1,979 matches
-
continua așa mult timp. O să mai leg unul de el, doar ca să fim siguri. Cum te descurci cu nodurile? — Păi, mă descurc... Am tăcut, arătând peste umărul doctorului, în largul mării. El se întoarse chiar la timp să vadă butoiul afundându-se sub apă și dispărând. — Ei, asta-i. Rămase tăcut un moment, uitându-se la oceanul gol. — Scout, oprește motorul. Eric, pârghia de colo. Aruncă ancora. — Unde s-a dus? strigă Scout de pe puntea superioară. — S-a scufundat, am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
-se în jos la mine. Expresia ei deveni liniștită, nemișcată, serioasă. Se aplecă și mă sărută o dată, de două ori, tandru, pe buze. — Ești uluitoare, am șoptit. Îmi zâmbi într-un fel aproape sfios, apoi se aplecă și mai tare, afundându-și fața în gâtul meu. Și tu, zise și cuvintele îmi răsunară în urechi ca o răsuflare întreruptă. Am cuprins-o cu brațele, dar ea se eliberă, având pe chip zâmbetul acela tăios, mai familiar. — Haide, mă mângâie pe piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ca pe coridorul unui transatlantic uriaș, dar În loc de stewarzi și stewardese văzu o femeie În capot și papuci roz, care traversează coridorul, țipînd, iar apoi un omuleț bondoc, cu o pălărie de melon, care, zărindu-i, se grăbi să se afunde În hățișurile imensului imobil. — Ai un ghem de sfoară pe care-l desfășori? Îl Întrebă Rowe pe picolo, gîfÎind sub povara valizei, pe care acesta nu se oferise să i-o poarte, dar simțindu-se neobișnuit de lucid, cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
munca de lămurire. Ca să arate că au priceput comandamentul vremii, țăranii trebuiau să-și unească pămînturile într un singur trup. Numai astfel se putea ajunge la o agricultură controlată, științifică, ce urma să-i scoată din mizeria în care îi afundase burghezo moșierimea. Mînuite de Fărocoastă și de necunoscuții pe care Costică îi aducea la poarta oamenilor, formulele astea neobișnuite nu prețuiau în ochii țăranilor nici cît o ceapă degerată. Care „mizerie”? Sărăcia-i veche de cînd lumea iar cea de
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
eu am înfrânt rezistența multora în război și am lichidat personal numeroase persoane. Astăzi trebuie să mă chinui cu un singur picior, atunci însă alergau femeile după mine, vrăjite de uniformă. De uniforma cea arătoasă. Îmi aduc aminte cum ne afundam cizmele până la gleznă în sânge prin satele poloneze. Împinge șoldul mai în față, vită, unde‑ț ascunzi iar păsărica? Ah, iat‑o. Mama fredonează un cântec melancolic de Koschat, în care este vorba despre o bancă de mesteacăn. Se gândea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
te iubește și care în cazul său e o femeie (Sophie). Acest sprijin nu‑i același lucru cu ceea ce vede în femeie un mic‑burghez, ci mai degrabă cu ceea ce înseamnă ea pentru un tânăr artist. Când un om se afundă atât de adânc în ilegalitate, la ușa ilegalității trebuie să aștepte partenerul, un Tu: Sophie. În realitate sunt scârbit de dorințele mele, dar aceste dorințe sunt mai puternice ca mine. Și iubirea mea față de tine e mai puternică decât sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
și pleacă cu pas tărăgănat, părăsit demult de Sophie și mai nou chiar de Selma, care o ia la fugă peste gazon, săltând zburdalnic pe labele ei îngrijite (fiindcă momentan nu are vreo însărcinare), urmărind un dușman imaginar. Rainer se‑afundă în întuneric, și el în întâmpinarea unui dușman, care în schimb este cât se poate de real, probabil că este chiar el însuși, pentru că după pubertate băiatul își este sieși cel mai mare inamic, fapt care se trage de la hormonii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
cantină. Aerul umed liniștește fruntea. Iureșul îl reprimește. Chipuri grăbite. Se lasă dus, în vârtejul viu al orei. Bucuros că se află între ceilalți, că există. Străzi jilave și reci. Destul un pas neatent și gata, ai alunecat... Talpa se afundă, mocirloasă. Cerul pe umeri, cețos. Bătaia aripilor fumurii, gata să se atârne în norul alburiu al zilei. Spre care se și ridică, neatent. „Hei, domnu’... v-au căzut foile !“, strigă cineva. Pasul lunecă, mâinile foarfecă ceața. Trupul se sucește brambura
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
eu vroiam să adorm. Când a răsărit soarele, mi-am luat inima În dinți și am coborât printre acei copaci care se Întindeau În toate părțile. Era mult mai cald decât pe pământul nostru, așa că m-am bucurat să mă afund printre copacii deși (deloc nu aduceau cu cei de acasă!), la umbra frunzișului. Poteca Încă se Întindea În fața mea și nu știam cine o făcuse și de ce. Și dacă o făcuse cineva care știa că, odată, o să-i fie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
o pasăre strigă ascuțit Înainte să-și ia zborul din fața mea, fâlfâind agale din aripi. Blestemate locuri! Murdare și puturoase, lăcaș de ființe care pândeau! M-am strecurat printre trestiile ce-mi tăiau umerii și m-am trezit că mă afund În mocirla din ce În ce mai puturoasă. - Măi, Krog, măi! Mai bine nu vroiai să fii fiul Tatălui din Cer și făceai cu Siloa ceea ce ai făcut doar cu una ca Bodolona. Eh, dar dacă Siloa ar fi putut să mă vadă? Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
să se rotească, mai iute, și mai iute, după care se auzi un fel de sorbecăială, iar crengile se ridicară cu totul, de parcă ar fi fost o uriașă pasăre care se pregătea să-și ia zborul. Numai că, deodată se afundară și nu mai apărură nicicând. - Odată cu mine! Dă din picioare odată cu mine! - strigă Enkim, mișcând picioarele precum un șobolan care dă să se strecoare printr-o crăpătură prea Îngustă. Am Încercat să mă iau după el, dar nici pomeneală să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
precum un șobolan care dă să se strecoare printr-o crăpătură prea Îngustă. Am Încercat să mă iau după el, dar nici pomeneală să ducem bulumacul Încotro doream. Lunecam din ce În ce mai repede către sorb și, deodată, m-am trezit cu capul afundat În apă. Am dat să răsuflu, dar m-am Înecat și m-a cuprins spaima. Am tușit sub apă, am scos capul afară, am văzut o bucată de cer și, ciudat, cu coada ochiului, am zărit pe mal un cerb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Începu să respire iute de tot. Ne privirăm doar cât să răsuflăm o dată și, atunci, i-am văzut. Erau peste tot. Am privit de jur Împrejur cu iuțeală și am zărit pe mâna noastră tare o vale molcomă ce se afunda Într-un crâng de copaci pitici, răsuciți, cu scoarță zgrunțuroasă și frunze mărunte. - Pe aici, i-am strigat lui Enkim și am luat-o la fugă spre crâng. - Moru trebuia să-ți zică să iei cu tine măcar bâtă. - Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
a ucis! se auzi de afară un glas necunoscut. Eu ți l-am omorât pe Buze. Păzitorul se răsuci brusc, dar nu mai apucă să facă altceva, căci o umbră se repezi asupra lui, cu sulița Întinsă. Vârful ascuțit se afundă, clefăind, În burta păzitorului, spintecându-l, iar cel care ataca, Începu să răsucească sulița În măruntaiele nenorocitului, de parcă ar fi amestecat cu maiul Într-un terci. Păzitorul Își smulse sulița din burtă cu amândouă mâinile - dădu să se repeadă asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ei, netrebnica, și mergea mai repede ca toți. Când o văzu, Enkim Își Înăbuși râsul și-mi trase un cot, dar nu-l băgai În seamă. Așteptarăm până ce Îi văzurăm Încotro o iau - grăbiți, fără să scoată un zgomot, se afundară În pădurea de la poalele muntelui. - Vinas știe și ea de apa care duce la Marea cea mare și vrea să ne taie calea, scrâșni Runa și se lăsă să alunece Înapoi. Dacă ne Întoarcem, dăm de pândarii pe care, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
numai că el o ținea pe a lui, că să-l lăsăm acolo, că ne Încurcă, că puteam să scăpăm dacă fugeam doar eu cu Runa. - Ești un prost, am spus amândoi și l-am săltat de jos. Ne-am afundat și mai mult În pădure, până ce-am ajuns În dreptul unor crengi răsucite și uscate, aduse de ploi, de-a valma, printre copaci. Am ciulit urechile, dar n-auzeam nici cel mai mărunt susur de apă. Am adulmecat, dar nici măcar mirosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
urmă, aveam și noi puțin noroc. - Ușor. M-am strecurat primul În mărăcinișul des și am tras de culcușul lui Enkim, În timp ce Runa, roșie la față, Îl Împingea din toate puterile. Îl Îndesarăm pe Enkim În mărăciniș, după care ne afundarăm și noi printre spinii ascuțiți, fără să ne pese de zgârieturi - eram rupți de țepi, bătuți peste față și peste mâini de crengile uscate, În timp ce colbul stârnit din pământul sfărâmicios ne umplea nările și ochii. O stâncă. Încă o tufă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Îndărătul nostru. Încerca din răsputeri să ne ajungă dar, din rarele vorbe buimace pe care le rostea În minte, mi-am dat seama că nu mai voia să pună mâna pe noi. Simțea cum Îl Învăluia Umbra, atâta tot. Se afundă sub spume. Răsări din nou și ne făcu semn, de parcă am fi putut să-l așteptăm. Sau să uităm că dorise să cheme Umbra peste noi. Răcni din străfundul piepților. Dacă ar fi fost pe mal, l-aș fi ucis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ce-i trecuse Runei prin minte, copacul ăla se ducea de acum la vale, luând calea culcușului lui Enkim. Pfuuh, Vinas! - Ți-am zis eu că e bine dacă se roagă Krog de Ta’su... - zise Enkim, râzând. Apoi ne afundarăm În pădurea ce străjuia apa. Găsirăm o peșteră și ne trântirăm În ea. Nu trecu mult și auzirăm zgomot de glasuri venind dinspre apă, dar acestea se duseră alene la vale, Încet-Încet, până ce iar nu se mai auzi zgomot făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se umplu de fire de apă ce se repezeau la vale. Apoi, stropi grei și deși de ploaie prinseră să cadă asupra noastră, de parcă Tatăl dorea să ne Înece. Pământul s-a făcut clisă. Pășitorii au Început să ni se afunde În noroiul moale, sorbecăind. - Nici maică-mea nu mi-ar da de urmă pe o ploaie ca asta, zise Runa. Hohoti, nepăsătoare, căci nimeni n-ar fi auzit-o pe potopul ăla. Am râs și eu: - Ți-am spus eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de apă din ierburi tari dacă dăm azi ochii cu ei. Am mers multe zile fără să dăm ochii nici cu ei, nici cu altcineva. Prundișul a luat locul nisipului, dar apa mării era la fel de sărată. Când și când, ne afundam În pădurea din apropiere după vânat, dar nu dădeam decât peste animale mici: un fel de chițcani și, mai rar, niște păsări grase care nu zburau și care erau ușor de vânat. Enkim ne spuse că păsări ca astea trăiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cu tot cu blană, Într-o groapă plină cu tăciuni pe care o acoperiseră cu pietre Încinse, iar femeile tăiau bucăți mari de brânză și le cufundau În uleiul fructelor-boașe ce creșteau În copaci. Undeva mai Încolo, În apa care curgea mereu, afundaseră niște burți pe care le bănuiam a fi pline cu vin. - O să ne ne așezăm la sfat, cei care știm cel mai bine vorbele minții, ne spuse Minos. Să vedem ce hotărâm. Luăm, sau nu, partea lui Moru? Cei ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
palma Într-a lui, cu putere. Apoi le făcu semn alor săi și făcură cale Întoarsă, fără să mai privească Îndărăt. 22. Am mers nopți În șir peste dune. Enkim și cu mine făceam potecă pe rând pentru Runa - când afundându-ne picioarele În nisipul mai fin decât zăpada, când tăindu-ne tălpile În stâncăria ascuțită. De cum se crăpa de ziuă, căutam un bolovan mai mare ca să ne dea umbră, ne ridicam la adăpostul său casa din piei, beam din licoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Ne acoperirăm fețele cu pieile fine date de Aban, doar-doar am reuși să răsuflăm. Unu Începu să tușească. Curând, nisipul mărunt prinse să ne Îngroape de vii, așa că am luat-o spre o Înălțime apropiată, numai că picioarele ni se afundau din ce În ce În pulberea care se aduna de zor În jur. Cu chiu cu vai, am găsit un bolovan lângă care ne-am ghemuit precum caprele În viscol, și am așteptat. Furtuna s-a oprit la fel cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
chiar mai puțin, erau Întortocheate și aveau, ici-colo, niște crăpături deschise afară, prin care adia aerul. Unele dintre peșteri șerpuiau, apoi urcau ca să se deschidă În case, sau coborau ca să se Încrucișeze cu alte peșteri, iar altele, În sfârșit, se afundau și mai mult sub pământ, acolo unde era cu adevărat răcoare. Dogonii le Întortocheaseră astfel Încât, oriunde te aflai, să se stârnească o boare plăcută ce adia ușor Între o casă și alta, chiar dacă văzduhul de afară era fierbinte și nemișcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]