1,922 matches
-
V. A. Urechia, acuzat că piesa prezintată la 1872 Teatrului Național din capitală, sub titlul "Porcarul și Măria Sa Vodă", e luată de-a dreptul din Lope de Vega Carpio. Ca și marele Caragiale, pe care micul și uitatul Caion îl încolțise într-un timp cu pretenția că ar fi descoperit în literatura slavă sursa de inspirație a Năpastei... Problema aceasta a plagiatului e de altfel extrem de delicată. Mai toate comediile și vodevilurile lui Alecsandri sunt luate din Labiche sau alți autori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
și în spiritul lui, mă făcea să nu-i pot accepta nici conținutul nici forma. Articolul a plecat dar fără semnătură. * Câteva zile mai târziu, la Iași, pe stradă, "ce-ai pățit?" mă întreabă ironic un cunoscut. "De ce l-ai încolțit așa pe Marghiloman?" Am bănuit îndată cam la ce se raportau întrebările acestea și cercetând puțin mai târziu la redacție, iată ce am aflat. Cunoscându-mi scrisul, redactorul care a primit în dimineața aceea articolul, expediat din drum, nu și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Tiresias; și cîtă murdărie Încape sub cerul albastru și nepăsător unde zeii se joacă de-a destinul... și cîtă frumusețe de care mîinile mele nu se mai pot apropia... Mă acoperă un mîl tulbure și poate undeva sub el vor Încolți semințele liniștii, ca să mă pot gîndi În voie la sfinx. PÎnă atunci, voi lua mereu amintirile de la capăt. Și mă simt liber pentru că sînt În stare să repet că toate aceste lucruri Îmi aparțin. M-aș putea răzbuna strigînd: Veți
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
cerul îi părea acoperit în flori de liliac iar pământul în crini albi cu mirosul unui parfum de calitate și cu gustul perfect al unei ciocolate preferate. Câte lacrimi se scuturaseră din ochii ei verzi până când mugurii tainici de dorințe încolțiseră și se împliniseră într-un triumf vesel ca un cânt? Ca un vis urât rămăsee ce fusese greu în urma ei, iar acum ducea o viață ca o floare la ureche. Dar oare, va uita vreodată labirintul prin care umblase? Va
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
chestiune care ține și de bunul simț. Abia ne-am cunoscut și gata, ne și agățăm unul de gâtul celuilalt. - N-am prejudecăți. Și n-am nevoie de anumite reguli. Vreau doar să fim noi doi împreună. Înțelegi? Pe măsură ce ideea încolțea, aerul din încăpere se umplea cu tăcerea unui loc de rugăciune. Urechile, creierul și ochii parcă încetaseră să mai funcționeze pentru Julia. Oare ce să fac? se întrebă ea în taină. - Nu. Nu vreau să îi dau un răspuns așa
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
curent cu cinematograful epocii respective dejà-vu-uri formale : liftul care urcă și coboară în anumite răstimpuri ale poveștii, ca un laitmotiv vizual, este un împrumut direct din Hiroshima mon amour ; finalul pe malul mării, în care tânărul urmărit de Siguranță este încolțit de agenții acesteia ca-ntr-un huis clos fără speranță, este o trimitere clară la finalul din Les 400 coups... . Cert este că, până la venirea pe lume a lui Cristi Puiu și a filmului său de debut (Marfa și banii
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
Antipa s-ar putea arăta oricând în spatele meu și m-ar putea îmbrânci fără veste în adâncurile unde aud un vuiet nedeslușit. El ar putea spune că a făcut-o din nebăgare de seamă. Atunci când m-am hotărât, cănd sămânță încolțea în capul meu, Antipa a aparut lângă mine, era mai viu că niciodată, se uită cruciș, urât, nu-mi aminteam că înainte să fi privit vreodată așa. Rânjea, spun bine, gura lui era o tăietură adâncă, nu i se vedeau
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
lucru normal, sau pentru patruzeci de ore de funcționare cu debit minim, să nu fim obligați să oprim vreo secție... "Zece-douăsprezece ore de lucru normal!", rețin eu, străpuns de un fior plăcut, senzație ce-o am de obicei cînd îmi încolțește în minte rezolvarea artistică a vreunui personaj dintr-o lucrare literară. Bărbatul blond s-a uitat o clipă spre Brîndușa, apoi și-a mutat din nou privirea asupra mea. Luați loc, îmi spune, arătînd cu stiloul spre mine. Mă retrag
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
halucinată. Scrisorile tale fac oficiul morfinei; trăiesc prin piqure-a noutăților: cum se învechesc - deși pentru mine sunt prinse cu rădăcini în făptura mea -, mă uit bolnăvicios la cutia de scrisori, mă mohorăsc și mă uit pe sub sprâncene, ca o fiară încolțită; vine alta cu noutăți noui, de 8 zile, retrospectiv, spun: „acum o săptămână era la Christiane, nu e mult, numai 8 zile“... Mă consolez, mă îmbărbătez și fetițele pot atunci să vadă o ființă vie, curajoasă, care stă 5 ore
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
reducere la tăcere a cîrtitorilor. </citation> (41) <citation author=”Mihai Drăgan” loc="Iași" data =”11 aprilie 1969”> Dragă Costică, În seara aceasta, venind acasă, agitat, ros de îndoieli și presimțiri tulburi, găsesc în cutie epistola ta. O vagă speranță a încolțit în mine, dar vestea privitoare la carte m-a descumpănit mult mai tare decît îmi închipuiam . Presimțirea, pe care o înlocuiam cu iluzia vană, perfect conștient de inutilitatea jocului, s-a transformat acum în certitudine. Bănuiesc la mijloc mîini necurate
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
întâlnească pe Neculai să vadă ce hotărâri iau după ce fusese certată de mama lui. Numai de n-ar afla taică-su și mumă-sa și nici Ghiță despre isprăvile ei, apoi își rândui în minte ițele unui plan ce-i încolțise mai demult în cap. Aflase de la soră-sa, Ileana, că fratele lor, Costache „didilavale” vânduse cei doi juncani frumoși și că gândește să cumpere un lot de pământ de pe dealul Teilor, de la Dohotaru. A aflat tot de la Ileana, că notarul
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
mare dragoste. Iată-mă-s gata să conviețuiesc în umbra acestei iubiri mistuitoare pe care uneori o imaginez devorându-te, și câteodată mă tem să nu o fi pierdut. O floare este floare câtă vreme își trăiește condiția de floare, încolțește, înmugurește, înflorește. Când i se alătură omul - chiar din dorința egoistă de a-și înfrumuseța mediul înconjurător, floarea mai rezistă atât cât a reușit să-și păstreze din seva pământului din care a fost smulsă. Apoi se ofilește. Și omul
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
s-a îmbunătățit radical, îmi amintesc mereu cu nostalgie de vremurile acelea și degeaba caut prin restaurante și prăvălii "Benedictina", "Lichior Indian" și șerbet de vanilie. Au dispărut odată cu tinerețea! Deși a fost și ceva "la prima vedere", sămânța a încolțit, a dat flori și roade în timp, noi lăsând-o să crească în voie, slobodă, sălbatecă, sănătoasă și luminoasă. Ne-am întâlnit și ne-am despărțit de mai multe ori, fără să ne certăm, fără scene, fără adio, parcă știind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
de tablouri, tapiserii, cărți, discuri muzicale etc. Cred că în mintea "Excelențelor", care, cu rare excepții, se simțeau în București și în România într-o prelungită vacanță exotică, penitență totuși necesară înaintea unui post la Londra, Paris, Roma sau Madrid, încolțise ideea că dacă le-am dat vila trebuia s-o și decorăm cu piesele necesare aduse prin ambasadele noastre, lor revenindu-le sarcina doar de a tăia panglica și a ciocni cupa de șampanie. Am fost mai explicit și le-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
se temea de riscuri - zburase peste Atlantic de unul singur, pilotându-și propriul avion relaxat și calm -, totuși, de câte ori intra pe scenă În Figaro, avea un trac de nedescris. Era În special panicat să nu-și uite textul atunci când Îl Încolțeau Cherubino, ca un spiriduș pe patine cu rotile, Împreună cu Figaro și acoliții lui, alunecând și patinând și ei din toate direcțiile ca să-l prindă pe picior greșit În turbionul acțiunii „zilei nebune“. Dar ce mândru era În clipa când trebuia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Dar... dar singuri!... Singuri!... Am făcut ce-am putut!... Pace ție, spune Daniil cu blândețe. Dar, Ștefan, obsedat, nu-l vede, nu-l aude. De trei zile și trei nopți rătăcesc nebun, bat munții, îmi zdrobesc genunchii pe stânci, gonesc încolțit de gânduri! Mă dau de ceasul morții! Încerc să înțeleg: cum a fost cu putință!? Cum?! Unde am greșit? Pentru ce am făcut tot ce-am făcut?! Pentru ce n-am făcut tot ce-ar fi trebuit să fac?! Pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Athletul lui Hristos, fugeam! Da! Fugeam! Cădeam! Cădeam și mă târam în patru labe prin mocirlă! Fugeam! Mă agățam de arbori! Îi îmbrățișam! Și plângeam! Plângeam și vărsam! Numai fiere vărsam! Mă sufocam și plângeam!" Apoi, cuvinte de dojană îi încolțiră în minte: "Răilor! M-ați alungat! Vouă... vouă ce vă pasă?! Ați stat cu sabia, ați căzut până la unu, acolo, la Valea Albă! Ce vă pasă?! Dar eu?! Eu ce să fac acuma?! De rămâneam cu voi! Trebuia să rămân
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
O clipă, inima mi-a stat în loc... "Și tu, Munteanule, a răcnit el, Mare Domn și Voievod al Țării Românești!!" I-a ars două și lui Vlad, ce nu tremura mai puțin. Apoi, și-a spus gândul ce de mult încolțise în el: să mă salte în Scaunul Moldovei și pe Vlad în Scaunul Țării Românești și, cu toții, împreună, să fim una! "No! O dat Dumnezău să fim o singură țară! Transilvania, Moldova și Țara Românească! Împreună! Jurați!!" Am jurat să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
muncit, frământat: Nu știu ce să cred... Aș vrea să te cred. "Oaste de strânsură"... Oricum, e târziu, prea târziu... Ce mai putem face? se întreabă pe sine și începe să dea ocol chiliei, agitat, bântuit de gânduri. Și totuși... mormăie el, încolțindu-i o geană de speranță. S-ar putea totuși... De ce să nu se poată?... Se poate foarte bine! se aprinde el, iluminat. Da! Da!... Știu ce putem face! Să vină! Să buciume numai! Să buciume! Ah, numai de-ar buciuma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
odată salvat din captivitatea (consimțită) în care l-au ținut în Crimeea complotiștii (salvat prin acțiunea lui Elțîn), Gorbaciov nu mai era decât un cadavru politic. Lucrul acesta a apărut eclatant, printr-un strigăt al inimii, când, în Parlamentul Rusiei, încolțit de Elțîn să citească numele celor numiți de el în ultima vreme în posturi de răspundere și care s-au dovedit a face parte din tagma puciștilor și partizanilor lor, Gorbaciov a exclamat : „să nu lunecăm pe panta isteriei anti-comuniste
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
semne că a primit viață de la mine, se mișcă, face ochi, mâini și picioare, dansează și chiar zboară: există! Revăzut filmul lui Bergman, „Nattvardsgästerna” (invitații la altar, la împărtășanie), drama unui preot care, după moartea soției iubite, se simte sărac, încolțit de disperare, fără puterea de a iubi și a da din acest plin al său și altora. Totul i se pare „eșec” pentru că pierduse „sursa” iubirii, prin moartea unei singure ființe, soția. O femeie simplă îl iubește, dar el o
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
ascundea ceva din îngâmfarea înnăscută ce i se citea mereu pe figura colțuroasă, blondă, roșcată, de om spân. Ce mai faceți, tovarășa secretară? Nu-mi spunea niciodată tovarășa primar. De fiecare dată când mă privea, în colțul buzelor subțiri îi încolțea un zâmbet ironic ce părea a spune „Dacă nu eram eu băiat bun, nu mai erai tu astăzi în fruntea comunei, mititico! Nu dau doi bani pe tine”. Îmi era dor de dumneavoastră. Cum a fost la București? Ați luat
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
oamenii din acea comună s-a deschis un abis. Erau distanți, iar politețea lor era rece. Hoinărind pe drumurile comunei și privind satele aruncate pe dealuri, locuri de care nu mă lega nimic, nici amintiri, nici nostalgii, nici doruri, îmi încolțea fără voie, în minte aceeași întrebare: „Ce caut aici, pe aceste meleaguri?”. Nu aveam prieteni. Câteodată, când Mișu era în vacanță și stătea în oraș, iar soțul nu venea nici la sfârșitul săptămânii, mă simțeam singură și aș fi dorit
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
James, o corabie de 42 de tunuri, cu Royal Fortune și cu Ranger. Isprăvile sale sângeroase au mobilizat Marina Regală pentru a-l prinde, astfel încât, în februarie 1722, Swalow, cu 60 de tunuri, a atacat, în larg, Royal Fortune, după ce încolțise mica flotă a piratului pe coasta Africii. Rezultatul a fost dezastruos pentru Roberts și echipajul său, prea mahmur după o noapte de chef ca să mai facă față unei lupte cu Marina Regală. Black Bart a fost ucis de o ghiulea
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
cu încetul universitatea a căpătat totuși o nouă strălucire, care însă n-a mai egalat-o pe cea veche. Nu numai Bucureștiul, dar Clujul chiar o luase înaintea capitalei moldovene. Vântul libertății ce a suflat după ’89 a făcut să încolțească în mintea unor ieșeni nemulțumiți de lâncezeala lor provincială idei separatiste. Una din ele a fost crearea unui ridicol partid al moldovenilor, cea mai prostească idee a veacului care a trecut. În logica unei asemenea gândiri urma probabil ca Moldova
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]