3,105 matches
-
mările, să-și spargă valurile de inima omenească! Lași Paradisul pentru rahitici când rătăcești pe malurile mării. Căci el este o mare fără demonie. Icoana raiului nu m-a urmărit decât în momentele acelea periculoase în care ți se topesc încheieturile și ți se moaie oasele, într-o supremă slăbiciune, într-o maximă deficiență. Imaginea cea mai pură pe care o alcătuiește mintea este emanația unei vitalități vacante. Nicăieri mai mult ca la mare nu ești înclinat a socoti lumea o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a se-nvîrti și pietrele morii se-nvîrteau durduind și măcinîndu-se pe ele însele. Vuietul cel cumplit al pietrelor goale, vâjâitorul zgomot a roților, ce făceau să spumege apa ce le mișca, moara, ce începuse a se legăna și trosni în toate încheieturile, întreceau țipetele cele slabe și înfundate a celor legați. Vro câțiva voinici se suiră pe acoperământul morii și începură a da cu topoarele în el, zvârlind bucățile de șindrili tură în ap [ă ], în care s-acufundau ș-apoi, ieșind
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
normă” pînă la limitele unei „tabuizări” a obiectului - prin procedee uneori facile, simili-alegorice, de tip catahretic („cutia gîndului se ascunde În tufișurile creierului / hăitașii destinului o alungă”, „maxilarele cerului s-au Încleștat În aluatul luminii”, „șarpele oboselii urcă pe scările Încheieturilor”, „bucla cometelor trece peste fruntea lacului”, „arcul vinelor se Încoardă și zbîrnîie spre inimă săgeata sîngelui”, „ În gîtlejul zărilor vinul amurgului gîlgîie”, „Înșiră pe ața plînsului metaniile ochiului” etc. etc.). „FRANCISCANISM” LIRIC Poemele adunate În același an cu Brățara nopților
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
urmare a deplasării unui fotoliu, ei bănuiesc că, într-un fel sau altul, mediumul se contorsionează pentru a împinge fotoliul sau îi lovește pe unii dintre ei din spatele mesei. În ședințele următoare, ei pun mediumului benzi fluorescente în jurul gleznelor, al încheieturilor, la cravată etc. Dar, de atunci, „nici un fenomen, de orice natură, nu s-a mai produs...”. În continuare, mediumul a reprogramat celelalte ședințe pentru o dată nedeterminată, sub pretextul unei dureri de dinți, apoi al unei călătorii. „Așadar, experimentul era concludent
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
lui spre a înfrunta greutățile și nedumeririle. Încercă să se apuce de lucru la ora aceea nu se mai pomenise s-o facă, cu excepția ajunului Paștelui sau Crăciunului, la lumina flăcărilor din vatră; emoțiile îl răvășeau și odată ajunse la încheieturi, mâna executa o comandă nepotrivită. Renunță, își găsi un colț în fața vetrei, mai puse o buturugă pe foc, suflă în tăciuni. Caterina nu-l scăpa din ochi. Îi adusese bucate să mănânce, dar acestea rămăseseră neatinse și se răciseră, în
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
câine hoinar. Te rugasem să te odihnești, să întrerupi truda măcar câteva ore pe zi; mi s-a spus că te vaieți în somn. Ai nevoie cumva de un spițer? E vorba de sciatica mea, de-aia mă vaiet, iar încheieturile nu prea sunt în regulă și nu mă mai ascultă. Ar trebui să mă mișc oleacă, să-mi dezmorțesc oasele, dar n-o să fac asta înainte de a duce la bun sfârșit proiectele cele mai urgente: la mânăstire nu-mi vor
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
în realizarea acestui vis, ci aștepta fără măcar să știe ce. Era mai bine însă atunci când căldura pătrundea puțin și în bezna celulei, încălzindu-l, sciatica nu-i dăduse nicicând pace și reumatismele deveniseră tot mai nesuferite, provocându-i dureri la încheieturi, dându-i impresia că are oasele putrede. "Viața unui deținut" se gândea "ce diferită e de cea a unui om liber; acesta nu știe ce-nseamnă să se bucure de cele mai mărunte lucruri, de cele mai nedeslușite rumori, nu
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
acesta de pierzanie. Vindecările lui Tommaso nu se limitau doar la durerea de cap: o femeie fusese vindecată de o gută ce nu-i dădea pace de zece ani, un bărbat își recăpătase vederea, un marinar își rezolvase problemele de la încheieturi frecându-se cu niște ierburi, și mulți alții scăpaseră de dureri de stomac, de colici renale, de sterilitate. Autoritățile continuau să se prefacă că nu văd și că nu-și dau seama de ceea ce avea loc în temniță; cazurile de
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
făcând din ea un fel de cunună. Alese niște cuie mărișoare, le înfipse în ochiurile împletiturii și strânse bine, ca să păstreze puterea de a înțepa toate deodată. Apoi luă în spinare scara lungă, folosită la ștersul pânzelor de păianjen de la încheieturile zidurilor, și se apropie de statuie. Rezemă scara de șa. Așteptă, de parcă voia să vadă dacă nu cumva calul o să se tragă îndărăt. Călărețul rămase netulburat, privind înainte, încotro arăta brațul lui și, de altfel, tot încotro zburase și corbul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să curgă, umed, în broboane, pe fruntea lui Petrache. Atunci își aminti, se aplecă și luă de pe vârful scării cununa de sârmă. O mai rotunji, încercă, unul câte unul, cuiele, să vadă dacă sunt bine strânse. Apoi se întinse până ce încheieturile îi plesniră și o potrivi pe creștetul cavalerului. Coborî cu băgare de seamă, puse scara la locul ei și făcu ordine în lădița cu scule. Își luă, apoi, mopul și găleata umplută de cu seară. Începu să frece lespezile cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
prea bolnavă ca să ne decupeze corpurile. Ca un val care abia dacă îți ajunge până la tălpi. De aceea trupurile noastre nu aveau umbră. Era o lume fără umbre, noi înșine eram propriile umbre. Trupurile creșteau și descreșteau în locul umbrelor noastre. Încheieturile ne trosneau, fălcile se căscau, obrajii se scobeau, alungindu-se. Altă dată, creștetele se turteau, oasele apăsau la încheieturi, tălpile se lățeau, ca la melci, scurtându-ne. Imaginează-ți un veșnic pat al lui Procust pentru măsura căruia eram mereu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
noastre nu aveau umbră. Era o lume fără umbre, noi înșine eram propriile umbre. Trupurile creșteau și descreșteau în locul umbrelor noastre. Încheieturile ne trosneau, fălcile se căscau, obrajii se scobeau, alungindu-se. Altă dată, creștetele se turteau, oasele apăsau la încheieturi, tălpile se lățeau, ca la melci, scurtându-ne. Imaginează-ți un veșnic pat al lui Procust pentru măsura căruia eram mereu, într-un fel sau altul, nepotriviți. Mi-era dor de umbră mai mult decât de o femeie. Ședeam cu fața la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dintr-odată, nu l-am mai auzit. El continua să curgă, fără îndoială, ca o apă freatică, dar mă obișnuisem. Așa cum mă obișnuisem cu mâncarea sleită, cu bătăile în miez de noapte ori cu jegul care mi se scorojea pe la încheieturi. Ai fi zis că, nemaiauzind zgomotul în care mă scufundam ca într-un aluat otrăvit, puteam simți, în sfârșit, liniștea. Or, nu era deloc așa. Acolo unde se întâlneau simțurile mele, prea tăbăcite ca să-și păstreze sensibilitatea de odinioară, așadar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
tu... Tresăreai : Eu ? Care eu ? Scriau cu meticulozitate toate astea. Trebuia să semnezi. Nu mai știai cum, îți puneau în față o declarație mai veche și copiai, cu degetele tremurând, niște șiruri din care nu înțelegeai nimic. Îți așezau sub încheietură o coală pentru ca rănile de sub cătușe să nu păteze, rănile ar fi putut dovedi că totul e o aiureală, sângele are o identitate care nu se poate șterge, glasul sângelui nu se aude decât de la sânge la sânge ; or, sângele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
atât de cumplită, încât, nemaiștiind dacă e mort sau viu, întemnițatul uita să se mai sinucidă. Au fost și alții care au încercat să se omoare fără nimic la îndemână. Dacă îți ții mâinile ascunse, după ce îți sfâșii cu dinții încheieturile, poți să sângerezi până mori, scrijelind din când în când, ca nu cumva sângele să se închege peste rană. Numai că aceia care au făcut-o au fost siliți, ca toți ceilalți, să-și țină apoi brațele la vedere și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ceea ce auzi fu sunetul spart al Vocii care râdea. — Cine ești ? îngăimă. — Nu sunt, răspunse Vocea. Nici tu nu mai ești... Glasul era nefiresc, meșteșugit, precum al păpușarului din spatele scenei. Bătrânul încercă să se ridice, dar picioarele nu-l ascultau, încheietura păpușarului rămânea imobilă. — Numele ! ceru Vocea. — Nu... gemu bătrânul, astupându-și urechile cu palmele. — Numele ! repetă Vocea cu un calm neîndurător. Și prenumele ! Zadarnic își astupase urechile, căci, de data asta, lumina era cea care vorbea, pâlpâind în ritmul silabelor
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Întâi de toate, poșeta, pe care am întâlnit-o adesea și ne-a ajutat să înțelegem câte ceva în plus. E o poșetă neagră, din piele moale, poate fi ținută de baretele scurte și legănată în timpul mersului, poate atârna cochet, la încheietura cotului, dacă mâna cealaltă ar prinde brațul unui bărbat, sau, folosind breteaua cea lungă, ar putea fi pusă pe umăr. Poșeta e legată de stările de luciditate. Atunci când femeia e stăpână pe sine, poșeta stă cât se poate de aproape
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu pas măsurat și fruntea ridicată de parcă adulmeca aerul pâclos. Cu o mână ținea măciulia bastonului cu care își vestea pașii, lovind în caldarâm, cu cealaltă trăgea de frânghia căruțului. În urma orbului venea așadar trupul lui Coltuc, lipsit de alte încheieturi decât a gâtului, pe care-l răsucea, privind speriat într-o parte și în alta. Iar în urmă, Ologu, înfigându-și talpa în caldarâm, pentru a trage cârjele după el și din nou trupul care se legăna proptit în cârje
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
deasupra lui un clopot uriaș în care lovea, din răsputeri, cu barosul. Apele care îl acopereau ca o plapumă se retraseră, i se făcu frig la umeri și la poale, iar locurile unde ar fi trebuit să i se articuleze încheieturile îl ardeau. Mâna uriașă continua să-l strângă de gât. — Cine te-a adus aici, mă ? Coltuc încercă să scoată o vorbă, dar prin menghina degetelor celuilalt nu ieși niciun sunet. — Îl aduce soru-sa dimineața, răspunse Ologu, văzând cum flăcăul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
apoi apa se uscă dintr-odată, foșnea ca un așternut, până ce deveni tăioasă. Lumea lui se zgâlțâia din temelii, cineva o lovea, pereții, deschiși până atunci și primitori ca două palme lipite căuș, se îngustară, strângându-l ca niște chingi. Încheieturile îl ardeau, striga și gura parcă i se umplea de nisip. Când loviturile conteniră, lumea se înmuie iarăși, dar nu mai era apa limpede și hrănitoare, ci una tulbure, cu vinișoare sângerii, străduindu-se să oblojească ceea ce fusese vătămat pentru
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
știe că vocea lui nu e a lui, ci cea de demult, care tulburase apele hrănitoare, și că pe umeri poartă un alt cap, care nici nu are nevoie de trăsături pentru a fi înspăimântător. Și, mai ales, lovind peste încheieturile flăcăului, cu plesnituri surde și îndesate, chircindu-i dureros trupul din trup, Golea avea, cu siguranță, dreptate, răcnind furios în fața tolbei răsturnate din care nu se rostogoli decât un colț de pâine uscată : — De nimic nu e bun ! Niciun sfanț
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
obraz și buzele care începuseră din nou, de neliniște, să sângereze. — Unde e tolba ? întrebă. Melania tresări, la asta nu se gândise. — Mi-au furat-o, zise încet Coltuc. Pereții camerei se strânseseră în jurul lui, abia scosese vorbele acelea gâtuite. Încheieturile neterminate începură să-l doară, sângele bătea în venele înnodate. Dintre toate, sângele era singurul care încă nu se împăcase cu ideea că trebuie să se mulțumească doar cu umeri înfundați și șolduri retezate. Sub cojile uscate, sângele lui Coltuc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
drum treceau alaiuri de oameni care priveau, dar nu mai erau oameni-animale, oameni- păsări sau oameni-flori, nu mai aveau chip, deși, într-un fel, toți purtau chipul lui. Ea îi întinse portocala, Coltuc se simți stânjenit, arătând cu ochii spre încheieturile lui neterminate, uitase însă că trecuse dincolo de granița lucrurilor pe care măsurătorile le deosebesc, acolo nu mai existau nici mâini, nici picioare, ci numai ritmuri și energii. De aceea, chipul palid râse de stânjeneala lui și îi aruncă portocala care
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se întoarcă“, bâiguiseră unii, înainte ca ușile să se închidă, băgând de seamă cu groază că, deși aceia plecaseră, umbrele lor rămăseseră, ca niște frontiere întunecate. Întinderea aceea de trupuri, unele prăvălite și gemând, altele încercând să se sprijine pe încheieturile mai puțin vătămate, altele lipindu-se de perete, de parcă ar fi căutat adăpost, arăta cenușie. Marginile colcăiau, dar întregul era nemișcat. Nu era nevoie de zăbrele, căci nu aveau unde fugi, spaima era și aici, și acolo. Iar gratiile creșteau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
văzu că degetele sunt prea multe ca să fie toate ale ei înțelese că era îngropată de vie. Dar nu aruncaseră peste ea cu țărână, ci cu alte trupuri. Unele atârnau greu și aveau membrele înțepenite. Altele aveau, ca și ea, încheieturile amorțite, dar moi și pe lângă ele își putea face loc. Oriunde se întorcea dădea peste piepturi, mâini și picioare, capete răsucite în unghiuri nefirești, ochi care, fără să le vină să creadă, rămăseseră să privească înapoi. Se propti să se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]