilul să se poziționeze mai bine... — Venetia, am să-ți dau ceva Înapoi. Rostesc cuvintele cu voce ușor Împleticită, de la masca aia idioată de oxigen. Și mă tot trezesc surîzÎnd tîmp, ceea ce e ușor agasant. Însă oricum, a prins mesajul. — Luke n-are nevoie de ăștia. Bag mîna În sacoșă și-i arunc ciorapii
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
colorez la față În clipa În care toate privirile se ațintesc asupră-mi. — Vă simțeați atît de bine cu toții... Tac, dîndu-mi seama brusc că Încă nu i-am spus. — Luke... mai e ceva. Am pierdut casa. În clipa În care rostesc cuvintele, mă străbate un val de dezamăgire cruntă. Frumoasa noastră casă, pierdută pe veci. — Glumești, zise Luke Întunecîndu-se dintr-odată. — O vînd altcuiva. Dar... o să fie bine! Reușesc, cu oarece efort, să zîmbesc larg. — O să găsim noi ceva de Închiriat
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
amintesc, pentru Istorie, că Iliescu aduna atunci 15-20 000 de oameni la Iași). A deschis mitingul Magistrul Ursachi, ca președinte al Alianței Civice, care mă rugase, împreună cu Vasile Lupu, să-mi pregătesc un speech pentru Senior, pe care l-am rostit scurt și cu multă admirație și, în final, Corneliu Coposu a ținut să-mi răspundă cu delicatețe și boierie, cum numai d-sa știa să o facă. Am rămas mut când am constatat că mi se adresează. Despre ce era
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
singurătatea apăsată a acestuia în păstrarea acelei demnități. Dorin Popa: Era 1979, când l-au rearestat. Părintele Gheorghe Calciu a stat în detenție politică între anii 1948-1964 și între 1979 și 1984. Acele predici, șapte, cuvinte către tineri, au fost rostite în Postul Mare al anului 1979. Protesta împotriva dărâmării bisericilor din București și critica regimul comunist. A fost eliberat din temniță la presiunile Comitetului pentru Apărarea Părintelui Calciu, prezidat de Mircea Eliade, și ale Comitetului Intelectual pentru Europa Liberă, prezidat
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
și degetul mic sunt ținute în palmă. Cele trei degete astfel împreunate se pun pe frunte, apoi coboară spre piept; de acolo, mâna merge către umărul drept, iar apoi merge orizontal către umărul stâng. În timp ce se face semnul crucii, se rostește „În numele Tatălui” (când mâna e pe frunte), „și al Fiului” (când mâna coboară pe piept), „și al Sfântului Duh. Amin” (când mâna se duce de la un umăr la celălalt). Cele trei degete împreunate simbolizează Sfânta Treime, cele trei Persoane împărtășind
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
trupul social al tuturor celor prezenți, cu excepția lui Iuda. În acest trup social, funcțiile fiecărei mâini sunt diferite: un apostol îl corectează pe altul cu mult tact, așa cum face aici Iuda Tadeul cu Petru, unul face să răsune cuvintele abia rostite de către Isus, așa cum face Toma cu degetul îndreptat spre cer; unul intră în dialog cu un coleg prin intermediul mâinii, așa cum face Andrei cu Matei. Brațele lui Isus indică încă un alt conținut universal: fac aluzie la judecata finală a istoriei
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
Bacău, 1931. Cantavella, J., Serrano, J.F., Catolicos en la prensa. Concepto y origenes del periodismo confesional, Libros Libres, Madrid, 2004. Chiaudano, G., El periodismo catolico. Criterios y normas, seconda edizione, Tipografia Pontificia San Bernardo, Siena, 1913. Cipoloni, Ulderic, Cuvântare funebră rostită la catedrala catolicădin Iași la înmormântarea Înalt Prea Sfinției sale Nicolae Iosif Francisc Camilli arhiepiscop-episcop catolic de Iași, Iași, 1916. Despinescu, Anton, L'activité pastorale de Nicola Gioseppe Camilli 1840-1915. Premier évêque de Jassy-Roumanie, Extrait de la These Doctorale, Roma, 1980. Idem
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
convențională și festivă. Celelalte poeme însă rămân notabile: Peste prăpăstii de potrivnicie (1938), Rapsodie valahă (1940), Rapsodie dacă (1942). Acestea fac un întreg prin tema lor comună: rezistența românească în istorie. Adresându-se „năpraznicei Rusii”, poetul, a cărui voce (se) rostește acum la persoana I plural, lansează versuri-avertisment: „ne crezi fără ieri, fără mâine/ și uiți c-am fost - pentru cine știe s-asculte/ cu-auzuri de câine -/ sub ale vremii ape sălbatice multe:/ piatră neclintită ce rămâne.” Rapsodie valahă reprezintă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
ori poemele tradiționale. Detașați de real, dar angenați în el, inerți, dar crucificați de narațiune, mărunțiți în incidente captivante, oamenii acestor opere paradoxale sunt și ei ființe paradoxale, contradictorii, care rămân neexplicate și inexplicabile, cercuri neîncheiate, guri deschise pentru a rosti un ultim cuvânt neauzit. Eroii sunt veșnic apăsați. Viața e o povară, mai mult decât o bucurie, chiar și în romanele cu iz comic. Indivizii tânjesc după tihna și lipsa de griji a copilăriei, și se simt izgoniți dintr-un
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
umană (comunismul era pentru om, lumea cea mai bună dintre toate lumile posibile, utopia perfectă devenită realitate). În fond textul descria fidel tragedia ce se desfășura sub ochii comunismului, lucru foarte clar unui lector dinăuntrul sistemului. Întrucât nimic nu era rostit clar, cenzorul putea ignora implicațiile, dacă le percepea; în general, însă, cenzorii erau cel puțin vigilenți dacă nu chiar rafinați și inteligenți. Așadar libertatea Desperado avea în statele comuniste o soră geamănă de temut: e vorba de libertatea furată, pseudo-libertatea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Joyce încoace, până și bestseller-urile cele mai rudimentare, romanele polițiste de acțiune și nimic mai mult, se scriu cu sintagma "gândi el" sau "îi trecu prin minte" vorbe pe care Dickens și-ar fi mușcat limba înainte de a le rosti). Romanul Desperado este așadar un jurnal de incidente. Cine crede, însă, că un astfel de text, sufocat de absența viitorului (a oricărei încheieri), e ușor de citit, nu a citit destulă literatură Desperado. Claritatea lingvistică poate și ea exaspera. Întrucât
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ele nu ne înspăimântă la fel de tare ca ceea ce vede Hawksmoor ca om al legii, care, incapabil să ridice biserici, construiește un caz, înțelege prea mult și în final eșuează din propria lui voință, identificându-se cu ucigașul legendar. Prima frază rostită de Dyer (adresată ajutorului lui, Walter) este: Nu sunt robul frumuseții geometrice, trebuie să clădesc ceva ce înalță și înspăimântă. În sprijinul esteticii urâtului și terifiantului (în bună tradiție eliotiană), continuă: Declar că-mi construiesc bisericile temeinic pe acest deal
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
doar ne e relatat. E fericit că nu merge la școala primară. Tatăl e un "profesor răbdător și conștiincios", care-l pune să studieze zilnic câte o pagină de istorie engleză, una de știință și alta din Shakespeare. Clement Harcombe rostește o mulțime de afirmații filozofice enigmatice, care ne adâncesc în lumea de dincolo. Vorbește despre "puterea invizibilului asupra vizibilului". Îi spune piticei Margaret Collins că "nu se petrece nimic pe lume din întâmplare", fiindcă "e o ordine în toate". Înlătură
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cerut cu generozitate să traducă în franceză Finnegans Wake, o dovadă de prietenie pe care mulți ne-am simți fericiți s-o ignorăm. Falsul apologet al deconstructivismului continuă să-și descrie devotamentul în fraze din ce în ce mai hilare, mai ales că sunt rostite cu o maximă seriozitate: "... nu gândirea scria limbajul; limbajul scria gândirea și n-o făcea deloc bine". Printre liderii grupului, e menționat "structuralistul psihanalitic Jacques Lacan", care explicase cum că "gândesc unde nu exist și prin urmare exist unde nu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]