2,758 matches
-
erau câteva stafii banale, cu cearșafurile pe cap și lanterne dedesubt, plus arabi, variațiuni pe baza acelorași cearșafuri. Nu lipsea negrul dat cu cremă de ghete .Țopăiau drăcește cu toții pe o muzică dezlănțuită, cu oarece arome indiene. Eram atât de amețit, încît încercam să dansez și eu cât de cât, pe limba mea. Mă suceam și mă-nvîrteam, rânjind tuturor celor care rânjeau la mine. Sunetul trecea în culoare și culoarea în sunet, timpul se lungea și se comprima, fețele treceau brusc
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
și violete. Peste tot domnea liniștea din neliniște, ca și cum nimic nu se întâmplase. Deși apa lacului ajunsese până la bârnele podului vechi, cel cu picturi medievale unde moartea hoinărea deghizată în toate evenimentele vieții. Am fixat valurile liniștite, clipocitul molcom mă amețea. La un moment dat, am văzut în apă fața tumefiată a soțului meu, aducând cu fața lui Mikael când încerca să iasă din apă cu gura larg deschisă. Alte chipuri trecătoare se prezentau, vrând să contribuie la formarea unui chip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
duc și-o să-l încarc cu energie. Ieși în grădină și-l apucă pe Wilt de braț. — Ești așa un norocos că ai pus mâna pe Eva! zise ea. E cel mai dulce copiluț! — Are treizeci și cinci de ani, spuse Wilt, amețit de alcool. Ori are treișcinci bătuți pe muchie, ori eu habar n-am. — E minunat să dai peste un bărbat care spune exact ce gândește, zise Sally și luă o bucată din burgerul cu carne de vită de pe farfuria lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
în care ajunsese bătrânul Pinkerton, bietul de el, atunci când se gazase. Prin comparație cu anul IV Zidari, sergentul Yates și inspectorul Flint erau o joacă de copii. Numai dacă l-ar lăsa să doarmă puțin și va continua să-i amețească așa, cu lucruri nesemnificative. — La un moment dat am crezut că l-am prins, îi spuse sergentul lui Flint în timp de conversau pe coridor. îl prinsesem la faza cu dinții. — Cu dinții? se miră inspectorul. — îi explicam că putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
din școală, băieții care așteptau cu bulgări în mâini și mănușile fleașcă să treacă pe-acolo fetele aveau ochii purpurii, scânteietori ca ai păsărilor. Răsăreau în aerul tare primele stele, pe când noi, la ora a șasea, cu lumina aprinsă, priveam amețiți pe tablă șirul grotesc de formule chimice, rapoartele ciudate ale numărului lui Avogadro sau figurile de cristal strâmb ale geometriei în spațiu. Alteori ningea afară de prăpădea, iar noi, privind pe ferestre în ora de română, aveam senzația ca toată sala
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mai așeza cîte-un porumbel. Curând a trebuit să mă aplec, să mă târăsc pe podea, să-mi duc genunchii la gură și să-mi încrucișez mâinile și picioarele, căci umplusem cu totul bolta gigantică. Din acest vis mă trezeam întotdeauna amețit de singurătate, cu sentimentul că viața mi s-a sfârșit. Deja începuse să ningă și era întuneric când ieșeam cu Gina de la liceu. Mergeam de mână, iar uneori ea își ținea mâna în buzunarul paltonului meu, fără să-mi dea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
dragoste deveneau din ce în ce mai dezinhibate, mai îndrăznețe. Corpul mic și subțire al Ginei învăța să nu se mai crispeze la câte o mângâiere mai îndrăzneață. Eu învățam să strâng o femeie în brațe, învățam să-mi placă să mângâi, să mă amețească gura moale, gustul fad al buzelor și dinților și limbii ei, mirosul de șampon al părului ei, aroma genelor ei, învățam, pe sub bluză, forma sânilor ei. După ce ne despărțeam o luam pe jos câteva stații de tramvai, prin fulguiala înghețată
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
legată sub bărbie cu o panglică lată de un albastru decolorat, Gina aducea cu Adela. Dar în rusoaică îi stătea cel mai bine, din cauza râsului ei viclean și-a ochilor dulci fără dulceață, dulci la un mod aproape cerebral. Ne amețiserăm bine când ea a trecut după ușa șifonierului ca să-și pună un furou adus "de la Paris" de mama ei. Când mi-a dat voie să mă uit, nu mi-a venit să cred. Furoul era negru și lucios, cu dantelă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
înfruntînd valurile de insecte, care acum erau vioaie și agresive. Era limpede că nu mai roiau la întîmplare, ci se îndreptau toate împotriva noastră: scorpionii își înfigeau ghimpii cozii în pielea pantofilor noștri, fluturii ne izbeau peste față ca să ne amețească, furnici roșii începuseră să ni se cațere pe picioare. La parter, toate animalele, acum răgând, mugind și fornăind și chițcăind și lătrând, se îndreptau asupra noastră, ca un zid de colți și coarne ascuțite. Eram izgoniți. Abia am nimerit poarta
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
o ușă numerotată era deschisă și vedeam înăuntru o chiuvetă și un closet de faianță sau o boxă cu mături murdare, teuri cu cârpe împuțite și cutii de sodă. Mai vedeam cămări cu vrafuri de pijamale ștampilate, în sfârșit, când amețiserăm atât de tare încît nu am mai fi știut să găsim ieșirea și credeam că ne vom lăsa oasele pe vreun coridor, am deschis o ultimă ușă. Sala în care am intrat era foarte mare, cam cât cea a lui
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
dimineața eternă. Zărisem luciul cheii de departe și mă abătusem cu câțiva pași din cărarea mea ca să ajung până acolo. Am îngenuncheat și am ridicat-o. Vinul pe care-l sorbisem în celălalt vis, amestecat cu venin de păianjen, mă amețise, îmi dăduse o stare de exaltare, pe care abia mi-o stăpâneam. Am ridicat cheia. Era o cheie de aur, de două ori mai mare decât palma mea. În adâncitura lăsată de ea pe pământ șerpui leneș, cărnos, o râmă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în viteză, și orașul devenea tot mai restrâns și mai cețos. Curând am cuprins cu privirile spații mult mai vaste, întinderi albastre și verzi, dreptunghiuri galbene, străbătute de firișoarele râurilor, nori ca de vată acoperind orașe cât palma. Ca să nu amețim, ne-amn întors lângă patul Puiei. Ester i-a luat distrată termometrul de la subțioară și l-a privit, întorcîndu-l în unghiul cerut. Arăta acum 37 de grade, în același timp, odaia se spulberă într-o explozie scurtă. Dispărură și pereții, și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și se târau pe aripi, chițcăind sfâșietor și sucind cu o ciudată repeziciune din capetele miniaturale. Dispăreau prin întunericul des din colțuri. Focul ne încălzea și ne îmbăta, stăteam și-l priveam ca hipnotizate. Ne ardea pleoapele și obrajii. Ne amețea cu mirosul de lemn și de fum. Lumea noastră era acum mică și tainică: o sferă de lumină agitată și de căldură. Aruncam pe foc tot ce găseam împrejur, doar pentru plăcerea de-a vedea alte și alte limbi de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
zbânțuie și să se strâmbe în toate felurile. Am început atunci să jucăm toate, săltând de pe-un picior pe altul, cântând și bătând din palme. Vrăjeam cu mâinile prin aer, ne prindeam în horă în jurul focului și țopăiam până amețeam, săream pe loc, cu ochii închiși și brațele depărtate. Aveam o senzație de libertate absolută, o sete de... de ce? - nu ne dădeam seama, dar era în noi un dor, o tânjire. Ne strâmbam și ne arătam colții, răcneam gutural, încercînd
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
până și trandafirul miroase a femeie. Și, dacă v-aș întreba, desigur, nici n-ați ști să-mi spuneți ce-i aceea femeie. Eu. Ce-i aceea femeie? Cum să nu, știu. Femeia este ca și șampania: când e rece, amețește teribil, dacă are ambalajul franțuzesc, costă mai scump. Se apropie de mine, fâlfâindu-și pantalonii de pijama și țăcănind cu tocurile. - Dacă definiția dumneavoastră este corectă, spuse ea încet, privind cu coada ochiului la Nelly și Kitty, aș avea motive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de pe lista partenerilor mei, așa cum apăruse. Parcă fusese un vis. Mihai ne promisese că va veni în țară pentru o săptămână. Poate atunci voi afla mai multe. Au fost atâtea evenimente în acea săptămână când a venit Mihai, că eram amețit. Oricum, el era fericit cu domnișoara Beatrice Didier și dorea să se căsătorească. Atât de tânăr! La început de carieră! Eram uimiți cu toții, dar ce puteam face? L-am sfătuit să mai aștepte un timp. A fost înțelegător, ca întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
echilibru extrem de fragil. Această elongație silită îl înnebunea de durere. Căută în toate părțile să găsească un punct de sprijin cu picioarele care de abia i se mai puteau mișca. Era căzut în ceva lichid și un miros puternic îl amețea. Nu putea face nici o mișcare. Bine că lăsase ușa deschisă. A început să strige, dar nimeni nu-l auzea. Nu știe cât a stat așa. Se înserase deja. Îl dureau toate, îi era frică să-și miște mâinile, ca să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Nu știe cât a stat așa. Se înserase deja. Îl dureau toate, îi era frică să-și miște mâinile, ca să nu cadă și alte scânduri. Nu putea atinge nimic ca să-și dea seama ce e acolo, doar că mirosul îl amețea. A mai strigăt de câteva ori și în sfârșit, la un moment dat, în cadrul ușii apăru Carmen. Am văzut că nu ești în livadă, ușa era deschisă, lumina stinsă și am intrat să văd ce s-a întâmplat. Vezi ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
de hârtie, câte ceva din preaplinul sentimentelor ce m-au copleșit și mă bântuie de când te-am cunoscut. Ai fost prima mea dragoste și unica până acum. Când ne-am întâlnit, nu eram pregătită pentru o atare experiență, care m-a amețit, mi-a tăiat respirația și m-a transpus într-o stare de beție divină din care nu mi-am revenit nici acum, după atâția ani. Eram o adolescentă ce pășea temătoare, timidă și speriată în viață, de aceea stângăciile mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
singurul lucru pe care-l puteau face era să se încreadă în bunăvoința lui Allah. Și să aștepte. Sub soarele ca plumbul topit, doar umbra vulturilor se mișca în jurul corturilor, căci nici măcar muștele nu erau în stare zboare și căzuseră amețite pe pieile uscate, așteptând momente mai prielnice ca să se pună din nou pe mâncat. Acel masiv stâncos, care probabil nu figurase niciodată pe o hartă, se înălța aproape în inima celui mai mare deșert și la doar câteva zile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
-și trezească stăpânii și, de îndată, Gacel coborî în ajutorul fratelui său, când nisipul ajunsese până la bărbia lui Ajamuk. Trase de el, încercând să-l apuce de subțiori, cu gândul să-l scoată din acea capcană infernală, dar Ajamuk era amețit și nu reușea să reacționeze, iar în această nisipul continua să cadă peste ei inexorabil. De pe ghizdul fântânii, Moartea surâdea. Nu în fiecare zi avea ocazia să-și arate chipul cel mai lugubru. Nu în fiecare zi putea să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
același lucru. Făcu și o cafea foarte tare și le oferi bărbaților havane veritabile, care-l făcură pe voinicul Suleiman să tușească, să se albească la față și, în cele din urmă, să stingă țigara de foi, căci începuse să amețească. Și acum, spuneți-mi... - zise Gacel Sayah, care se străduia să fie cât mai precaut, dar era ros de curiozitate. Unde vă duceți atât de grăbiți în plin deșert? — La Cairo. Se lăsă o liniște apăsătoare, căci neîncrederea pusese stăpânire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
rănit al celui părăsit. Episodul trădării e reiterat și în nuvela Icoane la mormântul Irinei. Imaginația naratorului reconstituie “cea mai neînsemnată mișcare a capului, a mâinii, a piciorului. Voiam să văd tot ce se întâmplă cu ea, voiam să-mi amețesc conștiința.” Rivalul îi declară Irinei că o va face fericită și că nu-i pretinde să-l alunge pe celălalt din mintea ei. Sandu își închipuie în detaliu toate momentele care se petrec între cei doi, până și cum se
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
aceea aveam atâta cauză de-a ne descuraja. Nimic - decât culmile strălucite, nimic - decât conștiința sigură că nu le vom ajunge niciodată. Și să nu fim sceptici? Atâta lucru, cele mai multe puteri sfărîmîndu-se în van, în lupte sterile, cele puține - descurajate, amețite de strigătul gunoiului ce înoată asupra apei. Îmi place să citesc printre șire. Deși dmv. cercați a râde în Copii, totuși adesea văd descurajarea internă, conviețiunea amară că nu veți putea ajunge la ceva cu ele - căci e o generațiune
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
cari se ating de români, o lucrare de care se interesează și M. S. Domnul și care trebuie s-o fac cu cea mai mare îngrijire. Iertați, vă rog, neîngrijirile de stil ale scrisorii de față și credeți că sunt amețit de cap, văzîndu-mă pus în curentul unor nefericiri familiale cu cari eu, ce am fost avizat la un trai singuratec și la puterile mele proprii, nu sunt deprins și nici știu a le mânui. Cred că, dacă bătrânul meu va
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]