2,049 matches
-
din țigară privind în întunericul grădinii. Un licurici singuratic zbura bezmetic în jurul unui copac, probabil unul din prunii lui Pop din care făcea pălinca aceea grozavă. La început timid, apoi din ce în ce mai tare, greierii își începură concertul nocturn. Din nou se înfioră când își dădu seama că până atunci în jur domnise o liniște nefirească. Ești deja aici? auzi el vocea Ilenei care venise fără s-o audă. Nu eram sigură dacă ai coborât. Nici n-am mai urcat în cameră. Dă-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acestuia. Mașina nu se vedea nicăieri. Fără să mai stea pe gânduri porni voinicește la vale. Habar n-avea dacă va găsi mașina în acea direcție, dar mergând într-acolo se apropia de oraș. Un gând îl făcu să se înfioare și să își încetinească pașii. Își dădea seama că se află exact în aceeași situație cu șoferul dispărut cu trei zile în urmă. Noaptea stătea să sosească iar el mergea pe jos pe drumul forestier spre oraș. Privi îngrijorat spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu s-au culcat toți ai casei! Nu-mi pasă de nimeni! Iubirea-i patimă pentru mine! Ba pentru mine-o fi doar pacoste! zise încetișor tânărul, înghesuind fata domnului spre ușa iatacului. Să nu mă uiți, Radule! strigă Catrina, înfiorată de atingerea buzelor flăcăului. Nu mă pot mișca ca-n Iași! Dar să știi c-o să vin poimâine noapte, când vârcolacii vor mânca luna, iar creștinii s or ascunde de frică! promise diacul, desprinzându-se din îmbrățișarea molatică a domniței
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
am la urat, murmură, înțelept, băiatul cel mare, Ivan. După ce îmbucară, își puseră cizmele, căciulile din piei de miel țurcan, îmbrăcară cojocelele din piele de oaie și, hăulind, ieșiră în bătaia Crivățului. Porcul, despicat în două părți, aproape egale, îi înfioră. Dar le trecu repede, gândindu-se la bunătățile pe care le va pregăti maica Natalița: slănină, cârnați afumați, tobă, friptură, răcitură și nelipsitul borș de sărbători, cu sfeclă roșie și dres cu smântână. Pe deasupra, copiii începură să adulmece, prin rotocoalele
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
concepe să pice de proastă în fața nimănui. El trebuia să facă primul pas. Oare mă vede? Ce îi mai trebuie poveștii noastre să înceapă? Era singură scriind cu degetul arătător un vers numai al lor pe oglinda apei care tremura înfiorată de sentimentele pe care ea și le vărsa ca râul care-și pune apa toată-n altă matcă, val după val. Și-ar fi dorit să fie înțeleasă, plăcută lui, să fie luată în brațe, să fie strânsă tare, tare
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
crescusem odată cu grijile care mă încercau tot mai des. Îmi mijise mustața. Sini își plimba degetele subțiri peste ea, într-o mângâiere tulburătoare, învățându-mi firele noi cum să crească și buzele mele voiau să sărute atingerea blândă care le înfiora. Oare în ce ai să te transformi măi copile? mă întrebă privindu-mă adânc până în suflet. Într-un om, i-am răspuns... Și de ce o spui cu frică? Fiindcă nu am văzut niciodată coaja oului din care am ieșit. Evitând
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
dacă ascuns după o glumă, mai simt ceva pentru ea. I-am prins palma care rămase suspendată în aer și îi suflam ușor căldură, ducând-o spre gură. Abia am atins-o cu buzele și am simțit-o cum se înfioară. Te rog, nu! S-a retras cu blândețe, apoi de sub haina de piele îmblănită, scoase o fotografie. Sunt eu, cu sora mea, alături de tata. Nu am găsit o poză unde să fiu numai eu, fiindcă toate sunt la Petruș. Pe
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
ca să nu râdă de umflătura mea din pijama. Nu sunt de porțelan, parcă mi-a spus. Strânge-mă în brațe, altfel nu-mi ții de cald și o să continui să tremur! Avea o piele fină ca de catifea care se înfiora ori de câte ori o atingeam. Aș fi vrut s-o mângâi dar mi era frică să nu plece sau, Doamne ferește, să nu i vină să strige. Îi respiram parfumul trupului și îmi imaginam că așa trebuie să fie odihna în rai. Ochii
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
o orgie a poftelor animalice, dar el ura de fapt instinctele care-i răpeau stăpânirea de sine. Ba chiar cred c-o ura și pe partenera inevitabilă a desfrâului. După ce-și recăpăta controlul asupra propriei sale ființe, se scutura înfiorat la vederea femeii de al cărui trup se bucurase. Atunci gândurile lui pluteau senine înspre Câmpiile Elizee și simțea față de această femeie oroarea pe care poate că o simte și fluturele frumos colorat învârtindu-se pe deasupra florilor, pentru crisalida scârboasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
în mine atotstăpînă... Neavând încotro, mă lăsam pradă vrajei. O vedeam cu spaima pe față, atunci când o sărutasem întîia oară pe scara mansardei; îmi tiuia în urechi obsedant: șapte, șapte, șapte! de la cazinoul din Constanța; retrăiam nebunia posesiunii sau mă înfioram de strigătul ei: "Aș vrea să-ți intru în sînge!" Aceste puține gări din calea fericirii noastre aveau un farmec inedit pe care nu-l descopeream decât foarte târziu. " Dacă Mihaela o fi acum în brațele altuia?" Simpla insinuare a
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
vieți asemenea. Am făcut o necuviință mare, atunci când am ascultat la fereastră - nimic de zis -, însă această întâmplare curioasă capătă o și mai mare însemnătate pentru mine, întrucât acele destăinuiri au început îndată a vibra cu putere în inima mea, înfiorându-mă, căci o astfel de preumblare prin sufletul cuiva, cu atât mai mult când este într-atât de împovărat, sensibilizează întotdeauna pe om și îl pune adânc pe gânduri... noiembrie, 2012 Voință împlinită oarte de curând, o întâmplare din cale-afară
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
făcute ca să conteze numai pentru cel care le posedă. Audiența este de prisos aici, fiindcă ea, uitâdu-se asupra sufletului tău, ca asupra unei răni deschise, te va asculta atentă, îți va mărturisi că te înțelege, poate că se va și înfiora un pic, dacă are aptitudini teatrale, va vărsa și câteva lacrimi pentru tine, însă nu multe, ca să nu-și strice fardul bine aplicat, după care te va părăsi pe nesimțite și, până să prinzi de veste, te va și uita
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
După ea - el. Existau și alte metode, dar așa era mai rapid. Avea mai multe planuri pentru Leej, dar mai întâi trebuia ca ea să se convingă că destinele lor erau legate. Se uită la ceasul de bord și se înfioră. Cele patru minute se scurseseră. Mai ezită încă un moment, apoi se similariză la hubloul deschis de lângă panou. O secundă, spintecă aerul în căutarea unui punct de sprijin. Brațul i se agăță de armătura metalică a hubloului. Gândindu-se că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
în parte consecințele spuselor ei. Nu pentru că nu ar fi priceput. Dar spiritul său se axase pe ideea conexă - destul de puțin importantă - că aceasta explică de ce distrugătorul nu răspunsese la nici un apel pe videofon atâta vreme. De astă dată se înfioră. Izolați, zicea ea. Izolați la patru sute de ani-lumină de baza cea mai apropiată. Dacă distorsorul navei era cu adevărat scos din funcțiune, trebuia să se folosească propulsia atomică, cu toate limitările de viteză ale călătoriilor obișnuite spațiu-timp. Dar Leej nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
răspândi în văzduhul înnorat al lui Venus și ale Pământului izotopii radioactivi și trei miliarde de ființe vor muri în chinuri groaznice, fără măcar să fie avertizați. Prevedea toate acestea fără Prezicători, dar într-o viziune de coșmar real. Gosseyn se înfioră și-și concentră atenția asupra lucrurilor imediate. La sugestia lui, căpitanul Free ordonă o adunare generală în dormitoare. - Trebuie să închid ușile? întrebă. Gosseyn clătină din cap. - Există mai multe ieșiri, insistă căpitanul. Presupun că ați venit cu un scop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
sporovăiau. În sfârșit, au ajuns la mănăstire. Au vizitat biserica, unde au admirat icoanele frumoase, apoi clopotnița, și atelierul de țesut covoare. La sfârșit, copiii au fost invitați să vadă osuarul. Rafturi întregi erau acoperite cu oase, mai ales cranii. Înfiorați de teamă, copiii s-au grăbit spre ușa deschisă prin care vedeau cerul albastru și lumina soarelui. Shelley era ultima. Până la ușă erau câteva trepte. Le sui în grabă, dar se împiedică de o treaptă și se agăță de ușă
Minunatele aventuri ale lui Lucy și Shelley by Maria Elena Lebădă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1680_a_3078]
-
mai puțin sigură), totuși se va fi omorât. Lucru îngrozitor. Să facem atâtea planuri, să ne chinuim, să muncim împreună, atâtea amintiri de la vârsta noastră cea mai frumoasă, și totul să se termine, totul să fie inutil. Și atunci mă înfior: orice mai bine, orice se poate reface, chiar și gândul că a fost a altuia se poate consola, însă asta nu... În jurul meu copacii se întind aranjați cu artă, cu locuri goale, socotite măsurat, printre ei, melancolici, făcuți să mă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
că fapta ta măchinuie zi și noapte. Tu poți fi calmă, ai găsit câteva argumente... - De n-aș găsi, măcar uneori, argumente, n-aș putea trăi mai de-parte. Oh! Tristețea cu care a spus aceste vorbe, ce m-au înfiorat! Avalanșe de păreri de rău au curs în mine: e drept că rareori Ioana găsește câte o explicație și încearcă pentru un timp să se apere cu ea. Cu atât mai impresionant, căci știe că încercarea e inutilă, părcă e
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
speriați, incapabili de a se preface, cu care primea anumite reflecții ce puteau fi cu dublu înțeles, dar eu le atenuam imediat, de frică să nu priceapă ceva, și apoi își produseseră efectul, neliniștindu-l), eu - crispat, gelos la culme, înfiorat în toată ființa, umilit, căci îmi închipuiam că celălalt mi se preferase fiindu-mi superior, dar satisfăcut că mă puteam juca în voie cu el, că în jocul acesta, cel puțin, nu era nici o îndoială de superioritatea mea, și, în
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să redevii prietenul meu? Bineînțeles, mă voi transforma, și nimic urât nu va mai fi între mine și voi"... Scrisoare ridicolă. Am suferit mai puțin? Misterul feminin...Nu este nevoie să asiști, cum am asistat, la întîmplări mari ca să te înfiori. În mijlocul conversației celei mai tandre, când femeia este de perfect acord cu tine, și aprobarea ei vine complect, fără să fii deloc vinovat, printr-o vorbă neprevăzută distruge construcția tuturor planurilor. Nici măcar nu-ți face vreun reproș, totul pare o
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
atunci face imprudențe. Așa, uneori mă aseamănă cu celălalt. Ce ciudată revoluție a stărilor sufletești! Pornind de la un reproș pentru viața ei trecută, gândul la omul pe care îl urăște, după ce l-a admirat sau i-a fost indiferent, o înfioară. E deznădăjduită că nu poate repara nimic și că păcatul rămâne până la moarte, orice am fi făcut. Și din cauza asta caută să lupte, să găsească argumente mai mult pentru ea, chiar dacă depinde de întrebările mele. Și sfârșește prin a se
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ai făcut-o cu gândul ca să te aranjezi. Știi ce? Du-te și te mai dă și altora, corpul tău tot nu are nici o importanță. În felul acesta nu vom mai avea discuții. Ioana plânge deznădăjduită, vorba mea m-a înfiorat. Dar văd îndată că Ioana nu m-ar asculta, căci nu mai pricepe nimic din ceea ce s-a întîmplat cu dânsa. Cum pot să-i reproșez ceva Ioanei de acum, când între ea și cea de odinioară, care a greșit
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
esențialul. Ioana avusese dreptate: suferința din pricina ei a fost un motiv numai, explicația se găsește în caracterul meu nenorocit. Întotdeauna i-am vorbit Ioanei despre moarte. Nu acesta este un subiect pentru doi îndrăgostiți, oricât aș fi reușit să o înfiorez pe Ioana și s-o conving că e singura preocupare care are vreo importanță. La strigătul meu, celălalt s-a crezut obligat să mă reconforteze. A găsit la dispoziție o mulțime de teorii, ca de obicei. Mi-aduc aminte de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ca să ne spunem temerile, dar discutăm, pe măsură ce ne apropiem, tot mai molcom, tot mai distrat, ca odată cu apariția primelor case ale târgului să ne întrerupem de tot. Tremurăm amândoi. La colțul străzii de unde se poate vedea casa familiei Axente, ne înfiorăm să nu vedem doliu. Și apoi, după ce scăpăm de această groază, îmi mai spun încă în restul drumului: "De fapt, nici n-ar fi avut timpul să puie doliu! Poate s-a întîmplat ceva de curînd!" Și când, în sfârșit
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
deoparte. Mâna i se strecură pe sub cuverturi, prin crăpătura cămășii de noapte, săltând-o. Își cuprinse vulva și o frământă puțin. Un deget i se strecură între labiile încrețite, pătrunzând în vaginul lubrifiat. Sentimentul de putere o făcu să se înfioare până în vârful unghiilor vopsite de la degetele picioarelor. Sigur că era conștientă de act în sine, dar senzația de eliberare, de a fi scăpat de urcatul la bord și de manipularea extenuantă din partea lui Beverley, o dusese pe culmile extazului. Ajunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]