3,864 matches
-
nu era prima oară când luna mă hipnotiza ca un abajur metalic la prima fereastră din cer mi-am spus: nu sunt sigură că pot face asta dumnezeu nu e prea prietenos cu hoții de ploaie atunci am vazut-o învelită în ziduri părea să n-o doară nimic deși moartea îi lucea în ochi avea mișcări lascive și o mască transparentă ce i se potrivea de minune când mă fixa printre turnuri supusă ca o fiară la gâtul dresorului aș
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
privesc această doză de coca-cola dar nu o beau exercițiu de voință intoxicarea corpurilor mele subtile începe cu lucrurile mici zici că e prea mare costul unei călătorii noi nu iei în calcul că de multe ori îngerul negru nu învelește adevărul ci îl ascunde la vedere (moartea de pe pachetul de țigări ar fi un prim pas pe trepte inferioare mai jos aburind abundent cu filosofii ezoterice ) și că uneori se folosește de scriptură ca de felii de pâine pentru sandvișul
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
oceane de frunze, oceane de vremuri... vineri, 21 septembrie 2012 Dacie sfântă Zeul tău, Dacie sfântă, Doarme-n vise seculare Peste arcul de Carpați, De la Tisa pân’la Mare. Cu mioarele prin stele Risipite pe câmpii, Ai trăit printre barbari Învelită-n strai de ii. Ai fost vis, ai fost legendă, Sedusă de toți dușmanii, Strecurată printre timpuri, Ai uitat să-ți numeri anii. De la Decebal încoce, Tu ți-ai cam uitat trecutul, Decebale, Decebale, Unde ți-ai îngropat scutul? Printre
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
spre bine, ici-colo, câte o stea adusă de cei Trei Crai colindă, la ceas târziu, lacrima de mir. Zăpezi, numai zăpezi mi-au troienit sufletul bolnav de pe vremea când se coceau cireșele de mai în vechiul turn din ograda bunicii. Învelesc ochii cu ceața amară a singurătății, clopotul a uitat să mai bată în prag de iarnă, pe cer abia se văd îngerii, vopsiți în culoarea cărămizie a durerii. Pornesc spre rugăciune în ninsoarea bogată, asfințește vremea, copacii rămân neînfloriți și
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
mai bată în prag de iarnă, pe cer abia se văd îngerii, vopsiți în culoarea cărămizie a durerii. Pornesc spre rugăciune în ninsoarea bogată, asfințește vremea, copacii rămân neînfloriți și păsările nenunțite, sufletul scoate din țărână bucăți de dor, le învelesc cu stihuri scăldate-n aghiazmă dincolo de mine, curcubeul și-a schimbat culorile, apusul a devenit răsărit, mâine e Ajunul Crăciunului, nicio stea nu se aprinde pe sufletul iernii... cerneala a invadat cerul nespus de cenușiu, îngerii sorb rime, se lăfăie
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
dezgheață iubirea. În zare ninge cu flori ce nu mor. m-aplec spre mine ca spre o prietenă, nu-mi cunosc sufletul de atâtea așteptări, ochii brodați cu vorbe rebele, grăbite, vor să iasă din mit Maricica FRUMOSU „cândva am învelit jumătate de kilogram de primăvară într-un ziar alb-negru și acum citesc despre morți” <biography> Membră a Despărțămîntului ASTRA “Ioan Sârbu” Criuleni și a Cenaclului "Dincolo de lume", Biblioteca Publică Raională “Tamara Isac” Criuleni Premiul Cafeneaua literară acordat la Concursul Național
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
șosete după noi, pe unde se „dădea” apă caldă. Singura noastră problemă era doar să nu se oprească apa și nici pe de parte că ăsta e un semn de intimitate. M-am mirat că după duș a ieșit gol, învelit în prosop și s-a uitat la mine ca la o acadea. M-am așezat rigidă în colțul opus al încăperii, răsfoind o carte. Aici însă a intervenit catastrofa. Dându-și seama că nu sunt așa de spontană și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ne dădea mâna. Eu trăiam în București și mă învățasem să deranjez cu un nonconformism soft, ea era bătrână și neinstituționalizată, care va să zică, o femeie aproape liberă. În aceeași biserică îmi botezasem copilul. Ca să ajungem acolo păcălind ochii la pândă, am învelit lumânările de botez în ziare și am luat altă mașină decât Dacia tatei. Evident, eu am fost ținută în afara bisericii. Eram spurcată fiindcă născusem un copil și nu am cerut moliftă după aceea. E clar că eu vedeam foarte diferit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
moda vestită a orașului). Tatăl Anei, am uitat să spun, purta un costum negru de croială impecabilă, pe care-l făcuse (după mărturisirea sa) la propria nuntă și pe care nu-l mai îmbrăcase de atunci, păstrat de doamna Agripina, învelit în pânză albă, aerisit regulat și „ferit de molii”, și care - minunea, minunilor! - îi venea perfect și acum. Începuse, totuși, să bată, mai timid, mai netimid, adierea unei alte lumi, ușoară dorință de eliberare, nu „pe plan social” cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Întorsei pușca cu țevile în jos și așteptai. Bucățile de coșcoavă ardeau încet, înăbușit, fără flacără; din când în când pufneau și împroșcau fire alburii de fum luminos. Îmi răsucii o țigară, o aprinsei de la un tăciune de jos, mă învelii mai bine în tunica subțire de vară și, coborât de pe cal, rezemat de șa, așteptam gândindu-mă. Dar noaptea se prelungea - satul în urmă, Iezerul nemărginit înainte-mi zăceau într-o tăcere de moarte; tremurul ușurel al ploii în stufuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
siguranță. Ea: Dar chiloții de protecție împotriva incontinenței sunt grozavi. Vrei un biscuit? Trecem în bucătărie, o bucătărie în toată regula, cu aragaz albastru Aga, masă rustică de lemn și flori uscate atârnate pe pereți. Biscuiți de prima clasă. Belgieni. Înveliți complet în ciocolată (nu doar pe o parte), unii din ei înfășurați chiar în staniol. Eu: Aceștia sunt biscuiți de cea mai bună calitate. Ea: Sigur, trebuie să îți permiți puțin răsfăț în viață, nu crezi? Cum te cheamă, drăguță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
și ceasul când vor intra castilienii în oraș. — În cursul ultimei săptămâni din luna safar, îmi povesti mama, era după sărbătoarea nașterii lui Mesia Issa - pacea fie cu el! -, Sara cea Bălțată a venit să mă vadă aducând o cărticică învelită cu grijă într-o eșarfă de mătase mov, pe care a scos-o cu mare atenție de pe fundul coșului ei de răchită. „Bine, dar nici tu, nici eu nu știm să citim“, i-am spus, silindu-mă să zâmbesc, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
se află la ospiciu sunt nebunii, cărora le sunt rezervate mai multe încăperi. De teamă să nu facă ceva rău, sunt ținuți permanent cu picioarele în lanțuri. Pavilionul lor se află de-a lungul unui culoar ai cărui pereți sunt înveliți în scânduri zdravene, și doar gardienii cu experiență cutează să se apropie. Cel care le dă de mâncare este înarmat cu un baston gros și, dacă vede că vreunul dintre ei este mai agitat, îi altoiește o ploaie de lovituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
hrăniți, slujiți și mereu îmbrăcați cu straie noi. Când m-am aflat la două mile de Fès, pe drumul spre Sefru, sigur că orice pericol era de acum depășit, m-am apropiat de Hiba, cocoțată pe cal într-o litieră învelită în mătăsuri. — Nici un fasiot n-a mai asistat vreodată la o asemenea retragere somptuoasă, am lansat eu mulțumit. Ea se arătă îngrijorată. — Nu se cuvine să sfidezi hotărârile Soartei. Nu trebuie să nesocotești vitregia ei. Am dat din umeri, nicidecum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
lac cu malurile înghețate. Când ajunse într-un sat, se opri la tavernă. Mâncă singur, într-un colț, ascultând glasurile negustorilor care umpleau încăperea. În cele din urmă se duse în grajd și se întinse pe o grămadă de paie. Învelit cu o pătură, avându-l pe Lurr la picioare, se gândi că, încă o dată, datora cunoștințelor sale de medicină faptul că își găsise un culcuș. Proprietarul îi îngăduise să stea acolo deoarece îi dăduse un leac împotriva inflamației ochilor. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-l privească. Ridică pătura și îi descoperi picioarele, pe care le masă îndelung, energic, cu un unguent din arnică și sănătoase, apoi îi masă mâinile și brațele, fiind tot timpul atent să nu atingă bandajele. În cele din urmă îl înveli pe rănit și îi observă din nou chipul. Nu mai era crispat, iar respirația era profundă, regulată. — O să se facă bine, nu-i așa? Fata se aplecă și ea să se uite la chipul gladiatorului. — E mai bine decât înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că nu se mai termină. În zori, când putură zări în jur, cei doi bărbați urcară o pantă și intrară în pădure. Se opriră când ajunseră în vârful dealului. Valerius coborî de pe cal și legă frâul de o ramură. Se înveli cu pătura de blană, își luă traista și se așeză pe un buștean. Lurr se învârtea de colo-colo, neliniștit, adulmecând pământul de parcă ar fi dat de urma unui animal sălbatic. Valerius îl privi o vreme, apoi se dădu deoparte să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o ambuscadă. Nu se uită spre noi; suntem prea în spate. Mai bine ai grijă să potolești câinele. Dar Lurr stătea nemișcat, lângă ei. — Și calmează-te. Ce fel de bărbat ești? — Sunt medic, un biet medic, murmură Valerius. Se înveli mai bine cu pătura de lână și-și cuprinse genunchii cu brațele. Își sprijini capul de mușchiul care acoperea bolovanul. Neînarmat, se simțea neputincios; își spuse că prețuia mai puțin decât mușchiul acela sub cerul imens, palid, acolo, la granița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
astăzi. Vitellius arătă spre mantia lui Valerius: — Priviți, e plină de sânge! De sângele sacru al preotesei! Nimeni nu răspunse. Soldații îl duseră pe Valerius lângă un copac și-l lăsară acolo, fără să-l lege. — Luați trupul preotesei și înveliți-l într-o mantie. Ceremonia funerară va fi solemnă. Nimeni nu scotea un cuvânt. Soldații se aplecară pe rând s-o privească pe Velunda. Nici unul nu se atinse de ea. — Ce faceți? tună Vitellius. N-ați auzit porunca mea? Legați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îi puseră scutul dreptunghiular din paie și nuiele. Atunci își făcu apariția un rețiar. Nu avea plasa, nici manșonul cu galerus protector pe brațul stâng; nu avea nici măcar pumnalul. Ținea în mână doar tridentul, ale cărui vârfuri erau niște sfere învelite în piele, pentru a evita accidentările în timpul antrenamentului, dar ale căror lovituri erau foarte dureroase. Rubrus se apropie de începător și îi dădu un băț scurt, la capătul căruia era legat un smoc de lână înmuiat într-o substanță roșie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de pe gingii. Agățată în înghețată, rânjea oribil către ea, ca un desen înfricoșător: dinți de schelet batjocorind-o, încoronând muntele de ciocolată, ca un afront adus vârstei sale înaintate. Oripilată, Ammaji aruncă cornetul și, confundându-l cu alunele sale preferate învelite într-un sul de hârtie, Maimuța își îndreptă atenția către ea, puse laba pe cornetul cu proteză și se grăbi spre un copac. — Vai, hoț nerușinat, țipă furioasă Ammaji, întorcându-se și zbierând și fugărind primatul. Dă-mi-o-napoi. N-ai ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
și în livadă totul era liniștit. Familia dormea și maimuțele stăteau tăcute în arborele de guava. Erau mai multe moduri de a se gândi la întuneric. Se putea tăia în el, își zise Sampath, își închise ochii strâns și se înveli în cuvertură. Sau putea să lase toate șoaptele, toate nuanțele lui de violet să plutească înăuntrul lui. Întunericul acesta impersonal putea fi liniștitor, așa cum nu fusese niciodată atenția de care se bucurase din partea vreunui om. Își simți mușchii relaxându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
e la capătul coridorului Ne-a condus printr-o serie de camere de trecere cu pereți cenușii, prin ale căror ferestre strălucitoarele întinderi ale East River-ului își trimiteau toate razele. Am văzut o masă de biliard, trei piese de mobilier învelite cu polietilen, diverse podoabe cu caracter religios și zorzoane cu licărirea lor palidă, deosebiți Exact licărul de care nu aveam nevoie. Am intrat într-o sufragerie la fel de întunecată ca o sală de cinema, cu o siluetă strălucitoare ce ședea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
se poate să fiu singurul care am sesizat așa ceva. Indiferent cine o fi spus-o primul - o mai fi avut și altceva de spus? Lacrimile puteau să continue la infinit, eu însă nu le puteam suporta atâta vreme. M-am învelit într-un cearșaf și am urcat treptele ca o fantomă. Am deschis ușa camerei de suferință. Shadow era în brațele ei, întins, în suferință - preț de o clipă a avut înfățișare umană, ridicat, prins în capcana unei alte naturi. Curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
am rupt-o. Vultur-în-Zbor s-a simțit prost. Punând o asemenea întrebare se expusese ridicolului răspunsului. Bagheta era folosită la demonstrațiile ocazionale de talent vrăjitoresc ale lui Deggle. Individul stătea în picioare, cu nasul lui coroiat, întunecat la chip și învelit într-o mantie neagră, și făcea vrăji din nimic. Până și Vultur-în-Zbor era impresionat de demonstrațiile lui și-l displăcea și mai tare pe Deggle pentru că reușea să-l impresioneze. Magicianul nu-și dezvăluia niciodată secretele, dar o făcea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]