2,199 matches
-
ghimpi la cea dintăiu apropiere, trebuie să ne grăbim a muri, și să lăsăm tineretului desăvârșirea în viitor a operei noastre. Până atunci, să facem ce vom putea pentru tămăduirea suferinților reale, care, vai, sunt destule. O AMINTIRE Ș-O ANECDOTĂ O amintire. La 24 Ianuarie 1918 a avut loc în Chișinău un banchet, pentru cinstirea celei dintăiu reprezentații oficiale de teatru românesc. Au luat parte mulți fruntași ai republicei moldovenești. S-au rostit discursuri. Cum e obiceiul în Basarabia, au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
șea. Astăzi se simțește bine cu oligarhia liberală. Nu-i fac d-lui Inculeț din aceasta o crimă, mai ales că și alții au înțeles tot așa de bine lucrurile. Afară de asta am a-i mulțămi d-sale pentru o anecdotă, pe care a spus-o odată cu mult tâlc, în parlamentul dela Iași. Această anecdotă întrucâtva se potrivește și acuma provinciei Moldovinești. Doresc să nu i se mai potrivească în curând. E o anecdotă ovreiască. Era odată un jidov sărac și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
din aceasta o crimă, mai ales că și alții au înțeles tot așa de bine lucrurile. Afară de asta am a-i mulțămi d-sale pentru o anecdotă, pe care a spus-o odată cu mult tâlc, în parlamentul dela Iași. Această anecdotă întrucâtva se potrivește și acuma provinciei Moldovinești. Doresc să nu i se mai potrivească în curând. E o anecdotă ovreiască. Era odată un jidov sărac și năcăjit cu numele Nuhăm, care avea de hrănit o balabustă și o mulțime de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
a-i mulțămi d-sale pentru o anecdotă, pe care a spus-o odată cu mult tâlc, în parlamentul dela Iași. Această anecdotă întrucâtva se potrivește și acuma provinciei Moldovinești. Doresc să nu i se mai potrivească în curând. E o anecdotă ovreiască. Era odată un jidov sărac și năcăjit cu numele Nuhăm, care avea de hrănit o balabustă și o mulțime de copii și neamuri. Trăia cu toți ai lui, într-o căsuță alcătuită dintr-o singură încăpere. În jur, nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
a prezintat noul șef-rabin al Evreilor care mi-a spus și el că a crescut cu cărțile mele. (Vorbește foarte bine românește și e de loc din Bacău). Brătescu-Voinești, care de câtva timp, în locul literaturii, se ocupă cu culegere de anecdote pe care le spune oricând și oricui, mi-a spus în după-amiaza asta una: Se duce un preot la un advocat, plângându-se că-l râde lumea pentru că are un nume ciudat. Vrea să-și schimbe numele. Se poate? Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
în tren multă vreme (dela Tecuci la Bârnova) cu episcopul Tit Simedrea. Și preasfinția-sa mi-a spus că a crescut cu cărțile mele, cum mi-au mai spus destui în vremea din urmă: dovadă că... nu mai sunt tânăr. Anecdotă interesantă, pe care mi-a comunicat-o P. S. Tit, în legătură cu birocrația. De un secol, Românii se sforțează să învețe ceva ca să devie funcționari, adică să nu mai facă nimic. Era într-un sat o babă care avea un țap frumos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
legilor școlilor de meserii. Au lipsit Lepădatu și d. Al. Brătescu-Voinești. Lepădatu lipsește destul de des dela ședințele Senatului. Brătescu încaltea nu mai vine de loc; nu-l interesează nimic; n-are nici o preocupare; din când în când spune câte o anecdotă. [FRAGMENT RĂTĂCIT] 1940?* Acuma jumătate de secol, Crăciunul la orașe se petrecea cași la țară: era adică o sărbătoare creștinească de hodină și mâncare. Nu se importase încă "pomul"; copiii umblau numai cu "steaua" și cu "Irozii"; Țiganii cu colindele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
împotriva lui Maiorescu și Convorbiriștilor (Vezi, pagina din dreapta) Eminescu a fost un răzvrătit nu numai în ruperea formelor consacrate, în prefacerea limbii, ritmurilor etc. ci și în atitudinea sa socială, vădită în multe postume, adică în poeziile neselectate de Convorbiriști. [ANECDOTE AFORISME 1949]* Istoria lui Marin Florea cu țiganii care au atacat o mănăstire de maici. Au spart cămările, jefuind. Un câne a apucat din cămara darurilor un colac și s-a dus cu el în sat la doi km. depărtare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
la școli de perfecționare, se prevede în planificarea sectorului nevoile de ingineri, mecanici, chimiști, etc. și tineretul gospodăriei colective se instruiește rămânând apoi la conducerea, îmbunătățirea, înoirea, perfecționarea gospodăriei colective. Se află aici pescari. Ca pretutindeni își au poveștile și anecdotele lor. Unul din ei pescuia de multă vreme "la fix" în același loc, așa încât probabil că locuitorii acelui colț de iaz îl simpatizau, văzându-l cum stă ceasuri întregi chincit la mal, fără să se gândească la nimic. Într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
ori prostul se pricepe mai bine ca deșteptul. Patima e cel mai ascultat sfetnic (decât interesul). Încăpățânarea e lipsă ori de caracter, ori de inteligență. Ades te ții tare din pricina slăbiciunii și ești viteaz ori îndrăzneț din pricina fricii. Colportorii de anecdote în București; negustori de haine vechi; fac afaceri numai cu clienți noi. Am uitat pe acei care m-au lovit mai mult din lenea de a mă răzbuna. Liniștea eroică în primejdie se datorează uneori lipsei de imaginație. Filosofule care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
nou în scenă de un regisor îndrăzneț. Piesă realistă întrețăsută de agrementări romantice și simboliste; lung și obositor spectacol. Vechea simplicitate și naturalețe a pieselor lui Ostrovschi denaturată. Publicul a ascultat patru ceasuri cu răceală. Apletin mi-a povestit o anecdotă interesantă. Însoțea pe un scriitor bulgar spre coloniile acestui neam în sudul Rusiei. Din fuga automobilului tovarășul lui Apletin strigă: Oprește! Ce este? Am văzut o femeie cu o broboadă cum purta maică-mea. Treceam într-adevăr printr-un sat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
la început Sașa, după care au mai venit încă doi ruși, colegi ai lui Sașa. Restaurantul nu era dotat cu băuturi alcoolice, rușii se interesaseră dacă pot cumpăra măcar bere. La răspunsul negativ al gazdelor, am inițiat o serie de anecdote sovietice, specifice perioadei gorbacioviste, la care cei trei comeseni au răspuns, cum mă așteptam, cu o avalanșă de glume necunoscute mie. Un alt moment acut al perioadei de detașare la ambasada din Helsinki a fost declanșat de un articol din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
nota și mă asigură că imediat va trimite șoferul cu o invitație pentru mine. Marți seara, ambasadorul, fără soție, își făcu apariția și am plecat cu mașina oficială la recepție. Părea indispus, am încercat să-i schimb starea printr-o anecdotă amuzantă. A reacționat bine, dar la apropiere de reședința iugoslavului, unde avea loc recepția, era din nou "morcovit". După ieșirea din autoturism, l-am asigurat că voi fi permanent lângă el și îi voi face translație în limbile spaniolă, franceză
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
cu prilejul zilei mele onomastice. Șeful misiunii fusese de acord, participase cu soția la agapa de pe terasa clădirii ambasadei, care se prelungise până pe la orele 22,00 și unde ca gazdă mă străduisem să fiu agreabil tuturor, să spun unele anecdote și chiar să le povestesc, la cererea lor, câte ceva din perioada celor opt ani de muncă la Ambasada României la Moscova. Chiar și în cadrul audienței ambasadorului la ministrul de externe al Perului, comportamentul meu fusese impecabil, cu singurul amendament că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
Toți știm că nu! Ceea ce e derutant, în cazul lui Al. Cistelecan, e că de biografia lui e legat un debut în poezie, undeva prin unul din ultimele decenii ale mileniului trecut. Regretatul Radu Săplăcan mă îmbogățise, cândva, cu o anecdotă despre Al. Cistelecan. Cică erau mai mulți scriitori, tot în mileniul trecut, într-o crâșmă din Cluj. La masa lor, zgomotoasă, a venit un puști și a cântat diverse cânticele, a recitat poezii... Cică unul dintre ei l-a întrebat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Iași, acolo unde s-a mutat don' Cezar după 1990, meteahna a rămas aceeași, doar mediocritățile s-au mai rânduit. Iar don' Cezar se lăsa purtat pe norișorul de osanale, sicofanții își lustruiau imaginea încordându-și mușchii biografiilor proprii cu anecdote din preajma unui poet cu destin sigur. Era influențabil. Mediocrii din jur se răfuiau cu lumea literară autentică asmuțindu-l pe don' Cezar împotriva unuia sau a altuia. Eu însumi am avut dispute fără niciun temei cu don' Cezar din cauza croncăniturilor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
câțiva ani în urmă unii "aburitori" din preajmă l-au îndemnat pe Cezar Ivănescu să candideze la șefia Uniunii Scriitorilor, punându-l în postura de perdant sigur, aruncându-l în dispute sterile, în timp ce "galeria" se prăpădea de râs, își fabrica anecdote, avea "material" pentru bârfă...! Mare parte, ajunsă la urne, nici nu l-a votat! Cezar Ivănescu era un om de o singurătate înfiorătoare. I-o simțeai, chiar atunci când poetul se situa în mijlocul unei lumi fremătătoare. Mai rar, ca în cazul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
e la mijloc și juisanța prin delegație, căci nu degeaba-s aleși, iară nu desemnați, deputații societăților întredeschise. De unde și frecvența remanierilor guvernamentale de cafenea. Oamenii, beau, mănâncă, voiajează și copulează prin intermediul reprezentanților. Reamintește-ți jubilatoriul strigăt al veteranului din anecdotă: "I-am dat o sută și-un leu,/ Dar o fute cum vreau eu!". Cu varianta disforică, proprie și microbistului și nemulțumitului politic: Dar n-o fute cum vreau eu!". Nu-s de rău augur trecerile la discuții politiciene. Ferească
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
cu alte civilizații, vom descoperi că oamenii sunt niște bacterii care au infectat planeta, că ne credem mari și importanți pentru că ne raportăm la măsurile mici pe care suntem în stare să le cuprindem cu mintea noastră. Este și o anecdotă, destul de simpatică, pe care e bine să o spun, pe principiul de la "Junimea" veche, unde era regula că "anecdota primează". Cică un meteorit uriaș trece pe lângă Pământ cu viteza specifică și strigă de departe: Ei, Pământule, nu te-am văzut
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
importanți pentru că ne raportăm la măsurile mici pe care suntem în stare să le cuprindem cu mintea noastră. Este și o anecdotă, destul de simpatică, pe care e bine să o spun, pe principiul de la "Junimea" veche, unde era regula că "anecdota primează". Cică un meteorit uriaș trece pe lângă Pământ cu viteza specifică și strigă de departe: Ei, Pământule, nu te-am văzut de câteva milioane de ani! Ce mai faci? Ei, ce să fac, sunt necăjit că m-am umplut de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
că se află în casele familiei Brătianu. Venea foarte des să vadă pe mama și cu multă delicatețe îi aducea uneori un lucru plăcut; ne povestea știri foarte des inventate de public, dar uneori adeverite și totdeauna caracteristice [, ca următoarea anecdotă: La rechiziționarea plăpămilor, d-na X, neavând nici una de prisos, a oferit agentului german să-i dea costul ca să cumpere una nouă și să-i lase pe a ei, la care ținea. Dânsul refuză și nu-i luă nimic. Sosi
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
pus să-i aducă la masă un plic identic și, citind tare firma ministerului, l-a trecut vecinului ei din dreapta, ministrul de interne. Văzând conținutul, el s-a înfuriat și i-a spus: „Meriți să fii bătută în Piața Teatrului“. Anecdota mi-a fost povestită de însăși Didina Cantacuzino. Această propagandă se făcea pe diferite căi. Cea mai serioasă era cu ajutorul unei protejate a doamnei Cecilia Petrescu, la care locuia un ofițer austriac de stat-major. În timpul cât era la masă, ea
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
se duce războiul. Acest document a fost pus de guvernul român la dosarul guvernului Brătianu, care astfel s-a închis. Pentru noi era un punct capi tal că protestul era colectiv și oficial. Bineînțeles, pe lângă știrile serioase, circulau și multe anecdote, la petite histoire, mai carac teristice atmosferei generale. Astfel, un ofițer german povestea că la Iași a auzit anul trecut muzica frumoasă a lui Enescu la Maruca Cantacuzino și adăugă, râzând: „Eram costumat în uniformă rusă“. Un general, întrebat cum
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
sporit, inventând altele în spiritul lui, înche gându se și astfel o legendă. Elev și eu al Liceului „Bălcescu“, am auzit încă vorbindu-se despre ciudatul personaj, la mult timp după trecerea lui la cele veșnice. Devenise și erou de anecdote, plasat de cei care-l evocau în situații dintre cele mai năstrușnice, stârnitoare de râs. Am fost însă mirat când l-am auzit la Capșa povestind despre el pe Tașcu Gheorghiu, pe la începutul anilor ’70. Fostul suprarealist, impenitentul boem și
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
de azi, când au examinat-o. Toți, arătând invariabil către unul dintre cele șase personaje amintite, mi-au pus întrebarea: Dar ăsta cine-i? „Ăsta“ eram eu, însă... de nerecunoscut, precum China lui Costache Antoniu din, pe vremuri, mult vehiculata anecdotă. Culmea este că nu doar cei tineri din redacție nu m-au putut identifica în tânărul subțirel, cu mustăcioară neagră, din fotografie, dar nici N.M. Ca și ei, m-a întrebat: Ăsta cine-i? Și N.M. este din leatul meu
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]