18,529 matches
-
e să nu te înspăimânți și să nu dai bir cu fugiții, ci să stai calm și să înfrunți faptele, oricât de mișelești, cu argumente solide, cu puncte și subpuncte, astfel încât vina de a fi pactizat cu diavolul să se șteargă, să fie uitată, să înceteze să te mai mustre sau să te urmărească. Așa că, până una-alta, nu-mi rămâne nimic altceva de făcut decât să-l abandonez pe Rahan cu păpușile și pterodactilii lui și s-o ușchesc afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
București!, carasu’ să mi-l belești, Migu e descalificat, nu se vorbește așa la o balcaniadă, medalia de argint Pipiță Nicușor!, un întreg stadion îl ovaționează, Pi pi ță!, Pi pi ță!, Migu s-a apucat, probabil de oftică, să șteargă cu teneșii toate zânele, concursul s-a terminat, bună ziua!, o să facă spume proastele alea de Miruna și Tatiana, de parcă d-asta nu mai pot io, doar să chițăie puțin și văd ele pe dracu, zânele au devenit diforme, s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
o mâncărime în scăfârlie care ține musai să-mi reamintească de asta. Și nu cred să fie de-ajuns să vă descriu blândețea lui Uca, zâmbetul ei care-mi lumina orice amărâtă de dimineață, după-amiază sau seară, mângâierile acelea care ștergeau într-o clipă orice complicație chinuitoare ca și când nu ar fi existat vreodată, atât timp cât în amintirile mele se strecoară blestemata aia de librărie, spre care, ca un escroc sentimental fără scrupule, aproape că o târam, știind, oho, mult prea bine, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
clipele alea, simțeam că after-shave-ul lui tata miroase ca scorțișoara și că mâna lui e tare caldă. La sfârșit, era duminică la prânz și lumina zilei (chiar și în zilele înnorate) ne orbea pe amândoi și ne obliga să ne ștergem ochelarii. Înainte să luăm troleul către casă, ne opream la o cafenea mică, lângă Carul cu bere, unde el bea o vodcă mare, iar mie îmi cumpăra un Pepsi și câteva senvișuri cu cașcaval. Nu știu de ce, tot sorbind din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
ales praful de sorocul multor bulbi, răsaduri și semințe de flori, cu alte cuvinte când se apropia vara, Naghy m-a urecheat fiindcă o făcusem pe fii-sa umflată, Florea a încercat să-mi tragă o scatoalcă când m-am șters pe preșul lui (după ce călcasem într-un caca de câine), Constantineasca, care stătea la parter, și-a reluat țipetele și amenințările la coborârile mele de la patru (și reușeam să cobor din șapte în șapte trepte, cu bufnete și izbituri în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
ca și cum am fi făcut-o. Când ieșeam de-acolo se întâmpla ca în unele duminici la prânz, la ieșirea din cinematografele de pe Bulevardul Republicii: lumina zilei ori a becului de pe hol ne orbea pe amândoi și ne obliga să ne ștergem ochelarii. În lungile perioade în care tata era plecat pe șantiere (susținând că fără oameni ca el s-ar alege praful de țara asta), deschideam ușa camerei obscure și o cercetam pe îndelete. Mirosea urât, a aer stătut și rânced
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
să-i ajute să treacă strada, să nu le spună moși și babe, să traverseze numai la culoarea verde a semaforului, să fie mici gospodari, să planteze flori în grădină, să ude florile din ghiveci, să nu rupă flori, să șteargă praful, să ajute la cozonaci, la reparatul prizelor și, în general, pe mama și tata care nu mai prididesc de treabă, și cu construitul socialismului, să se păstreze curați și să nu facă precum Murdărici (un jegos care nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
neascultători și de zbanghii. Era de ajuns un minut de neatenție ca șoimii patriei să devină niște draci goi, jigodii nespălate, niște javre mâncătoare de suflet. Iar dintre toate locurile și cotloanele grădiniței, nisiparul părea a fi existat anume ca să șteargă orice urmă de zâmbet de pe chipul unei tovarășe. Era genul acela de junglă împrejmuită cu roți de cauciuc înjumătățite, în care felurite triburi (de grupă mică, mijlocie sau mare) erau lăsate de izbeliște de către zeii lor, care se retrăgeau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
palpită, un braț de fier și o mână oțelită m-au făcut să-l îmbrâncesc. Și, ca prin vis, într-o explozie de mândrie și triumf a poporului meu cel atât de asuprit până odinioară, i-am văzut zâmbetul trufaș ștergându-i-se de pe față, călcâiele atingând jumătatea de cauciuc, iar corpul lui uriaș, de pionier în clasa a patra, prăbușindu-se la pământ. Pe scurt: i-am spart capul, pentru că țeasta lui de invadator s-a dovedit prea fragilă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
ajuns acasă, m-am închis în baie, am plâns pe săturate, mi-am jurat că nu voi mai privi vreodată în oglinda roșiatică a crucii, am gustat, atent și tacticos, din stropii ăia micuți și sărați ai lacrimilor, m-am șters bine de tot cu un prosop, m-am liniștit, am intrat în sufragerie, am deschis televizorul și-am început să mă uit la un meci de pe bulgari. Levski Spartak-Lokomotiv Plovdiv. S-a terminat 2-1. Duminicile erau urâte. Ca meciurile de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
a durat mult și din tăcerea aia țiuitoare, mai exact din colțul umbros al camerei lui tata, s-a desprins o bucată de întuneric care gonea spre noi, cuvintele dispăruseră ca de obicei (oricât se străduiau să rămână scrise, erau șterse, literă cu literă), cumva, nu știu cum, pentru că nu mă puteam uita de frică, Matei l-a atras înspre lumina bucătăriei, monstrul a căzut în capcană, era cam târziu pentru el, oricât de înverșunat părea să fie să ajungă până la Matei, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
ochiului, să-l văd orbit, începând să se destrame, mugind fioros și parcă tâmp, realizând că nu mai e decât un pas, o clipă, iar Matei mare îl va înșfăca de glugă și-l va târî spre geam, îl va șterge de pe fața pământului ca pe-un gândac mare și negru, Bau-Bau se zbătea deja fără scăpare, în strălucirea clară a becului nu mai părea chiar atât de înfricoșător, putea fi învins, putea fi aruncat pe geam, putea să încaseze un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pe urmă că, în timpul zborului, m-aș fi mișcat tare, tare de tot, încât a fost sigur că revenisem pe pământ. Și îmi dăduse drumul. Am căzut ca o cârpă, peretele era grunjos, cu boabe mari de calcio-vecchio, l-am șters cu fața de sus până jos. O fată cu năsuc cârn mă curăța pe frunte și în păr cu o batistă umedă. 4. două ecleruri cu frișcă nu se câștigă ușor. Dar după ce-ai fost în cimitir cu Cerasela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
seamă. Din cauza școlii cred. În fine. Se făcea că rătăceam într-un labirint cu alei Băiuț, întortocheate, identice, obositoare, căutam să mă liniștesc, să găsesc blocul D 13, se lăsase un întuneric beznă, mirosea a brânză, străzile începeau să se șteargă încet în jurul meu, îmi șopteam întruna „rezistență, pace și cadență, cine nu mai poate, o mână la spate“, pe undeva trebuia să existe o scară de bloc și un etaj patru, ursuleț de catifea, ce se dă nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
ei. Bravo, bătrîne amice Athos, bravo. Însă cele mai adorabile momente ale lui Norman se Întîmplau În zilele ploioase, cînd nu erau clienți În magazin, iar el se plimba pe coridoare Înarmat cu un pămătuf din pene de curcan, și ștergea praful În dreapta, ștergea praful În stînga, fredonînd sau fluierînd Încetișor. Atunci, cînd Îl vedeam așa, mă gîndeam ce frumos trebuie să fie să fii om. Și mie Îmi plăceau zilele ploioase. Răpăitul adormitor al ploii mă făcea să ațipesc uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
amice Athos, bravo. Însă cele mai adorabile momente ale lui Norman se Întîmplau În zilele ploioase, cînd nu erau clienți În magazin, iar el se plimba pe coridoare Înarmat cu un pămătuf din pene de curcan, și ștergea praful În dreapta, ștergea praful În stînga, fredonînd sau fluierînd Încetișor. Atunci, cînd Îl vedeam așa, mă gîndeam ce frumos trebuie să fie să fii om. Și mie Îmi plăceau zilele ploioase. Răpăitul adormitor al ploii mă făcea să ațipesc uneori la post. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
puțin la salvarea cartierului și, de regulă, ne lăsau pe mine și pe Norman atît de deprimați că singurul lucru de care eram În stare era să ne afundăm pînă la gît În muncă, adică scos cărțile din raft și șters cu o cîrpă. Mă refer la Norman, firește. CÎt despre mine, eu stăteam culcat În patul meu și lucram la poezia mea, „Odă nopții”. Începea cu „Slăvit fii, Întuneric”. Cartierul nostru - pe care Globe Îl numea uneori „istoric”, Însă cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
geamurile din subsolul meu. Și nu era vorba doar de lumină. Lumea pe care credeam că o cunosc destul de bine - Întunecată, misterioasă, dantelată de umbre, chiar romantică, plină de pericole la orice pas - se micșorase cumplit. O ceață groasă Îi ștersese toate culorile. Priveliștile nu mai aveau pic de adîncime, și erau uniformizate În tablouri lipsite de orice strălucire, În tonuri de gri și maroniu. Clădiri În paragină, ferestre acoperite cu placaje, șanțuri pline de gunoaie, chipuri cenușii Înfrigurate. Totul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
că dacă va intra pe poartă, Îndreptîndu-se Înspre iarba de sub platanii aceia, i se va Întîmpla ceva neobișnuit, deși acum nu-și mai dorea o fată sau un inel fermecat, ci un lucru și mai improbabil - o vrajă menită să șteargă ultimii douăzeci de ani ai vieții sale. Ascultînd fanfara, inima Îi bătea cu putere, iar În țeasta lui fragilă de om trecut prin multe fremăta copilăria. — Poftiți să vă-ncercați norocul, domnule, Îl Îmbie pastorul, cu o voce de bariton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
adevăr agentul pe care Rowe apucase să-l vadă Înainte de plecare părea foarte experimentat. Domnul Rennit Îl prezentase la Început ca „A-2“, dar peste cîteva minute, distrat, Îi spusese pe nume: Jones. Acest Jones era un om mărunțel, foarte șters la prima vedere, cu un nas subțire și ascuțit; purta o pălărie de fetru cafenie, cu panglica soioasă și un costum gri, care avusese probabil o altă culoare cu ani În urmă. În buzunarul de la piept avea prinse un creion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Întîmpla orice. Încercă să-și elibereze mîinile, dar vecinii i le țineau strîns. În salon domnea o tăcere deplină. Rowe simți cum un strop de sudoare i se prelinge pe obraz de pe pleoapa ochiului drept, gîdilîndu-l, dar nu-l putu șterge. Undeva, Într-o altă Încăpere, un gramofon Începu să cînte. Era o melodie suavă și onomatopeică, de Mendelssohn, sugerînd zgomotul unor valuri ce se sparg Într-o peșteră plină de ecouri. După o scurtă pauză, acul gramofonului fu mutat Înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
că toată povestea asta n-are nici o importanță, și el ar fi crezut-o. Trebuia Însă mai Întîi s-o convingă. Dar ea Își Întoarse fața spre un personaj nevăzut, căruia Îi spuse pe un ton contrariat: „Nu uita să ștergi praful de pe pian!“ „Mamă, ascultă-mă, te rog!“ repetă el, dar Își dădu seama că, fiind copil, nu va putea s-o convingă. Doar nu Împlinise nici opt ani! Vedea În vis fereastra zăbrelită a camerei copiilor, de la etajul al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
telefonului În biroul probabil pustiu și se Întrebă dacă sendvișul mai era acolo, pe farfurie, lîngă aparat. Din pricina bombardamentelor, orice legătură telefonică devenise problematică, pentru că peste noapte se putea Întîmpla ca tocmai casa pe care o căutai să fi fost ștearsă de pe fața pămîntului. Rowe se convinse, Însă, că acea părticică a lumii continua să existe: Orthotex nu dispăruse Încă. Se Întoarse la masa lui și mai comandă o cafea. Ceru de asemenea hîrtie de scris. Chelnerița Îi aruncă o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ar fi să rămîn ascuns pînă cînd au să uite toată povestea asta ( În timp de război, o crimă se uită repede)? Da, nu-i războiul meu! Am nimerit, pare-se, din Întîmplare În linia de foc - atîta tot! O șterg din Londra și o să-i las pe proști să se bată și să crape... Se prea poate ca În cozonac să nu fie ascuns nimic important - doar vreun răvaș cu vreo urare, o monedă de șase pence... Poate că schilodul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
sau l-am văzut săvîrșindu-se În numele vrajbei dintre națiuni, Înțeleg limpede că pricina acestui rău stă În imensa Înșelăciune pe care-o numim patriotism și dragoste de țară...“ Această afirmație, brutală și dogmatică, avea oarecare noblețe, spre deosebire de Încercarea de a șterge sublinierile de pe margine, o Încercare nedemnă, vădind lipsa curajului de a avea opinii. Digby citi mai departe, pe aceeași pagină: „Christos m-a făcut să Înțeleg că zidul despărțitor ce-l durăm Între noi și celelalte popoare ne știrbește fericirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]