9,824 matches
-
abia cumpărată de la București, pe care o purtam, era tot roșie! Ne cunoaștem între noi și ne așezăm în bănci după preferințe. Ca de obicei stau lângă tovarășa Grasu, fosta mea șefă, și lângă Vasilescu, primarul de la Harbujești, care ne șoptește: - S‑a sinucis generalul Milea! „Cine‑o mai fi și ăsta?”, mi‑am spus nedumerită în gând, fără a înțelege că s‑a sinucis comandantul armatei române! N‑a apucat să spună mai mult, că în sală a intrat Țăpoi
BIETUL OM SUB VREMI CAP III PRIMARITA- O ALTFEL DE CARTE DESPRE CADEREA COMUNISMULUI de DORINA STOICA în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383249_a_384578]
-
sunetul părea diferit, de parcă i s-ar fi adăugat un ecou. Mai făcu vreo câțiva pași, clătinându-se, pradă amețelii. Încerca senzația că nu era singur, aceeași senzație pe care o experimentase cu câteva ceasuri În urmă, În chilie. — Ce... șopti deconcertat, În timp ce o lumină strălucea În jurul lui. Simți cum o mână Îl Înșfacă de braț. — Oprește-te, aici e moartea! Cel care Îl ținea era un tânăr Înarmat, cu plete blonde care ieșeau de sub coif. În mână ținea o torță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Ce se va Întâmpla, oare, atunci când confrații săi vor descoperi totul? Dacă aceștia erau implicați, trebuia să se pregătească pentru ce era mai rău. I se părea că un vânt Înghețat măturase dintr-o dată aerul sufocant din biserică. — Un constructor..., șopti. — Da, un arhitect, preciză Bargello. Și, de asemenea, un mare mozaicar. El era cel Însărcinat să conducă lucrările de restaurare a bisericii... Cum crezi că a fost ucis? Dante nu răspunse imediat. Mai degrabă s-ar fi Întrebat pentru ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
propriei opere, de parcă ar fi vrut să și-o revendice, cu mândrie, pentru eternitate. Simțea că trebuie să fi existat o legătură Între figura reprezentată pe perete și grozăvenia acelei crime. — Ai fost omorât sub mozaic nu dintr-o Întâmplare, șopti la urechea maestrului din Como. Trebuie să fie aici ceva legat de uciderea ta. Bargello Încerca să deslușească acele cuvinte șoptite. În jurul colosului, o mare porțiune de perete fusese deja pregătită pentru continuarea lucrului. Mozaicul ar fi trebuit să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Dacă mintea i-ar fi fost mai puțin tulbure, Își zise el strângându-și tâmplele, poate că ar fi fost În stare să pună În legătură elementele pe care le adunase, dându-le un contur. Însă un glas lăuntric Îi șoptea că ar fi fost nevoie de mult mai mult de un ceas pentru a descoperi adevărul. — Mâine. Mâine vom mai vorbi despre asta. Cu toții avem nevoie de lumină, Își zise el. Afară Îl Întâmpină prima sclipire a zorilor. Privi Înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Avea să rezolve acel mister. Numai că trebuia să se Întoarcă la templul crimei, de unul singur. Prima oară ajunsese acolo odată cu ceilalți, iar vederea Îi fusese ofuscată de migrenă. Simțurile Îi erau alterate. Nu avusese cum să asculte glasul șoptit cu care locurile Îi vorbesc sufletului. Trebuie că neglijase semne și urme esențiale. Ce anume nu izbutise să vadă? În scurtă vreme, după apusul soarelui, avea să poată străbate străzile mai În voie. Rolul său de prior al Florenței Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fost cu adevărat un număr blestemat, exclus din numărătoarea condiției umane. Puteau fi cinci obiecte. Sau cinci condiții. Sau cinci vârste, lucrul cel mai evident. Dintr-o dată, Îi reveniră În amintire frânturile de fraze, cuvintele pe care le auzise uneori șoptite În unele săli rezervate din studia, În povestirile populare, În unele scriptoria din mânăstiri. De asemenea, În taverne și În stațiile de poștă de pe Via Francigena, de la pelerinii ce coborau dinspre Nord sau care se Întorceau de peste mare. A cincea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În taverne și În stațiile de poștă de pe Via Francigena, de la pelerinii ce coborau dinspre Nord sau care se Întorceau de peste mare. A cincea Evanghelie. Cei cinci evangheliști. Să fi vrut Ambrogio să Îl celebreze pe Iacov, despre care se șoptea că scrisese prima Evanghelie, cea mai veche? Însuși fratele lui Iisus Mântuitorul, umbra aceea mereu prezentă și mereu alungată În istoria Bisericii? Dar de ce să fi recurs la metafora uriașului? Fiecare evanghelist Își avea propriul său semn, consolidat În timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dormi la Stinche. Omul se uită la el așa cum te uiți la un nebun. Apoi păru să Își dea seama, În sfârșit, de straiele lui fastuoase. Zăbovi cu privirea peste Însemnele prioratului, În timp ce unul dintre străjeri se apleca să Îi șoptească ceva la ureche. Poate că Îl recunoscuse, ori poate că observase escorta de polițai aliniați la intrare. Acum, omul era perplex, dar Încă nu părea să aibă intenția de a ceda. Apoi, cuprins parcă de un neașteptat sentiment de milostenie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Urmă, care aveau să moștenească Pământul, dacă aveau să știe cum să evoce puterile nemăsurate ale celor dinaintea lor, ale căror trupuri dormeau În subsol, În așteptarea deșteptării. La acele cuvinte, un murmur străbătuse rândurile credincioșilor. Dante surprinse câteva comentarii șoptite despre oasele enorme găsite la o fermă din Mugello. Dar Bruno continua fără să ia În seamă comentariile. — Cei dinaintea noastră zac În gropile lor, nu morți ci adormiți, declamă cu ochii mijiți, ca și când ar fi căutat În sinea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
strălucea la flacăra opaițului, ca și când toată umezeala nopții Înăbușitoare s-ar fi Întins peste carnea ei de bronz. Chiar și de la acea distanță, poetul continua să simtă parfumul acru al pielii ei, În păr, În barbă, sub unghii... — Cine ești? șopti. Ea Își Îndreptă degetul arătător spre piept. Chiar În lentoarea acestui gest, cercurile de aur vibrară, emițând obișnuitul sunet metalic. — Beatrice. Pe Dante Îl podidi un sughiț. — De unde știi? bâigui dânsul cu o voce sugrumată. Cine ți-a spus acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
oriunde pe suprafața sau În măruntaiele planetei. Căutările continuă... Subzistă și o altă variantă a secretului Templierilor: o taină, un mesaj, o informație fundamentală de natură să schimbe destinul omenirii. E vorba despre cuvintele pe care Isus i le-a șoptit de pe cruce lui Iosif din Arimateea când acesta s-a apropiat pentru a culege, În Potirul Sfânt, sângele curgând al Mântuitorului? Care vor fi fiind acele cuvinte? Sau e vorba despre altceva, cum ar fi, de exemplu, secretul descoperit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ușor. În semn de Înțelegere? De solidaritate? De tandrețe? N-am apucat s-o Întreb. Mâna ei mi-a părăsit brațul Într-o mișcare rapidă și imediat am simțit cum Îmi apasă buzele cu palma. A stins lanterna și a șoptit: - Sst! Vine cineva... Mi-am Încordat auzul, strivind, În același timp, cu talpa țigara neterminată și Încercând să percep vreun zgomot din direcția tunelului - locul pe care Eva Îl țintea cu o privire intensă. N-am reușit. - Ți s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Mi-am Încordat auzul, strivind, În același timp, cu talpa țigara neterminată și Încercând să percep vreun zgomot din direcția tunelului - locul pe care Eva Îl țintea cu o privire intensă. N-am reușit. - Ți s-a părut, i-am șoptit cât puteam de Încet. Nu e nimeni... - Ba da, aud pași. Hai, repede! Să ne ascundem undeva! Am ascultat-o, deși eram convins că i se păruse. Călcând atenți, pe vârfurile picioarelor, ne-am adăpostit Într-una din firidele săpate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cu revoltă și disperare. Doar un exercițiu de reprimare a reacțiilor, pe care l-am bănuit Îndelung și sever, a oprit eliberarea țipătului care Îi umplea toată ființa. Palidă și transfigurată, răsucea Între degete cele câteva foi de hârtie și șoptea privind În gol: - Nu se poate... nu e posibil... nu pot să cred... - Ce s-a Întâmplat? am Întrebat-o, mai mult ca s-o scot din transa care o paralizase subit. În loc să sune grijuliu, așa cum intenționasem, vocea mea degaja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
rezistat în picioare, iar alții din genunchi au continuat să lupte. Cu toții au suportat povara grea a omătului, s-au luptat cu dârzenie cu viforul ce amenința să crape și pietrele. Singura lor alinare a fost regina nopților, care le șoptea neîncetat că iarna va trece, că de acolo din regatul său din înălțimi se vede primăvara venind. Zi după zi, pădurea a așteptat nerăbdătoare venirea primăverii. A sperat cu fiecare crenguță și rădăcină că mai prinde o primăvară. La un
Dor. In: ANTOLOGIE:poezie by Simona Antoniac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_657]
-
Oamenii sunt ca banii. Ăia sunt mai buni care îmblă în toate țările. Și-acuma de unde vii? Iovănuț își ridică cu grijire capul, privi atent în jur și zise încet: — Da’ nu spui la nimeni? — Ce’șt copil?! De la Râm! - șopti el. Mierla tăcu brusc. Episodul 4 îN DRUM SPRE HAREM Lăsându-i pe cei doi tineri mâncându-se din priviri să-și depene amintirile, hanul și Metodiu o luară agale spre harem. — Signore - grăi Metodiu cu glas coborât - acuma noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Ce e asta? - bâigui Metodiu arătând spre mașinărie. — O tiparniță, monșer! - lămuri hanul cel tânăr. — Și ce tipăriți - făcu Metodiu plăcut surprins. — Psaltiri, Cazanii, Lexicoane, „Istoria Imperiului Otoman”, partea cu creșterea. — Bine, bine, da’ fetele? — Sunt de la corectură. Și... el? - șopti Metodiu, trăgând cu coada ochiului spre tătarul cel tatuat. — El? El a câștigat concursul „Dintre sute de tătari”. Să ți-l prezint. îl cheamă Mârzac. Se apropiară. — Bag samă că, în ciuda celor lumești ce vă stau în preajmă, gândul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în sus... ce să mai vorbim?! „Mde!” își spuse în gând Iovănuț, zărindu-i totuși Huruzumei vârful botinei în formă de semilună cum se mișca jucăuș prin iarba îmbelșugată care creștea illo tempore pe-acolo, pe lângă Nistru. Mă plictisesc îngrozitor! - șopti tătăroaica, uitându-se în toate părțile. Degeaba știu scrisul și cititul. N-am cu cine schimba o impresie, o locuțiune, decât cu frate-meu. Domnule Iovănuț, să nu-ți faci o impresie greșită despre mine, dar și eu sunt om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nu. Dar să lăsăm acestea. De vei voi, cinstește-l, căci după cum îi vezi trupul, așa-i este și inima. Bine ați venit pe frumoasele meleaguri tătărăști! - zise numai zâmbet hanul cel tânăr, ieșind în întâmpinarea lor. — Care e vodă? - șopti Huruzuma, care stătea mai deoparte cu Iovănuț, apucându-l strâns de mână. Pe Iovănuț îl trecu, pe sub sutană, un fior din creștet până-n tălpi. Așa ceva nu mai simțise niciodată. - Uite ăla! șopti el emoționat. Episodul 12 BARZOVIE-VODĂ E ȘI EL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
tânăr, ieșind în întâmpinarea lor. — Care e vodă? - șopti Huruzuma, care stătea mai deoparte cu Iovănuț, apucându-l strâns de mână. Pe Iovănuț îl trecu, pe sub sutană, un fior din creștet până-n tălpi. Așa ceva nu mai simțise niciodată. - Uite ăla! șopti el emoționat. Episodul 12 BARZOVIE-VODĂ E ȘI EL OM — Prezintă-mă lui Vodă! - șopti atunci Huruzuma, trăgându-l pe Iovănuț de mânecă. — Nu știu dacă se cade... șopti călugărul tânăr, când simți deodată degetele fierbinți ale tătăroaicei suindu-i pe sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu Iovănuț, apucându-l strâns de mână. Pe Iovănuț îl trecu, pe sub sutană, un fior din creștet până-n tălpi. Așa ceva nu mai simțise niciodată. - Uite ăla! șopti el emoționat. Episodul 12 BARZOVIE-VODĂ E ȘI EL OM — Prezintă-mă lui Vodă! - șopti atunci Huruzuma, trăgându-l pe Iovănuț de mânecă. — Nu știu dacă se cade... șopti călugărul tânăr, când simți deodată degetele fierbinți ale tătăroaicei suindu-i pe sub mâneca sutanei, dincolo de încheietură. O dată cu o binecuvântată căldură, sufletul îi fu cuprins de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
fior din creștet până-n tălpi. Așa ceva nu mai simțise niciodată. - Uite ăla! șopti el emoționat. Episodul 12 BARZOVIE-VODĂ E ȘI EL OM — Prezintă-mă lui Vodă! - șopti atunci Huruzuma, trăgându-l pe Iovănuț de mânecă. — Nu știu dacă se cade... șopti călugărul tânăr, când simți deodată degetele fierbinți ale tătăroaicei suindu-i pe sub mâneca sutanei, dincolo de încheietură. O dată cu o binecuvântată căldură, sufletul îi fu cuprins de o mare cutezanță, cum nu mai avuse de demult, din vremea când, băiet fiind, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
se adună în cete. Mai scutură-i încă puțin și se retrag în munți. Și dacă tot i-ai adus în munți pune-i să scoată aurul care nu strălucește în glodul drumurilor. Asta e! — Și cu mine cum rămâne? - șopti Huruzuma, jucându-se cu o pleată de-ale lui Iovănuț. — Tu ești copilă, asta ești, și trebuie să stai acasă! șopti Iovănuț, realmente tulburat. Episodul 18 îN DRUM SPRE HÂRLĂU (MOLDOVAÎ Ca să nu mai lungim vorba, căci ne așteaptă încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
munți pune-i să scoată aurul care nu strălucește în glodul drumurilor. Asta e! — Și cu mine cum rămâne? - șopti Huruzuma, jucându-se cu o pleată de-ale lui Iovănuț. — Tu ești copilă, asta ești, și trebuie să stai acasă! șopti Iovănuț, realmente tulburat. Episodul 18 îN DRUM SPRE HÂRLĂU (MOLDOVAÎ Ca să nu mai lungim vorba, căci ne așteaptă încă un secol de narat, vom spune, mărite Cetitoriule, că nu multă vreme după ce-și îndestulară stomacurile, eroii noștri trebuiră să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]