7,295 matches
-
cetății, cărându-și la vale toate trofeele precum un cuceritor tătar, învăluind cartierele din centru, spulberând sute de case, prăvălii și magazii de mărfuri, făcând una cu pământul locuințele construite pe poduri, formând, la sfârșitul zilei, din cauza dărâmăturilor care năpădiseră albia fluviului, o imensă mlaștină care înghițise curtea moscheii celei mari, Cesareea negustorilor, suk-ul1, bazarul bijutierilor și pe acela al fierarilor. Nimeni nu poate ști numărul persoanelor care au pierit înecate, strivite sub surpături sau înghițite de valuri. Seara, când Cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
trecea degetele groase în jurul gâtului ca de taur, jucându-se cu un colier de aur format din trei șerpi împletiți. Coiful acela... Valerius luă cupa pe care i-o oferea Tarosh. — Știi... — Da... — L-am văzut în vârful parului, lângă albia torentului. Am văzut și sângele. Coiful e roman, cred eu. Vrei să-mi spui ce s-a întâmplat? S-au ivit deja zorii, iar eu mâine îmi voi continua călătoria... După cum ai văzut, nu sunt curajos și aș vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ureche. Când Valerius părăsi satul, știa de ce soldații romani se luptaseră cu celții. Știa de ce se aflau pe pământurile acelea. 2 Valerius merse câteva mile prin pădure, trecu prin luminișuri pline de zăpadă și își mână calul de-a lungul albiilor torenților. Străbătu două coline și merse pe lângă un lac cu malurile înghețate. Când ajunse într-un sat, se opri la tavernă. Mâncă singur, într-un colț, ascultând glasurile negustorilor care umpleau încăperea. În cele din urmă se duse în grajd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ușor murmurându‐ mi numele mic cu sfială, iar ochii - neschimbate mărgăritare - mă‐ nvăluie-n lumina lor plină de iubire și înțelepciune. Mâinile sale înăsprite de muncă și ani, sunt simbolul generozității și dăruirii absolute cu care ne‐ a ocrotit pornirea pe albiile mari ale vieții. Această pecete a mucenicilor o sărut cu respect și cu dragoste, și‐n fața monumentalității chipului său demiurgic, mă plec și mă‐nclin cu venerația cuvenită aceleia ce mi‐a oferit darul neprețuit - numit VIAȚĂ .” Tot din
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
supt atâta sânge din acte de jertfire, Noi, încercăm adesea ca să îmbălsămăm Clipita care moare, spre-o altă împlinire... Din miile de praguri ai anilor trecuți, Lumina ce se-aprinde, inundă ca o apă, Prin care năruirea stejarilor căzuți În albia de vremuri, nepieritoare, sapă... Cad măștile uimirii carnavalești, pe rând, Istoria se-ncheagă din jertfe anonime Rămase în tăcere, ascunse, până când, Se dezvelesc strămoșii de straie-n întregime... Apoi, ca niște umbre, la un ospăț spontan, Rămânem să petrecem covoarele
COVOARE DE STELE by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83766_a_85091]
-
Mioriței cântată sus pe munte, Vioara fermecată din mâna lui Enescu Și cuta ce-ți apare, fără să vrei, pe frunte, Când în apus de soare, îți cântă Porumbescu... Colțul căzut din stâncă și stropul cel de apă, Nisipul de pe albii, bobul născut din tină, Ramul bătut de vânturi și cerbul ce se-adapă, Iubirea dintre oameni, trăirea cea deplină... E plaiul ce ne-aduce respect și bucurie, Iubirea de aproape, aici unde trăim Și toți acei ce sincer, vom spune
CE-I ?ARA? by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83762_a_85087]
-
Hoțescul zel mă arde, tip, Roșesc în mine sori torizi Când brațele liane-ntinzi, De îmi ascunzi grotescul chip; Mai jos, focar, vulcan încins, Deasupra, norii lava-și varsă; De care foc inima-mi arsă, În albie-ți mi s-a prelins? E dinadins? E-ntâmplător? De ce e-un crater tot întinsul Și numai eu, acelasi, insul, Zbucnind vulcanic, arzător? Scânteie, poate-ntâmplătoare, De-ajuns, a fost o nimicire Să-mi cotropești cu-mpătimire, Paraginea-mi clocotitoare...
DE-AJUNS by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83779_a_85104]
-
Tăcuta umbr-a lacrimei fierbinți Ce-a izvorât odată, mi se pare, A mai rămas chezașă-n năzuinți Pe-obrazul tău, neștearsă de uitare... O clip-a fost, ori cine știe câte Și-o albie subțire și-a format, Ce colectează zile mohorâte Vărsându-le în sufletu-ți curat... Minutul trece, te privesc și-n gând Cu amintiri nestăvilite ninge, Pâlpâitor trecutul, tremurând Ca-n apele oglinzii, se răsfrânge... Mă-ntreb de ce și mă-nfior, tăcut
LACRIMA by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83818_a_85143]
-
puteau gândi mai departe de ziua de mâine. Uneori nu puteau gândi nici măcar cu două ceasuri În viitor. Totul se decisese, adeseori, În străfulgerarea sabiei. Timpul trecuse repede și Încet, ca un fluviu care fremăta la suprafață, dar căra o albie de mâl În străfunduri. Erina ar fi vrut uneori să oprească totul. Să iasă din nebunia lui Cosmin și să revină la normalitate. Să-și trăiască visele, speranțele și vârsta. Se simțea trasă ca de un vârtej și voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
care era destoinică s-o perceapă. Nu presupunea că vreodată vreun felah dăruise unei italiene germenul din care purcede Mika-Le. Socotea mai lesne că din aluatul lumei, atunci când se împărțiseră continentele în turte mici, ca să-și dospească deosebit pâinea, după albie și cuptor, rămăseseră lotuși urme de asemănare, de aceea întîlneai acele creaturi europene zise exotice, existau negri cu suflete albe, oameni continentali dovediți acvatici și cu rudiment felah în fata Lenorei clin Mizil. Așa se ating locurile și vremurile, unde
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
pe umeri cu poticniri, de patru dintre ei. Când procesiunea ajunse mai aproape, soarele era deja aproape la orizont. Pe fundalul noros, plumburiu, se întrezăreau fâșii de un roșu agresiv. Forrester așteaptă, în timp ce calul său lovește nerăbdător din copită, în albia râului acum secat. Cei care poartă palanchinul, se opresc ceva mai încolo și lasă jos greutatea. Cu capetele acoperite de enorme turbane trandafirii și mustăți de dimensiuni extravagante, îl privesc pe englezul asudat ca niște cumpărători care au pus ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
spre locul unde Maestrul Regal de Vânătoare al nababului a decretat că poate fi atras un tigru. Șeful vânătorii, el însuși o fostă slugă, cu o mustață care se extinde extravagant în sus, pe fiecare obraz, le arată calea. O albie de râu secată trece pe sub o creastă, la o cotitură se mai găsește încă apă rezonabil de proaspătă. În apropiere, într-un semicerc, au fost postați machan-ii de lemn în copaci. Platformele mari și robuste sunt montate pe crengile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
mirosul vânătorului la prada sa, chiar și cel mai flămând tigru va sta deoparte. Tot așa, cel mai mic zgomot, poate strica totul. Chicotitul, de pildă, sau pocnetul dopurilor de șampanie. Charlie Privett-Clampe, mulțumită de raza de lună care luminează albia râului și de vederea neobstrucționată a prăzii, nu vrea ca șansele să-i fie reduse de mișcarea din copacul învecinat. Ce fac acolo, țin o petrecere? Șuieră un sshh! ca la teatru, dar observând că nu are efect, revine asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
culoarea cărămizii, aplecați asupra unui muncitor sikh. Merg în urma acestuia, care se târăște pe stradă. — Jaldi! Jaldi! Nemernic negru! latră subofițerul. Omul care se târăște încearcă să le spună că locuiește aici, de ce nu-l lasă să meargă pe picioare? Albii nu dau semne că l-ar înțelege. — Dă-i ’nainte acolo și taci! Chalo! Dar el nu are alt drum pe care s-o ia. Cum poate s-o facă de fiecare dată? Soția lui nici nu îndrăznește să iasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
mai vrea să fie Pretty Bobby. Nu le mai vizitează pe Gul și Shuchi și ori de câte ori poate, părăsește și chițimiile de pe Falkland Road, grăbindu-se să ajungă în zonele mai bune ale orașului, să se plimbe printre arcade, să salute albii. O caută din priviri. Și-o imaginează ca pe o tânără bogată, fiica unui englez înstărit și se roagă să se mai afle încă la Bombay. Se uită pe ferestrele de la Evans & Fraser, sperând s-o vadă la cumpărături. Mănâncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
În momentul în care coboară albii din bărcile care-i aduc la mal, pe chei s-a format deja o piață completă cu cerșetori, câini și un polițai cu un băț care le croiește o cale de trecere spre vamă. Albii ezită și clipesc des în lumina soarelui, în timp ce femeile din piață pretind că nu-i văd, mulțumindu-se în secret să observe cercurile de transpirație care se întind la subsuoara cămășilor lor curate, felul în care se uită în jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ceva neliniștiți unul către celălalt. — A fost cam scurt, șoptește Gittens. Probabil vor crede că suntem fără tradiție. Deși îi lasă să înțeleagă că disprețuiește genealogia lor, pentru că este atât de scurtă, Daou este mulțumit în cele din urmă că albii n-au venit să mai ceară muncitori și-i lasă să-și întindă tabăra lângă râu. Câteva zile se ocupă doar cu organizarea taberei și plata hamalilor suplimentari. Din nefericire, toți ar vrea să plece. Nu le plac Fotse, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
făcuseră, coborâseră până la câmpie și dispăruseră în satele de acolo, nu mai fuseseră văzuți. Acum există Fotse care au plecat și s-au întors cu povestiri stranii despre călătorii pe apă sau sub pământ. La baza tuturor acestora stau desigur, albii. Spiritele albilor îi fac să ridice hambare imense și să se ucidă unul pe altul, ca mirii care ucid caprele înaintea ceremoniei de nuntă. Cumva, aceste spirite s-au reîntors în bărbații Fotse pe când dormeau și revenind odată cu ei. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
prea mulți bărbați Fotse și pe unuii i-a ținut departe cam mult timp, încât nu și-au mai putut culegere recoltele, iar soțiile lor și-au găsit alți bărbați. Oamenii au început să spună: nu așa era viața noastră. Albii i-au prevenit în privința vrăjitoriei, care părea ceva normal; vracii Fotse și aducătorii de plaoie fac la fel. Nimănui nu-i plac vrăjitorii, dar fac parte din viață. Fiecare are vecini invidioși, ceea ce înseamnă că este mai bine să trăiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Chapel că vrea să continue recensământul. Profesorul îi spune că nu poate lua cu el decât doi hamali, pentru că mulți dintre cei din tabără fugiseră și că acum duc lipsă de oameni. Încuviințează și pornește în sus de-a lungul albiei râului secat care trece de tabăra lui Daou. Nu știe încotro se îndreaptă. Știe doar că nu mai poate rămâne. Urmează cursul râului, mergând pe o potecă de păstori, printre lespezi de piatră și zone cu iarbă țepoasă. Deși trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ce ține de vrăjitorie este inversat( cu susul în jos) că pentru ei binele este rău, că a venit timpul ca vrăjitoria să fie distrusă, că vrăjitorii împotriva cărora Fotse sunt pregătiți să acționeze sunt adunați jos în vale. Toți albii vor muri înainte de ivirea zorilor. Bătrânul îi mai spune și altceva. Vrăjitorii au semne pe trup care le dezvăluie natura rea. A examinat și trupul lui, să găsească astfel de semne, dar nu le-a găsit. Chiar dacă arată ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
în ele ultimele înregistrări ale unui loc pe care-l destinaseră deja istoriei, morții. Popsește o vreme deasupra lor urmărindu-i. Observă luptătorii care se târăsc, șiruri de spinări negre care converg spre punctul portocaliu din foc. Îi vede pe albii care mănâncă. Totul în jurul lor este cu josul în sus. Bătrânul își zornăie șiragul și-și continuă incantațiile, iar novicii prind brațele și picioarele pacientului, punându-i cenușă pe față și pe umeri. Novicii încălzesc făclii de metal intr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
să cadă-n prundiș. Sortirea-ți se arată în vag luminiș Ca umbrele pletelor verzi pe pământ. Schițează în arcuri de cerc tot ce vrei Pendule-ți atârnă din creștet de lemn Clepsidra-n prundișul din râu a pornit în albia vieții să-ți zgârie semn. Doar zgomotul apei în pietre lovind Se prinde în pleata-ți lungită de vreme Ești lemn, ești apă, ești vânt, ești mister Ești dor cufundat în blesteme. Tot mai firave Pornire-n mugure de iris
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
folosit la ceva. În acest timp priviri nedumerite, dar nu admirative se ridicau spre mine. Stăteam mai în spate și cei din față se răsuciseră și se uitau increduli, nu prea curioși, strâmbi ca în fața oricărei întîmplări care iese din albia obișnuinței: dacă putusem învăța de zece (fiindcă, mârâind de neplăcere, profesorul mă anunță că îmi dă zece, dar că mă va verifica îndată printr-un examen oral) atunci de ce luasem în două trimestre, trei? Oamenilor nu le plac astfel de
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
mă alătur dumitale. Spiritualitatea mea se întrupează în forme particulare. Socializarea ar fi pentru ea o nefericire. - Totuși nu putem trăi altfel decît împreună: abia acum cînd separarea a irosit energia națiunilor sună ora comunitară. Adunat, potențialul acestora va muta albiile, va defrișa munții, va usca potopul și va umezi pustiul... - Mereu cobori în pragmatism. Sîntem ființe cu spirit și morală, nu fiare. - Fără fapte omul nu poate dăinui. În primul rînd el are nevoie de mîncare. Vom impune dreptatea celor
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]