2,924 matches
-
accidental? Ce anume conferă alteritate fiecărei persoane în parte? Pentru Henry, diferențierea sexuală a corpurilor biologice creează mirajul atracției. Cu cât cineva percepe mai acut propria sa diferențiere sexuală în raport cu celălalt, cu atât el sau ea va aluneca în prăpastia angoasei. „În fața corpului magic al celuilalt, dorința angoasantă de a întâlni viața în el trezește posibilitatea angoasantă de a putea face; cele două fluvii negre ale angoasei și-au reunit într-adevăr valurile. Forța lor rade totul, elimină orice reper”1
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sa diferențiere sexuală în raport cu celălalt, cu atât el sau ea va aluneca în prăpastia angoasei. „În fața corpului magic al celuilalt, dorința angoasantă de a întâlni viața în el trezește posibilitatea angoasantă de a putea face; cele două fluvii negre ale angoasei și-au reunit într-adevăr valurile. Forța lor rade totul, elimină orice reper”1. Aflate sub presiunea insuportabilă a angoasei, cele două trupuri decid eliberarea nu prin distanțare, ci printr-o mai intimă apropiere, consumată în unirea sexuală. Ceea ce-i
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
dorința angoasantă de a întâlni viața în el trezește posibilitatea angoasantă de a putea face; cele două fluvii negre ale angoasei și-au reunit într-adevăr valurile. Forța lor rade totul, elimină orice reper”1. Aflate sub presiunea insuportabilă a angoasei, cele două trupuri decid eliberarea nu prin distanțare, ci printr-o mai intimă apropiere, consumată în unirea sexuală. Ceea ce-i așteaptă pe cei doi nu este însă o „metafizică a sexului” (J. Evola) eliberată de poverile angoasei. În locul vieții transcendentale
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
presiunea insuportabilă a angoasei, cele două trupuri decid eliberarea nu prin distanțare, ci printr-o mai intimă apropiere, consumată în unirea sexuală. Ceea ce-i așteaptă pe cei doi nu este însă o „metafizică a sexului” (J. Evola) eliberată de poverile angoasei. În locul vieții transcendentale a celuilalt, corpul obiectiv întâlnește suprafața unei epiderme anonime. În locul alterității, corpul fiecăruia trăiește tautologia dorinței nesaturate. Timpul se cască de acum înainte ca orizont al repetiției. Angoasa este diminuată, dar atotprezentă tocmai prin deschiderea acestui orizont
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
o „metafizică a sexului” (J. Evola) eliberată de poverile angoasei. În locul vieții transcendentale a celuilalt, corpul obiectiv întâlnește suprafața unei epiderme anonime. În locul alterității, corpul fiecăruia trăiește tautologia dorinței nesaturate. Timpul se cască de acum înainte ca orizont al repetiției. Angoasa este diminuată, dar atotprezentă tocmai prin deschiderea acestui orizont. Întrucât angoasa corespunde unei conștiințe graduale a propriei diferențieri sexuale, seducția poate apărea exploatând asimetria distribuției acestei tonalități. Pe de o parte, are loc seducția activă (tipic masculină), prin manipularea slăbiciunii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
vieții transcendentale a celuilalt, corpul obiectiv întâlnește suprafața unei epiderme anonime. În locul alterității, corpul fiecăruia trăiește tautologia dorinței nesaturate. Timpul se cască de acum înainte ca orizont al repetiției. Angoasa este diminuată, dar atotprezentă tocmai prin deschiderea acestui orizont. Întrucât angoasa corespunde unei conștiințe graduale a propriei diferențieri sexuale, seducția poate apărea exploatând asimetria distribuției acestei tonalități. Pe de o parte, are loc seducția activă (tipic masculină), prin manipularea slăbiciunii celui care rezistă mai puțin în fața angoasei generice („puterea de a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
deschiderea acestui orizont. Întrucât angoasa corespunde unei conștiințe graduale a propriei diferențieri sexuale, seducția poate apărea exploatând asimetria distribuției acestei tonalități. Pe de o parte, are loc seducția activă (tipic masculină), prin manipularea slăbiciunii celui care rezistă mai puțin în fața angoasei generice („puterea de a putea”), neștiind ce să facă: să rămână, să plece, să neutralizeze atingerea celuilalt ori să o accepte. Pe de altă parte, are loc seducția pasivă (tipic feminină), prin abandonarea oricărei inițiative și cedarea tuturor drepturilor asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
cu succes 2. Reluarea acestei ratări, ce se face cu unicul scop de a gratula dorința de plăceri izolate, caracterizează nihilismul culturii erotice. El orchestrează cu fast numai întâlniri din care Viața transcendentală a dispărut împreună cu orice patos, rușine sau angoasă: comerțul josnic între două corpuri lipsite de viață își vocalizează nevoile primare, într-un act colectiv de profanare. Acest eșec al dorinței de-a întâlni cu adevărat alteritatea în corpul organic al celuilalt nu poate fi evitat 3, în opinia
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
alteritatea celuilalt poate fi altfel resimțită. Pentru descoperirea sinelui sunt necesare nu doar impresiile originare ale afectivității pure, ci bucuria și suferința. Asceza intervine prin resortul corpului subiectiv tocmai în punctul dezvrăjirii iluziei erotice. Înfrânarea cenzurează dorința de eliberare de angoasă prin saltul facil în vertijul iresponsabil al păcatului. Prin adoptarea soluției ieftine a simplei acuplări sexuale, omul ratează nu doar întâlnirea cu viața transcendentală a celuilalt, ci mistifică sensul adevărat al propriului sine. Asceza - în creștinism, cel puțin - țintește realizarea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și începutul oricărei comuniuni posibile. Această comuniune întru Viață (numele ioaneic al lui Dumnezeu) este invizibilă, chiar atunci când se slujește de materialitatea vizibilă a cuvintelor doxologice și a gesturilor agapice, la fel ca de Euharistie. Asceza suprimă chinul steril al angoasei prin invocarea unui termen mediator - Viața transcendentală, a cărei singură rațiune de a fi este donația de Sine1. Numai Viața lui Dumnezeu, în care autoafectarea transcendentală devine responsabilă pentru generarea alterității ipostatice și respectarea identității esențiale (mia ousia, treis hypostaseis
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
creștini, condițiile necesare ale fericirii, rostite de Iisus în Predica de pe munte. Participarea sobră la misterul afectivității transcendentale dă fiecăruia măsura condiției sale filiale. Eliberat de orizontul morții, cel renăscut în sine ca Fiu al lui Dumnezeu, nu mai trăiește angoasa indeterminării afective, ci luminoasa bucurie a Învierii, pregătită de o suferință pascală 1. Restituirea pe care o face Michel Henry spiritului creștinismului seamănă foarte puțin, este adevărat, cu ceea ce tradiția modernă - de la Kant și Hegel până la Heidegger, poate cu excepția lui
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
cel care afectează și cel afectat coincid este absolut internă, desprinsă de contingența cărnii. Când o interioritate pătimește ceva, dar nu din partea unui agent exterior, atunci suferința este materia și, deopotrivă, mediul unei efectuări fenomenologice radicale. Suferința (care poate însemna angoasă, gândire, bucurie) repetă structura fenomenologică a impresiei originare și poate să fie asumată în raport cu orice contingență dureroasă; altfel spus, orice durere fizică poate livra experiența invizibilă a pasibilității generale 1. În același mod, termenii pot fi inversați, vorbind despre plăcere
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
transcendental este, per se, asexual. Kierkegaard s-a întrebat mai întâi: atinge cumva diferența sexuală tărâmul pur, intact și nemuritor al spiritului? Pentru romanticul danez, această întâlnire dintre corpul organic (biologic) și trupul transcendental (spiritul) era o primă sursă a angoasei. Dar diferențierea sexuală este, totodată, ambientul natural al dorinței erotice. În pragul acesteia, o teamă difuză îi contaminează pe cei mai „inocenți” (adică pe cei neobișnuiți cu obișnuitul, pentru care angoasa poartă numele de pudoare sau rușine). „Monstruoasa contradicție” dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și trupul transcendental (spiritul) era o primă sursă a angoasei. Dar diferențierea sexuală este, totodată, ambientul natural al dorinței erotice. În pragul acesteia, o teamă difuză îi contaminează pe cei mai „inocenți” (adică pe cei neobișnuiți cu obișnuitul, pentru care angoasa poartă numele de pudoare sau rușine). „Monstruoasa contradicție” dintre spirit și sex e dublată, așadar, de angoasa de posedare. Ca și angoasa, erosul este echivocul prin excelență. Și de unde vine prestigiul echivocului dacă nu din plăcerea ascunsă în gustul așteptării
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
al dorinței erotice. În pragul acesteia, o teamă difuză îi contaminează pe cei mai „inocenți” (adică pe cei neobișnuiți cu obișnuitul, pentru care angoasa poartă numele de pudoare sau rușine). „Monstruoasa contradicție” dintre spirit și sex e dublată, așadar, de angoasa de posedare. Ca și angoasa, erosul este echivocul prin excelență. Și de unde vine prestigiul echivocului dacă nu din plăcerea ascunsă în gustul așteptării și în promisiunile noutății? În cazul întâlnirii erotice genuine, „un amestec de atracție și repulsie în fața necunoscutului
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
acesteia, o teamă difuză îi contaminează pe cei mai „inocenți” (adică pe cei neobișnuiți cu obișnuitul, pentru care angoasa poartă numele de pudoare sau rușine). „Monstruoasa contradicție” dintre spirit și sex e dublată, așadar, de angoasa de posedare. Ca și angoasa, erosul este echivocul prin excelență. Și de unde vine prestigiul echivocului dacă nu din plăcerea ascunsă în gustul așteptării și în promisiunile noutății? În cazul întâlnirii erotice genuine, „un amestec de atracție și repulsie în fața necunoscutului” generează vertijul anxietății 1, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
anxietății 1, pe care nici o ideologie subiectivă nu-l poate atenua. Cum se explică acest lucru? În primul rând, „sinele” resimte o „capacitate de a putea” (singura capacitate reală) care dezvoltă abilitatea trupului de a se deplasa, a atinge etc. Angoasa e plăcută, întrucât promite, iar ceva vulgar juisează în noi când stăm sub regnul posibilității nelimitate. Angoasa e nu mai puțin dureroasă, întrucât în orice putere de a acționa se naște un zvon al păcatului, un risc al eșuării. În
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
primul rând, „sinele” resimte o „capacitate de a putea” (singura capacitate reală) care dezvoltă abilitatea trupului de a se deplasa, a atinge etc. Angoasa e plăcută, întrucât promite, iar ceva vulgar juisează în noi când stăm sub regnul posibilității nelimitate. Angoasa e nu mai puțin dureroasă, întrucât în orice putere de a acționa se naște un zvon al păcatului, un risc al eșuării. În turbionul angoasei, sufletul își decide sinele, așa cum ispitirea lui Adam a decis istoria umanității („fiecare dintre noi
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
plăcută, întrucât promite, iar ceva vulgar juisează în noi când stăm sub regnul posibilității nelimitate. Angoasa e nu mai puțin dureroasă, întrucât în orice putere de a acționa se naște un zvon al păcatului, un risc al eșuării. În turbionul angoasei, sufletul își decide sinele, așa cum ispitirea lui Adam a decis istoria umanității („fiecare dintre noi înțelege cum a intrat păcatul în lume doar prin el însuși” - Kierkegaard). Dincolo de toate preliminariile seducției, instinctul univoc al posedării e orchestrat de sentimentul puterii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
nou reîntregită. Erosul prostituat nu e decât jocul vid al fantasmelor. „Celălalt” nu mai are nici destin, nici istorie. Condiția de anonimat a consumatorului de eros este premisa succesului pentru transferul de identitate. Redus la dorința fără subiect și fără angoasă - căci corpul organic știe ce vrea și ce-i poate pielea - erosul degradat prin prostituție conferă corpurilor obiective o anumită invizibilitate. Este vorba despre o invizibilitate obținută prin camuflaj, iar nu prin transparență. Cinismul erotismului contemporan e direct proporțional cu
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
care eul e gata să se deschidă cedează În fața tensiunii vizionare, a reveriei și visului. Mai ușor de identificat acum În datele lui concrete, „pulsul epocii” va căpăta atunci Înfățișări mai degrabă fantasmatice, regăsindu-se deopotrivă În fervorile „iluminatului” și angoasele făpturii hăituite. Însă la 75 H.P., Punct și Integral, Voronca privește spectacolul timpului său doar cu ochii uimiți și Încîntați ai descoperitorului de aspecte inedite și strălucitoare ale universului. Adeziunea lui e fără fisură, entuziasmul - Întreg; și, ca să se rostească
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
revistele 75 H.P., Punct și Integral - În linia detașării „obiective” promovate de orientările constructiviste) către o asumare tot mai evidentă a propozițiilor programatice, transformate Într-un discurs confesiv oscilînd Între fervoarea și entuziasmul adeziunii la idealul novator avangardist și neliniștea, angoasa, nesiguranța unui spirit pentru care totul devine de o realitate dureroasă. „Certitudinea universale incertitudini” - despre care vorbea undeva - colorează În profunzime textele-manifest, conferindu-le o inconfundabilă notă de dramatism al implicării, de interogație neliniștită, traducînd un sentiment al fragilității și
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
orașului: logaritm stelar, vals Pe fire electrice, soneria Europei țipînd fals, Luntre și pasăre de azur, viziune descuiată. (Cloroform) Ecouri ale mai vechiului bacovianism se prelungesc pe alocuri și În noile versuri, Într-o viziune acuzat expresionistă a peisajului, Înscriind angoase apocaliptice, ca În această strofă din Sfîrșit: Spectacol de mahala. Zarea se frînge, Toamna a dansat, a dansat. Ceasul e deplin, Și glasul pămîntului a răspuns cu pîine și vin. Dinspre abator, noaptea se apropie cu sînge. Nu e, de
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
din „decadentismul” unui Laforgue și de la urmașii săi francezi de la Începutul secolului ori, În spațiul românesc, de la poeți ca Tristan Tzara, Ion Vinea și Adrian Maniu, - cu masca ambiguă de comediant tragic, ce introduce În spectacolul feeric o undă de angoasă, ca În Almanah („Proprietarul circului salt mortal ca o reverență / CÎte frînghii și În sîngerări orchestra”) sau În Sfîrșit, cu acest final amintind de Lamento-ul lui Ion Vinea: „Nu auzi? RÎd pentru reprezentația de sfîrșit”. „Almanahul” liric propus de
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
mască a clovnului rîzÎnd „pentru reprezentația de sfîrșit”, astfel de versuri relevă cealaltă latură a lirismului lui Ilarie Voronca, În linia unei ambiguități moderne a atitudinii, asociind jubilația În fața spectacolului mundan Înnoit, cu un sentiment de distanțare, de solitudine și angoasă. Asemenea aspecte nu trebuie neglijate, oricît de interesați am fi de inovațiile formale, de inițiativele textualizante atît de indiferente În aparență față de Înscrierea În discurs a unui „sens”. Acesta se mai exprimă În Invitație la bal și la modul mai
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]