1,941 matches
-
Novalis (Al.A. Philippide - Stînci fulgerate), din "Vremea", 27 martie 1930, redevenirăm contemporanii lui Eminescu. Paginile barbiene sînt și o replică la nedreapta abordare a poeziei acestui Novalis moldav folosind un limbaj operațional matematic în argumentarea deosebirii dintre figurație și alegorie la Philippide: "Lovinescu, de exemplu, osîndise poezia lui Philippide tocmai pentru frumusețea ei cea mai rară; declarase alegorie și procedeu unul din riturile rapsodice pe care, în lipsă de alt termen și pentru a-1 opune alegoriei, îl voi numi
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
și o replică la nedreapta abordare a poeziei acestui Novalis moldav folosind un limbaj operațional matematic în argumentarea deosebirii dintre figurație și alegorie la Philippide: "Lovinescu, de exemplu, osîndise poezia lui Philippide tocmai pentru frumusețea ei cea mai rară; declarase alegorie și procedeu unul din riturile rapsodice pe care, în lipsă de alt termen și pentru a-1 opune alegoriei, îl voi numi: figurare. Deosebirea dintre figurație și alegorie aș putea explica-o mai cu succes, domnului Lovinescu, prin viu grai
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
dintre figurație și alegorie la Philippide: "Lovinescu, de exemplu, osîndise poezia lui Philippide tocmai pentru frumusețea ei cea mai rară; declarase alegorie și procedeu unul din riturile rapsodice pe care, în lipsă de alt termen și pentru a-1 opune alegoriei, îl voi numi: figurare. Deosebirea dintre figurație și alegorie aș putea explica-o mai cu succes, domnului Lovinescu, prin viu grai. Știu că vorba mea scrisă e înzestrată pentru Domnia-Sa cu proprietăți de opacitate și căldură obscură. Odată, acest
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
osîndise poezia lui Philippide tocmai pentru frumusețea ei cea mai rară; declarase alegorie și procedeu unul din riturile rapsodice pe care, în lipsă de alt termen și pentru a-1 opune alegoriei, îl voi numi: figurare. Deosebirea dintre figurație și alegorie aș putea explica-o mai cu succes, domnului Lovinescu, prin viu grai. Știu că vorba mea scrisă e înzestrată pentru Domnia-Sa cu proprietăți de opacitate și căldură obscură. Odată, acest lucru întrista de moarte sufletul meu. Dar sînt silit
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
de opacitate și căldură obscură. Odată, acest lucru întrista de moarte sufletul meu. Dar sînt silit și alerg astăzi la expedientul scrisului, exercițiile pedagogice orale, de altădată, fiindu-mi interzise (probabil, pînă la urmă). Ar fi deci între figurație și alegorie deosebirea cunoscută între operație și formulă. Operația: transformare, liberă permutare de chipuri în domeniul aceluiași grup. Formula, doar memoria consemnată a uneia singure din aceste operații. Figurația e mai abstractă decît intuiția simbolica și mai naivă ca alegoria. A o
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
figurație și alegorie deosebirea cunoscută între operație și formulă. Operația: transformare, liberă permutare de chipuri în domeniul aceluiași grup. Formula, doar memoria consemnată a uneia singure din aceste operații. Figurația e mai abstractă decît intuiția simbolica și mai naivă ca alegoria. A o confunda cu alegoria e o eroare sistematică, din acelea care altădată făceau pe domnul Lovinescu să ia poezia intelectualistă ca poezie parnasiană. Procedeul figurației (Pastel pustiu, Priveliște) așa de frecvent în Philippide, se acopere de precedentul indiscutabil al
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
între operație și formulă. Operația: transformare, liberă permutare de chipuri în domeniul aceluiași grup. Formula, doar memoria consemnată a uneia singure din aceste operații. Figurația e mai abstractă decît intuiția simbolica și mai naivă ca alegoria. A o confunda cu alegoria e o eroare sistematică, din acelea care altădată făceau pe domnul Lovinescu să ia poezia intelectualistă ca poezie parnasiană. Procedeul figurației (Pastel pustiu, Priveliște) așa de frecvent în Philippide, se acopere de precedentul indiscutabil al lui Novalis". Este emoționantă și
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
prerenașterii. Toma De Aquino îi era unul dintre dascălii preferați. T.S. Eliot îl consideră în eseul său, Dante, scris în 1929, "cel mai universal dintre poeții care au scris în limbi moderne". Poetul florentin apelează în marele său poem la alegorie, care înseamnă, cum subliniază și poetul Țării pustii, imagini vizuale clare. Citim în eseul amintit: "Imaginația lui Dante era o imaginație vizuală. O imaginație vizuală în alt sens decît aceea a unui pictor modern de naturi moarte; e vizuală în
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
anormali sau inculți - era pe vremuri un fel de a visa mai semnificativ, mai interesant și mai disciplinat" (T.S. Eliot). Imaginea are caracter universal, este accesibilă vederii oricui. "Limbile se deosebesc între ele, dar ochii noștri văd la fel. Iar alegoria nu era un obicei local italian, ci o metodă general europeană" (T.S.E.). Pentru Dante, citim în Il Convivio (Banchetul), în plăsmuirea poetică, așa cum va aplica mai tîrziu în Divina Commedia, sînt patru sensuri suprapuse: literal, alegoric, moral și anagogic. Ce
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
cînd Dumnezeu a explicat cauza pentru care Moise a permis evreilor repudierea soțiilor, din cauza asprimii inimilor lor (Matei, XIX, 8). Există în fine analogia atunci cînd se subliniază că adevărul unui pasaj din Scriptură nu contrazice adevărul altuia. Rămîne doar alegoria, între cele patru, care ține locul celor trei spirituale. 3. La a treia obiecție spun că sensul parabolic este inclus în cel literal. Căci prin vorbele folosite se semnifică ceva în sens propriu și ceva în sens figurativ și în
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
întîlnesc și se combină în moduri creatoare, deschise spre viitor". "Scriitorii își inventează predecesorii" (Borges, apud V.N.). Literatura este, cum ar spune Stendhal, oglinda în care se reflectă lumea. Pentru Virgil Nemoianu situația din literatură e ca un fel de alegorie a ceea ce se întîmplă în lume, în general. E greu de crezut și foarte puțin probabil că natura umană s-ar lăsa văduvită de narațiune, de epic. Dispariția acestor nevoi pare posibilă numai odată cu dispariția umanității din noi. Moartea literaturii
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
penultima lumină a zilei. Olvido continuase să vorbească, fascinată de tablou, pe care Îl cunoștea deja, dar pe care nicicând până atunci, alături de Faulques, nu ajunsese să-l privească astfel. E dezordinea abstractă devenită realitate, spunea. La fel de densă ca și Alegoria sacră a lui Bellini, nu ți se pare? Atât de suprareală. Enigmele vorbesc Între ele și nu ne lasă să ne băgăm În vorba lor. Suntem de-acum În secolul XV. Maeștrii bătrâni știau, ca nimeni altul, să facă vizibil
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cu cel al artistului, nu exista duplicitate. Era magnific când se separau, iar pictorul trebuia să opteze Între supunere și Înșelăciune, recurgând la talent pentru a face ca una să pară cealaltă. De aceea Tebaida are tot ce au capodoperele: alegoriile lucrurilor certe, care vor fi certe numai după multă vreme. Și acum, te rog, mai dă-mi un pic de vin. Spunea toate acele lucruri pe când răsucea cu o Îndemânare de invidiat pastele pe furculiță, se ștergea la gură cu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
să fie în stare să îndrepte turnul din Pisa, toată lumea știe că e doar o exagerare. Deoarece reclama e de natură fantastică, nu se poate spune că intenționează să păcălească. În strînsă legătură cu fenomenul fanteziei este și conceptul de alegorie. În literatura engleză veche putem vorbi de "alegoria politică" din Piers Plugarul, și încă înaintea acesteia avem parabolele Noului Testament și piesele de teatru ale Greciei antice. Aceste texte nu aveau intenția de a păcăli; în prezent, le analizăm și
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Pisa, toată lumea știe că e doar o exagerare. Deoarece reclama e de natură fantastică, nu se poate spune că intenționează să păcălească. În strînsă legătură cu fenomenul fanteziei este și conceptul de alegorie. În literatura engleză veche putem vorbi de "alegoria politică" din Piers Plugarul, și încă înaintea acesteia avem parabolele Noului Testament și piesele de teatru ale Greciei antice. Aceste texte nu aveau intenția de a păcăli; în prezent, le analizăm și le citim cu aceeași plăcere ca publicul din
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de a păcăli; în prezent, le analizăm și le citim cu aceeași plăcere ca publicul din vremurile acelea, ele păstrîndu-și valoarea mai degrabă prin valabilitatea mesajului decît printr-o corespondență cu evenimentele din lumea reală. Cu toate acestea, chiar în privința alegoriilor a existat întotdeauna posibilitatea de a fi interpretate greșit drept texte istorice. De exemplu, Isaac D'Israeli (1793 (2):23) relatează că atunci cînd Utopia lui Thomas More a fost publicată pentru prima oară în 1516, unii cititori au luat
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
lui Thomas More a fost publicată pentru prima oară în 1516, unii cititori au luat, în serios existența republicii insulare ideale, într-o asemenea măsură încît să discute posibilitatea trimiterii unor misionari care să convertească acea populație la creștinism. Majoritatea alegoriilor au fost considerate mai degrabă produse ale imaginației decît ale istoriei. Argumentele care susțin adevărul propriu-zis al Bibliei se leagă mai mult de precizia relatării Facerii sau de vîrsta lui Matusalem decît de existența reală a Fiului Rătăcitor sau a
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
decît de existența reală a Fiului Rătăcitor sau a Bunului Samaritean. Chiar colegii baptiști ai lui John Bunyan, din secolul al XVII-lea, așa puritani cum erau, par să fi fost dispuși să accepte faptul că Peripețiile Pelerinului era o alegorie și nu o povestire adevărată. Totuși, unii dintre criticii săi baptiști priveau cu suspiciune ceea ce Sharrock (1954:139) numește "libertatea periculoasă a ficțiunii" (cf. Newey 1980:27). Ar trebui să ne amintim că "de-a lungul secolului al XVIII-lea
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
era considerată o activitate inferioară și, deseori, chiar periculoasă" (Uphaus 1988:vii). Aceste atitudini erau cu siguranță la modă în vremea lui Bunyan, în special în rîndul cititorilor puritani. În introducerea sa "În apărarea cărții", Bunyan (1967:5) justifica utilizarea alegoriei față de atacul unui critic, spunînd că: Speranța-mi pun în cei ce gîndesc drept Căci dacă un critic n-a fost înțelept Fie ca zece alții să-nțeleagă Ceea ce el nu a putut să vadă. Riscurile "libertății periculoase" oferite de
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
fraze atît de serioase și spirituale încît nu vor mai provoca rîsul cititorilor cu gîndire superficială, cum s-a întîmplat cu unele pasaje din Partea întîi. (Sharrock 1954:139; cf. Bunyan 1967:338-339) E ușor să clasificăm Peripețiile Pelerinului drept o alegorie, deoarece lucrarea nu are un caracter realist. Totuși, în ciuda avertismentului dat de Bunyan, unii cititori, contemporani cu el sau de mai tîrziu, trebuie să fi crezut că evenimentele din povestire se întîmplaseră cu adevărat. McKeon (1987:296-297) atrage atenția asupra
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
atenția asupra unui text în care se povestește copilăria cuiva din perioada victoriană, și în care Thomas Burt (1924:115) se referă la Peripețiile Pelerinului spunînd că: În mintea mea de băiețel naiv, cartea mi-a apărut nu ca o alegorie sau un vis, ci ca un text istoric veritabil. Am crezut fiecare cuvînt pe care l-am citit. Romanele mai realiste care au început să apară în Anglia în secolul al XVIII-lea erau prezentate publicului într-o manieră ce
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
este istorie sau fapt real; nimic din această carte nu a fost inventat" (Defoe 1927:vii). La un an după apariția romanului, Defoe a fost acuzat de minciună de către Charles Gildon. El s-a apărat susținînd că opera era o alegorie a propriei sale vieți (Allen 1954:38), însă nu a prezentat acest lucru în numele său, ci în numele lui Robinson Crusoe. Adams (1990:34-35 ) spune, referitor la aceste invenții: "Astfel, avem de-a face cu un personaj imaginar, care pretinde că
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
și toate locurile și împrejurările descrise sînt imaginare. De asemenea, și personajele sînt fictive; orice asemănare de nume este întîmplătoare și neintenționată. (Bush 1949:vii) În aceste afirmații și în altele de același gen, întîlnim aluzii la concepte ca "ficțiune", "alegorie" și "roman", care au rolul de a elibera autorii de obligația de a spune adevărul, obligație pe care Grice (1989:27) o consideră un super-principiu: fii sincer (în conversație). Uneori un scriitor poate să-și extindă dreptul de a inventa
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
dreptate lui Eck (1970:69) care spune: "Uneori este de datoria noastră să nu mărturisim adevărul" și "O societate în care s-ar dezvălui întreg adevărul ar semăna mai degrabă cu un infern decît cu un paradis". Într-adevăr, în alegoria peșterii, Platon (1966:123-125) observă că omul care ar încerca să dezvăluie înșelăciunea la care au fost supuși tovarății săi de activitate ar fi ucis de către aceștia (cf. Arendt 1968:229). Presupunerile lui Eck sînt susținute de Scheibe (1980:18
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Tema „drumului”, spre și dinspre necunoscut, halucinația suprarealistă a „visului”, silueta mitică a lui Acteon, cu trena ei alegorică, sunt, în aceste texte prea dificile pentru cât au de spus, componente obsesive, care se găsesc și în cărțile lui B. Alegorie a căutării de sine, romanul Acteon (1934) e, cu accentele lui de negativism și teribilism, spovedania unui înfrânt. O carte când obscură și pretențioasă, când cotropită de lirismul difuz al unei meditații despre singurătatea și tristețea creatorului, prins în „cercurile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285576_a_286905]