19,706 matches
-
spuse până aici, voi prezenta un minunat caz de auz colorat. Poate că „auz“ nu este cuvântul foarte potrivit, de vreme ce senzația de culoare pare a fi produsă prin Însăși acțiunea mea orală de a alcătui o anumită literă În timp ce Îmi imaginez conturul ei. A lung din alfabetul fonetic englez (și la acest alfabet mă refer mai departe, cu excepția cazurilor când precizez că este un altul) Îmi evocă tenta lemnului ars de intemperii, În timp ce un a franțuzesc Îmi sugerează abanos lustruit. Acest
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Pikovaia Dama de cel puțin douăsprezece ori În decurs de numai ani), slaba mea reacție față de muzică era total anihilată de cazna vizuală de a ne putea citi peste umărul lui Pimen sau de a Încerca În zadar să-mi imaginez fluturii zburând printre florile Întunecate din grădina Julietei. Mama făcea tot ce putea ca să Încurajeze sensibilitatea mea generală față de stimulii vizuali. Câte acuarele a pictat pentru mine! Ce revelație am avut când mi-a arătat liliacul crescut din combinația roșului
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și care era acompaniat de clinchetul banilor din pot. În oraș, mama juca deseori pocher În casele unor prieteni, până la trei noaptea, aceasta fiind o distracție de societate În ultimii ani dinaintea Primului Război Mondial; iar mai târziu, În exil, și-l imagina (la fel de uimită și de deznădăjduită, ca atunci când și-l amintea pe bătrânul Dmitri) pe șoferul Pirogov, care părea s-o aștepte Încă În gerul necruțător al unei nopți nesfârșite, deși, În ceea ce-l privea, veghea Îi era probabil de mult
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
plimbare al Spânzuratului, cum i se spunea lui RÎleev În societate; preferând această poreclă nemiloasă, dar În același timp eufemistică și surprinzătoare (pe vremurile acelea nu erau deseori spânzurați boierii), poreclelor Decembristul sau Insurgentul. Mi-e ușor să mi-l imaginez pe tânărul RÎleev În desișul verde al pădurilor noastre, plimbându-se În timp ce citea o carte, activitate ambulatorie tipică pentru epoca lui, la fel de ușor cum Îl pot vizualiza pe neînfricatul locotenent sfidând despotismul În mohorâta Piață a Senatului față de camarazi și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mari“, atât de căutată de copiii cuminți, n-a fost asociată niciodată În mințile noastre de adolescenți cu soarta nefericitului stăpân al moșiei Batovo; vărul meu, Serghei Nabokov, care s-a născut la Batovo În La Chambre du Revenant Își imagina o stafie convențională, iar eu Îi Împărtășeam preceptorului sau guvernantei mele bănuiala că un străin misterios a fost găsit spânzurat de plopul care prăsea o specie rară de fluturi. Este firesc ca pentru țăranii locali RÎleev să fi fost pur
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cunoscut la cină pe doctorul Anton Cehov, pe atunci În vârstă de douăzeci și opt de ani, pe care l-a jignit Într-un fel oarecare pe parcursul unei discuții medicale. Era o doamnă foarte erudită, generoasă și elegantă și este greu de imaginat cum anume a reușit să provoace ieșirea grosolană pe care Cehov și-o permite Într-o scrisoare din 3 august 1888 către sora sa, scrisoarea fiind publicată. Mătușa Praskovia sau mătușa Pașa - cum Îi spuneam noi - ne vizita deseori la
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
din patul din poză și călărise pe calul lui de lemn pe o cărare pictată Între copaci tăcuți. În timp ce Îngenuncheam pe pernă, Învăluit de somnolență ca Într-o ceață și cu senzația de confort produsă de pudrarea cu talc, Îmi imaginam că mă cațăr În tabloul de deasupra patului și mă afund În pădurea de ulmi fermecată - pe care am vizitat-o până la urmă. 4 Un șir uluitor de doici și guvernante englezoaice, unele frângându-și mâinile, altele zâmbindu-mi enigmatic
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
hiperboreală a Îndepărtatei Moscove. Când a coborât În mica gară din Siverski, de unde mai avea de parcurs Încă șase verste cu sania până la Vira, eu nu eram acasă ca s-o Întâmpin; dar o Întâmpin acum, când Încerc să-mi imaginez ce a văzut și a simțit ea În ultima etapă a fabuloasei ei călătorii pentru care găsise un moment atât de nepotrivit. Vocabularul ei rusesc consta, din câte știu, Într-un singur cuvânt scurt, același cuvânt solitar pe care l-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cel alb, albinos slăbănog printre creioane, Își păstra lungimea inițială sau cel puțin și-a păstrat-o până ce am descoperit că, departe de a fi un șarlatan care nu lăsa nici o urmă pe hârtie, era unealta ideală, de vreme ce Îmi puteam imagina orice doream În timp ce mâzgăleam. Din păcate și aceste creioane au fost răspândite printre personajele din cărțile mele pentru a da o ocupație unor copii fictivi; acum nu mai sunt cu totul ale mele. Undeva, În casa cu mai multe apartamente
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
să fim astfel tratați, am pus imediat la cale repetarea palpitantei reprezentații din urmă cu un an, când fugisem de biata Miss Hunt la Wiesbaden. De data aceasta tot ținutul din jurul nostru era o pustietate Înzăpezită și este greu de imaginat care ar fi fost exact ținta călătoriei plănuite de mine. Tocmai ne Întorseserăm din prima noastră plimbare de după-amiază cu Mademoiselle și eu clocoteam de ură și neputință. Reușisem să-l conving pe smeritul Serghei să-mi Împărtășească supărarea. Să
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
bagajul ei limitat de cunoștințe, am Învățat să apreciez poezia autentică; și totuși ceva din limpezimea și strălucirea graiului ei a avut asupra mea un efect deosebit de Înviorător, ca sărurile acelea scânteietoare folosite pentru purificarea sângelui. De aceea mă Întristez imaginându-mi acum ce trebuie să fi simțit Îndurerata Mademoiselle văzând cum se pierde, fiind prea puțin prețuit, glasul de privighetoare care ieșea din trupul ei de elefant. A stat la noi mult timp, mult prea mult, nădăjduind cu Încăpățânare Într-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ziduri de cărămidă pătrunzând În compartiment, stând de vorbă cu oglinzile și umplând ochi geamurile dinspre culoar. Acest contact intim dintre tren și oraș era o fațetă a bucuriei. Cealaltă era să mă pun În pielea unui trecător, care - Îmi imaginam - era impresionat așa cum aș fi fost și eu, văzând lungile și romanticele vagoane acaju, cu draperiile dintre culoare negre ca aripile de liliac și cu literele lor de metal ce străluceau ca alama În lumina de apus a soarelui, traversând
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
născocit groaznica idee de a prezenta o dată la două duminici proiecții educative cu Lanterna Magică, În casa noastră din St. Petersburg. Își propunea să ilustreze („abundent“, cum spune el, lingându-și buzele subțiri) lecturi instructive În fața unui grup care - Își imagina el cu drag - va consta din băieți și fetițe vrăjiți, Împărtășind o experiență memorabilă. Se gândea că, pe lângă Îmbogățirea bagajului nostru de cunoștințe, aceasta ar putea contribui la transformarea mea și a fratelui meu În niște mici lianți. Folosindu-ne
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Lenski a fugit În Franța; ultima oară când am auzit de el era În anii douăzeci, când se spunea că Își câștigă cu greu existența pe Riviera, pictând peisaje pe scoici și pietre. Nu știu - și prefer să nu-mi imaginez - ce s-a Întâmplat cu el În timpul invaziei naziste În Franța. În ciuda câtorva dintre ciudățeniile lui, Lenski era cu adevărat o ființă omenească foarte pură, foarte cumsecade, cu principii personale la fel de rigide ca gramatica lui și ale cărui Înviorătoare diktantî
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
copil, cât mai ales stabilitatea esențială și plinătatea acelei vieți. Asist cu plăcere la suprema performanță a memoriei, măiestria cu care folosește niște armonii naturale atunci când adună În lăcașul ei tonalitățile suspendate și hoinare ale trecutului. Îmi place să-mi imaginez, pentru ca acele corzi discordante să-și Încheie menirea și să intre În consonanță, ceva la fel de trainic, privind retrospectiv, ca acea masă lungă pe care se servea la zilele de naștere și de onomastică, din timpul verii, o ciocolată de după-amiază
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
este fermecător?“. Mai văd și acum silueta ei Înaltă Îmbrăcată Într-un taior bleumarin, făcut la comandă. Pălăria mare, de catifea era fixată cu un ac strălucitor. Din motive evidente, am hotărât că numele ei este Louise. Noaptea stăteam treaz imaginându-mi tot felul de situații romantice și mă gândeam la talia ei de salcie și la gâtul ei alb, stingherit de un bizar disconfort pe care-l asociasem Înainte doar cu chiloții care mă jenau. Într-o după-amiază, am zărit
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
nu mă Încurcam ori de câte ori Încercam să aflu mai multe despre ea. Când Îi spuneam mereu că ne vom căsători În ultimele zile ale anului 1917, imediat după ce vom termina școala, ea Îmi spunea calm că sunt un prost. Mi-o imaginam acasă, dar foarte vag. Prenumele și numele mamei ei (era tot ce știam despre această femeie) trimiteau la clasa negustorilor sau a clerului. Tatăl ei, care, din câte am Înțeles, nu prea se interesa de familia lui, era administratorul unei
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
zburat sub roți. Nu țineam În mod special la acel obiect (de fapt, chiar l-am pierdut din neglijență peste câțiva ani), dar fiind observat, scânteia acelui amour propre al adolescenților m-a Împins să fac ceea ce nu-mi pot imagina că ar face persoana mea acum. Am așteptat să treacă unu, două, trei vagoane (trenurile rusești erau celebre pentru Încetineala cu care luau viteză) și când, În sfârșit, la ultimul, au ieșit la iveală șinele, mi-am luat bastonul dintre
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
din regiunea Aral mă afectează la fel de puțin, la nivel nostalgic sau patriotic, ca, de pildă, statul Utah; dar arată-mi orice, pe orice continent, care să semene cu Împrejurimile St. Petersburg-ului, și inima mea se topește. Nici nu-mi pot imagina ce-ar Însemna cu adevărat să revăd meleagurile mele de odinioară. Uneori mă Închipui revizitându-le cu un pașaport fals, sub un alt nume. Ar fi posibil. Dar nu cred că o voi face vreodată. Am visat asta prea mult timp
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ci mai degrabă un secret. Stând cu mâinile Încrucișate, rezemat de stâlpul din stânga al porții, savuram plăcerea de a Închide ochii, ascultând astfel cum Îmi bate inima și simțind burnița oarbă pe față, auzind de departe zgomotele intermitente ale partidei, imaginându-mă o ființă exotică fabuloasă deghizată În fotbalist englez, compunând versuri Într-o limbă pe care nimeni n-o știe despre o țară Îndepărtată pe care nimeni n-o cunoaște. Curios, nu eram foarte popular printre colegii mei. Nici măcar o dată
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În cerul gurii, cu fața spre colecționarul nostru, Într-o lumină bună, dar fiindcă era lipsit de ambiție și de simțul onoarei, În loc să se Împuște, s-a Îmbătat criță. Deși i-am pierdut de mult urma lui Dietrich, Îmi pot imagina perfect privirea de calmă satisfacție din ochii lui albaștri de pește când arată acum (poate chiar În clipa când scriu aceste rânduri), o bogăție de comori neașteptate coveteranilor lui care se bat cu palmele pe coapse și hohotesc entuziasmați - imaginile
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
să nu falsific logica personajului, să cred în sinceritatea trăirilor acelea, care, astfel, sunt autentificate. Biografia închipuită a Mariei de Mangop nu este minciună, ci plăsmuire, și, atâta vreme cât este necunoscută, nu poate fi tăgăduită. Tentativa de sinucidere a Doamnei Maria, imaginată în roman, s-ar putea să aibă un substrat de adevăr în viața ei reală: peste un an Maria moare. Cronicarii pomenesc data morții premature, dar nu menționează și cauza ei. Romanul este o dramă istorică și nu o istorie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mică, o amenință el cu dragoste. Recunosc, "sunt un porc în turma lui Epicur". Tu ai spus-o... Horațiu a spus-o, precizează Țamblac cu tristețe. În viață n-am prea avut parte de bucurie, a trebuit să mi-o imaginez. Acu, că e toamnă târzie și nu-s decât o frunză gălbejită, ultima frunză de pe ram -, mă bucur de puținul soare ce mi-a mai rămas. "Trăiesc în fiecare zi, ca și cum ar fi ultima." E o șmecherie care te face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
aventurasem totuși până în bucătăria îngustă, până la ușa ce dădea în curtea interioară) și am pus încetișor receptorul în furcă. A doua oară vecinul n-a mai sunat (N-a mai reușit probabil să obțină încă o dată legătura - căci neputându-și imagina adevărul a rămas, desigur, încredințat că ea s-a întrerupt de la sine, accidental). Ca unică, palidă scuză pot invoca doar faptul că nu bănuiam cât de bolnav era omul acela - care nu peste mult timp a și murit. Perete în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ceea ce și eram: un ridicol soupirant; văzând însă că nu întreprind nimic ca să mă apropii de fiica ei, a căzut la bănuială și a tras apoi ferma dar atât de eronata sa concluzie. Cucoana cea hotărâtă nu și-a putut imagina că există și timizi de asemenea calibru. Desigur, și celebra epocă a anilor ’50, - a cărei rigoare o simțisem chiar pe pielea mea - a jucat un rol deloc neglijabil în producerea acestui penibil - pentru mine - quiproquo. Și totuși, cu toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]