KorAP: Find »[drukola/base=închis & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...71 72 73 ...1189 >

29,704 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

caute. Domnul Săteanu? Soțul meu nu a venit acasă la prînz. Mihai mulțumește, spune un "sărut mîinile!" mai leșinat ca de obicei și închide. Își lasă fruntea pe brațele puse unul peste altul pe birou, să poată sta cu ochii închiși, să se gîndească la altceva, s-o alunge din gînd pe Maria Săteanu, reîntorcîndu-se mereu la întrebarea dacă face bine continuînd să mai întrețină relațiile actuale cu Doina. Nici măcar n-a încercat s-o sărute. De ce să înrădăcineze în fată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de peron și șoferii încearcă din răsputeri să facă față asalturilor, de cele mai multe ori strîngînd din umeri, arătînd cu privirea spre viscolul ce se repede în furie pe sub streașina clădirii. Cele cîteva curse, trase la peron, stau nemișcate, cu ușile închise, cu ferestrele acoperite deja de zăpadă. Un grup de muncitori, sosiți în grabă, întreabă de cursa lor. Așteptați, așteptați! vine răspunsul. Dar cursa rapidă, vine la timp? Mai e un sfert de oră, ce dracu'! răspunde nervos dispecerul. Mihai Vlădeanu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
că nu s-au sacrificat de pomană. Da, poate vin îngînă Mihai, să-i facă pe plac lui Săteanu dacă sora mea rămîne să aibă grijă de casă... Sora ta... Ce trec anii, ce trec !... surîde Săteanu cu ochii aproape închiși, lovind cu verigheta în sticla de whisky, acompaniindu-se. Veneam de la secerat și treceam pe la pîrîu; sora ta păzea vițelul și cei cîțiva miei; stătea rezemată de răchită și învăța, nu reușise la liceu. N-o primise corectează Mihai -, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
greu de lamele a două tractoare. La autogară, pustiu. Cele două curse de la peron și cursa prinsă în mijlocul platformei stau acoperite de zăpadă. În unele încăperi încep să se aprindă luminile. Sala de așteptare e goală iar ghișeele pentru bilete, închise. În spatele geamurilor de sticlă mată, două casierițe, singurele care au putut răzbate, stau lîngă calorifer și șușotesc. Vlad taie în două troianul din curte, înotînd pe alocuri pînă la piept și pătrunde în biroul șefului de autogară, întrebînd de cursa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
s-a oprit un bărbat înalt, cu o figură plăcută, frunte lată, ce tinde să se lățească și mai mult pe măsură ce părul îi cade, grizonat la tîmple, îmbrăcat elegant într-un palton ce-i vine turnat, în costum de culoare închisă, contrastînd cu cămașa albă și cravata colorată. Bună ziua, domnule Muraru! răspunde Mihai, mascîndu-și nedumerirea, schițînd un gest de ridicare, în timp ce întinde palma spre unul din scaunele libere. Dom' Vlădeanu, începe Muraru, făcînd semn că nu stă, mulțumind printr-un gest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
rîs ironic, plin de satisfacție. Mă duc alături să dau un telefon spune Radu ieșind. Sigur-sigur! rîde Runca, aplecat peste coala albă, pe care notează schema de tratament. Sărutări de mîini din partea mea adaugă cu glas tare cînd aude ușa închisă. Ce chestie! bombăne de unul singur. A avut zile, asta-i. Să nu mi-o scapi din mînă, frumoaso, că-ți tai părul ăsta superb, în care mi-aș pierde sărutarea ca-ntr-un iad al visurilor mele erotice, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Ăsta nu-i sănătos arată în urma lui țăranul, care se întoarce cu un alt braț cu lemne, dar nimeni nu-i răspunde. Studenta leagănă în brațe de zor unul din copii, care se uită la ea cu ochi obosiți, aproape închiși, încercînd uneori să deschidă gura, să spună ceva, dar tace, amețit de legănat și de șușotitul fetei. Celălalt băiat stă în brațele tatălui, atent la ce se întîmplă cu fratele său, apoi, cînd înțelege, lasă capul pe pieptul tatălui, începe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
creioanelor ascuțite. Astea-s țigările tale preferate? întreabă Maria, arătînd creioanele de pe masă. Te rog, deși mi se pare că nu obișnuiești întinde ea spre Mihai un pachet roșu, "More", din care ies cîteva țigări subțiri, lungi, de un cafeniu închis. Curaj! Sînt mai bune, mai rare și mai scumpe decît "Kent"-ul. Mihai întinde mîna după niște cărți, scoate o cutie cu chibrituri, aprinde unul, dar, văzînd în mîna Mariei bricheta aurită, vrea să-l stingă. Femeia face semn să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
venit aici?" se întreabă iarăși Mihai, sorbind vodca, aruncînd, ca din întîmplare, privirea spre Maria: o vede stînd liniștită în fotoliu, total relaxată, cu gura încă plină de vodcă, pentru a-i savura, dureros, tăria, în vreme ce ochii ei mari, aproape închiși, conturează două linii lungi, negre, sub sprîncenele arcuite calm. Mai gîndește-te, spune ea, preocupată de țigara scoasă din pachet nu-i indicat să-l înfurii pe soțul meu după ce a făcut atîta pregătire, ba are și invitați... De ce? Cum de ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
sentimentul de durere așternut pe chip. Și nu vrei să-mi spui, totuși, cine-i? Ochii ei, reci, capătă o lucire palidă: rugă născută din durere. Doamne, în ce balamuc am intrat! exclamă Mihai încet, clătinînd din cap, cu ochii închiși. Te-ascult, Mihai. Îți promit că nu va mai afla nimeni! se aude vocea Mariei, plină de rugă. Nu știu, te rog să... începe să se vaite Mihai, dar rămîne perplex cînd vede sub nasul său un teanc de sute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
i se făcuse, în ciuda faptului că mama ei încerca să-i explice că, la urma urmei, vorba lui, ce-i inuman în asta? Din ziua a patra însă, văzînd că el nu vine, iar porțile facultății continuau să-i stea închise, începură amîndouă să fie tot mai neliniștite. Seara tîrziu, în fața ceștii de ceai și a feliei de pîine neagră, veche, începură să murmure în urma vreunui oftat, parcă și-ar fi continuat gîndurile: "Nu-i rău..." Cam necioplit, ca orice țăran

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
o legătură, dar de aici și pînă la a sta în patul ei tot timpul, uitînd de mine și de copil, e cale lungă și, dacă ai făcut-o, acolo să stai!" Telefonul sună prelung, în gol. "Sigur! Țin telefonul închis, să nu fie deranjați; domnul este iritat de cel mai mic zgomot... Ce proastă că ieri, cînd am ajuns acasă, nu m-am dus să scot banii, să deschid proces de divorț!..." Din drumul ei prin încăpere, se oprește, întinde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
dojana. Da, răspunde Mihai, tot mai prins în joc -, dar un tîmpit care are șansa de-a fi protejatul sufletesc al dumneavoastră, doamnă... Drept răspuns, cînd crede că discuția s-a încins mai tare, Mihai aude sunetul sec al telefonului închis, în urma căruia apare tonul. Rămîne clipe în șir cu privirea în gol, apoi, înfuriindu-se, dă telefon secretarei de la Dezvoltare și o roagă să-i întocmească notă de transfer intern, la cerere, pentru Cooperări, zicînd că o semnează mai tîrziu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244

examinez cum se cuvine tovarășul de drum, creatorul alcoolicei Carol și al soțului ei bețiv. Era un tip îndesat, iar mâinile sale mici alcătuiau un soi de cupă cărnoasă, perfect asortată cu adâncitura de flanelă din poala sa. Părul șaten închis se ridica pentru a forma două aripi ca de pasăre, ale căror vârfuri coborau spre urechile mici și rozalii. Avea fața ca un cașcaval brăzdat de-o furculiță, fața unui om care îmbătrânise fără să fi făcut prea mult sport

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
observase pata mai târziu, când făcuse curățenie. Nici o problemă, pentru că la fel s-a întâmplat și cu echipa operativă (doi detectivi decrepiți și un expert legist) de la secția de poliție din Fortune Green, mai târziu. Harșt, șuieră lama în aerul închis al compartimentului, harșt și iar harșt! Profesorul se pregătea să dirijeze finalul. Nimeni nu este responsabil pentru ce se petrece în mintea altuia, nu-i așa, jidane? Au, vorbesc cam pe șleau acum, nu ți se pare? Ți-am spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
știu io. Sssst! E un sfânt, chiar așa! Mintea sfântului era bântuită de himere pe când se îndrepta spre centrul orașului. Imagini ale însoțirii dintre organ și strivitorul de organe în cele mai fantastice și frenetice combinații. Numai că în aerul închis al arhivelor se despovărase puțin de ele. Ochiul minții fusese înlocuit de ochiul aruncat peste rânduri în timp ce Alan frunzărea pagină cu pagină Jurnalul fiziologiei anormale. Tonurile pale și, mai rău, planșele distorsionate cromatic ilustrau aspecte dintre cele mai fantastice ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
rușine pentru simplul fapt că ați îndrăznit să întrebați. În definitiv, unele lucruri sunt sacre. Unele lucruri nu trebuie despărțite și cercetate astfel. Dar trebuie spus că experiența fusese răvășitoare. Bull se simțea violat, tradus, sedus, fermecat, subjugat, prins și închis. Simțea că abilitatea de a acționa îi fusese amputată pe cale chirurgicală. Simțea, pentru prima dată în viață, că este un fel de mecanism cu scop, care trudește pe scena vieții și care fusese defectat de un val de căldură transcendentă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776

construite în forme pătrate, rotunde, ovale sau octogonale, cu un profil elegant. Locuințele populației din provincia Fujian sunt tip castel. Fiecare este alcătuită din mai multe case independente, construite din pământ, pietriș, nisip și plăci de lemn. Construcțiile sunt solide, închise, bine apărate și au un pronunțat caracter religios. În incinta lor, există un puț și un hambar pentru cereale. Astfel, dacă au loc războaie sau furturi, poarta locuinței se închide automat, devenind un complex independent și putând asigura autoaprovizionarea cu

[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
cristalizată", pentru că poartă amprenta civilizației umane. Arhitectura chineză veche se baza pe construcțiile din lemn. Aceasta a început să prindă contur în secolul al II-lea î.e.n., pentru ca la mijlocul secolului al XIX-lea să devină un stil arhitectural independent și închis. Arta arhitecturală chineză, cu valorile sale estetice și artistice deosebite, se caracterizează printr-un stil original și distinct, o istorie lungă și o largă răspândire în lume. Datorită teritoriului vast și condițiilor geografice diferite, materialele de construcții și structurile arhitecturale

[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
maestrul a rostit o parolă. Wang a repetat parola, maestrul a ridicat un deget și i-a spus să intre în perete. Cu picioarele tremurând, Wang nu îndrăznea să facă acest lucru. Maestrul a strigat: "Încearcă și înaintează cu ochii închiși!" Și-a făcut curaj, a intrat în perete și a ajuns în partea cealaltă a acestuia. Bucuros și mulțumit, Wang și-a luat rămas bun de la maestrul care l-a sfătuit: "După ce te întorci acasă, trebuie să fii cinstit și

[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
diferă datorită modelului, tehnicii de desenare și de smălțuire, tipului de cuptor de ars și, bineînțeles, măiestriei meșteșugarului. Cele mai timpurii porțelanuri cu pești erau foarte minuțios realizate, mai ales solzii peștelui desenați în formă de plasă, de culoare roșu închis. Cu timpul, imaginile peștilor au început să fie desenate într-o manieră mai îndrăzneață, solzii nemaifiind desenați în formă tradițională, ci într-un stil pronunțat expresionist. În China antică, pernele de ceramică și porțelan erau obiecte mult folosite pentru dormit

[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367

să îi apere de fandacsie. De politică ne ocupăm noi, tovarășii cu munci de răspundere, matale mergeți la locul de muncă. Toată viața, dl Iliescu a fost un politician - o vreme disident - de cabinet, de coridor, de ședință cu ușile închise. Acolo crede domnia sa că se rezolvă problemele, după care masele trebuie conduse spre ce hotărăște Partidul că-i bine pentru ele. Paradoxul e că tot dl Iliescu este cel care îndeamnă PSD-ul să se reapropie de oameni, vorbește de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307

sau altul, trebuie să rămâi mult timp așa (să ștergi cu răbdare până și amintirea blocului din față, a caietului și a pixului cu care se vor scrie toate astea acum), ca să-ți apară din nou Coșuță. Doar cu ochii închiși îl poți vedea pe el din nou, nu pe scăunelul unde l-a trimis tovarășa, ci cocoțat pe ceea ce noi numeam atunci cazemată (un garaj de beton, lăsat de izbeliște), bălăngănindu-și picioarele în gol și privindu-mă mustrător pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
împlinisem cinci ani și jumătate. Cristos se întorsese de la țară Cristi. Era un țăran prost care nu-și mai amintea nimic (ca și cum înserările acelea erau doar niște vise de-ale mele, o poezie halucinantă de copil fricos, încremenit cu ochii închiși, refuzând strada). A încercat să mă dribleze, să-mi strecoare mingea printre picioare. Era o fentă previzibilă, mingea a sărit din piciorul meu, aut. Pui la cap, la cap, striga Cristos, se agita, mișca brațele. A fost apoi henț, Migu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
mârțâia întruna: Mamaieee! Mamaieee! Ah, și ar mai fi ceva care-mi trezește suspiciuni... Dac-ar fi găsit o singură bomboană cubaneză când se târa de la un pom la altul, roșie, galbenă, culoarea nu contează, aș crede totul cu ochii închiși, dar așa, când a găsit două bomboane, de ce nu mi-a păstrat și mie una? Nu e ciudat? Ca să fie limpede cum stau lucrurile, eu sunt Filip, adică tipul cu geanta pe umăr, despre care frati-miu susține c-aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]