9,411 matches
-
mână, cu un aer extrem de demn. — Nu are nici cea mai mică importanță. Ce-a fost, a fost. Dar ți-aș fi recunoscător dacă, de acum Încolo, vei accepta să fii cât se poate de sinceră cu mine. — Categoric, spun, Încuviințând foarte serios. Sigur. — Am... Început o altă relație, de curând, spune, ușor bățos. — Uau ! spun surprinsă. Bravo ! Connor, Îmi pare foarte bine. Cum o cheamă ? — Francesca. — Și unde v-ați... — Vreau să te Întreb despre relația noastră la pat, spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
nod În gât și mă doare capul. Fac un efort uriaș să nu izbucnesc În plâns, dar fața nu vrea deloc să mă asculte. — Jack, spun Înghițând În sec disperată. Eu n-am... Crede-mă, n-am... — Știu, mă Întrerupe Încuviințând scurt din cap. Știu că n-ai făcut asta. — Eu niciodată... Știu că n-ai face asta niciodată, spune blând. Știu. Iar acum nu mai am ce face, lacrimile Îmi inundă ochii, de ușurare. Știe. E OK. — Deci... Îmi șterg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
glasul. Ăă... nu neapărat. Nimic important. — Așa am crezut și eu, zice Luke. Deci domnișoara de onoare care a țipat „Dumnezeule, există!“ când am intrat... probabil că e... — Genul care vorbește ca să nu tacă, zic, fără să mă clintesc. — Aha. Încuviințează cu un gest scurt din cap. Am înțeles. Îmi ia mâna și nu opun rezistență. Rămânem o clipă în tăcere. O pasăre dă roată deasupra noastră și în depărtare aud formația cântând „Lady in Red“. — Becky, îmi pare rău că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mea emisiune? Despre ce? — Nu contează. O să‑ți găsim un format beton. Ia o gură mare de cafea. Ești comentator politic, nu? — Ăă... nu chiar, zic jenată. Dau sfaturi financiare. Despre ipoteci, chestii de‑astea, știți cum e... — Aha. Greg încuviințează din cap. Sfaturi financiare. Să zicem... asta așa, ce‑mi vine acum, pe loc, în minte... Wall Street. Wall Street combinat cu Ab Fab combinat cu Oprah. Poți să faci asta, nu? — Îhm... da! Categoric! Habar n‑am despre ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
sfidătoare și cei prezenți își țin respirația. Și spuneți‑i licitatorului anonim, domnișoara Miggy Sloane, că oricât oferă ea, pot să ofer și eu. Toată lumea se întoarce să o privească pe fata în negru, care murmură ceva în telefon, apoi încuviințează din cap. — Persoana care a licitat se retrage, spune, ridicând privirea. Simt o umbră de dezamăgire și zâmbesc repede pentru a o ascunde. — Două sute de lire! îi zic lui Suze. E foarte bine! O dată... de două ori... adjudecat, spune Caspar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Matei, fiindcè n-am avut ocazia, nu pentru cè sunt mai bun decât alții! eu ascultând, nu sunt obișnuit cu aceste reflecții dostoievskiene ale tatèlui meu, Nimeni nu e bun, tatè! Ți-amintești când m-am bètut cu Vlad? el încuviințând, Da! Cred cè atunci voiam sè-l omor, dar n-am fècut-o, pur și simplu, m-am oprit! În fiecare din noi zace un potențial criminal, fiecare ne-am dorit, cel putin o datè în viațè, sè omorâm pe cineva, sè-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
o unghie lemnul neînflorat. Și pe deasupra, mai și văpseau sfântul lemn - cu albastru! Să le dai foc, nu alta! Și ciopliturilor, și cioplitorilor! Cât despre acoperișuri... - Erau nostime, Încearcă tata. - Erau barbare, zice mama. - Niște copii, Mănenii, zic. - Asta, da, Încuviințează mama. Prepeleacurile: jucării scumpe...Tot timpul, tot avutul și-l cheltuiau cu parii ceia bortiliți și văpsiți! În loc să iasă din hrube, să se Înalțe pe două picioare, ca niște oameni... - Nu Înțeleg, zic. - Nici noi n-am Înțeles, la Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
face semne: să nu mai bea, să nu mai cânte, să nu mai vorbească tare - dacă n-ar vorbi deloc, ar fi și mai bine... Tata ridică din umeri. - Ziceați că ați vânat și... căprioare? De tot, de tot? Ofițerul Încuviințează din cap, rar. - Cine: marele-român Bohdan Tarasovici Grabenko? Ofițerul dă din cap că da, el. - Ca de obicei: după ce... căprioarele au venit, singure-singurele, să-i mănânce din palme grăunțe de plumb? - Numai una, șoptește-gâjâie ofițerul. Cealaltă avea un glonte În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
suspecți: de ce ne-au ținut pe noi atâta decât dacă suntem oamenii Securității! - asta mai zic și eu judecată sănătoasă de ardelean sănătos! Cum o dai - nu-i bine. Sau cum zic ei, Ardelenii: nicicum! Ridic din umeri. Din cap, Încuviințez. Pe acestea le știu bine, le-am trăit din plin - eram deja mare. - Ai să vezi, continuă tata, râzând, că dacă are să se Întâmple minunea să fie liberată România de comuniști - am spus: liberată, adică tot alții or s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mine mă cheamă Popescu și gata! - Și-gata, de rușine? Rușine că bunica a fugit de la tată-său, cu un băiat sărac, pe care, În plus, Îl chema Popescu? Poreclit: al lui Holban? Mama se Încruntă. Însă numaidecât se destinde. Încuviințează din cap. Rar. Ar fi o Încuviințare-cu-tristețe. Dar nu e. În ochi mama are o scânteie de, oarecum, mândrie - În orice caz, de mulțumire. - Bine i-a făcut!, zice ea. Bine i-a făcut-o, Grecoteiului, hoțului cela bătrân - vorbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Iacob și de care se temea atâta Mătușa Domnica... - ... că n-or să mai colinde, nici la ferestre, nici la Pomul școlii; nici colindele lor, păgâne - dar ce frumoase, Doamne, ce frumoase..., zice mama târziu, mult mai târziu. - Cam așa, Încuviințează tata. Bieții oameni: presimțeau prăpădul, Îl prevedeau, Îl auzeau cum vine. Știau că e ultimul lor Crăciun. Ar fi fost și al nostru, cel din urmă - dacă n-am fi plecat... - Dacă zici că au simțit, au prevăzut că are să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
băietanul cela, nu ne-am apropiat, să nu ne simtă și să ne bată că nu le dăm pace să șadă cum se șede - și ziceam că atunci am auzit o femeie, șezută bine de bărbat: Îl Îndemna cu cuvinte, Încuviința, Îi zicea: Varvarule!, l-am Întrebat după aceea pe băietan de ce-i zicea așa ea lui, ce Înseamnă cuvântul și el mi-a spus, a zis că varvari sunt Turcii și Tătarii și Lehii și Liftele-păgâne, ceia de-i Învățăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
place și când plecăm. Și ne oprim. Și dă-i cu bombardamentul. Nu pe noi, Trenul; pe celălalt, Ploieștiul - le-a dus, Doamne-Doamne la Ploiești, am Învățat rugăciunea unui dac. - Aha, zic, arătând. Petrolul-sau-țițeiul, Învățat la școală. - Da, zice mama, Încuviințând din cap. - El arde, Petrolul-și-țițeiul! El arde În lămpi de luminat, el arde-n motoare de mișcat, el arde foarte frumos și Înalt, când te uiți la el de departe... - Doamne ferește-i pe Ploieșteni, murmură mama În baticul ei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
aibă ceva atât de interesant de făcut. Da, ai creat chiar o situație aici. În momentul acela intră unul dintre polițiști și șopti ceva de urgență. — Ce? spuse. Ești sora bărbatului care stă sus în copac? Baba este fratele tău? Încuviință din cap cu un aer sumbru. Superintendentul ieși din încăpere și reveni însoțit de câțiva polițiști curioși. Îmi pare rău, îi spuse, n-am știut numele de familie. Vă rog să veniți cu noi. Vă vom escorta înapoi la familia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
purta de când își amintea bunicul lui. Pentru el, a fi independent însemna să rătăcească singur pe pământurile lui, și nimeni nu se deranjase să vină să-i comunice că aparține unei noi țări. Negă printr-un gest: — Nu. Nu știam, încuviință tulburat. Nu știam nici că există o graniță. Cine e în stare să stabilească o graniță în deșert? Cine împiedică vântul să ducă nisipul dintr-o parte în alta? Cine îi va opri pe oameni să o treacă? — Soldații. îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
înaintat la gradul de căpitan și să devină maxima autoritate în regiune. Dacă, pe deasupra, îl mai vâna și pe asasinul unui ofițer - oricât de porc ar fi fost ofițerul acesta în viață -, acești doi ani se puteau scurta. Suspină și încuviință din cap ca și cum interlocutorul său l-ar fi putut vedea. — Bine, sergent, răspunse în cele din urmă. Vom pleca mâine în zori. întrerup și închid. Lăsă microfonul pe masă, închise întrerupătorul și rămase tăcut, privind radioemițătorul, de parcă ar fi așteptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
practice în acele ținuturi cu nisip și vânt. N-am încredere în acest targuí, spuse. Nu vreau să te omoare pe întuneric. — Dar nu putem sta aici toată viața, îi atrase atenția celălalt. Mai avem apă pentru trei zile. — Știu, încuviință. Mâine, dacă nu se întâmplă nimic, o să trimit câte un om din fiecare punct. N-o să risc prostește. Dar când rămase singur se întrebă dacă riscul cel mai mare nu era tocmai această așteptare, făcând jocul targuí-ului, incapabil să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Se simțea că e furios. De aici, totul pare neschimbat, dar sunt sigur că a scăpat. — Unde? răspunse prost dispus. Unde se poate duce un om fără apă și fără cămilă? Sau aia nu e o cămilă? — Ba da. Este, încuviință celălalt. Și ceea ce se vede alături pare un om, dar poate fi și o momâie. Făcu o pauză. — Cu respect, cer permisiunea de a mă duce să-l caut. De acord, acceptă fără chef. în noaptea asta. — Acum! Ascultă sergent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
le spusese: — N-or să te asculte dacă ești mort, conchise. N-am nimic împotriva lor, adăugă. Nici împotriva ta. Făcu o pauză și spuse calm: — E bine să știi când câștigi și când pierzi. Tu ai pierdut. Locotenentul Razman încuviință cu un gest: — Ai dreptate, recunoscu. Am pierdut. Când s-o lumina, te duc la Sidi-el-Madia. Nu când s-o lumina. Acum! — Acum? se miră. Noaptea? — în curând răsare luna. — Ești nebun! exclamă. Și ziua e greu să mergi prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ore... Trei, maximum. Cu viteza asta și cu un asemenea teren se consumă mult... Făcu o pauză și adăugă îngrijorat: Nu cred că ajungem la puț. Gacel negă printr-un gest. — Nu mergem la puț, zise. — Dar ai spus... Targuí-ul încuviință: — Știu ce-am spus, recunoscu. Tu asta ai auzit, și oamenii tăi la fel... Și-or să le spună celorlalți - făcu o pauză. Zilele astea, singur în salină, m-am întrebat cum a fost posibil să-mi ieșiți în cale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
la aparatul ăsta și-am înțeles. Cum îi spune? — Radio. — Așa-i... Vărul meu Suleiman și-a cumpărat unul. A cărat două luni cărămizi ca să-și ia ceva care sună și face zgomot! Așa m-ați găsit, nu? Locotenentul Razman încuviință în tăcere. Gacel întinse mâna, apucă receptorul și-l smulse, aruncându-l departe. Apoi, cu patul puștii făcu zob ce mai rămăsese din aparat. Nu e drept, spuse. Eu sunt singur, voi sunteți mulți. Nu e drept ca, în plus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mai ușoară, atât de ușoară, că n-o să mai ai nevoie de acele obiceiuri...“ Locotenentul medită câteva clipe cu capul plecat, privindu-și cizmele, ca și cum s-ar fi simțit vinovat, și, ridicând din umeri, așezat cum era pe treapta jeepului, încuviință. — Ai dreptate... Ar fi trebuit să ți se spună toate astea, dar suntem o țară tânără, care de-abia și-a cucerit independența, și vom avea nevoie de ani de zile ca să adaptăm totul la noua situație. — în cazul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
se sfârșea marele erg Tidiken. Până aici ne-a fost! zise Razman, în timp ce studia cu atenție peretele neted, negru și lucitor, ce se asemăna cu zidul unui castel de ciclopi. Chiar ai de gând să te cațeri pe-aici? Gacel încuviință în tăcere, sări jos și începu să îndese în ranițele soldaților mâncare și muniții. Descărcă puștile, se asigură că nici una nu avea vreun glonț rămas în culată și studie puștile regulamentare, alegând-o pe cea mai bună, în vreme ce pe-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
îl sfătui. Când ajung eu sus, poți să faci un foc cu păturile și uniformele soldaților tăi. Or să vadă fumul și or să vină să te caute. Făcu o pauză. — îmi dai cuvântul că o să aștepți să ajung sus? încuviință în tăcere și privi, fără să se miște de pe scaunul lui, cum targuí-ul își punea în spate ranițele, ploștile, gerba și armele. Nu păru să simtă greutatea și, când se îndepărtă, o făcu fără să-i pese de căldură, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ca un beduin să omoare un căpitan și pe una din călăuzele noastre, să dezbrace soldații și să fie însoțit de un locotenent prin deșert înseamnă discreditarea dumneavoastră ca militar și a mea ca maximă autoritate în provincie. Locotenentul Razman încuviință în tăcere și își stăpâni pe cât putu un frison, pentru că uniforma lui subțire nu era concepută pentru temperatura din acel birou. — Excelență, mi s-a cerut ajutorul pentru a încerca să capturăm un om și să-l judecăm, răspunse, încercând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]