1,915 matches
-
era pe punctul să devină propriul său zeu. El se cufundă În sine. Se Încordează să-și atingă adevărul propriu, dar Întinde mîinile În gol. Vrea să soarbă parfumul unei flori, dar această floare este otrăvită. Singurătatea În care se afundă ca Într-un labirint. Ceea ce părea iubire clinică nu e decît disperare ce crește. Deasupra apei, dansul negru al melancoliei strînge tot mai mult cercul În jurul său... El Însuși stă ca un străin În fața sa. E un Sisif care suie
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ÎNTÂI. 314. Prima regulă. Dușmanul obișnuiește să ademenească cu plăceri amăgitoare persoanele care merg dintr-un păcat de moarte într-altul, făcându-le să-și imagineze desfătări și plăceri senzuale, pentru a le păstra și a le face să se afunde și mai mult în viciile și păcatele lor; în aceste persoane, spiritul cel bun acționează invers, înțepându-le și dându-le remușcări de conștiință prin puterea de judecată a rațiunii. 315. A doua regulă. Cu persoanele care se curățesc cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
pe-a unui demon.” Se apropiase de ușa de la ieșire vrând să asculte pașii care se auzeau urcând pe casa scării. Fără să poată auzi ceva se răzgândi și fugi în pat lângă copii. Se zgribuli din cauza frigului din ea, afundându-se tot mai mult în spatele lor. Cu brațele ca două aripi le cuprinse trupurile lor mici și delicate. Valentin obișnuia să vină la ore târzii acasă. Ea nu avea nevoie de cuvinte, de explicații și argumentări. Pur și simplu îi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ceruse să o ajute la vânzare, întrucât nu cunoștea prețul mărfurilor și nici limba în care se vorbea. În cameră nu mai era disponibil nici un pat de dormit, doar un fotoliu în care Carlina se așeză cu sfială, apoi se afundă cât mai adânc, încolăcindu-se sub o pătură căutând ași feri privirea de celelalte persoane sub pretextul că era frântă de oboseala acumulată din timpul călătoriei. Părul care era pieptănat într-un coc, strâns, îl desfăcu din strânsoarea lui, iar
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
necontrolate îi despica pieptul, aducându-i în prim plan acea durere sâcâitoare care o chinuia de ceva vreme. Avea curajul necesar și era pregătită să meargă mai departe, dar dacă ar fi putut plânge acolo în fotoliul în care se afundase, atunci s-ar fi răcorit de toate gândurile care i se ghemuiau fără voia ei și nu-i dădeau pace, cotrobăind nemiloase prin toată ființa ei. O dată cu trecerea timpului descoperea încet și sigur o parte din ea pe care nu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
fusese atât de bădăran cu ea?! Nu mai era deloc politicos! Se purtase urât cu ea, caraghios... Toate amintirile cu el îi bâzâiau prin creier aidoma unei insecte. Fața ei albă ca o floare acum arăta verzuie. Pe măsură ce noaptea se afunda tot mai mult, lacrimile ei sclipeau pe obraji. Se gândi din nou la el. „De ce tocmai astă seară?“ Nu venise să mă întrebe de Victoria, să discutăm, să spunem lucrurilor pe nume, să vorbim despre un divorț, dacă asta își
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
și pe ea să învețe să pună întrebări dacă vrea să obțină răspunsuri, dar îmi spun că nu aș face decît să mă repet. Ce întorsătură! În loc să-mi întindă o mînă, Tamara îmi dă acum palme; mă lovește să mă afund mai tare în încurcătura în care am intrat... O, voi, femeilor, blestemul meu!!!... Peste răutatea Brîndușei, vine și umple paharul răceala de-acum a Tamarei... Dar, oare, acesta-i singurul blestem?!... Ce pot face în zece-douăsprezece ore?!... Ascultă, Mihai, schimbă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
întâmpinat ca un reproș mut. Greoi și umflat, Mișu Michail, instalat la birou, scria o scrisoare ca să-mi explice ce trebuie să fac ca să redobândesc Crușețul . Poftă nebună să-l rog s-o ia din loc cât mai repede. Mă afundam și mă reafundam într o stare necunoscută de calm consternat; n-aș ști să definesc exact ce simt, ce nu simt; sunt într-o stare de absență fizică, pahar prea plin de o durere care țâșnește prin pereții lui. Mi-
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
V-ați dus la Mangalia? În orice caz, gânduri bune lui Menaru (mai aștept și acum comorile promise), lui Muedin și „terenului meu de casă“. - Aici mă plictisesc în lege. Viața îmi stârnește prea puțin interes. Fac treburi casnice, mă afund în rutină, mă prostesc. Citesc foarte puțin, nu mai scriu, n-aud vorbindu-se decât despre bani... Și mă plictisește să aud vorbindu-se despre ceva ce n-o să am niciodată. Trebuie să lupt îngrozitor ca să mă întorc la Paris
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
distanța parcursă; după ora 9, când se culcă cei mici, singurătatea răsună, amplificată de atâtea amintiri, în camera asta pe care am mobilat o pentru tine. N-am deschis încă sertarul biroului tău; poate într-o zi am să-mi afund fața în sertarul deschis, unde lucrurile mai păstrează încă atingerea ușoară a degetelor tale subțiri... Scumpa mea. Nici un cuvânt nu-mi îmbracă perfect gândul, nici un cuvânt nu poate cuprinde tandrețea dureroasă pe care ți-o port. Nu am primit a
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
sete de nestins, de o toropeală buimacă, găsesc în mine resurse de energie și de credință. Trăiesc un soi de fericire nemaicunoscută: să mă întind în patul cu cearceafuri răcoroase, să aprind veioza, să întorc spatele lumii și să mă afund cu nostalgie și încântare în somnul care mă reface. În fiecare dimineață mă trezesc tresărind, în bătăile inimii mele neliniștite. În fiecare dimineață îmi spun: Doamne, ce mai trebuie să fac și astăzi? În fiecare dimineață îmi aduc aminte că
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
banii sunt puțini și greu de câștigat, n-am reușit să plătesc până acuma; așadar, am cumpărat doi bujori roșii, precum cei care creșteau în grădina lui de la Fălticeni, și m-am dus, ca spre un paradis pierdut, să mă afund în disperare. Și iată că disperarea mă aștepta în prag: urna nu mai era acolo. O duseseră în pod - la comun. Pentru că acum, dacă vrei să ai nișa ta, trebuie să plătești 12 000; pentru că de atâta vreme nu m-
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de tipul celor văzute prin filmele americane. Șoselele sunt în general bune și, deși temperaturile trec adesea de 50 de grade (și la nivelul asfaltului ating și 70 de grade), asfaltul e bine executat, nu se topește, roțile nu se afundă așa cum se întâmplă cu roțile mașinilor și tălpile pantofilor în București la 30 de grade! Călătorind non-stop, în această țară cât un continent există o întreagă infrastructură la dispoziția șoferilor: cam din 20 în 20 de kilometri câte o benzinărie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
ci niște gunoaie. Spații, câmpuri, nu caractere”, spune el, vorbind despre camarazii s)i de detenție. „Frontierele umane dispar acolo unde ating infinitul. Dincolo de biografie. Omul, fiecare om, evit) biografia. Când Încerci s)-ți sprijini greutatea pe «Însușirile personale», te afunzi pan) la mijloc. Personalitatea este un șanț acoperit superficial de tr)s)turi psihologice, temperamente, obiceiuri, modalit)ți de a face lucrurile. Cum fac un pas pentru a m) apropia de un str)în, descop)r c) am c)zut
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
pe o cărare pictată Între copaci tăcuți. În timp ce Îngenuncheam pe pernă, Învăluit de somnolență ca Într-o ceață și cu senzația de confort produsă de pudrarea cu talc, Îmi imaginam că mă cațăr În tabloul de deasupra patului și mă afund În pădurea de ulmi fermecată - pe care am vizitat-o până la urmă. 4 Un șir uluitor de doici și guvernante englezoaice, unele frângându-și mâinile, altele zâmbindu-mi enigmatic, Îmi ies În Întâmpinare pe măsură ce reintru În trecut. A fost Miss
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
picioarelor Îndoite, senzații care se combinau cu o umilă necesitate, a cărei satisfacere o tot amânam. Trecea aproape o oră și nici urmă de Mr. Burness. Fratele meu se ducea În camera lui să exerseze la pian și apoi se afunda tot mai adânc Într-una dintre melodiile pe care eu nu le puteam suferi - indicațiile date florilor artificiale din Faust (...dites-lui qu’elle est belle...) sau văicăreala lui Vladimir Lenski (...Ku-da, ko-da, ku-da vî udaliliși). Părăseam etajul unde stăteam noi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
atât de acut mi-am simțit inima bătând nebunește, prea plină și despuiată, gata să fie străpunsă, Încât m-am pomenit sperând să fie folosită ceea ce În acel moment părea o armă mai abstractă. Dar În curând aveam să mă afund Într-o și mai adâncă disperare. În timp ce sania aluneca de-a lungul bulevardului Nevski, unde lumini estompate Înotau În amurgul care se lăsa, m-am gândit la Browning-ul negru și greu pe care tata Îl ținea În sertarul de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
din nou pentru a reface terminalele nefinisate. M-am cufundat iarăși În ceața mea personală și când am ieșit din nou din ea, suportul corpului meu culcat era acum o bancă joasă din parc și umbrele vii, În care se afundase mâna mea, se mișcau acum pe pământ, printre nuanțe de violet care luaseră locul nuanțelor acvatice de negru cu verde. În starea aceea, dimensiunile obișnuite ale existenței aveau o semnificație atât de matură, Încât aș fi fost surprins dacă aș
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și monarhiști, și naționaliști, și liberali, și stângiști. Într-un fanatic poți lovi ca într-un sac de box rigid, cu iluzia că te bați sportiv, într-un ring. Cum să lovești însă în omul de marmeladă? Pumnul s-ar afunda într-o materie vâscoasă din care nu l-ai putea extrage, cu scârbă, decât lipicios și înmănușat. Dar nu numai fanaticul, ci și oportunistul ingenuu (căruia i se pare firesc să se „întoarcă” după cum bate vântul) e deasupra omului de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
rar în acest caiet pentru că lucrez intens la nuvele - cu ajutorul fumului, miros de prune din Elveția în resturi de tabac din Lucerna, cu ajutorul focului din cognac (Courvoisier) și al amărăciunii din nesul care mă face să uit complet foamea. Mă afund în narațiunea ce devine un fel de circulație sangvină într-un corp sideral pe care-l ridic scriind. În rest, sunt plictisită de noii mei prieteni, care vor să mă tragă în partidele lor politice cu iluzia că pot face
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
nu am putut să-l fac să meargă încet. A galopat până la iazul cu apă și s-a repezit în mijlocul acestuia. Apa nu era foarte adâncă, dar odată intrată șareta în apă, în timp ce calul bea apă, puțin câte puțin mă afundam în mâlul moale de pe fundul iazului. Mă uitam disperată în jur să văd pe cineva să mă ajute, să sar pe mal. Nefiind nimeni prin preajmă, am început să strig cât mă ținea gura. Hei, este cineva pe aici? Veniți
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
uitam disperată în jur să văd pe cineva să mă ajute, să sar pe mal. Nefiind nimeni prin preajmă, am început să strig cât mă ținea gura. Hei, este cineva pe aici? Veniți să mă scoateți din apă, că mă afund în mâl! 123 În scurt timp au apărut câțiva oameni, care au deshămat calul. După ce calul a ieșit din apă, mi-au luat din mână mapa cu acte importante pe care o țineam ridicată deasupra capului. Șareta aproape nu se
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
mi se pare de o tristă frumusețe copleșitoare și pentru că acolo este o imensitate de ape în amestec direct cu orașul și pentru că istoria se citește pe fiecare piatră de mormânt și pentru că biserica anglicană din cimitirul care se tot afundă în nisip și în apă mi se pare a fi unul dintre cele mai triste, duioase, frumoase locuri de pe pământ. Aș spune, deci, că sunt atât de îndrăgostit de natură încât îmi place oricum, montană, campestră, lacustră, maritimă fluvială. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
sale și, în chip deosebit, formarea spirituală pe care a primit-o în Seminar. Părintele Giovanni Calabria nu e o plantă exotică și rară, apărută în Biserică printr-o vrajă, ci un vlăstar răsărit pe un trunchi viguros care își afundă rădăcinile într-una din pământurile cele mai mănoase de sfințenie ale întregii creștinătăți: Verona. Nenumărați predecesori veronezi, iviți mai ales în prima jumătate a secolului XIX, au dat viață unor «Instituții», «Opere de binefacere», «Fundații», «Opere educative», care au marcat
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
cu precădere în trei regiuni: Piemonte, Lombardia și Veneto. Nenumărate au fost și cauzele premergătoare care au pregătit și au dus la această înmulțire uimitoare a Fundațiilor religioase. Unii istorici sunt convinși că această rodnicie de opere caritative și-ar afunda rădăcinile în noul mod de a concepe «starea de desăvârșire» ori «viața religioasă canonică». Se maturase ideea unei noi forme de căutare a sfințenie. Ea putea fi atinsă fără a mai fugi de evenimentele istoriei umane, închizându-se într-un
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]