18,578 matches
-
a afirmat atât în acțiunea directă, cât și prin generarea unei încrederi consistente, chiar dacă uneori poate exagerate, în opinia publică. În ciuda faptului că adesea Ministerul de Război avea în frunte un militar de carieră, armata nu s-a angrenat în bătăliile interne pentru putere, fiind fidelă mnarhiei și principiilor acesteia de neutralitate. Cei trei ani de regim autoritar al mareșalului Antonescu nu au schimbat situația, dimpotrivă, așa că, la 23 august 1944, armata l-a urmat fără șovăire și fără excepție pe
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
încă extrem de moderat în reacțiile sale publice. Nu putem decât spera că așa se va manifesta și în viitor. Poliția, care nu mai are statutul militarizat din vremea comunismului, s-a dovedit a fi mult mai vocală în ultimele luni. Bătălia pentru reforma economică Din punct de vedere al economiei, primele elemente de reformă au apărut încă din 1990, dar direcția lor nu era prea clară, ritmul lor s-a dovedit absolut inconstant, dictat de interesele nemărturisite ale viitoarei oligarhii și
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
Ministerul de Interne. Se înscrisese și la Facultatea de Drept, pe care însă nu a terminat-o. Înrolat voluntar în 1915, avansat căpitan, este rănit de două ori în toamna anului 1916, însă revine pe front, unde cade eroic în bătălia de la Mărășești chiar în ziua în care împlinea patruzeci și doi de ani. Înainte de a-și lua bacalaureatul, N. debutează cu versuri în ziarul „Independentul” din Ploiești. Colaborează cu poezii originale și traduceri, precum și cu „nuvelete” (ale căror titluri - Nebun
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288371_a_289700]
-
a determinat regalitatea ungară să apeleze la serviciile sașilor și secuilor, populații care au primit pământuri (și privilegii) în zonele de frontieră cu scopul de a consolida militar noile achiziții teritoriale. Afirmarea independenței Țării Românești față de coroana maghiară în urma pierderii bătăliei de la Posada (1330) de către regele Carol Robert de Anjou, suplimentată de înființarea mitropoliei ortodoxe a Ungrovlahiei în 1359 cu sediul la Câmpulung a determinat reacții ale regalității maghiare împotriva românilor din Transilvania. Astfel, în 1366, urmașul la tron al lui
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cărămizi fundaționale nu doar ale istoriei Imperiului Roman, ci și ale poporului român, a cărui excrescență și este. O linie continuă traversează narațiunea istorică de la căderea Troiei, nașterea lui Romulus, zidirea Romei, înființarea Republicii, și mai apoi a Imperiului, până la bătăliile romanilor cu dacii. Toate aceste evenimente sunt aliniate într-un singur șirag pe verticala timpului istoric a poporului român. Astfel este subliniată în forță nu doar originea romană a românilor, ci chiar identitatea romano-română. Această împlântare a istoriei românilor în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
dar, domnilor mei, și nu mă rușinez a vă zice că acești bărbați, pentru mine, sânt mai mult decât Alexandru cel Mare, decât Anibal, decât Cesar; aceștia sânt eroii lumii, în loc că cei dintâi sânt eroii patriei mele. Pentru mine bătălia dela Războieni are mai mare interes decât lupta dela Termopile, și izbânzile dela Racova și dela Călugăreni îmi par mai strălucite decât acelea dela Maraton și Salamina, pentrucă sunt câștigate de cătră Români! (Kogălniceanu, 1946, p. 639). Narcisismul național este
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cei mai vechi ai Daciei, fiind încheiat odată cu invazia hunilor din anul 376 d. Chr; b) evul de mijloc este deschis de invazia hunilor, trece prin domnia lui Ștefan I rege al Ungariei (895-1000 d. Chr.) și se sfârșește cu Bătălia de la Mohaci din 1526; c) timpul nou începe odată cu "desfacerea totală a Transilvaniei de Ungaria", timp în care Transilvania a fost condusă de proprii săi principi, până la includerea patriei sub "augusta casă austriacă" (1538-1699). Toate cele trei istorii sunt concepute
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
un calendar al serbărilor școlare obligatorii. Aniversate erau zilele de 10 Mai (ziua regalității) și 24 Ianuarie (ziua Unirii din 1859) - cei doi pilaștrii simbolici ai ordinii temporale a noului calendar comemorativ național. Alături de acestea, celebrative au fost desemnate zilele bătăliilor de la Valea-Albă și de la Călugăreni. În timp ce morții și veteranii Războiului de neatârnare trebuia onorați prin ritualuri comemorative, conferințe, cântece patriotice și chiar pelerinaje la locuri istorice (Haret, 1903, Anexe, p. 246). Cultul regalității era deja prezent atât în iconografia națională
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
1870 care a dus la prăbușirea celui de-al Doilea Imperiu, convingerea francezilor și nu numai era că "învățătorul prusac este cel care a câștigat războiul [franco-prusac]" (Reisner, 1922, p. 82). Educația învânat patriotică își dovedea astfel, pe câmpul de bătălie, finalitățile naționale. "Scóla nu este un amfiteatru de esperiențe in anima vili", avertizează inspectorul. Și cum să fie pruncii creaturi lipsite de valoare pe care să se poate experimenta pedagogic la voie? Dimpotrivă, miza pedagogică pusă în joc în școală
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
pentru următoarele trei decenii în vocile lui G.I. Ionescu-Gion (propunător al unei formule integraționiste), G.N. Costescu (pledoarie apăsat neaoșistă) sau I. Lupaș (care pledează pentru o variantă moderat particularistă) (Zub, 2000, pp. 177-178). Un prim pas era făcut, o primă bătălie era câștigată. Impunându-și viziunea integraționistă în controversa manualelor didactice, școala critică a trecut prin botezul său de foc. În interbelic, școala critică, ieșită călită din "războiul manualelor", se preface în criticism, găsindu-și "prelungirea ei "hipercritică"" în figurile dominante
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
nou, corespunzând unui nou tip de viață europeană". Declarații similare pe tema creării omului nou abundă în literatura extremei drepte românești.) Antropogenia spirituală a omului nou, printr-un act de recreație culturală, s-a numărat neîndoielnic nu doar în rândul "bătăliilor mistagogului" - cum l-a caracterizat T. Vedinaș (2008) pe Mircea Eliade - ci a electrizat întreaga generație '27. Pentru aceasta, "itinerariul spiritual" pe care și-l asumau a-l străbate avea ca destinație finală tocmai o rezidire, prin cultură, a sinelui
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în care funcționează mecanismele de construcție mitică a memoriei colective. Lupta de la Posada din 1330, încheiată cu victoria lui Basarab împotriva regelui Ungariei Carol Robert de Anjou, devine o prefigurare istorică a marelui "Război al neatârnării" din 1877-1878. Deloc întâmplător, bătălia de la Posada este numit "Războiul din 1330: Țara Românească independentă" (Giurescu, 1942, p. 112). Avem de-a face, astfel, cu Războiul de Independență din 1878 privit în oglinda istorică. Istoria modernă a României era deja prescrisă, putând fi citită în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
țară" (p. 29). În lipsa existenței proletariatului, a cărui apariție a fost determinată istoric doar de izbucnirea revoluției industriale, țărănimea este creditată ca forța progresistă care a propulsat țara în direcția eliberării naționale și a unificării românității: "țărănimea a dus greul bătăliilor împotriva cotropitorilor străini, pentru unirea țărilor române, pentru cucerirea independenței de stat, pentru închegarea statului unitar român" (p. 31). Totuși, odată cu dezvoltarea capitalismului, povara luptei revoluționare a fost preluată de proletariat, care devine nu numai "purtătorul idealurilor [sociale] ale maselor
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
neclintită stă stînca în mijlocul furtunilor" (Almaș și Fotescu, 1979, p. 18). Manualul de Istorie antică și medie a României alocă spații considerabile pentru desfășurarea unei demonstrații xenopoliene a continuității: după modelul marelui istoric care a condus contra- ofensiva românească în bătălia asupra permanenței românești pe teritoriul Daciei Traiane, manualul administrează metodic probele arheologice, numismatice, epigrafice și lingvistice ale continuității în campania de demantelare a teoriei imigraționiste (Daicoviciu et al., 1984, pp. 72-75). Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
României, proclamată în 1877 și obținută pe frontul de luptă în 1878, este decretată ca fiind "opera întregii națiuni", "rodul luptelor purtate timp de veacuri de înaintași, lupte care au culminat cu măreața victorie obținută în 1877 pe cîmpul de bătălie împotriva Imperiului otoman" (Hurezeanu et al., 1988, pp. 111, 120). Dobândirea independeței de stat completează astfel lupta națională inaugurată de Horea și continuată de Tudor. După cum vom vedea, Partidul va desăvârși această zbatere seculară a poporului pentru independența națională prin
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
calitatea de vicepreședinte al Partidului România Mare (PRM) condus de Vadim, ceea ce a conferit revoltei ortacilor trăsăturile unei tentative de lovituri de stat. Porniți în cea de-a cincea lor incursiune asupra Bucureștiului, minerii au spulberat forțele de ordine la bătălia de la Costești. A urmat apoi umilitoare Pace de la Cozia (22-23 ianuarie 1999), pe care premierul Radu Vasile a trebuit să o conceadă minerilor, prin care autoritățile centrale au satisfăcut revendicările economice ale ortacilor. Scandalurile intestine au condus la demiterea premierului
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
prin abordarea sa provocatoare și neconvențională în raport cu tradiția consacrată a generat un scandal național soldat în cele din urmă cu retragerea manualului din circuitul școlar (Pârâianu, 2002). Facțiunea naționalist-tradiționalistă, deși a câștigat lupta cu manualul, a pierdut pe termen lung bătălia cu noua paradigmă critico-reflexivă a postnaționalismului ce a început a se configura simultan în avangarda reflecției istoriografice autohtone (Boia, 1997), cât și în ariergarda discursului didactic românesc (Mitu, 1999). Succesul reacției naționalist-tradiționalistă a reușit să aresteze pentru moment schimbarea de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
amintirii. După 1999, războiul își pierde centralitatea narativă pe care o deținea înainte vreme în memoria istorică românească. Spiritul belic al paradigmei naționaliste de conceptualizare a trecutului se exprima în cel puțin două ipostaze: a) în primul rând, prin învestirea bătăliilor care au punctat istoria românească cu titlul simbolic de bornă temporală (ex: Posada, Rovine, Vaslui, Călugăreni etc.); b) în al doilea rând, sub aspect stilistic, genul literar în care este relatată narativa istorică a românilor sugerează o poetică belică. Metafore
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
culturale; pe de altă parte, populația mai puțin educată, cel mai afectată economic de dificultățile tranziției postcomuniste, se raportează la trecut cu nostalgie, deplângând securitatea socială măturată de instalarea ordinii capitaliste. După cum conclude istoricul A. Cioflâncă (2010), "comunismul a pierdut bătălia cu istoria, dar, cel puțin deocamdată, nu și pe aceea cu memoria". La o analiză mai atentă, concluzia trasă de A. Cioflâncă, potrivit căreia comunismul a pierdut bătălia cu istoria, dar nu și pe aceea cu memoria, trebuie revizitată. Raportul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
instalarea ordinii capitaliste. După cum conclude istoricul A. Cioflâncă (2010), "comunismul a pierdut bătălia cu istoria, dar, cel puțin deocamdată, nu și pe aceea cu memoria". La o analiză mai atentă, concluzia trasă de A. Cioflâncă, potrivit căreia comunismul a pierdut bătălia cu istoria, dar nu și pe aceea cu memoria, trebuie revizitată. Raportul Tismăneanu, ca încununare a "procesului comunismului" revendicat și preparat gradual încă din zorii postcomunismului românesc, arată de fapt că comunismul a pierdut lupta cu memoria publică, i.e., acea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
memoriale, statui și monunente, și reprodusă prin ritualuri comemorative, aniversări și alte forme ceremoniale de aducere a trecutului în prezent. După cum indică datele anchetelor sociologice care au cartogrfiat universul atitudinal al societății postcomuniste românești, comunismul mai are încă de pierdut bătălia cu memoriile private ale indivizilor care, deziluzionați de promisiunile democratice, nutresc sentimente nostalgice. Folosind o distincție terminologică introdusă de J. Bodnar (1992), comunismul a pierdut lupta cu memoria oficială sponsorizată statal și hegemonică în spațiul public (inclusiv în școli și
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
publică pentru a criminaliza retrospectiv regimul comunist și a impune în conștiința publică interpretarea acestuia ca traumă colectivă, pentru o bună parte a populației, încă nostalgică după vremurile precapitaliste, comunismul continuă să fie reperul de normalitate. Elitele anticomuniste au câștigat bătălia asupra memoriei în arena publică, odată cu oficializarea prin decret prezidențial a narativei comunismului românesc ca ilegitim și criminal. Rămâne de purtat campania mult mai laborioasă împotriva nostalgiei populare, de data asta nu în sfera publică, ci în frontul subiectiv al
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Communist Reformation: Nationalism, Internationalism and Change in the World Communist Movement. New York: St. Martin's Press. van Ree, E. (2002). The Political Thought of Joseph Stalin. A Study in Twentieth- Century Revolutionary Patriotism. Londra și New York: RoutledgeCurzon. Vedinaș, T. (2008). Bătăliile mistagogului. Mircea Eliade și politicele anilor '30. Cluj-Napoca: Grinta. Verdery, K. (1991). National Ideology Under Socialism: Identity and Cultural Politics in Ceaușescu's Romania. Berkely, Los Angeles și Oxford: University of California Press. Verdery, K. (1999). The Political Lives of
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
registrul metaforic preferat al epocii. Încărcătura metaforică organicistă rivalizează în paleta discursivă a retoricii dreptei românești cu registrul expresiv belicos, de asemenea intens utilizat de retorii vremii. Recursul la metafore de inspirație organicistă este alternat cu apelul la expresii războinice: bătălii, fronturi, lupte, ofensive, tranșee etc. (E. Weber, 1995, p. 87). 20 Formulele historia militans și historia cogitans sunt derivate pe baza mult mai cunoscutei perechi sociologia militans, respectiv sociologia cogitans elaborată în contextul intelectual al Școlii Sociologice de la București patronată
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ticluiește un răspuns original pentru a justifica în fața soțului prezența amantului. Iubitoare de competiție, Filomena se bucură atunci când are onoarea de a deschide seria istorisirilor din ziua a noua: „sunt foarte bucuroasă să fiu eu prima care să intru în bătălia asta pe câmpul liber și deschis al istorioarelor de astăzi” 201 . Aprecierea deosebită pe care o arată înțelepciunii, iscusinței și vicleniei feminine este subliniată și în a noua și a zecea povestire în care o văduvă de o frumusețe răpitoare
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]