3,183 matches
-
era modul în care personajele se confruntă cu moartea. Una reală, a unui asasinat, respectiv una posibilă, a unor accidente grave de muncă. Cadavrul pe care anchetatorii turci sfîrșesc prin a-l găsi îngropat pe o margine de drum este înghesuit cu greu în portbagajul unui Mercedes hîrbuit, în care unul dintre polițiști strecoară și cîțiva pepeni furați de pe cîmp, uitîndu-se în stînga și în dreapta să nu fie văzut. Și lumea rîde. În final, la autopsia cadavrului, medicul legist descoperă pămînt
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
întreba. O, nu, și mie îmi place, căci și eu simț românește. Problema este că, după cum spuneam, succesul acestor reclame, care sînt sufletul unei categorii tot mai largi de produse, spune ceva și despre sufletul nostru, al celor care ne înghesuim să le cumpărăm. Și spune ceva dincolo de problemele de marketing : dificultatea de plasare în Istorie și preferința pentru timpul și spațiul Tradiției. Iar cînd ne plasăm totuși într-un timp istoric (prezentul sau trecutul apropiat), acesta este rău și are
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
intimitate. Conversația trebuie să niveleze și să gratuleze pe toată lumea cu un how nice ! diplomatic pentru a nu vexa individul. Pe de altă parte însă, intimitatea nu mai contează și cedează frenetic în fața tehno socializării fără frontiere. Noi reglementări se înghesuie în ambele sensuri. Cine ne apără și mai ales de ce anume ? De noi înșine, cumva ? „Din această dilemă nu vei ieși !”, îmi șoptește o voce sarcastică la ureche. Pe de altă parte, dacă această „dilemă” este numai a mea, dacă
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
acum am curajul să scriu despre un om real, care a trăit mult timp lângă mine, dar care în convenția mea ar fi părut cu totul neverosimil. Nici un cititor nu ar fi acceptat că în lumea lui ar putea trăi, înghesuindu-se în aceleași tramvaie, respirând același aer, un om a cărui viață este o demonstrație practic matematică a unei ordini în care astăzi nu mai crede nimeni, sau crede pentru că este absurd. Dar, vai! - Ruletistul nu este un vis, nici o
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Buhara de la picioarele lăzii. Altădată, ruletistii care scăpau erau huiduiți, uneori și bătuți de acționarii disperați; acum însă, amicul meu era aplaudat ca o mare vedetă de cinema, corpul său cufundat în inconștiență era înconjurat cu venerație. Fete tinere se-nghesuiau spre el plângând isteric și erau fericite dacă îl puteau măcar atinge. Ruleta cu trei cartușe gresate în butoiaș se confundă în mintea mea cu cele care au urmat. Era ca și când trufia diabolică a Ruletistului îl împingea tot mai mult
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
infinit mai micuț. Și blocul ăsta e un infinit mai mare decât mine. În toată lumea nu există decât infinituri mai mari sau mai mici: scaunul e un infinit, garoafa e un infinit, creta asta e un infinit. Infinituri care se înghesuie unul în altul, care se mănâncă unul pe altul. Dar există un infinit care cuprinde toate celelalte infinituri. Mi-l închipui ca pe o turmă nesfârșită de tauri. 6. După moarte mergi pe un drum toarte lung, care urcă mereu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
să improvizeze, cum-necum, un make-up onorabil. Deschise una din ușițele laterale ale toaletei, îi veni greu să suporte mirosul de parfum prost, dulceag, de-al nostru (măcar nu e bulgăresc...) care emana din cele vreo șapte-opt sticluțe de diferite forme, înghesuite în mica încăpere de placaj. Una dintre ele, culmea kitschului, avea un fel de armătură de metal auriu. Alta avea un dop mai mare decât ea, ca o tombateră fanariotă. Dar printre ele, asemenea unei regine în surghiun, se afla
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
extrem de călduroasă. Ar fi și cazul. Căldura trebuie să ajungă greu aici, la periferie. Pe jos, surpriză: gresie! Iar peste ea, două blănițe cenușii de iepure. Pe lângă sofa abia ai loc să treci. Totuși, în acel spațiu îngust se mai înghesuie și o măsuță, pe care se află un coș cu mere și o scrumieră. Sub măsuță sânt ziare și reviste, mai ales Luceafărul, Orizontul și, dedesubt, un număr îngălbenit din România literară. Lângă fereastră, în stânga, o nișă cu o chiuvetă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
tot, un cap mai mic și unul și mai mic (capul de carton, cu cozi de ață cafenie, al lui Zizi, păpușa mea - căci îmi plăcea s-o ascult la difuzor pe Zizi Șerban), trei capete, șase ochi rotunzi se înghesuiau să privească stelele. Apoi coboram în hrubele noastre. Foarte, foarte rar ieșeam din casă. Nu aveam prietene, și părinții mei erau foarte retrași. Mama, săraca, ieșea doar după cumpărături, iar tata doar până la slujba lui misterioasă, de unde ne veneau banii
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
loc în loc copiii și spunîndu-le basme. Trecând prin labirint nu te puteai rătăci, pentru că pe fiecare panou găseai o săgeată care-ți indica drumul. O hardughie lungă și vopsită țipător adăpostea balena Goliat, pe care am văzut-o și noi, înghesuindu-ne în mulțime: un cilindru nesfârșit, vânăt, ca de ipsos vopsit, cu imense înotătoare de pește și, în gură, cu fanoane stufoase. Balene se mai numeau și lamelele flexibile de plastic pe care le purta tata în gulerul cămășilor. Le
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
la țară până în '45, când a murit și tata de difterie, la spitalul unde fusese infirmier. Întorcîndu-ne de la țară, din comuna Dudești, unde stătuserăm la o cunoștință de-a mamei, mama în doliu, eu și soră-mea frânți de oboseală, înghesuiți în fundul unei căruțe, am trecut pe lângă magazia pe care poate ai văzut-o, cea de lângă foișorul nostru, construit, firește, mai târziu. Era pur și simplu o magazie aflată, Dumnezeu știe de ce, în plin câmp. Când a văzut-o, mamei i
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
una din orbitele craniului. După obiceiul alor ei, scuipa semințe peste tot. Prin acea orbită, care avea fundul spart, te puteai strecura, cu destulă greutate, în țeasta lui Rolando. Interiorul era neted și curat ca al unei păpuși de celuloid, înghesuite, eu și Garoafa puteam sta foarte bine acolo, ba chiar, la nevoie, ar mai fi încăput încă o fetiță. Izbindu-se de pereții lucioși, brăzdați ai țestei ,fiecare cuvânt suna mai aspru, mai concret, aproape material. Țin minte că, la
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în tot acest timp? Să cred că nu simțisem și nu trăisem nimic îmi era imposibil. Când am pășit peste prima linie de cretă, m-am simțit deodată ieșind din mine. Fusesem înainte răspândită într-un corp îngust de fetiță, înghesuită printre intestine, artere și plămâni, răsucită în jurul măduvei spinării, coborâtă în degete și-n pulpe. Acum, printr-un tunel aspru, elastic și gelatinos, curgeam afară. Pereții tunelului fugeau înapoi cu o viteză infinită. Mă simțeam extinsă și pură. Ieșind din
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
urmă și, de acolo, a început să contemple "calea" și să cânte, după obiceiul ei. Au observat-o două invitate, în clipa când voia să încalece balustrada, și au sărit s-o prindă. S-a zbătut mult, și toată lumea se înghesuise pe coridor (inginerul își pierduse iarăși cumpătul și-și certa brutal nevasta). A trebuit s-o iau în brațe și s-o duc ca pe un copil în odaia ei, căci pe mine m-a recunoscut numaidecât și s-a
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
au orbit și speriat la început farurile electrice prin stații. Eram ca un bolnav deșteptat prin alarmă, aproape buimac, neștiind la ce ghișeu să mă îndrept ca să-mi cumpăr biletul de inter-class (de data aceasta mi-era rușine să mă înghesui alături de bătrâne și zdrențăroși, în fața ghișeului de cl. III; rușine nu de mine, ci de cei câțiva eurasieni și englezi de pe peron, care-mi priveau foarte bănuitori hainele). Am așteptat zgribulit acceleratul de Lucknow, sorbind ceaiuri multe și încercînd să
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
în mâinile lui, scuturîndu-i-o. În câteva clipe, grupul întreg năvăli în sală, cu doctorul Neculache în frunte și Nicodim, ținîndu-și sticluța de Cotnar în mâna stângă și paharul pe jumătate plin în dreapta. Îl priveau toți cu bucurie amestecată cu spaimă, înghesuindu-se unul într-altul ca să-l vadă mai bine, repetîndu-i, exclamând, numele. Era atât de emoționat, încît îi era teamă că în curând are să-și simtă lacrimile pe obraji, dar cu un efort izbuti să râdă. - Vasăzică, spuse, povestea începe
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
E absurd! Nu e vorba de ea. Spuneți-le că s-au înșelat!..." Zadarnic. Vedea și auzea tot mai clar, tot mai puternic, mulțimea aceea care-l înconjura, continuând să alerge, parcă împinsă de vijelie, și purtîndu-l și pe el, înghesuit din toate părțile, împins mereu din spate, și îi auzea vorbind între ei, și totuși i se adresau lui: Căutăm pe cineva, cum Dumnezeu îl cheamă? E cineva cunoscut, îl cunoaște toată lumea. S-a vorbit mult de el. Nu-ți aduci
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
un bătrân slăbănog, cu o șapcă în cap, care stă chiar în fața ei. Bătrânul nu spune nimic, dă numai din cap și vinele tari ale gâtului i se umflă sub pielea moale. — Pune-l aici, lângă mine... zice Vica. Și înghesuie coșul țărăncii sub picioarele scaunului. Se suie oamenii cu ce are, că doar n-o să meargă pe jos, fincă e unii care nu le convine... Se suie, dacă plătește biletu, la ce să nu se suie... îi răspunde ea tare
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
-n foc de pe acu că n-a gătit pân-la ora asta... Așa a fost toată viața ei, ticăită, pân să facă un lucru, te trec toate alea, și mereu, din orice, se plânge : înainte să se mute aici, că-s înghesuiți, că n-ai nici unde să te miști, acu că-i prea departe, că face mult pe drum cu mașinile... Ia să fi trăit ca ea, patruj’ de ani în coșmelia aia, cu cărbuni, cu grijă de butelie, la urmă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
o și lua din loc : și ce se mai bucura Ivona când dădea cu ochii de ea la ușă ! — Vai, madam Delcă, ce bine c-ai venit ! Mi s-au adunat lucrurile de cârpit, nu mai știu unde să le înghesui... Și nici ce să mai pun pe mine nu am... Sunt așa dezbrăcatăăă... Ce se mai bucura Ivona c-o vedea ! Îi sărea de gât, și-o pupa pe amândoi obrajii, și-o pupa și ea. îi e dragă Ivona
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
nu zicea nimic, ce să mai fi zis ? Nu mai avea ce să zică decât mersi, că altele era la pușcărie, și altele, ditamai prințesele, ședea pân beciuri și pân șoproane. Baremi ele rămăsese în casa lor, chit că-i înghesuise la cucurigu și jos băgase chiriași peste tot. Până la urmă, tot a scăpat ele de chiriași, da degeaba a scăpat : dac-a plecat Tudor, băiatu, casa lor, după ce moare ei, Ivona și cu bărba-su, o s-o ia Statu. Chiar Ivona
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
om pe care când l-am văzut de la fereastră - scund, îndesat, mai vârstnic- ne-a intrigat, pentru că atât de bănuitor s-a uitat în jur până să se hotărască să sune ! Și tot așa când l-am poftit sus ; eram înghesuiți în mansardă și nu ne făcea plăcere să primim în asemenea condiții, iar el, pe de altă parte, nu voia să spună cine este și ce vrea, doar cerea detalii despre madam Ana. Era locotenent din Armata de la Iași. Ajunsese
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și totuși ! La policlinică aștepți ore întregi și, când intri, te expediază, deși abia la vârsta asta se ivesc bolile care trebuiesc tratate... în spital nici nu se mai uită la tine, pentru că așa au indicații, cunoștințele care înainte se înghesuiau să te sune, când aveau nevoie să apeleze cu ceva, acum îți uită numărul, nici de sărbători, nici de onomastică nu-și mai amintesc de tine... Dacă nu mai ai o situație, măcar dacă ai avea bani ! Era multă înțelepciune
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Nu, îți spun sincer, dacă ar fi fost Niki aici, făceam efortul să merg... — Telefonu ! Haidi, dă fuga !... Lasă asta și fugi ! Și până vii, îmi strâng și io toate-ale mele care le am, că-s în mare zor... Vica înghesuie pungile goale de plastic în țoașcă, își pune paltonul, basmalele, basca, se leagă pe deasupra cu fularul, controlează suta de la Ivona în portofel. Pe urmă, așa încotoșmănată cum e, intră în bucătărie, se aude ușa frigiderului. Vica se întoarce înapoi, mestecând
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
dă-o dracu și p-asta și pe toate. Haidi, să șezi să te odihnești în grădină... Știi, cum făceai când... Vica se învârte în jurul meu, greoaie și importantă, în vârful picioarelor. Iar eu, ca pe vremea când eram prea înghesuiți acasă, toți într-o cameră, și veneam aici să învăț, stau pe banca din fundu’ curții, sub uriașul plop. — Liniștește-te odată și stai și tu, îi spun. Frunzele lucioase, tari ale plopului foșnesc deasupra noastră, lovindu-se între ele
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]