18,269 matches
-
uneori În straturi suprapuse, fie În sud, fie În nord. Schema lor generală este cea a unui loc central dreptunghiular cu două șiruri de camere dispuse pe lungime. În momente istorice și localități diferite există modificări semnificative ale schemei. Studiul arhitecturii templelor din etapa culturală ‘Ubaid prezintă interes mai ales În cetatea Eridu, ale cărei straturi (6-18) corespund culturii ‘Ubaid. La Eridu, În stratul 11, apare pentru prima oară un templu dispus pe o terasă, caz ce poate fi identificat ca
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În unele cazuri destinatare ale unor ofrande sacrificiale și al unor culte (Odiseea, XIII, 102 sqq.; XVII, 240-242; Pausanias, VI, 22, 7). a) Cei doisprezece zei În probabilă coincidență cu perioada de formare a cetăților, poleis, și cu dezvoltarea marii arhitecturi a templelor, Între secolele al VIII-lea și al VII-lea Î.Hr., organizarea universului divin suferă o sistematizare ulterioară, care limitează numărul zeităților la douăsprezece. Circumscrisă la sfera cultuală, această limitare nu se reflectă semnificativ În tradițxe "Hades"ia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lângă Vulcanalium (Roma, Forul Roman), cu un cult Întemeietorului cetății, o lege sacră fixată În scris și vizibilă pentru public (Lapis Niger) și un loc de adunare (comitium), creează un centru urban În prima jumătate a secolului al VI-lea. Arhitectura palatului regal găsește paralele În lumea greacă (Ampolo, 1971; Palmer, 1969). Scrierea provine de la greci, deși este nesigur dacă pe cale directă, trecând, de exemplu, prin Pithekousa și Cumae, sau prin intermediul etruscilor 3. Faptul că Încă din secolele al VII-lea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
abundență extraordinară, șocând deseori prin noutate sau prin îndrăzneala autohtonizării. Mult mai substanțial este efortul de a fuziona tradiționalismul și modernismul în Pregătiri pentru călătoria din urmă. Năzuind să fie un îndreptar de edificare creștină, cartea e structurată - sugestia unei arhitecturi precise venea, poate, și de la Charles Baudelaire, considerat de S. „răscruce a veacului modern” - pe o schemă ascensională, cu patru trepte: „pregătirile și îndoielile”, „ispitele și păcătuirile”, „căirile și rodirile”, „canonurile și fericirile”. Experiența eului liric este una generică, în măsura în care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289924_a_291253]
-
și 1866 au constituit ulterior subiectul multor dezbateri. "Bonjuriștii" (identificați în cea mai mare parte cu liberalii) au supus România la un fel de "tratament de șoc", grefînd o constituție belgiană, codul napoleonian, structura administrativă franceză, filosofia și mentalitatea franceză, arhitectura și manierele franțuzești, ba chiar și teatrul francez (și romanele lui DumasTatăl), pe baze semibarbare. Alienarea instituțională a elitei a fost urmată de alienarea culturală, ceea ce a dus la apariția unui abis între clasele de sus și masele din România
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
literară. Pentru Iorga, dacă istoria este știință, ea constituie o sinteză a tuturor experiențelor omenești în manifestărilor lor. Istoricul trebuie deci să intre în muzee și teatre, să cunoască atît literatura tradițională cît și pe cea contemporană și să studieze arhitectura; căci istoria nu este o simplă înregistrare faptică și științifică și nici nu poate fi doar atît. Istoria deschide perspective și face sugestii valoroase. Iorga avea o memorie și o erudiție supraomenești și era un discipol al lui Michelet, pentru
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
intelectuale ale lui Iorga destinate fortificării, și susținerii existenței României Mari, el a făcut eforturi gigantice ca să întărească imaginea țării sale peste hotare. Iorga a publicat cărți minunat tipărite și ilustrate (mai ales în limba franceză) despre arta populară românească, arhitectură, icoane etc. Dacă pe parcursul acestui deceniu noile contribuții ale lui Iorga au fost puține, el și-a folosit pentru acestea materialele acumulate și cunoștințele. Din cauza presiunilor efortului supraomenesc, întîlnim aceleași greșeli ca și mai înainte: inexactități și greșeli mărunte. Poate
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
G. Călinescu, nimic din ce era nou nu avea vreun impact asupra conștiinței sale. Dar începînd din 1920, modernismul în artă mergea din victorie în victorie în lumea occidentală. Nu numai în literatură, ci și în artele plastice și în arhitectură, deși acestea păreau mai puțin importante pentru Iorga. Picasso la Paris, Kandinsky la Weimar, Stravinski la Paris și Schoenberg la Viena. Începeau să fie înălțate clădirile funcționale ale lui Gropius și Le Corbusier. Lui Iorga nici măcar Enescu sau Brâncuși nu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
tipic parizian În obiectivele lui iconoclaste: scopul nu era importul de cultură În regiune, ci ruptura de convențiile teatrului - „să dăm din nou viață teatrului, artei colective... să-i redăm suflul, să-l eliberăm din pivnițe și ateliere: să Împăcăm arhitectura și poezia dramatică” -, scop care putea fi atins mai ușor departe de Paris, dar cu fonduri de la guvern și suport ministerial. În schimb, Într-o țară realmente descentralizată precum RFG, cultura și artele emanau direct din politica locală și interesul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că mulți dintre „chiriași” nu-și permiteau să Închirieze locuințe În apropierea locului de muncă. Ei erau astfel sortiți navetei cu mijloace de transport inadecvate - sau cu mașinile proaspăt cumpărate, care solicitau și mai mult infrastructura urbană. Dar urâțenia caracteristică arhitecturii urbane din Occident În acești ani nu poate fi atribuită numai presiunii demografice. „Noul Brutalism” (cum l-a botezat criticul de arhitectură Rayner Banham) nu era un accident sau o scăpare. În Germania de Vest, unde multe dintre orașele mari
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de transport inadecvate - sau cu mașinile proaspăt cumpărate, care solicitau și mai mult infrastructura urbană. Dar urâțenia caracteristică arhitecturii urbane din Occident În acești ani nu poate fi atribuită numai presiunii demografice. „Noul Brutalism” (cum l-a botezat criticul de arhitectură Rayner Banham) nu era un accident sau o scăpare. În Germania de Vest, unde multe dintre orașele mari au fost reconstruite cu o lipsă șocantă de imaginație sau viziune, sau la Londra, unde Biroul de Arhitectură al Consiliului Municipal a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a botezat criticul de arhitectură Rayner Banham) nu era un accident sau o scăpare. În Germania de Vest, unde multe dintre orașele mari au fost reconstruite cu o lipsă șocantă de imaginație sau viziune, sau la Londra, unde Biroul de Arhitectură al Consiliului Municipal a autorizat proiecte de construcție precum imobilele Alton din Roehampton, inspirate de Le Corbusier, liniare până la disperare și aruncate În bătaia vântului, urâțenia părea deliberată, efect al unei atente activități de proiectare. Oribilul Torre Velasco din Milano
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la marginea orașului Vilnius, În Lituania) decât cu stilul arhitectural indigen sau tradiția urbană a Franței. Ruptura cu trecutul era voită. „Stilul” european, atât de admirat În alte sfere ale vieții, strălucea prin absență. Era chiar evitat atent și deliberat. Arhitectura anilor ’50 și, mai ales, a anilor ’60 era declarat anistorică: se voia nouă prin design, dimensiuni și materiale (cu accent pe sticlă, oțel și beton armat)13. Rezultatul nu a fost neapărat un plus de originalitate; dimpotrivă, planurile de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dar inaugurat abia În ianuarie 1977) și, În apropierea lui, complexul Halles au adus Într-adevăr În centrul Parisului o varietate de resurse ale culturii populare, dar nu au reușit deloc să se armonizeze În cartierul Înconjurător sau să completeze arhitectura mai veche din proximitate. Același lucru este valabil pentru noul Institut Educativ al Universității din Londra, instalat ostentativ În Woburn Square, În inima vechiului Bloomsbury, și „neasemuit de hidos”, cum spunea Roy Porter, un specialist În istoria Londrei. În același
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
explora acum impersonalitatea rece, neîndurătoare a metropolei moderne. Regizori ca Antonioni sau Godard filmau cu o plăcere aproape senzuală mediul urban industrial, nou și țipător, În filme ca Alphaville (1965) sau Deșertul roșu (1964). O victimă aparte a iconoclasmului din arhitectura postbelică a fost gara feroviară - Întruchipare efemeră a realizărilor victoriene și, adesea, un monument remarcabil În sine. Gările au avut de suferit și În Statele Unite (distrugerea faimoasei Pennsylvania Station din New York, În 1966, a rămas În memoria colectivă ca un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În Marea Britanie și, În mai mică măsură, În Scandinavia s-au construit noi universități În zone „verzi”, la marginea orașelor de provincie: Colchester și Lancaster În Anglia, Aarhus În Danemarca. Când primul val post-secundar a sosit, noile universități, cu o arhitectură rece, erau măcar construite și pregătite să satisfacă cererea sporită de locuri pentru studenți - și de posturi pentru doctoranzii tot mai numeroși, care sperau la o catedră. În loc să deschidă aceste noi universități publicului larg, factorii de decizie din Învățământul britanic
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nostru și tot restul”6. Românii - ca și bulgarii, sârbii și alții care au motive solide să creadă că „nucleul” Europei Îi vede ca pe niște străini (atunci când Îi vede) - oscilează Între afirmarea defensivă a caracteristicilor lor hipereuropene (În literatură, arhitectură, topografie etc.) și disperare, urmată de fuga În Vest. După căderea comunismului, ambele tendințe au fost ilustrate din plin. În timp ce fostul premier Adrian Năstase detalia În iulie 2001 pentru cititorii jurnalului Le Monde „valoarea adăugată” pe care România o aduce
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
existența lui după prăbușirea, la cutremurul din 1940, a blocului Carlton din capitală. În urma investigațiilor întreprinse, C. este scos de sub orice acuzație, vinovat fiind găsit constructorul. Între 1942 și 1948 predă, ca profesor suplinitor, un curs de istoria și teoria arhitecturii la Școala Superioară de Arhitectură, lăsând studenților o amintire de neuitat prin prestanța și căldura rostirii, într-un limbaj de o aleasă plasticitate. După instalarea comuniștilor la putere, C. este condamnat, în 1949, la muncă silnică. Pus în libertate în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286067_a_287396]
-
cutremurul din 1940, a blocului Carlton din capitală. În urma investigațiilor întreprinse, C. este scos de sub orice acuzație, vinovat fiind găsit constructorul. Între 1942 și 1948 predă, ca profesor suplinitor, un curs de istoria și teoria arhitecturii la Școala Superioară de Arhitectură, lăsând studenților o amintire de neuitat prin prestanța și căldura rostirii, într-un limbaj de o aleasă plasticitate. După instalarea comuniștilor la putere, C. este condamnat, în 1949, la muncă silnică. Pus în libertate în 1953, obține un post la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286067_a_287396]
-
artă și critică”), de luxoasă înfățișare și dens conținut, „Simetria” (1939-1947), în care are contribuții de o remarcabilă ținută. A semnat, din când în când, cu inițiala S. În asociere cu Grigore Ionescu și Traian Costa traduce din Vitruviu, Despre arhitectură (1964), redactând și o introducere. O broșură de specialitate, Despre o estetică a reconstrucției (1947), nu pierde din vedere „reconstrucția noastră spirituală”. Spirit aristocratic, în a cărui viziune asupra artei dominantă este tema frumuseții, C. rămâne atașat până la capăt unui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286067_a_287396]
-
fericita alcătuire lăuntrică a unui artist polivalent, care visează treaz la vremurile antice și la epoca de strălucitoare plenitudini a Renașterii. O „călătorie în câmpul ideilor” se arată a fi elevata sa incursiune în domeniul de elecție, Introducere în studiul arhitecturii (1926), ca și acel „essai critique”, Palladio (1928), de o pătrunzătoare inteligență analitică. Mai tehnic, un Dicționar de termeni privind arta românească și universală urmărește să precizeze o serie de noțiuni, cu nuanțări implicând perspectiva etică („nu există estetică fără
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286067_a_287396]
-
morală”). Conferințele radiofonice reunite în Arcade, firide și lespezi (1932) se constituie într-o voluptuoasă peregrinare printre esențele spiritualității noastre, recognoscibile în construcțiile laice și religioase ce, prin „permanențele” pe care le ilustrează, dau specificitate spațiului carpato-dunărean. C., pentru care arhitectura este „cronica vie a trecutului”, „cea mai exactă expresie a istoriei sale”, se preumblă cu o lucidă încântare printre „minuni” precum palatele de odinioară, casele domnești și boierești, locuințele țărănești, bisericile, crucile de piatră. Stăruind asupra artei sătești, cu „frăgezimi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286067_a_287396]
-
fel încât culorile să cânte, lăsând să se întrezărească acele semnificații accesibile doar unui inițiat. Încrezător dintotdeauna în „virtutea cuvântului”, arhitectul de elită se arată a fi, în scrierile lui, și un prozator plin de seducții. SCRIERI: Introducere în studiul arhitecturii, București, 1926; Palladio, București, 1928; Arcade, firide și lespezi, București, 1932; Izvoare și popasuri, București, 1934; ed. îngr. și introd. Adrian Anghelescu, București, 1977; Lumina românească, București, 1937; Pătrar de veghe, București, 1938; ed. îngr. și introd. Adrian Anghelescu, Cluj-Napoca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286067_a_287396]
-
Paris, 1966; Simetrii, Paris, 1971; Scrieri, Paris, 1987; Introducere la opera lui Vitruviu. Scrisori către Simon, îngr. și pref. Zamfira Mihail, postfață Paul Mihail, București, 1993; Scrisorile către Simon, îngr. Ileana Corbea, pref. Nicolae Florescu, Cluj-Napoca, 1993. Traduceri: Vitruviu, Despre arhitectură, București, 1964 (în colaborare cu Grigore Ionescu și Traian Costa). Repere bibliografice: Perpessicius, Opere, V, 360-364; Călinescu, Ulysse, 399-402; Mihail Sebastian, Note despre o carte de călătorie, RFR, 1938, 7; Radu Patrulius, George Matei Cantacuzino, „Arhitectura”, 1975, 4, 5; Anghelescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286067_a_287396]
-
1993. Traduceri: Vitruviu, Despre arhitectură, București, 1964 (în colaborare cu Grigore Ionescu și Traian Costa). Repere bibliografice: Perpessicius, Opere, V, 360-364; Călinescu, Ulysse, 399-402; Mihail Sebastian, Note despre o carte de călătorie, RFR, 1938, 7; Radu Patrulius, George Matei Cantacuzino, „Arhitectura”, 1975, 4, 5; Anghelescu, Creație, 117-244; Zaciu, Lancea, 129-145; Personalități românești ale științelor naturii și tehnicii, București, 1982, 79-80; Petre Pandrea, Atitudini și controverse, îngr. și pref. Gh. Epure, București, 1982, 547-548; Felea, Prezența, 140-145; Maftei, Personalități, V, 67-70; Ierunca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286067_a_287396]