3,667 matches
-
Cavarna, în urma automobilului în care Viky luase loc cu soții Axente. Când sosim, găsim pe Viky în pat în salon, camera cea mai mare a casei. Curat, fiecare lucru la locul său și peste tot un covor imens, cu o admirabilă îmbinare de culori. Viky pare obosită; după obrajii roșii, se vede că are o arșiță mare, dar nu uită deloc să se arate politicoasă cu toată lumea. Surâde ca de obicei și răspunde la toate întrebările noastre, ce nu mai contenesc
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fost rușinat de minciuna mea, așa i s-a luminat fața de bucurie, dar nu puteam să-mi mai schimb vorba. Pentru oamenii simpli orice cuvânt are o semnificație exactă, nu sunt în stare să bănuiască nimic îndărătul lui. Ce admirabili sunt acești oameni, și ce reconfortanți! S-a oferit imediat să se ducă la Cavarna să-i cânte lui Viky la fereastră, și n-am putut să-i opresc decât mai adăugând o minciună că la ora asta Viky doarme
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
neobosita ei încercare de a construi miracole și apoi destrămarea înainte de a porni din nou. Simbol al tuturor planurilor omenești, construcții mereu reîncepute, inutile poate, căci știi perfect că nu vor ajunge la vreun rezultat, dar ce superbă lucrătură! Este admirabilă îndeosebi dezinteresarea acestor osteneli! - Te iubesc, Ioana! Nu trebuie să crezi că vorbesc numai din pricina unui entuziasm momentan. Logica cea mai strictă îmi dă dreptate. Ai făcut o greșeală fără ca dragostea pentru mine să-ți fie deloc alterată. Ai avut
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a fost urât. Ne-am regăsit, suntem siguri că ne înțelegem perfect. Suntem tineri, nu este prea târziu pentru a ne construi o nouă fericire. Marea, cea mai perfectă lucrare a naturii, ne este în preajmă, dîndu-ne mereu noi spectacole admirabile. Trebuie să voim să fim fericiți. Oare Viky este într-adevăr așa de bolnavă? Am întîrziat, toată Cavarna e în întuneric, numai de la fereastra bolnavei vine o lumină slabă, arătând că acolo se petrec ciudățenii. Domnul Axente nu se mai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să-i schimb părerile, și ce pa-timă pune să-ți demonstreze adevărurile descoperite de ea. Minunatele ceasuri petrecute cu ocazia unei discuții asupra literaturii, muzicii!" Dar Ioana are și cusururi: "este extrem de influențabilă". Fiecare om devine pe rând, pentru ea, admirabil sau nesuferit, totdeauna excesiv, și nu-ți permite să o contrazici." Pe această femeie pe care nu vrea s-o ia în căsătorie ("Să fiu destul de tare ca să plec, fără să mă reție fiecare din vaietele ei!") eroul o socotește
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
celor ce exced sfera comună a sensului. Am invocat, în această privință, paginile unor filozofi sensibili la așa ceva, precum Cicero și Tertulian, Pascal și Kant, Nietzsche și Kierkegaard, Heidegger și Wittgenstein. Dar și paginile unor scriitori pe care îi socotesc admirabili, precum Kafka sau Borges. Unora dintre ei, aparent mai sceptici, le-am oferit pe alocuri rolul călăuzei din umbră. Un îndemn neașteptat în această privință l-am resimțit odată cu lectura unor scrieri semnate de Eugeniu Coșeriu, Umberto Eco, Arthur C.
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
de această dată absurditatea însăși, ceva ce apare imposibil minții omenești. O astfel de interpretare, stranie și originală, nu ar fi exclusă pentru vremea lui Tertulian. Numai că, adaugă Gilson, e greu de crezut că un învățat creștin, deși orator admirabil, ar fi asumat absurditatea drept criteriu al adevărului.<ref id="148">Cf. Pierre Bühler, „Tertullian: the Teacher of the «credo quia absurdum»“, în Jon Stewart, Kierkegaard and the patristic and medieval traditions, Ashgate Publishing, Aldershot, 2008, pp. 131-142.</ref> E
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
al credinței. Și nu se ignoră, cu fiecare caz în parte, elementul decisiv al pasiunii, cel în care paradoxul se poate desco peri pe sine. Iar strategia complicată a intelectului, logica sa vicleană atunci când se vede singur cu paradoxul, este admirabil înfățișată. O poți recunoaște la fel de bine și astăzi, căci între timp nu s-a schimbat aproape nimic. De altfel, nu cred că se poate învăța ceva cu privire la cele absurde. „Intelec tul zice că paradoxul este absurdul, ceea ce nui decât o
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
celor ce exced sfera comună a sensului. Am invocat, în această privință, paginile unor filozofi sensibili la așa ceva, precum Cicero și Tertulian, Pascal și Kant, Nietzsche și Kierkegaard, Heidegger și Wittgenstein. Dar și paginile unor scriitori pe care îi socotesc admirabili, precum Kafka sau Borges. Unora dintre ei, aparent mai sceptici, le-am oferit pe alocuri rolul călăuzei din umbră. Un îndemn neașteptat în această privință l-am resimțit odată cu lectura unor scrieri semnate de Eugeniu Coșeriu, Umberto Eco, Arthur C.
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
de această dată absurditatea însăși, ceva ce apare imposibil minții omenești. O astfel de interpretare, stranie și originală, nu ar fi exclusă pentru vremea lui Tertulian. Numai că, adaugă Gilson, e greu de crezut că un învățat creștin, deși orator admirabil, ar fi asumat absurditatea drept criteriu al adevărului.<ref id="148">Cf. Pierre Bühler, „Tertullian: the Teacher of the «credo quia absurdum»“, în Jon Stewart, Kierkegaard and the patristic and medieval traditions, Ashgate Publishing, Aldershot, 2008, pp. 131-142.</ref> E
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
al credinței. Și nu se ignoră, cu fiecare caz în parte, elementul decisiv al pasiunii, cel în care paradoxul se poate desco peri pe sine. Iar strategia complicată a intelectului, logica sa vicleană atunci când se vede singur cu paradoxul, este admirabil înfățișată. O poți recunoaște la fel de bine și astăzi, căci între timp nu sa schimbat aproape nimic. De altfel, nu cred că se poate învăța ceva cu privire la cele absurde. „Intelec tul zice că paradoxul este absurdul, ceea ce nui decât o maimuțăreală
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
o bibliografie a fiecărui capitol în parte. Poate mai târziu, dacă va fi nevoie, voi da la iveala și o ediție științifică, amplificată. Cartea ar fi avut, fără îndoială, mai puține lipsuri dacă aș fi putut profita la timp de admirabila La Revolucion Portuguesa a profesorului Jesùs Pabòn (Madrid, 1941). Din nenorocire, primele capitole erau redactate când a apărut monografia lui Pabòn. Aduc mulțumirile mele conducerii Secretariatului Propagandei Naționale din Lisabona, care mi-a pus la dispoziție un mare număr de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și se trudește o viața întreagă să-și găsească echilibrul zdruncinat prin pierderea credinței. Amână mereu expunerea sistemului lui de filosofie. "Sunt un filosof inedit", mărturisește cuiva. Dar este nefericit, neliniștit și abulic. Geniul lui își dă toată măsura în admirabile, obsedante poeme. Antero de Quental este poate cel mai genial poet pe care l-a creat pesimismul, alături de Leopardi și Eminescu. Nimeni n-a cântat mai frumos ca el neantul cosmic - MIRCEA ELIADE "noaptea neagră, sora deznădejdii, noaptea solitară, nemișcată
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
1860-1900) nu era nici filosof, nici enciclopedist și a încetat repede de a fi revoluționar. Opera lui e un monument al literaturii portugheze moderne; singurul de altfel pe care timpul, departe de a-l întuneca, îl valorifică neîncetat. Dar prin admirabilele sale romane, Eça de Quieroz a zdruncinat instituțiile tradiționale - Patria Portugheză, Biserica, familia - poate tot atât cât a făcut Oliviera Martins sau Antero. Realismul său nu era întrecut decât de marea, unica sa probitate artistică. Avea forța și curajul lui
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
țară, consul al Portugaliei în Cuba, Anglia, America, Franța. A avut, ca și întreaga lui generație, cultul Franței, al limbii franceze, al valorilor franceze. De aceea și cărțile lui par a fi traduse din franțuzește. Și în aceste cărți, ce admirabilă oglindă a moravurilor portugheze, ce neiertătoare critică a burgheziei și Bisericii, ce cumplită caricaturizare a tot ceea ce reprezenta, între 1870-1890, spiritul "constituționalist", cu creațiile sale hibride, cu metisajul său grotesc de valori, cu fundamentala sa mediocritate! Fără îndoială că opera
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Alpoim, șeful disidenței progresiste, era un ambițios care credea că totul i se cuvine. Nu era lipsit de geniu, dar nu se putea concentra: scria zilnic un articol la ziar și cincizeci de scrisori, se agita pe culoarele Parlamentului, ținea admirabile discursuri, făcea vizite, primea foarte multă lume și nu tăcea niciodată. Cearta lui cu președintele partidului progresist, José Luciano, a pornit de la incidente ridicole - dar a avut urmări teribile: unitatea partidului pentru totdeauna sfărâmată și apropierea de republicani. Lupta dintre
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Coimbra, un profesor european, un savant care voia să se mențină la nivelul colegilor săi din universitățile franceze, germane sau engleze. În foarte multe științe, Portugalia - ca atâtea alte țări mici - n-a depășit încă stadiul diletantismului. Popor înzestrat cu admirabile însușiri sufletești, dar sentimental, incoerent și imaginativ - portughezii dau la iveală, în fiecare generație, un număr surprinzător de mari poeți, dar foarte puțini oameni de știință. Chiar adevărații savanți portughezi păcătuiesc uneori printr-o metodă incertă sau printr-o primejdioasa
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ales morale. Timpurile liniștite ale vieții ușoare, ale ideilor pe care nimeni nu le contesta, ale ordinii pe care nimeni nu o turbura, ale afacerilor curente, ale muncii asigurate și până și ale odihnei asigurate - timpurile acestea s-au dus..." Admirabilă pagină de filosofie a istoriei și de etică virilă. Niciodată Salazar n-a vorbit cu mai multă însuflețire ca în această cuvântare adresată tineretului. Se ghicește emoția educatorului hotărât să nu ascundă niciodată nimic tinerilor pe care-i pregătește pentru
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
om, care a renunțat la singurul preț al vieții, familia, pentru că renunțase cândva la sacerdoțiu, a adoptat un copil pe care-l crește singur, găsind timp, în fiecare seară, să-l învețe să scrie și să citească. Antonio Ferro, în admirabila sa carte de convorbiri cu Salazar, ne destăinuiește că una din puținele cadre care decorează pereții severi ai cabinetului de lucru al dictatorului, cuprinde textul celebrului, și uitatului sonet al lui Plantin, Le bonheur de ce monde. Atât de mult prețuiește
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
schimba mai greu. Revoluția îi plăcea, îi convenea - dar anevoie putea trăi revoluționar, anevoie putea trăi în tensiunea simplicității pe care o predica Salazar. Majoritatea "erau cu regimul" - pentru că nu puteau tăgădui toate îmbunătățirile făcute, nu puteau tăgădui, bunăoară, existența admirabilelor șosele care brăzdează de la un capăt la altul țara, a porturilor restaurate și modernizate, a vapoarelor nou construite, a spitalelor și școlilor ridicate. Toate acestea erau prea evidente pentru a putea fi tăgăduite. Dar, pe buna dreptate sunt numiți acești
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Joao Pinto da Costa Leite, A doutrina corporativa em Portugal (Lisboa, 1936); Augusto da Costa, A Nacao Corporativa (ed. III, L. 1937; cuprinde toate textele legale, comentate); Marcelo Caetano, Problemas da revoluçao corporativa (L. 1941; scurte glose și câteva conferințe admirabile, ale unuia din cei mai de seamă teoreticieni corporatiști); Fernando Campos, Páginas corporatioas (L. J941); Pedro Teotónio Pereira, A batalha do futuro. Organizaçao corporativa ed. II, L. 1937); Dr. Manuel Rodrigues, Politica, Direito e Justiça (L, 1934); volumul colectiv Uma
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Pedro Teotónio Pereira, A batalha do futuro. Organizaçao corporativa ed. II, L. 1937); Dr. Manuel Rodrigues, Politica, Direito e Justiça (L, 1934); volumul colectiv Uma séri de conferęncias editat de "Centro de Estudos Corporativos" al "Uniunii Naționale" (L. 1937); O admirabilă expunere a principiilor care stau la temelia noii ordini instaurate de Salazar, se găsește în teza de doctorat a lui P. Arnaldo J. Dias (O. F. M.), Salazar instaurator reipublicae lasitanae, al cărui text dactilografiat 1-am putut consulta prin bunăvoința
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
lup, para loviturile cu un mic scut rotund și își repezea sabia cu o furie însoțită de o măiestrie aparte, ucigând și mutilând fără milă. Alți războinici, bine făcuți, cu săbii lungi și scuturi masive, îi acopereau flancurile cu o admirabilă dăruire, ceea ce îl făcu pe Sebastianus să-și închipuie că acel războinic valoros avea un rang înalt printre ai lui. Hunii, deși îi depășeau numeric pe atacatori, se retrăgeau, apărându-se dezordonat și puțin eficace. Cu furie, Sebastianus își făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Pe fata aceasta, cu rochiile ei veșnic reflectând albastrul, parcă o văd și acum. Avea ceva distins, ceva de simplicitate, ceva de șoltic - mult feminin. De-atunci a început și plăcerea mea pentru muzică. În Roman era o muzică militară admirabilă, care cânta toate operele pe care le-am auzit apoi la teatru. Toate așteptările mele, toate serile de grădină publică - toate cele erau țesute cu muzică. Cântecele erau expresia sentimentelor mele și erau dureroase. Ea, gesturile ei, mersul ei, melodiile
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
iubeam cu amor, cu o iubire fizică. Îmi plăcea să-l sărut pe barbă... Parcă am și acuma pe buze senzația bărbii lui. Tatăl meu a fost un om voinic, curajos, bun și de o inteligență mijlocie. Avea un caracter admirabil, din care puțin am moștenit. Am moștenit jovialitatea, pe care mi-a împuținat-o boala și altă parte a caracterului meu. N-am moștenit egalitatea caracterului lui, răbdarea, optimismul. El, orice necaz cât de mare (pierderea averii, lipsa banului pentru
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]