18,254 matches
-
puterea". El recomanda "o acțiune radicală". Iorga, Tătărăscu și alți membri ai cabinetului erau de acord cu această recomandare, considerînd că acțiunea radicală respectivă trebuie luată sub un oarecare "pretext legal", după care legionarii puteau fi internați "în lagărele de concentrare de la Dobrovăț, Miercurea-Ciuc sau altele". "La Dobrovăț și la MiercureaCiuc cu ei!"62 exclama Iorga entuziast. Cu toate că însemnările din jurnalul lui Călinescu par să fie autentice, autorul cărții de față nu poate fi sigur că ele sînt complete. În vara
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
lui Iorga, aducînd probe (vorbe) găsite în "Casa Verde" de la București în timpul raidului. Fuseseră descoperite urme ale unor subsidii germane pe adresa Legiunii și ale unor legături cu naziștii. Călinescu spunea că majoritatea legionarilor arestați fuseseră duși în lagărele de concentrare de la Dragomirna și Tismana. Nici pînă în ziua de azi nu s-au găsit probe referitoare la legăturile legionarilor cu naziștii sau la eventualele fonduri naziste trimise Legiunii. Iorga și-a încheiat campania de presă adresîndu-se tineretului: "Ei bine, eroi
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
populației. Este imposibil de stabilit cîți legionari au pierit. Presupunem că cifra rezonabilă ar fi de 250 sau 300. Dar nu aspectul cantitativ era cel care conta pentru Legiune. Cînd echipele de teroriști ai regimului au năvălit în lagărele de concentrare, aceștia i-au ucis pe Clime, liderul organizației TPT (Totul Pentru Tineri), pe Polihroniade, expertul în politică externă al Legiunii (care își cîștigase faima dubioasă de a fi un Goebbels al României), pe prințul Cantacuzino (Jr.), pe strălucitul avocat Tell
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
la soarta domnului Traian Boeru după prăbușirea Statului Național Legionar. După ianuarie 1941, Boeru a fost scos pe ascuns din România, împreună cu sute de alți legionari, cu ajutorul naziștilor, dar, la cererea lui Antonescu, aceștia au fost internați în lagărele de concentrare naziste. Ca și alții, după ce România a reușit întoarcerea armelor la 23 August 1944, Traian Boeru a fost scos de la naftalină ca să joace rolul lipsit de glorie al aliaților români ai naziștilor. După război, nefiind criminali de război (fără voia
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
227-240 156 Memorii, vol. VI, p. 333 157 Munteanu, pp. 410, 417 și 443 158 Dinu Giurescu își amintea că Armand Călinescu îl întrebase pe tatăl său în timpul Dictaturii Regale dacă să-l trimită pe Panaitescu într-un lagăr de concentrare. Giurescu l-a sfătuit să nu o facă. Dinu Giurescu își amintea că, atunci cînd au preluat legionarii puterea, tatăl său nu fusese sprijinit de Panaitescu, care devenise rectorul legionar al Universității din București 159 Michelson, art. cit. 160 Ibidem
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
luptaseră Împotriva Aliaților, alături de nemți sau sub comanda lor: armata antisovietică a generalului Andrei Vlasov (compusă din ruși, ucraineni ș.a.), voluntarii din Waffen SS (proveniți din Norvegia, Olanda, Belgia și Franța), personalul auxiliar din armata germană și angajații lagărelor de concentrare (recrutați din Letonia, Ucraina, Croația ș.a.). Toți aveau motive temeinice să fugă de represaliile sovietice. Mai erau apoi femeile și bărbații aduși de naziști să lucreze În Germania, recent repuși În libertate. Recrutați cu milioanele de pe Întreg continentul pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
război una dintre muncitoare, Elena Skriabina: „Nimeni nu se plângea că a fost luat de nemți să lucreze În industria germană. Era singura noastră ocazie să ieșim din Uniunea Sovietică”. Nu toate persoanele strămutate erau la fel de Încântate. Supraviețuitorii lagărelor de concentrare au avut de suferit pentru felurite „crime”, precum opoziția politică sau religioasă Împotriva nazismului ori a fascismului, rezistența armată, atacurile Împotriva soldaților sau a instalațiilor Wehrmachtului (pentru care se dădeau pedepse colective), Încălcări minore ale regimului de ocupație, diverse delicte
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
țările foste inamice (Germania, România, Ungaria, Bulgaria etc.). Această distincție a fost invocată și atunci când s-au stabilit prioritățile de repatriere a refugiaților. Primii trimiși acasă au fost cetățenii țărilor membre ale Organizației Națiunilor Unite care fuseseră În lagăre de concentrare; apoi persoanele strămutate din țări membre ONU (cel mai adesea, foști lucrători În lagărele de muncă forțată); lor le-au urmat persoanele strămutate din Italia și, În cele din urmă, cetățenii statelor foste inamice. Germanii au fost lăsați pe loc
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
etnice au fost ocupate, după plecarea acestora, de localnici; noii proprietari au furat sau au confiscat ustensilele, mobila și hainele rămase. Mai pronunțat În „zona morții” dintre Odessa și Marea Baltică, fenomenul s-a produs peste tot: Întorși din lagărele de concentrare În 1945, supraviețuitorii și-au găsit casele din Praga sau Paris ocupate de indivizi „aciuați” În timpul războiului și care refuzau să plece, revendicând virulent proprietatea. Sute de mii de unguri, polonezi, cehi, olandezi sau francezi au fost astfel, În calitate de beneficiari
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ai Partidului Nazist; când războiul s-a terminat, existau 536.000 de membri cu carnet; 1,2 milioane de austrieci făcuseră parte În timpul războiului din efectivele germane. Austriecii erau chiar prea bine reprezentați În SS și În conducerea lagărelor de concentrare. Viața publică și cultura de elită erau dominate de simpatizanții naziști: 45 din cei 117 membri ai Orchestrei Filarmonice din Viena erau naziști (În timp ce Filarmonica din Berlin număra doar 8 membri de partid din 110 muzicieni). În aceste condiții, Austria
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de reeducare din Întreaga țară. și totuși, efectul educativ al proceselor nu era Întotdeauna garantat. La primele procese, mulți dintre șefii și gardienii lagărelor au scăpat nevătămați. În instanță, avocații lor i-au umilit pe martorii care supraviețuiseră taberelor de concentrare, exploatând În avantajul propriu sistemul juridic anglo-american bazat pe confruntare. Când personalul lagărului Bergen-Belsen a fost judecat În procesul de la Lüneberg (17 septembrie - 17 noiembrie 1945), avocații britanici ai apărării au argumentat cu destul succes că inculpații nu făcuseră decât
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un sfert din populația zonei); până la urmă, majoritatea nu au fost aduși În fața tribunalelor de denazificare create În martie 1946 și conduse de nemți, sub ochiul atent al Aliaților. Civilii germani au fost duși În vizite obligatorii În lagărele de concentrare și puși să privească pelicule ce ilustrau atrocitățile naziste. Profesorii naziști au fost concediați, bibliotecile reaprovizionate, iar proviziile de hârtie au fost atribuite de Aliați unor noi proprietari și editori, cu vederi indiscutabil antinaziste. Chiar și aceste măsuri s-au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
eliberați rapid și au reintrat În viața publică, foarte puțin șifonați. Până În 1952, Fordwerke, divizia germană a companiei americane Ford, și-a reconstituit integral echipa de management superior din anii lui Hitler. Până și judecătorii naziști și medicii lagărelor de concentrare, condamnați sub jurisdicție americană, și-au văzut sentințele reduse sau preschimbate de către Înaltul Comisar american John J. McCloy. Rezultatele sondajelor de opinie din primii ani postbelici confirmă insuccesul eforturilor aliate. În octombrie 1946, când procesul de la Nürnberg a luat sfârșit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
angajați și informatori. Victimele politice ale noului regim comunist (acuzate la grămadă sub eticheta de „criminali naziști”) au fost arestate de polițiști foști naziști, interogate de judecători foști naziști și păzite de gardieni foști naziști În Închisori și tabere de concentrare din era nazistă, preluate În bloc de noile autorități. Ușurința cu care oamenii și instituțiile au trecut de la nazism sau fascism la comunism nu era apanajul exclusiv al Germaniei de Est, unde fenomenul a avut totuși o amploare aparte. În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fost primii suspectați. László Rajk luptase acolo (În calitate de comisar politic al „batalionului Rákosi”), ca și Otto Sling, unul dintre acuzații În procesul Slánský. După victoria lui Franco, mulți veterani din Spania s-au refugiat În Franța, ajungând În lagărele de concentrare locale. De acolo, mulți s-au alăturat Rezistenței franceze, unde au luptat alături de comuniști din Germania și din alte părți care se refugiaseră În Franța. Erau suficient de mulți pentru ca Partidul Comunist Francez să-i organizeze Într-o subsecție de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
greu de ignorat. Pe 12 noiembrie 1949, la patru săptămâni după execuția lui Rajk la Budapesta, David Rousset a publicat În Le Figaro littéraire un apel către supraviețuitorii lagărelor naziste, cerându-le sprijinul În realizarea unei anchete asupra taberelor de concentrare sovietice. Bazându-se chiar pe Codul Muncii Corecționale din URSS, el susținea că acestea nu reprezentau centre de reeducare, așa cum pretindea versiunea oficială, ci un sistem concentraționar subordonat sistemului penal și economiei sovietice. O săptămână mai târziu, din nou În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1923, el a catalogat național-socialismul drept „un apel permanent la porcul din om”, unic În istoria germană pentru succesul cu care „mobiliza fără răgaz prostia omenească”. Arestat În iulie 1933, el și-a petrecut următorii 12 ani În lagăre de concentrare, lucru care i-a afectat sănătatea și i-a scurtat viața. Slăbit și adus de spate, erou și adept neclintit al ideii că Germania avea după război obligația de a-și recunoaște crimele, Kurt Schumacher era nu numai liderul firesc
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
erau lacheii imperiali de la Bonn; victimele erau cei care se opuneau războiului american În Vietnam. În această logică bizară, tabloidul populist Bild Zeitung, care critica acerb politica studenților, era un nou Der Stürmer, studenții erau noii „evrei”, iar lagărele de concentrare naziste - doar o metaforă utilă pentru crimele imperialismului. Un slogan radical inscripționat În 1966 pe zidurile de la Dachau spunea: „Vietnam este Auschwitz-ul Americii”. Stânga extraparlamentară din Germania și-a pierdut astfel rădăcinile antinaziste. Înfuriate de faptul că Partidul Social-Democrat al
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un autoportret: șapte tineri dezbrăcați pe fundalul unui zid - „Maoiști goi În fața unui zid gol”, cum a fost prezentată fotografia În Der Spiegel, În 1967. Accentul pus pe nuditate era menit să amintească imaginile cu corpuri goale, neajutorate, din lagărele de concentrare. Uite, părea să spună: mai Întâi au fost victimele lui Hitler, acum trupurile revoluționarilor maoiști, dezgolite demonstrativ. Dacă germanii se pot uita la corpurile noastre, vor putea Înfrunta și alte adevăruri. „Mesajul” - că promiscuitatea adolescenților va forța generația mai vârstnică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care a supraviețuit „normalizării” ulterioare. După ce au tratat inițial Slovacia catolică și rurală ca pe un teritoriu ostil, autoritățile de partid au ajuns chiar să o favorizeze (vezi capitolul XIII). Rămânerea În urmă a Slovaciei - sau, mai bine zis, absența concentrărilor urbane cu locuitori educați din clasa de mijloc - era acum În avantajul ei. Având mai puține automobile sau televizoare și comunicații mai proaste decât provinciile mai dezvoltate din vest, Slovacia părea mai puțin vulnerabilă la influențele străine decât radicalii și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
publice locale de radio și televiziune. Dacă nemții ar fi avut vreo aplecare către politica identitară pe bază teritorială - dar aici trecutul aparte al Germaniei juca, probabil, un rol inhibitor -, landurile reprezentau un surogat perfect satisfăcător. Separatismul național a atins concentrarea maximă nu În cea mai mare țară europeană, ci În una dintre cele mai mici. Belgia, de mărimea țării Galilor și Întrecută ca densitate a populației doar de Olanda Învecinată, era un stat occidental care amintea, prin schismele sale interne
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu numai În locuri unde existau motive bine Întemeiate pentru aceasta - În Polonia, de exemplu, sau În Austria (care, deși avea o populație de zece ori mai mică decât Germania antebelică, furnizase jumătate din personalul de pază al lagărelor de concentrare). Același lucru s-a Întâmplat În Italia (unde cei mai mulți nu aveau nimic să-și reproșeze) sau În Marea Britanie, unde anii războiului erau altminteri priviți cu mândrie și chiar cu o oarecare nostalgie. Declanșarea bruscă a Războiului Rece a contribuit, desigur
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
urmăreau interesele afaceriste pe scară largă prin ocuparea unor teritorii și declanșarea unor războaie. „Ziua Amintirii”, instituită de Walter Ulbricht În 1950, nu comemora victimele Germaniei, ci 11 milioane de „luptători căzuți În lupta Împotriva fascismului hitlerist”. Fostele lagăre de concentrare de pe teritoriul est-german - În special Buchenwald și Sachsenhausen - au fost transformate În „lagăre speciale de izolare” pentru prizonierii politici. Mult mai târziu, după ce Buchenwald fusese transformat Într-un complex memorial, ghidul vizitatorului afirma că scopurile declarate ale „fascismului german” au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Egon 562-563, 575 Kriușkov, Vladimir 598 Krivine, Alain 380 Kucima, Leonid 626, 628 Kula, Witold 734 Kun, Béla 372 Kundera, Milan 403, 525, 657 Kuroñ, Jacek 398, 401, 522, 685 L Lacan, Jacques 440, 442 Lafontaine, Oskar 560 lagăre de concentrare 32; prizonieri 27; supraviețuitori 34, 37; vizitarea Î de către cetățenii germani 65 Laker, Freddie 317 Lambrakis, Grigoris 465 Lang, Jack 703, 718 Lange, Anders 447 Langer, Oskar 184 Lanzmann, Claude 739, 745 Lasky, Melvin 194 Laurent, Jacques 205 Laval, Pierre
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
într-un eseu demonstrativ despre sacrificiu. Alte proze utilizează formule complet stranii, cum se întâmplă în Ultimul apel, unde sunt consemnate sincopat, haotic și dezlânat stilistic, ca într-un proces-verbal al unui autist, vorbele unor deținuți dintr-un lagăr de concentrare, pentru ca în cele din urmă și acest text să se revendice ca discurs al unui personaj desprins din panoplia absurdului. Următoarele culegeri de proză scurtă, Gușterii și patru pipe (1970) și Ceasul viu (1973), par a fi rezultatul unei crize
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288981_a_290310]