19,515 matches
-
științifice, inclusiv în a doua călătorie a lui James Cook în Pacific. Relatarea acestei călătorii, intitulață, "O călătorie în jurul lumii", a contribuit la etnologia popoarelor din Polinezia și rămâne o operă respectată. Ca urmare, Forster a fost admis în Societatea Regală la doar douăzeci și doi de ani și a ajuns să fie considerat unul dintre fondatorii literaturii științifice moderne de călătorie. După revenirea în Europa continentală, Forster s-a îndreptat spre domeniul academic. A călătorit la Paris pentru a încerca
Georg Forster () [Corola-website/Science/334949_a_336278]
-
în afara legii. Neputând reveni în Germania și departe de prieteni și familie, s-a îmbolnăvit și a murit la Paris la începutul lui 1794. s-a născut în micul sat Nassenhuben (astăzi, Mokry Dwór) de lângă Danzig (Gdańsk), în provincia Prusia Regală, în Uniunea Polono-Lituaniană. El era cel mai în vârstă din cei șapte copii ai lui și Justina Elisabeth (născută Nicolai). Tatăl său era naturalist, om de știință și pastor reformat. În 1765, împărăteasa Rusiei, Ecaterina a II-a, l-a
Georg Forster () [Corola-website/Science/334949_a_336278]
-
a lucrat și ca translator. La treisprezece ani, tânărul Forster și-a publicat prima carte: o traducere în engleză după istoria Rusiei de Lomonosov, lucrare bine primită în cercurile științifice. În 1772, tatăl lui Forster a devenit membru al Societății Regale. Aceasta, împreună cu retragerea lui Joseph Banks, a făcut ca amiralitatea britanică să-l invite să facă parte din a doua expediție a lui James Cook în Pacific (1772-75). l-a urmat și de această dată pe tatăl său în expediție
Georg Forster () [Corola-website/Science/334949_a_336278]
-
Georg a publicat o traducere a lui „"A Voyage to the South Sea, by Lieutenant William Bligh, London 1792"” în 1791-93. Publicarea volumului "A Voyage Round the World" i-a adus lui Forster recunoașterea științifică în toată Europa. Respectabila Societate Regală l-a făcut membru la 9 ianuarie 1777, deși nu împlinise încă 23 de ani. A primit titluri similare din partea mai multor academii, de la Berlin la Madrid. În 1778, a mers în Germania pentru a prelua un post didactic ca
Georg Forster () [Corola-website/Science/334949_a_336278]
-
în Asociația Croitorilor „Ața și Acul” și care uneltește să-l asasineze pe regele Ahashverosh pentru a recâștiga afecțiunea fostei lui iubite. În condițiile creșterii antisemitismului în politica și societatea poloneză și în urma anulării cetățeniei sale române de către regimul Dictaturii regale din România, Manger a fost nevoit să părăsească Varșovia în 1938 și să emigreze la Paris, în Franța. Dar în 1940 Parisul nu mai era sigur pentru evrei. Poetul a fost nevoit să ia calea pribegiei - a fugit la Marsilia
Itzik Manger () [Corola-website/Science/335028_a_336357]
-
Familia Oldenburg era o ramură mai tânără a Casei de Holstein-Gottorp, era o casă ducală mică aflată la granița Germaniei cu Danemarca. În timpul secolului al XVIII-lea, Ducii de Holstein-Gottorp au câștigat influență alegând cu grijă alianțe maritale cu case regale din Germania, Danemarca, Suedia, Norvegia și Prusia. Împărăteasa Elisabeta a Rusiei, care nu avea copii l-a proclamat pe nepotul ei Karl Peter Ulrich de Holstein-Gottorp moștenitor al tronului și când el a devenit Țarul Petru al III-lea în
Constantin Petrovici de Oldenburg () [Corola-website/Science/335393_a_336722]
-
prudent să refuze moștenirea. Totuși, Des Essarts a fost reabilitat trei ani mai târziu și amenda de 50.000 monede de aur a fost rerambursată unui alt ginere. Astfel Étienne Marcel a ajuns să simtă o mare înverșunare împotriva puteri regale. În 1355, în vreme Războiului de 100 de Ani, a fost ales de colegi starostele neguțătorilor, în momentul respectiv un fel de primar Parisului. În timp ce regele Ioan al II-lea era prizonier englezilor, Étienne Marcel a aparat interesele a burgheziei
Étienne Marcel () [Corola-website/Science/335390_a_336719]
-
numita Mare Ordonanță, care prevede reorganizarea profundă a administrării regatului. Pentru să învinge opoziția lui Carol, a declanșat în 1258 o răzvrătire urbană. Aliat cu regele Navarriei, Carol cel Rău, și cu 3.000 de partizani înarmați, a invadat rezidența regală, Palatul Orașului. Două mareșali au fost uciși în prezența Delfinului Carol, care a fost forțat să se acopere cu o pălărie roș-albastru, culorile Parisului. Totuși, în timp ce Étienne Marcel participă la Stările Provinciale din Champagne, Delfinul a părăsit Parisul, a strâns
Étienne Marcel () [Corola-website/Science/335390_a_336719]
-
a stârnit ostilitatea parisianilor. În cele din urmă, Étienne Marcel a fost asasinat de un fost prieten, Jean Maillart. A făcut obiectul al mai multor opere istorice. În timpul Revoluției franceze a fost considerat un precursor, care s-a împotrivit opresiunii regale. Dimpotrivă, a fost perceput un trădător și un răzvrătit periculos în timpul Restaurației, al Monarhiei din Iulie și al celui de-al Doilea Imperiu. Sub a Treia Republică Franceză a fost celebrat din nou ca un erou. În 1879 compozitorul francez
Étienne Marcel () [Corola-website/Science/335390_a_336719]
-
Ioan Buteanu, iar de la Rovina cele ale lui Simeon Groza. În aceeași lună au fost strămutate aici circa 75 de morminte ale unor militari români care au căzut în 1916 în luptele de la Petroșani, Vulcan și de pe Jiu. În vederea vizitei regale a fost dată în funcțiune o haltă CFR, aflată la nord la o distanță de 300 m, haltă legată de cimitir printr-o alee. Vizita regală a avut loc la 31 august, cu care ocazie locul a fost declarat "Cimitirul
Panteonul Moților () [Corola-website/Science/335412_a_336741]
-
au căzut în 1916 în luptele de la Petroșani, Vulcan și de pe Jiu. În vederea vizitei regale a fost dată în funcțiune o haltă CFR, aflată la nord la o distanță de 300 m, haltă legată de cimitir printr-o alee. Vizita regală a avut loc la 31 august, cu care ocazie locul a fost declarat "Cimitirul Eroilor Neamului". Regele Ferdinand a plantat un gorun. De asemenea, au fost plantați goruni în numele reginei Maria și al generalului Berthelot. La 1 noiembrie 1931 pe
Panteonul Moților () [Corola-website/Science/335412_a_336741]
-
mod public ca sora lui Einar. Și-a schimbat legal numele în Lili Ilse Elvenes și a încetat să mai picteze. Autobiografia ei "Man into Woman", a fost publicată în 1933. Elbe a întâlnit-o pe Gerda Gottlieb la Academia Regală Daneză de Arte Frumoase din Copenhaga, și s-au căsătorit în 1904, când Gottlieb avea 19 ani și Wegener 22. Cei doi au lucrat ca ilustratori, Elba specializîndu-se în picturi de peisaj, în timp ce Gottlieb ilustra cărți și reviste de modă
Lili Elbe () [Corola-website/Science/335423_a_336752]
-
Roma, într-o perioadă în care Italia a devenit interesată de demersuri suplimentare pentru a grăbi destrămarea statului Austro-Ungar. În urma unor cereri de înrolare pentru a lupta împotriva Austro-Ungariei, voluntarii au fost încorporați începând cu luna iulie 1918 în Armata Regală Italiană, pentru a fi încadrați începând din luna octombrie a aceluiași an într-o mare unitate cu specific național. În intervalul iulie-octombrie 1918 s-au format trei companii, iar începând din octombrie până în februarie 1919 trei regimente, cu numele de
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
decembrie 1919. Ajunși în România însă, pe fondul suspiciunii că ar fi putut servit ca mijloc de penetrare postbelică italiană în regiunea Dunării, soldații au fost dezarmați și corpul ofițeresc italian repatriat. Totuși, soldații au fost ulterior încorporați în Armata Regală Română și unitățile au fost trimise în Transilvania și Bucovina, o parte dintre acestea participând la operațiile militare pentru apărarea Marii Uniri din perioada 1918-1920. Soldații austro-ungari de origine română din Transilvania, Banat, Bucovina și Partium nu au fost puțini
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
de brigadă cavaler Luciano Ferigo, care fusese în timpul războiului atașat militar al Italiei în România și era căsătorit cu o româncă. Militarilor înrolați în Legiunea Română, organizați în trei regimente, li s-au echivalat gradele cu cele corespunzătoare din Armata Regală Italiană. Partea sedentară a marii unități, sub comanda colonelului Camillo Ferraioli, a fost stabilită la Albano Laziale, iar tabăra de bază în lagărul de la Avezzano. Primul regiment al Legiunii, denumit simbolic „Horea” (cu 80 de ofițeri și 2.600 de
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
19 mai 1919, fiind îmbarcat tot pe „Nippon”. Mici detașamente au rămas în Italia până la sfârșitul anului 1919, ultimii soldați ai acestora plecând în decembrie, pentru a sosi în România la 2 ianuarie 1920 și a se integra în Armata Regală Română. Ajunse în România, ultimele batalioane de voluntari români au fost trecute în revistă de regele Ferdinand I, „"trezind entuziasmul tuturor autorităților și al cetățenilor pentru excelenta condiție fizică a soldaților, pentru echipamentul complet și pentru disciplina ireproșabilă."” Într-o
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
Strängnäs în perioada 1897-1904, a obținut examenul de maturitate la școala Åhlinska din Stockholm în 1908, apoi a studiat filologia la Universitatea din Uppsala în anii 1909-1913. A fost angajată la Biblioteca Pedagogică din Stockholm în 1914 și la liceul regal în perioada 1914-1916. Devine apoi redactor la editura Albert Bonniers (1916-1918) și colaborează la revista Bonniers (1924-1929). Ea a fost căsătorită în anii 1918-1946 cu Rütger Essén (1890-1972). A tradus între 1926 și 1965 aproximativ 70 de cărți din limbile
Ingeborg Essén () [Corola-website/Science/335440_a_336769]
-
era construită din lemn, tot în 1854 a fost inaugurată și noua Gară Antwerpen-Est. În anii 1870, trenurile către Țările de Jos deja nu mai puteau circula printr-un oraș deja aglomerat și aflat în continuă dezvoltare. Printr-un decret regal din 30 decembrie 1870 a fost desființată linia care lega Gara Borgerhout de portul Antwerpen, iar un alt decret din 17 august 1871 hotăra desființarea porțiunii din calea ferată Antwerpen-Rotterdam cuprinsă între Gara Borgerhout și podul peste Schyn. Astfel, în
Gara Antwerpen-Centraal () [Corola-website/Science/335474_a_336803]
-
asupra Overloonului și au continuat înaintarea spre Venray. Luptele de la Venray au dus la pierderi importante, în principal datorită terenului minat de germani, inundat de ploile puternice de toamnă. Cele mai grele pierderi le-a suportat Batalionul I al Regimentului regal Norfolk din cadrul Diviziei a 3-a britanice. În timpul luptelor, satul Overloon a fost distrus, iar aproximativ 2.500 de soldați au pierit într-un dintre cele mai sângeroase bătălii din Olanda în timpul acestui război. a fost singura luptă de tancuri
Bătălia de la Overloon () [Corola-website/Science/335477_a_336806]
-
se concentrează asupra diferitelor aspecte ale bătăliei și ale războiului mondial în general. Pe locul luptelor au fost ridicate două monumente. Pe malul pârâului Loobeek, unde drumul Overloon - Venray, traversează cursul de apă, a fost dezvelit un monument dedicat Regimentului regal Norfolk. Un alt monument a fost ridicat în Parcul Libertății Traducere a textului plăcii memoriale: "OPREȘTE-TE PENTRU UN MOMENT, vizitatorule, și gândește-te că pământul pe care calci a fost odată unul dintre cele mai sălbatic disputate sectoare ale
Bătălia de la Overloon () [Corola-website/Science/335477_a_336806]
-
cu codul . Cumpărată în 1901 de principesa Maria Moruzzi, care modifică intrarea principală și schimbă fațadele, așezând deasupra balcoanelor blazonul familiei, casa va fi moștenită de fiul ei, Gheorghe Brătianu care în 1938, când pleacă la București, o închiriază rezidenței regale din Iași. Din 1947 aparține Regionalei CFR Iași. Va fi naționalizată și va servi din 1954 Inspecției de Stat pentru Igienă și Protecția Muncii, Regionala Iași. A fost restaurată în 1968 în vederea amenajării muzeului și reparată după cutremurul din 1977
Casa Memorială „Vasile Pogor” () [Corola-website/Science/331917_a_333246]
-
Sirr șină‘at al-’i‘răb" (“Secretul formării "’i‘răb"-ului”) a expus o descriere a sunetelor limbii arabe, trăsăturile și clasificarea lor, natura segmentelor, slabe sau țări, asimilarea, metateza, substituția și alte procese fonetice. Lucrarea să "Tașrīf al-mulūkī" (“Morfologia regală”) este un tratat ce descrie în detaliu procesele de derivare ale limbii, fiind analizate forme morfologice simple și complexe deopotrivă. De asemenea, Ibn Jinnī a elaborat lucrarea "Kităb al- ḫașă’is fī ‘ilm ’ușūl al-‘arabiyya" despre principiile gramaticii după ce
Ibn Jinni () [Corola-website/Science/331947_a_333276]
-
în limba persana کاخ گلستان, pronunțat "Kăḫ-e Golestăn") este una dintre cele mai vechi edificii ale Teheranului și a fost inclus pe lista monumenelor UNESCO în 2013. Cea mai veche dintre monumentele istorice din Teheran, aparține unui grup de clădiri regale, care au fost odată îngrădite de zidurile de paie și nămol ale fortăreței istorice „Arg” a Teheranului. Datând din perioada dinastei Safavide, palatul reprezintă fosta reședința imperiala a șahilor, în prezent muzeu și reședința oficială ai înalților oaspeți ai statului
Palatul Golestan () [Corola-website/Science/331925_a_333254]
-
1524-1576) din dinastia Safavidă, si mai tarziu, a fost renovată de către Karim Khan Karim Khan Zand (1750-1779). Odată ce Agha Mohammad Khan Qajar (1742-1797) a ales orașul Teheran drept capitală guvernării sale, Curtea și Palatul Golestan au devenit reședința oficială a familiei regale Qajare, în special în timpul și în urmă domniei lui Fath Ali Shah. Palatul a fost reconstruit în forma sa actuală în 1865 de către Haji Abolhasan Mimar Navai. Palatul Golestan a fost construit în secolul al XVI-lea, pe vremea când
Palatul Golestan () [Corola-website/Science/331925_a_333254]
-
împletesc cu formele clasice ale Orientului Mijlociu. În primă fază, prim-ministrul lui Naser al-Din Shah, Amir Kabir, a cumpărat terenul la est de grădină palatului, adăugându-l la complexul Golestan. Prima modificare a fost adăugarea unui muzeu de arme regale, situat pe partea de est a edificiului Qasr-e Golestan. La momentul respectiv, conglomeratul alcătuit din Qasr-e Golestan, noul muzeu și alte câteva clădiri la vest, a fost cunoscut sub numele de „Imarat-e Khorouji”. În aceeași perioadă, reconstrucții majore au fost
Palatul Golestan () [Corola-website/Science/331925_a_333254]