8,321 matches
-
astronom, dumneata ești omul intelectului, Încheie el cu o undă de ironie În glas. După-amiaza și seara Dante se despărți de francez dominat de un simțământ de nemulțumire. Ideea că delictul putea fi În strânsă legătură cu oamenii care, În aparență din motive diferite, trăseseră la hanul Îngerului devenea din ce În ce mai puternică. Această idee se năștea din senzația că, Într-un fel Încă inexplicabil, toți aceștia erau legați prin ceva. Și totuși, firile lor, veșmintele lor, chiar și aspectul lor fizic, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Luminii”? Îl Întrebă poetul pe nepusă masă. Celălalt se răsuci spre el cu un aer uluit. - Un loc al triumfului spiritului, Îmi imaginez. Sau, printr-o metaforă, ceea ce voi numiți paradis. - Noi? - Vreau să spun voi, teologii, care Îi desenați aparența, esența și hotarele. Sau, de asemenea, voi poeții, care Încercați să Îl Înveșmântați În cuvinte. De ce mă Întrebi? - Se pare că multă lume umblă după locul acesta. Și dacă ar fi vorba de un loc fizic? Sau de un obiect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o gură invizibilă ar fi Înghițit-o. Și totuși trebuia să fie acolo, În fața lui, chiar dacă devenise invizibilă printr-o vrăjitorie. Poate că numai ochii lui fuseseră vrăjiți, se gândi. Dintr-o dată, o groază superstițioasă puse stăpânire pe dânsul. Stăpânirea aparenței nu era oare domeniul puterii diavolești? Alungat din realitatea luminoasă a cerurilor, Lucifer fusese surghiunit pe domeniile inferioare ale viziunilor nelămurite. Vârî mâna sub postament, dând peste un obstacol nevăzut. Ceva era ascuns acolo, dedesubt, se gândi Înfiorat, desprinzându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu ocheade iuți, tot spațiul din jur. Taverna respecta Întocmai promisiunile meșterului Menico. O mare Însuflețire părea să-i stăpânească pe toți, un vârtej de glasuri și de râsete, o mișcare legănată de trupuri rătăcitoare precum valurile unei mări În aparență liniștite, dar sub a cărei suprafață mișunau monștri urcați dinspre adâncimi necunoscute. Toți acei bărbați, grupați doi câte doi, iar uneori chiar În hidoase grupuri de câte trei, se pipăiau fără nici o reținere, trăncănind și șoptindu-și vorbe dulci la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Răului. Într-un colț al mesei celei lungi În schimb, un grup de patru muștrii rămăsese cufundați Într-o ciudată apatie. Păreau indiferenți la scârbavnica exaltare a cărnii izbucnită de jur Împrejur. Ședeau potoliți, vorbind În șoaptă, Îndeletnicindu-se În aparență cu golirea micului urcior din fața lor. Nici veșmintele lor nu se potriveau cu mediul. Purtau niște haine obișnuite, fără culorile bătătoare la ochi și fără acele despicături și deschizături care, la ceilalți, serveau la expunerea unor părți din trup de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Dante se uită În jur. Camera secretarului era mobilată foarte simplu, cu câteva mobile recuperate cine știe de unde. Biroul său părea și el un pupitru de biserică adaptat, iar cele două scaune desperecheate nu erau mai bune. Și totuși, sub aparențele modeste, În acele Încăperi se ascundea un soi de minuțioasă conștiință colectivă a orașului. - Messer Duccio, ce știi de un anume litteratus, Arrigo da Jesi, care de ceva vreme locuiește la Florența? Omulețul ridică bărbia ca și cum ceva de pe tavan i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
doua șansă. Ochii poetului se umplură de lacrimi. - De ce nu m-ai așteptat? strigă el, arătând cu pumnii către mort. Își dădu drumul să cadă În scaunul din fața sa. În ochii mijiți ai lui Arrigo, lumina crepusculului redeștepta o neașteptată aparență de viață. Părea să fixeze cu detașare cupa din care băuse moartea. Abia acum observă Dante cât era de splendidă, fapt ce Îi scăpase În agitația momentului. Întunericul se Îndesea. Scoase amnarul din traistă și aprinse o lumânare de pe masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îți vei sfârși zilele la Florența. Precum marele său arhitect. Omul care ar fi vrut să Îi ridice mormântul. Probabil, edificiul ars pe pământurile familiei Cavalcanti ar fi trebuit să reprezinte un cenotaf al Împăratului, un mare monument clădit În aparență pentru a celebra, iar În realitate pentru a ascunde crima. Asta proiectase Arrigo? Să se Încoroneze În acea copie după Castel del Monte, Împodobită cu oglinzi magice care urmau să Îi multiplice la infinit gloria, eternizând-o Într-o extremă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
intra În contact cu otrava ascunsă În piciorul vasului. Ori de câte ori cupa era așezată pe masă, mecanismul ascuns Înainta cu un pas către moarte. Acest lucru ar fi Înșelat și pe cineva care ar fi observat mica mișcare a piciorului, În aparență un defect de topire. De altminteri, cine altcineva ar fi cutezat să ducă la buze cupa? Numai Împăratul se folosea de ea, numai el putea cădea În cursă. Așa fuseseră uciși Împăratul și omul care se credea fiul său. Sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
unde mergea în fiecare săptămână la mormântul soției sale, și Castelul în care locuia, închis, ca și invizibil, retras din lume, fapt ce țesea în jurul lui un veșmânt de austeră legendă. Înainta în vârstă, dar rămânea același. Cel puțin în aparență. Același om sobru care îți dădea fiori, aceeași tăcere densă ca un secol ale cărui clipe fuseseră toate bine întrebuințate. Dacă voiai să-i auzi vocea, o voce de altfel foarte blândă, era de-ajuns să mergi la un proces
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Destinat era pentru mine un nume, o funcție, o casă, o avere, un chip cu care mă intersectam de cel puțin două sau trei ori în fiecare săptămână și înaintea căruia îmi scoteam pălăria. Dar ce se găsea în spatele acestor aparențe nu era deloc de bine! De atunci, datorită faptului că trăiesc alături de fantoma lui, mi-a devenit într-un fel o cunoștință veche, o rudă de neșansă, o parte din mine însumi, ca să spun așa, și încerc să îl fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pus în hotărârea judecătorească - ce plagiat?, cine pe cine să plagieze?, temele în literatură sunt atât de puține: dragoste, moarte, istorie, natură, timp; depinde cum povestești, cum construiești, aici e toată șmecheria, toată arta... - un mesaj atât de inocent în aparență, SMITHYCODE: JACKIEFISHERWHOAREYOUDREADNOUGHT... după cum vezi, mesaj descoperit și decodat, totuși, de un ziarist deștept. Ăia cu procesul s-au transformat în niște fazani de-i știe toată lumea, fazani de tot globul, le spun eu, asta cu datul în judecată a unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
al autoconservării. În plus, printr-un ciudat mecanism al destinului și legii compensației, Contesa îi preluase cumva vocația sinuciderii. Deși cele două nu se cunoscuseră niciodată, erau legate prin doi bărbați: Popa și Horațiu. Dacă ar fi să judecăm după aparențe, prezența fizică a lui Popa aducea gândul sinuciderii, pe când prezența spirituală a lui Horațiu îl alunga. Așa se întâmplase la amândouă. În ambele cazuri cele două prezențe fuseseră divergente. Sau poate că dragostea era de vină. Acum, când Contesa iubea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
de casă. Dar încă nu putea să plece: avea pistele lui. Și Gabrielescu, singurul lui ajutor, își luase concediu și plecase la Mamaia. Povestea cu halterele părea că se terminase odată cu plecarea lui Mișu, dar agentul, obișnuit să vadă dincolo de aparențe, era convins că Horațiu și Contesa sunt mult mai implicați în această afacere. Și dacă Mișu (așa cum fusese informat) se afla în mod indirect la originea conflictelor rasiale din America, nu era exclus ca totul să fie condus din umbră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
și, culmea, inventăm sumedenie de povești fascinante despre o minciună cu adevărat frumoasă, căci nimic nu se compară cu un cer înstelat într-o noapte călduroasă de vară. E un capitol special, așa că nu-mi bat capul să mai salvez aparențele, scriu ca să mă simt eu bine, scriu despre ce-mi trece prin cap. Cei care citesc ar putea foarte bine să sară peste paginile astea, nu vor pierde mare lucru. În noaptea asta am înțeles de ce sunt de fapt atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
s‑a terminat și simte cum clocotește în ea o poftă de a ucide. Nimic n‑are voie să mai urmeze, doar nimicul absolut în care nu există criteriile morale pe care studentul ăsta sigur le mai are, cu toate că în aparență a vorbit grosolan cu o femeie. Din mers, Anna atinge ușor o halbă de bere pe jumătate goală și fleoșc, conținutul curge deja pe blugii nou‑nouți ai tânărului intelectual care o face pe deșteptul; vor trebui spălați și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
dumneavoastră. Berlinezilor le place ca oamenii să facă excepții pentru ei. Sper că sunteți atentă, căci am început să-mi joc rolul. Da, le place să fie făcuți să se simtă excepționali, deși în același timp le place să păstreze aparențele. În general, au cam aceeași înfățișare. O eșarfă, pălărie și pantofi cu care poți merge pe jos până la Shanghai fără să faci bătături. Căci se întâmplă ca berlinezilor să le placă să meargă pe jos, și din această cauză mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
mai înseamnă un psihopat în plus printre atâția alții? — Spuneți mai mult decât vă dați seama, zise ea. Noi suntem cu toții capabili de cruzime. Fiecare dintre noi este un criminal latent. Viața este doar o luptă pentru a menține o aparență civilizată. Mulți criminali sadici descoperă că numai în mod ocazional ea dispare. Peter de exemplu. El era în aparență un bărbat atât de cumsecade, încât nimeni dintre cei care îl cunoșteau nu-l credea în stare de crime atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
suntem cu toții capabili de cruzime. Fiecare dintre noi este un criminal latent. Viața este doar o luptă pentru a menține o aparență civilizată. Mulți criminali sadici descoperă că numai în mod ocazional ea dispare. Peter de exemplu. El era în aparență un bărbat atât de cumsecade, încât nimeni dintre cei care îl cunoșteau nu-l credea în stare de crime atât de oribile ca acelea pe care le-a comis. Scotoci din nou în servietă și, după ce șterse masa, așeză o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
placă. — N-o să-și mai încapă în piele, mă gândesc. Numai că vezi tu, criminalul nostru nu este singurul care gustă o glumă bună. Când am ajuns la Alex, am primit un telefon de la șeful a ceea ce era, după toate aparențele, departamentul lui Illmann - VD1, Medicină Legală. Am vorbit cu un anume SS-Hauptsturmführer dr. Schade, al cărui ton era în mod previzibil servil, fără îndoială din credința că aș avea oarece influență pe lângă generalul Heydrich. Doctorul m-a informat că o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
bucată de broderie. Deasupra capului ei zburau doi heruvimi, unul scărpinându-se în cap, iar celălalt având o expresie generală de nedumerire. Bănuiala mea fu că se întrebau de ce oare Gestapoul alesese taman clădirea aia ca să-și deschidă prăvălia. În aparență, școala de artă care ocupase anterior clădirea de la nr. 8 de pe Prinz Albrecht Strasse și Gestapoul, care era rezidentul ei actual, nu păreau să aibă prea multe în comun dincolo de gluma cât se poate la îndemână pe care toată lumea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
a examinat cu atenție documentele la lumina lanternei, mi-a dat voie să pășesc prin ușă în spațiul arcuit al porții, unde mi-am repetat povestea și am prezentat actele, numai că de data asta unui tânăr locotenent, aflat în aparență la comanda serviciului de pază. Există o singură modalitate de a trata în mod eficient cu tinerii ofițeri SS aroganți, care arată ca și cum au fost special concepuți cu ochi în nuanța potrivită de albastru și păr blond, și aceasta este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
naștere la judecăți greșite, contradicții și interpretări eronate. Pentru cei mai mulți - de altfel, chiar în virtutea uneia dintre accepțiile din dicționar -, termenul sofist îl califică pe amatorul de argumente insidioase; sofisticarea ar fi o operațiune care urmărește să înșele prin adăugarea unei aparențe în stare să ascundă adevărul; sofisticăria desemnează o subtilitate excesivă și supusă greșelii; Littré adăuga chiar și o sophisterie, azi ieșită din uz. în toate cazurile, trebuie mers la definiție pentru a găsi accepția inițială și referința la filosofii Antichității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
sumară a excelenței unei vieți de armăsar sau de taur? Se va fi înflăcărat el cu definițiile plăcerii - catastematică, dinamică și pozitivă -, își va fi pus întrebări în legătură cu modalitățile cunoașterii - perspectivism și relativism -, se va fi aplecat oare asupra subiectului aparenței și adevărului - subiectivitate și individualitate - de vreme ce făcea din porc un model etic? Nu cred... Interzicându-le hedoniștilor să-și apere teza, atribuindu-le o inconsistență teoretică a priori, caricaturizându-i, prinzându-i în capcane retorice făcute pe măsură, nerecunoscând grandoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
dedicației către Memmius, cutare exeget deduce o apartenență socială la casta cavalerilor, poate chiar la cea a patricienilor... Cei din a doua categorie, stoici și creștini mână-n mână, profită de ocazie și inventează o existență detracată, presupunând, după toate aparențele, că, pornind de la viața omului, s-ar putea demonstra că opera lui este incoerentă, cu neputință de apărat, neprezentabilă. Responsabilul-șef al acestei întreprinderi de calomniere poartă numele de Ieronim. Starea civilă: sfânt al Bisericii catolice apostolice și romane. Strălucind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]