KorAP: Find »[drukola/base=ambulanță & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...71 72 73 ...661 >

16,511 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604

fost afectat de chestia aia de la Tsukiji!» Am avut mare noroc. Dacă n-ar fi fost el, probabil că nimeni n-ar fi înțeles gravitatea stării mele. A chemat imediat ambulanța, dar n-a fost de nici un folos, pentru că toate ambulanțele erau deja pe traseu. A chemat un taxi, m-a cărat și m-a urcat în el. Mai era acolo o persoană de la noi de la firmă, care l-a ajutat să mă care. Apoi s-au urcat toți în taxi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
s-a aglomerat. Era ca o scenă din infern, întocmai ca cele pe care le vezi la televizor. Niște detectivi se învârteau și strigau în gura mare: «A vâzut cineva infractorii care au pus gazul otrăvitor?» Imediat au venit și ambulanțele. La început încă nu închiseseră intrarea de la metrou și au fost destui oameni care au intrat înăuntru. Eram îngrijorat. Îmi aduc aminte că între timp au venit observatorii din stație și au blocat intrarea. Deoarece eram conștient că inhalasem gazul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
leșin? Nu e bine.» Mă gândeam la diverse lucruri. În comparație cu ceilalți care erau cărați fară, puteam să mă țin pe picioare și, în plus, nu aveam nimic deosebit. Medicii au spus: «Cei grav afectați, vă rugăm să vă urcați în ambulanță», însă eu nu m-am urcat. Am mers pe jos până la Shintomichō și, de acolo, m-am dus la serviciu pe linia Yūrakuchō. Cum am ajuns la muncă, șeful m-a contactat și m-a întrebat cum mă simțeam. I-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
dus la secția de poliție din fața spitalului și l-am întrebat pe polițistul de acolo dacă poate să-mi dea informații despre spitalul unde se fac analize pentru sarin. Probabil a crezut că sunt grav afectat și a chemat imediat ambulanța. Am fost urcat în ambulanță și transportat la spitalul X. Am stat cam douăzeci de minute în ambulanță. Doctorul a examinat trei victime grav afectate, însă, pentru că mă simțeam destul de bine, m-a lăsat mai la urmă. Mi-a făcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
din fața spitalului și l-am întrebat pe polițistul de acolo dacă poate să-mi dea informații despre spitalul unde se fac analize pentru sarin. Probabil a crezut că sunt grav afectat și a chemat imediat ambulanța. Am fost urcat în ambulanță și transportat la spitalul X. Am stat cam douăzeci de minute în ambulanță. Doctorul a examinat trei victime grav afectate, însă, pentru că mă simțeam destul de bine, m-a lăsat mai la urmă. Mi-a făcut analizele și mi-a spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-mi dea informații despre spitalul unde se fac analize pentru sarin. Probabil a crezut că sunt grav afectat și a chemat imediat ambulanța. Am fost urcat în ambulanță și transportat la spitalul X. Am stat cam douăzeci de minute în ambulanță. Doctorul a examinat trei victime grav afectate, însă, pentru că mă simțeam destul de bine, m-a lăsat mai la urmă. Mi-a făcut analizele și mi-a spus: Nu e atât de rău. Dacă azi nu ți se întâmplă nimic, o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
au luat pe toate și ne-au cărat pe scări. Întinseseră pe pământ o folie de plastic, peste care-au așezat scaunele în care ne aflam noi. După aceea ne-au învelit cu niște pături pe care le luaseră din ambulanță. Îmi era groaznic de frig. Nemaipomenit de frig. Frigul urca din mâini și din picioare. Le-am spus că înghețasem și au mai pus niște pături pe mine. Deja veniseră câteva ambulanțe, dar i-au transportat mai întâi pe cei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
cu niște pături pe care le luaseră din ambulanță. Îmi era groaznic de frig. Nemaipomenit de frig. Frigul urca din mâini și din picioare. Le-am spus că înghețasem și au mai pus niște pături pe mine. Deja veniseră câteva ambulanțe, dar i-au transportat mai întâi pe cei grav afectați, iar eu am rămas la urmă. Mai târziu, am aflat că am fost a cinsprezecea persoană transportată la spital de la stația Hatchōbori. Habar nu aveam ce se întâmpase. Am aflat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
cinsprezecea persoană transportată la spital de la stația Hatchōbori. Habar nu aveam ce se întâmpase. Am aflat de la niște cetățeni care transportau victimele cu mașinile personale că era vorba de gaz sarin. La stația Tsukiji erau atât de multe victime, încât ambulanțele nu mai făceau față și erau pesoane care duceau bolnavii cu mașinile lor până la cel mai apropiat spital. Persoanele acestea le-au spus celor mai puțin afectați că fusese răspândit sarin. «Ce? Sarin?!», mă gândeam eu. Imediat mi-a venit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
observatori stăteau pe vine. Deja era nebunie. Douăzeci, treizeci de oameni erau prăbușiți la pământ, cu fața în sus. Celor care stăteau așa, alții le băgaseră batiste în gură. Nu pricepeam nimic. Pe când stăteam și priveam uluit, a apărut o ambulanță. Trebuia să ajung la muncă, așa că am început să merg pe jos până la Ningyōchō. Atunci, nu aveam nimic. Nimic neobișnuit. Mergeam și, când mă uit, pământul era vălurit și moale. Eram sigur că e cutremur. M-am oprit și m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
suportat mirosul. M-am ridicat, am mers puțin și am văzut o bătrână care spăla geamurile de la oficiul poștal. Făcea curățenia de dimineață. Bineînțeles că poșta nu era încă deschisă la ora aceea. I-am zis: «Vă rog să chemați ambulanța!» Nu-mi mai amintesc decât atât. Din momentul acela mi-am pierdut cunoștința. Dacă nu vine salvarea, vă rog măcar să-mi chemați un taxi», am vrut să adaug eu. După externare m-am dus acolo și am văzut că de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
Oare ce se întâmplă?» Toți parcă înnebuniseră. Nu am întrebat pe nimeni nimic. Pur și simplu stăteam acolo fără să fac nimic. Nu mă durea nimic și nu îmi era grozav de rău. Nu. A durat ceva până când a venit ambulanța. Dar nu era decât una. Nu am văzut-o decât pe aceea. Am folosit taxiurile. Le opream, se urcau în ele femeile sau cei mai grav afectați și erau transportați la spital. Toți călătorii și-au unit forțele și au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
numai că aveau convulsii, dar picioarele le „fluturau“. «Ce o fi cu ei? Or fi epileptici?» Presupunând că sufereau de boala asta, tot nu s-ar fi manifestat în halul ăla. Deși era o situație gravă, nu se zărea nici o ambulanță. Nici un observator din stație. Nici un polițist. Pasagerii se ajutau unii pe alții. Trebuia să fac și eu ceva. Să ajut cumva. Dar aș fi întârziat la muncă. Mă mai și dureau ochii. Până la urmă, am mers până la stația Bakuro-yokoyama. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
trei persoane urcate în mașină. În afară de mine, mai erau un bărbat și o femeie. Doamna stătea pe scaunul din față, iar noi doi în spate. Nu aveam nici o informație. Mașina s-a oprit la Hatchōbori și am fost preluați de ambulanță. Când am coborât din mașină le-am spus: «Îmi vine să vomit. Vă rog să mă așteptați.» Am vomitat din nou. În acel moment am văzut că era și sânge. Îmi era rău și am stat întins pe cearceaful albastru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
vine să vomit. Vă rog să mă așteptați.» Am vomitat din nou. În acel moment am văzut că era și sânge. Îmi era rău și am stat întins pe cearceaful albastru. Am fost conștient în tot acest interval. Cei din ambulanță m-au întrebat insistent, de mai multe ori numele, adresa și numărul de telefon. Mă gândeam că își notează undeva datele mele, dar de ce să mă întrebe de atâtea ori același lucru. «Numele... adresa...» Mai bine spus, voiau să vadă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
mine. Îmi ziceam: «Oare de ce nu m-am îmbrăcat bine într-o zi așa de răcoroasă?» Mă simțeam obosit. Eram epuizat. Cam atunci mi s-a așternut ceața pe creier și nu-mi mai amintesc nimic; parcă am auzit sirene ambulanței. Amintirile sunt vagi. Intenționam să merg la muncă. Mă duceam spre Ningyōchō. Pe drum am văzut un microbuz al poliției oprit. Le-am spus: «S-a întâmplat asta și asta. Îmi e rău.» M-au urcat imediat în mașină. Pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
întâmplat niciodată așa ceva, nu putem să vă garantăm sută la sută.» În toamna acestui an o să ne mutăm. Ne-am cumpărat o casă în Shiraoka. Încă nu e terminată, dar o să fie gata până la toamnă.“ „Nu o să reușim. Dacă așteptăm ambulanța, o să murim“ Ogata Naoyuki (28 de ani) Domnul Ogata lucrează ca întreținător al programelor computerizate. Am întâlnit destul de mulți oameni care lucrează în domeniul computerelor cât timp am redactat această carte. Ca să-l citez pe domnul Ogata: „Există foarte multe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
zona de risc pentru a-i ajuta pe răniți, când metroul în care se afla a fost scena unui dezastru la stația Kodemmachō. Drept urmare, a inhalat gaz sarin și a sfârșit la fel de afectat ca cei pe care i-a salvat. Ambulanța nu venea. Poliția nu putea face nimic. Nu are nici un sentiment de ranchiună vizavi de serviciile de urgență care erau atât de prost pregătite pentru o asemenea criză. „M-am născut în districtul Adachi și am locuit tot timpul în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
care nu respira și nu avea puls. Stătea acolo nemișcat. L-am întrebat pe cel de lângă mine: «A chemat cineva amulanța?» Mi-a răspuns afirmativ, dar se pare că nu venise nici una. Altcineva a spus: «Nu o să reușim. Dacă așteptăm ambulanța o să murim.» Am decis că trebuia să încercăm să oprim mașinile și să-i rugăm pe șoferi să ne ajute. La stop era roșu. Am sărit cu toții în fața mașinilor și i-am implorat: «Vă rugăm, trebuie să ne duceți la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
apărut una. Se pare că venise de undeva, din altă parte. Toate salvările se învârteau pe la Tsukiji. Pe toți cei în stare gravă i-am urcat în mașini, iar pe ceilalți i-am trimis cu taxiul. Atunci a apărut și ambulanța. Și eu m-am dus cu taxiul la spital. Cât timp i-am ajutat pe ceilalți, nu am avut nimic. După ce am terminat, simptomele au ieșit la suprafață. Cred că prima dată am inhalat gaz la metrou. Un observator era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
Primul ar fi faptul că am simțit mirosul. Al doilea, faptul că am ieșit în fugă afară. Și al treilea, faptul că am fost transportat la spital de o persoană necunoscută, care m-a cules de pe drum, înainte să vină ambulanța. Toate trei, adunate, m-au salvat de la moarte. Dacă stau să mă gândesc, mi se pare că domnul Tanaka, cel care a murit, mi-a spus atunci când a simțit mirosul: «E prea târziu pentru mine! Fugi!» Pe când ceilalți călători urcau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
cu gândul să merg la spitalul Miikinen, dar pe drum, la Ningyōchō, am văzut un polițist și mi-am zis: «Uite niște polițiști, poate ar fi mai bine să vorbesc cu ei.» Era o droaie de polițiști. Mașini de patrulă, ambulanțe oprite. Am coborât acolo, i-am explicat situația polițistului și m-a sfătuit să mă urc în salvare. Am fost transportat la spitalul Tajima din Ryōgoku. (Domnul Nakata a fost mutat de la spitalul Tajima la spitalul Central Setagaya al Forțelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
fără nici un nor. Habar nu aveam ce se întâmpla cu mine. M-am așezat clătinându-mă lângă rondul de flori de la gura de metrou. Inima îmi bătea din ce în ce mai repede. Eram foarte speriat. Voiam să fiu transportat imediat la spital, însă ambulanțele nu mai veneau. A apărut și poliția. Nu puteau face față situației. Toată lumea dădea indicații. Normal ar fi fost ca observatorii să se ocupe de asta. Era o învălmășeală totală. Unii erau întinși pe asfalt, alții stăteu ghemuiți. Mulți urlau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
apărut și poliția. Nu puteau face față situației. Toată lumea dădea indicații. Normal ar fi fost ca observatorii să se ocupe de asta. Era o învălmășeală totală. Unii erau întinși pe asfalt, alții stăteu ghemuiți. Mulți urlau: «Să vină mai repede ambulanța!» Erau și niște muncitori care tocmai făceau reparații pe acolo și care ne-au ajutat. Au oprit toate mașinile care treceau, fie că erau mașini obișnuite sau dubițe. Sunt sigur că erau muncitori, pentru că aveau căști pe cap. Apoi urcau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
Mi-am pus un prosop ud pe cap. După treizeci de minute am aflat că fusese vorba de gaz otrăvitor. Apoi un prieten m-a însoțit până în stație. Ne-am întors la Kodemmachō. Era mai bine să mă urc în ambulanță, iar acolo cu siguranță eram salvați. Până când am ajuns noi, toate victimele fuseseră transportate. În final i-au luat și pe observatorii din stație. M-au urcat și pe mine împreună cu ei. Mi se făcuse foarte rău. Parcă aveam o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]